Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115
Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
6359.png "Editura Universitara")
Pana nu ni se face dor - Zully Mustafa
![Pana nu ni se face dor - Zully Mustafa [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/pana-nu-ni-se-face-dor-468254.jpg "Pana nu ni se face dor - Zully Mustafa [1]")
ISBN: 978-606-28-1505-9
DOI: 10.5682/9786062815059
Anul publicării: 2022
Editia: I
Pagini: 158
Editura: Editura Universitara
Autor: Zully Mustafa
Cod Produs:
9786062815059
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 718
/
0745 200 357
- Descriere
- Download (1)
- Autori
- Cuprins
- Cuvant inainte
- Review-uri (1)
Te obisnuiesti cu toate. Prima dragoste, ultima. Primul sarut, prima tradare. Prima singuratate, urmatoarea. Ceva mai bun de atat nu vom avea niciodata.
Ce ne-ar putea schimba mai repede, ce ne-ar putea transforma mai mult decat un sentiment care a fost si credem ca nu mai este? As vrea sa urlu asta oricui vrea sa ma auda. Dar mai bine schimb melodia din playlist si accesez alta amintire.
Ce ne-ar putea schimba mai repede, ce ne-ar putea transforma mai mult decat un sentiment care a fost si credem ca nu mai este? As vrea sa urlu asta oricui vrea sa ma auda. Dar mai bine schimb melodia din playlist si accesez alta amintire.
-
Pana nu ni se face dor
Descarca
ZULLY MUSTAFA
Intrebarea din urma / 9
Femeia‑ceata / 18
Cartile postale / 23
Camera cu oglinzi / 28
Sete de mare / 33
Barbatul cu tigara / 37
Neastampar / 42
Rocada sentimentala. Despre tradarile altora / 45
Umbra / 51
Acoperisul / 58
Exagerari / 64
Drumul spre singuratate / 67
Mai tare ca prozacul / 71
Florile de cires / 76
Gloata / 78
Mae cea firava / 81
Vanturile dulci / 82
Confuzie si contratimp / 84
Plecari fara intoarcere / 86
In umbra tacerii / 90
Corason de papel / 94
Fetele adevarului / 96
Romantic tea / 98
Morena / 100
Iubita fostului meu iubit / 103
Uverture / 106
Evadarea / 108
Fluturi morti / 110
Obraji / 111
Ultima samariteana / 113
Martorul / 115
Sfanta‑curva. Preambul / 119
Plimbarea de seara / 121
Jocuri de putere / 122
Palmieri departe in ceata / 124
Zaman / 126
Tango / 128
Fluturi de o noapte / 130
Promisiuni si avertismente / 132
Dulce‑amar. Si putin otravit... / 134
Tentaculele reci ale maniei… / 135
Dansul anotimpurilor / 136
Paturi suprapuse / 137
Obsesia de a fi fluture / 138
Ultimul dans / 141
Secretul desprinderii si lista secreta / 143
Ultima suta de metri / 148
Saudad / 150
Un ultim moment de sinceritate / 152
Femeia‑ceata / 18
Cartile postale / 23
Camera cu oglinzi / 28
Sete de mare / 33
Barbatul cu tigara / 37
Neastampar / 42
Rocada sentimentala. Despre tradarile altora / 45
Umbra / 51
Acoperisul / 58
Exagerari / 64
Drumul spre singuratate / 67
Mai tare ca prozacul / 71
Florile de cires / 76
Gloata / 78
Mae cea firava / 81
Vanturile dulci / 82
Confuzie si contratimp / 84
Plecari fara intoarcere / 86
In umbra tacerii / 90
Corason de papel / 94
Fetele adevarului / 96
Romantic tea / 98
Morena / 100
Iubita fostului meu iubit / 103
Uverture / 106
Evadarea / 108
Fluturi morti / 110
Obraji / 111
Ultima samariteana / 113
Martorul / 115
Sfanta‑curva. Preambul / 119
Plimbarea de seara / 121
Jocuri de putere / 122
Palmieri departe in ceata / 124
Zaman / 126
Tango / 128
Fluturi de o noapte / 130
Promisiuni si avertismente / 132
Dulce‑amar. Si putin otravit... / 134
Tentaculele reci ale maniei… / 135
Dansul anotimpurilor / 136
Paturi suprapuse / 137
Obsesia de a fi fluture / 138
Ultimul dans / 141
Secretul desprinderii si lista secreta / 143
Ultima suta de metri / 148
Saudad / 150
Un ultim moment de sinceritate / 152
Vom invata cu adevarat numai dupa ce viata ne va pune in locul celor pe care i-am ranit.
