Unele persoane isi arata atat de constant si nedisimulat calitatile, incat provoaca adesea o opozitie instinctiva si colectiva din partea celorlalti. Acestia sunt asa‑numitii „ghinionisti ai istoriei” sau, in termeni populari, cei care „n‑au noroc”. In opinia autorului acestei lucrari, Petru Manuil Efesiu este unul dintre acesti uitati ai istoriei, cel putin in privinta biografiei sale, daca tinem cont de faptul ca opera sa muzicala s‑a bucurat totusi de apreciere peste timp, desi poate nici aceasta nu se bucura inca de receptarea cuvenita.
Contributia lui Petru Efesiu la edificarea psaltichiei romanesti moderne nu poate fi cuantificata, dat fiind ca el este cel care a introdus in Valahia noua sistima, raspandita ulterior in intreg spatiul romanesc prin intermediul ucenicilor sai, cat si al manuscriselor si tipariturilor continand operele sale. De asemenea, tipariturile in sine reprezinta probabil mostenirea cea mai valoroasa pe care acest psalt originar din Noul Efes a lasat‑o posteritatii, ca fondator al tiparului muzical rasaritean.
Personalitate tehnica prin excelenta, cel mai probabil cu ani indelungati de studiu si exercitiu, dat fiind ca a venit la Bucuresti dupa ce trecuse de patruzeci de ani, Petru Efesiu a fost, poate, prea preocupat de arta sa pentru a mai da atentie evenimentelor majore care s‑au petrecut imprejurul sau – fie ele politice sau culturale – si care au facut ca stradaniile sale sa‑i para, cel putin in timpul vietii, ca fiind in zadar. Chiar si asa, ca marturie a tenacitatii sale, nu a renuntat sa faca planuri pentru noi compozitii si editii muzicale pana la sfarsitul vietii.
Perioada de aproximativ cinci ani in care isi desfasoara activitatea scoala si – ulterior – tipografia condusa de psaltul originar din Noul Efes reprezinta, in viziunea mea, momentul de ctitorire a psaltichiei romanesti actuale, prin transpunerea unui insemnat numar de compozitii in noua sistima, tiparirea primelor carti de muzica bisericeasca si formarea in spiritul reformei a unora dintre cei mai insemnati psalti, precum Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Costache Chiosea, Panaiot Enghiurliu s.a.m.d.
Personal, afinitatea pentru Petru Efesiu mi s‑a manifestat din momentul cand evolutia profesionala m‑a adus in locul unde odinioara se presupune ca s‑a aflat acesta, respectiv cantaret in strana dreapta a Catedralei Patriarhale din Bucuresti, cat si prin participarea la mai multe concerte in Grecia, unde am intrat in legatura directa cu mostenirea vie a acestui psalt, caruia am considerat potrivit, in viziunea posteritatii, sa‑i inchin lucrarea de fata.