Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 /// Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783

Editura Publica Avutia nationala a Romaniei - Florin Georgescu, Gherghina Gheorghe, Bogdan-Octavian Cozmanca, Florian Neagu, Liliana Pintilia, Livia Dragusin

-5%
65,00 Lei 61,75 Lei

Editura: Publica

Autor: Florin Georgescu, Gherghina Gheorghe, Bogdan-Octavian Cozmanca, Florian Neagu, Liliana Pintilia, Livia Dragusin

Pagini: 232

Anul publicării: 2023

ISBN: 978-606-722-564-8

In stoc
Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 9786067225648 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Autori
  • Review-uri (0)
Obiectivul si utilitatea acestei lucrari pornesc de la faptul ca transformarile politice fundamentale si reformele profunde din punct de vedere  economico-social aplicate dupa 1989 s-au reflectat in mod direct asupra volumului, structurii si calitatii avutiei nationale – indicator sintetic macroeconomic semnificativ al unei tari.

Trecerea de importanta istorica de la socialism, dominat de decizii autoritariste si subiective, la capitalism, caracterizat prin democratie, a fost insotita de abandonarea economiei centralizate, de comanda, si de adoptarea principiilor economiei de piata, inclusiv privatizarea societatilor comerciale cu capital de stat, precum si de renuntarea la reprimarea libertatilor individuale in favoarea manifestarii neingradite a acestora in societate.

Aceste schimbari de fond in economia romaneasca si-au pus in mod pregnant amprenta asupra avutiei nationale post-1989, comparativ cu cea de dinaintea acestui an, sub toate aspectele. Analiza continutului, a structurii si a metodologiei privind determinarea si examinarea dinamicii avutiei nationale a Romaniei se realizeaza, in noile conditii economico-sociale, pentru prima data in prezenta carte.

Dimensiunea si calitatea avutiei nationale a unei tari, la un moment dat, conditioneaza potentialul economic si standardul de viata al populatiei in perioadele ulterioare.

Florin Georgescu


Cartea coordonata de Florin Georgescu ne convinge ca, daca vrem sa avem o imagine completa a societatii romanesti, nu sunt suficienti indicatorii activitatii economice, de exemplu, PIB-ul de care suntem tot mai nemultumiti, ci trebuie sa adaugam indicatorii avutiei nationale si personale.

Citind aceasta carte, realizez ca tema avutiei este o sfera de mare interes atat pentru economie, cat si pentru sociologie: o resursa importanta a intregii vieti sociale, a calitatii vietii.

Avutia a fost in ultimii ani aproape complet ignorata de factorul politic. Avutia trebuie nu numai utilizata, dar si protejata. Cresterea avutiei nationale si individuale trebuie sa fie unul dintre obiectivele prioritare ale politicii noastre. — Academician Catalin Zamfir

Analiza evolutiei avutiei nationale, pe care Florin Georgescu o supune atentiei cititorilor sai, are in vedere examinarea pe multiple planuri – conceptuale sau practic aplicative – a respectivei notiuni economice fundamentale.

Ca in toate celelalte lucrari ale sale, autorul – de aceasta data insotit de un grup de reputati specialisti ai domeniului – isi construieste studiul pe dovezi, adica pe date si comparatii obtinute deopotriva din surse oficiale sau calcule proprii. Abordarea din aceasta noua carte nu ar fi fost insa posibila fara descifrarea prealabila a aspectelor legate de formarea capitalului in Romania, de functiile si formele de exprimare ale acestuia in economia romaneasca de dupa 1990.

Iata de ce, recomandarea noastra de a alatura cartea de fata celorlalte opusuri cu care Florin Georgescu a imbogatit literatura noastra economica este una justificata, pentru a avea imaginea ansamblului economiei romanesti pe un orizont de timp de mai bine de patru decenii. — Valeriu Ioan-Franc, Membru corespondent al Academiei Romane
FLORIN GEORGESCU – coordonator – este profesor universitar si conducator de doctorat la Academia de Studii Economice Bucuresti. A beneficiat, in anul universitar 1991-1992, de o bursa Fulbright la University of Missouri Kansas City, SUA. A indeplinit functiile de Viceprim-ministru si Ministru al Finantelor in doua mandate. In prezent este Prim-viceguvernator al Bancii Nationale a Romaniei, din octombrie 2004. In perioada octombrie 2000 – octombrie 2004, a fost Presedintele Camerei Auditorilor Financiari
din Romania.

GHEORGHE GHERGHINA este doctor in economie, Academia Romana, Institutul National de Cercetari Economice Bucuresti (1995). Din octombrie 2014 este membru in Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei. Intre 2001-2005 si 2009-2014 a fost secretar de stat la Ministerul Finantelor; a avut in subordine directiile: Buget, Programare bugetara, Trezorerie si Contabilitate publica si a coordonat elaborarea proiectelor anuale ale bugetului de stat si ale bugetelor asigurarilor sociale.

BOGDAN-OCTAVIAN COZMANCA este conferentiar universitar la Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori, Departamentul de Moneda si Banci al Academiei de Studii Economice Bucuresti. In 2019 a fost numit vicepresedinte al Consiliului Fiscal din Romania pentru un mandat de noua ani. In prezent este consilierul prim-viceguvernatorului Bancii Nationale a Romaniei.

FLORIAN NEAGU s-a alaturat Bancii Nationale a Romaniei in 2000, in prezent fiind directorul adjunct al Directiei Stabilitate Financiara. A coordonat grupurile de lucru ale Consiliului National pentru Supravegherea Macroprudentiala privind diminuarea vulnerabilitatilor provenind din cresterea deficitului balantei comerciale cu produse agroalimentare, pentru sprijinirea finantarii verzi si pentru cresterea sustenabila a intermedierii financiare. Are un doctorat in finante si este cadru didactic asociat in Departamentul de Moneda si Banci al Academiei de Studii Economice Bucuresti.

LILIANA PINTILIA este director general al Directiei Generale de Conturi Nationale si Sinteze Macroeconomice de la Institutul National de Statistica. Lucreaza la aceasta institutie din 2000, ocupand intre anii 2012 si 2022 functia de director al Directiei Conturi Nationale.

LIVIA DRAGUSIN are o diploma de licenta de la Academia de Studii Economice Bucuresti si este doctor in contabilitate la aceeasi institutie (Scoala Doctorala). Lucreaza din 2001 la Institutul National de Statistica, in prezent ocupand pozitia de director al Directiei Conturi Nationale.

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!