Sa incepem cu o dupa-amiaza de iunie cand ne-am intors pe jos de la o cununie civila. E poate ingrozitor sa incepi un roman cu o cununie civila, dar ce pot sa fac? Nu toate povestile sunt despre singuratate si despartiri. Sau cel putin asa credeam cand am scris prima fraza aici acum 14 ani. Am scris o fraza si apoi nimic. Fraza era asa: „O plimbare in parc, cateva pagini traduse, un pepene cumparat degeaba, niste macaroane pe care le voi arunca pentru ca n-am cu cine sa le impart, o supa care clocoteste pe fondul chitarii lui Alifantis, ziua de maine, sfarsit de luna, chiria, urmatorul barbat.”
Daca nu as fi scris nu mi-as mai fi amintit
dupa-amiaza aceea. Deloc. S-ar fi pierdut prin praful altor dupa-amiezi de vara, din maldarul de zile si nopti care alcatuiesc viata unui om. Dar uite ca recitesc acum si brusc rasare din uitare o amintire oarecare, cu toata atmosfera dulce-amaruie de atunci, cu toate dorintele care se tarau dupa mine ca acele tinichele legate de bara din spate a masinii, ce zornaie vesele anuntand plecarea in luna de miere a unor proaspat insuratei.
Noi nu plecam nicaieri. Poate doar ne pregateam sa ne vedem fiecare de drumul lui, despartindu-ne pentru a nu stiu cata oara, sperand ca va fi pentru ultima oara. Ce nu inteleg acum este de ce ne era atat de greu. La un moment dat, imi spusese ca el nu m-a inspirat niciodata sa scriu despre el si ca asta era problema. Vedea peste tot urmele altor Mariusi, niciodata nu se recunostea in lucrarile mele. Ce era de facut? Mai nimic. Nu poti convinge un om care te suspecteaza mereu de intentii rele. El venise cu un bagaj invizibil de indoieli si neincrederi si mi le trantise in mijlocul camerei. Voia sa ma descurc eu cu ele. Sau doar se alinta, naiba mai stie. Poate-i placea sa vada cum ma agit sa-l conving ca-l iubesc. Dar cu cat incercam mai mult cu atat imi dadeam seama ca-l iubesc mai putin. Oricine se plictiseste sa-si tot pro- beze iubirea acolo unde ea nu exista. Asa ca, asteptam sfarsitul in timp ce ne plimbam pe la cununiile altora.
Ne-am asezat la o terasa, i-am povestit despre oameni pe care nu-i cunoaste, iar el mi-a povestit despre oameni pe care nu-i cunosc, oameni care fusesera prin trecutul nostru si nu mai erau. Fantome ale trecutului despre care povesteam ca si cum am fi comparat doua filme, fara sa judecam compozitia, regia, actorii. Eram complici de la fuga unei cununii, dar acum imi dau seama ca, de fapt, fusese doar un fel de confirmare ca fugeam de a noastra. Mi-am amintit acum tot. A fost ultima conversatie amicala, inainte de a nu mai fi nimic, inainte de a ne rezerva dreptul de a trece la nivelul urmator, acela de a deveni fantome unul pentru celalalt si de a ne povesti poate altora altcandva.
Toti facem asta.
Intre prima noapte si ultima dupa-amiaza scurta de vara – atatea momente fade, atatea inclestari.
Se departeaza tot mai mult si fantoma asta, in desertul arid al fostelor mele relatii.
Totusi, revin la ideea ca inceputurile amorurilor noastre sunt singurele demne de luat in seama. Iata o discutie intre mine si Martor:
„Ti-a fost dor de mine?”
„Nu. Da. Nu…”
„Da sau nu? Hotareste-te.”
„Nu, nu mi-a fost dor”, raspund, „dar stii de ce?” El asteapta tacut raspunsul.
„Pentru ca ai fost tot timpul cu mine.”
I se umezesc ochii. E doar un moment de risipire sau de abandon, cine stie. Dar pentru cat timp? ma intreb in sinea mea.
„Stii ce imi doresc?” se avanta el. Ma saruta pe umar, de parca asta ar fi facut de ani de zile. E vina mea, ca umblam mereu cu umerii dezgoliti. „Imi doresc sa am grija de tine.”
Mie nu mi se umezesc ochii. Stiu ca barbatii nu sunt in stare sa aiba grija de nimic. Undeva, sub coasta stanga, muzica sferelor a incetat demult sa mai bata.
Nu mai cred in basme. Stiu ca realitatea e asta, cu macaroane pe care nu mai ai cu cine sa le imparti si pepeni cumparati degeaba.
Chiar si asa, povestea nu mai poate fi oprita. Cuvintele au iesit si s-au rostogolit si ele fix la tinta. In inima.
Vezi, avea dreptate. Imediat cum ne-am despartit de la terasa aceea in care s-a servit ultima noastra discutie (fara ca noi sa stim asta), i-am intors spatele si am flirtat cu altcineva, din obisnuinta, nu ca as fi avut nevoie. Si e adevarat, in drum spre slujba mea de atunci, nu m-am mai gandit la el si la dovezile pe care trebuia sa i le tot dau, ca sa-si hraneasca orgoliul, ci la celalalt, la cel caruia i se lumina privirea cand intram in incapere, la cel care imi primea simpla existenta si se bucura de ea. Dar sunt oameni care se bucura de existentele oricui, asa cum te bucuri de luminitele licuricilor. Te extaziezi o noapte, doua, peste 10 ani, iar le vezi, iar te bucuri, dar nimic mai mult.
Asa era si Martorul.
Intr-o zi, o sa ma raneasca si el rau de tot, pentru ca nu va avea sau nu ii voi lasa alta cale. Si nici el mie. Dar sunt pregatita.
M-am nascut pregatita sa primesc in piept desertaciunea.
Singuratatea mi-a adus intotdeauna blandete in suflet. Si intelepciune. Si mai ales ganduri curate.
Sa te rupi mereu si mereu de trecutul tau, doar pentru a-l sublima, fara sa te incrancenezi impotriva lui, incercand doar sa te intelegi prin prisma lui si sa-l depasesti, asta e marea si singura victorie asupra mea. Si pentru prima data de cand sunt in acest oras, scriu relaxata. Noaptea isi intinde tentaculele peste oras, doua randunici spinteca cerul, de la mine mai sus, apoi si mai sus, anuntand o noua primavara sau poate o viitoare calatorie a mea prin viata altcuiva. Luminile se sting incet, una cate una, la ferestre.
Ultima zapada din anul acesta sclipeste in intuneric si imi pare ca ranile se inchid si ele pentru totdeauna.
Ceea ce e bine, pentru ca nu poti construi nimic in durere.
Sa incepem cu o dupa-amiaza de iunie cand ne-am intors pe jos de la o cununie civila. E poate ingrozitor sa incepi un roman cu o cununie civila, dar ce pot sa fac? Nu toate povestile sunt despre singuratate si despartiri. Sau cel putin asa credeam cand am scris prima fraza aici acum 14 ani. Am scris o fraza si apoi nimic. Fraza era asa: „O plimbare in parc, cateva pagini traduse, un pepene cumparat degeaba, niste macaroane pe care le voi arunca pentru ca n-am cu cine sa le impart, o supa care clocoteste pe fondul chitarii lui Alifantis, ziua de maine, sfarsit de luna, chiria, urmatorul barbat.”
Daca nu as fi scris nu mi-as mai fi amintit
dupa-amiaza aceea. Deloc. S-ar fi pierdut prin praful altor dupa-amiezi de vara, din maldarul de zile si nopti care alcatuiesc viata unui om. Dar uite ca recitesc acum si brusc rasare din uitare o amintire oarecare, cu toata atmosfera dulce-amaruie de atunci, cu toate dorintele care se tarau dupa mine ca acele tinichele legate de bara din spate a masinii, ce zornaie vesele anuntand plecarea in luna de miere a unor proaspat insuratei.
Noi nu plecam nicaieri. Poate doar ne pregateam sa ne vedem fiecare de drumul lui, despartindu-ne pentru a nu stiu cata oara, sperand ca va fi pentru ultima oara. Ce nu inteleg acum este de ce ne era atat de greu. La un moment dat, imi spusese ca el nu m-a inspirat niciodata sa scriu despre el si ca asta era problema. Vedea peste tot urmele altor Mariusi, niciodata nu se recunostea in lucrarile mele. Ce era de facut? Mai nimic. Nu poti convinge un om care te suspecteaza mereu de intentii rele. El venise cu un bagaj invizibil de indoieli si neincrederi si mi le trantise in mijlocul camerei. Voia sa ma descurc eu cu ele. Sau doar se alinta, naiba mai stie. Poate-i placea sa vada cum ma agit sa-l conving ca-l iubesc. Dar cu cat incercam mai mult cu atat imi dadeam seama ca-l iubesc mai putin. Oricine se plictiseste sa-si tot pro- beze iubirea acolo unde ea nu exista. Asa ca, asteptam sfarsitul in timp ce ne plimbam pe la cununiile altora.
Ne-am asezat la o terasa, i-am povestit despre oameni pe care nu-i cunoaste, iar el mi-a povestit despre oameni pe care nu-i cunosc, oameni care fusesera prin trecutul nostru si nu mai erau. Fantome ale trecutului despre care povesteam ca si cum am fi comparat doua filme, fara sa judecam compozitia, regia, actorii. Eram complici de la fuga unei cununii, dar acum imi dau seama ca, de fapt, fusese doar un fel de confirmare ca fugeam de a noastra. Mi-am amintit acum tot. A fost ultima conversatie amicala, inainte de a nu mai fi nimic, inainte de a ne rezerva dreptul de a trece la nivelul urmator, acela de a deveni fantome unul pentru celalalt si de a ne povesti poate altora altcandva.
Toti facem asta.
Intre prima noapte si ultima dupa-amiaza scurta de vara – atatea momente fade, atatea inclestari.
Se departeaza tot mai mult si fantoma asta, in desertul arid al fostelor mele relatii.
Totusi, revin la ideea ca inceputurile amorurilor noastre sunt singurele demne de luat in seama. Iata o discutie intre mine si Martor:
„Ti-a fost dor de mine?”
„Nu. Da. Nu…”
„Da sau nu? Hotareste-te.”
„Nu, nu mi-a fost dor”, raspund, „dar stii de ce?” El asteapta tacut raspunsul.
„Pentru ca ai fost tot timpul cu mine.”
I se umezesc ochii. E doar un moment de risipire sau de abandon, cine stie. Dar pentru cat timp? ma intreb in sinea mea.
„Stii ce imi doresc?” se avanta el. Ma saruta pe umar, de parca asta ar fi facut de ani de zile. E vina mea, ca umblam mereu cu umerii dezgoliti. „Imi doresc sa am grija de tine.”
Mie nu mi se umezesc ochii. Stiu ca barbatii nu sunt in stare sa aiba grija de nimic. Undeva, sub coasta stanga, muzica sferelor a incetat demult sa mai bata.
Nu mai cred in basme. Stiu ca realitatea e asta, cu macaroane pe care nu mai ai cu cine sa le imparti si pepeni cumparati degeaba.
Chiar si asa, povestea nu mai poate fi oprita. Cuvintele au iesit si s-au rostogolit si ele fix la tinta. In inima.
Vezi, avea dreptate. Imediat cum ne-am despartit de la terasa aceea in care s-a servit ultima noastra discutie (fara ca noi sa stim asta), i-am intors spatele si am flirtat cu altcineva, din obisnuinta, nu ca as fi avut nevoie. Si e adevarat, in drum spre slujba mea de atunci, nu m-am mai gandit la el si la dovezile pe care trebuia sa i le tot dau, ca sa-si hraneasca orgoliul, ci la celalalt, la cel caruia i se lumina privirea cand intram in incapere, la cel care imi primea simpla existenta si se bucura de ea. Dar sunt oameni care se bucura de existentele oricui, asa cum te bucuri de luminitele licuricilor. Te extaziezi o noapte, doua, peste 10 ani, iar le vezi, iar te bucuri, dar nimic mai mult.
Asa era si Martorul.
Intr-o zi, o sa ma raneasca si el rau de tot, pentru ca nu va avea sau nu ii voi lasa alta cale. Si nici el mie. Dar sunt pregatita.
M-am nascut pregatita sa primesc in piept desertaciunea.
Singuratatea mi-a adus intotdeauna blandete in suflet. Si intelepciune. Si mai ales ganduri curate.
Sa te rupi mereu si mereu de trecutul tau, doar pentru a-l sublima, fara sa te incrancenezi impotriva lui, incercand doar sa te intelegi prin prisma lui si sa-l depasesti, asta e marea si singura victorie asupra mea. Si pentru prima data de cand sunt in acest oras, scriu relaxata. Noaptea isi intinde tentaculele peste oras, doua randunici spinteca cerul, de la mine mai sus, apoi si mai sus, anuntand o noua primavara sau poate o viitoare calatorie a mea prin viata altcuiva. Luminile se sting incet, una cate una, la ferestre.
Ultima zapada din anul acesta sclipeste in intuneric si imi pare ca ranile se inchid si ele pentru totdeauna.
Ceea ce e bine, pentru ca nu poti construi nimic in durere.
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.
Produse similare
Juramantul tainic
Regatul celor Blestemati (hardcover) - Kerri Maniscalco
Cavalerii Crucii - Volumul 5. Poarta razboiului sfant - Andrei Breaban
Cavalerii Crucii - Volumul 4. Castelul de pe Nistru - Andrei Breaban
Cavalerii Crucii - Volumul 3. Visul Mariei Sale - Andrei Breaban
Moartea lui Pongo - Cornel George Popa
Cavalerii Crucii - Volumul 6. Razbunarea lui Huniade - Andrei Breaban
Cavalerii Crucii - Volumul 9. Ultimii cruciati - Andrei Beaban
Cavalerii Crucii - Volumul 7. Vitejii Mariei Sale - Andrei Breaban
Stramutarea. Volumul 1 + 2 - Cezar-Octavian Andrei
Jocul de-a V-ati ascunselea - Em Madara
Brandusa numarul sase
Condamnarea la viata
Portrete interioare
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro
Emilia,
O carte minunată și pe care o recomand cu drag.
Raspundehttps://bombitaluivladmusatescu.blogspot.com/2022/09/pana-nu-ni-se-face-dor-zully-mustafa.html
A fost util acest review?