Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115
Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
Critica ratiunii pure - Immanuel Kant
![Critica ratiunii pure - Immanuel Kant [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/critica-ratiunii-pure-immanuel-kant-459615.jpg "Critica ratiunii pure - Immanuel Kant [1]")
Editura: Paideia
Autor: Immanuel Kant
Pagini: 1062
Anul publicării: 2019
ISBN: 978-606-748-308-6
Cod Produs:
9786067483086
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 718
/
0745 200 357
- Descriere
- Download (1)
- Autori
- Cuvant inainte
- Review-uri (0)
Critica ratiunii pure este opera capitala a lui Immanuel Kant, care cuprinde intreg spectrul filosofiei sale si in care cerceteaza bazele procesului de cunoastere.
In aceasta lucrare, Kant incearca sa integreze intr-o conceptie unitara cele doua pozitii contrare ale teoriei cunoasterii din vremea sa, pe de o parte rationalismul lui René Descartes, pe de alta empirismul filosofilor englezi John Locke si David Hume. In acest scop, Kant face deosebirea intre judecata analitica si cea sintetica. In cazul judecatii analitice, adevarul deriva din analiza insasi a conceptului, fara a mai fi nevoie de un experiment, respectiv de o perceptie sensoriala. In situatia in care o analiza rationala nu este suficienta pentru a extrage adevarul si este nevoie de o observatie senzoriala sau experiment, atunci avem de a face cu o judecata sintetica. Asadar, toate cunostintele valabile la un moment dat derivate din experienta au un caracter sintetic.
Aceasta editie cuprinda o noua si exceptionala traducere a doamnei profesor dr. Rodica Croitoru, presedinta Societatii Kant din Romania.
„Daca consider intreaga cunoastere a ratiunii pure si speculative in totalitate ca pe un edificiu, a carui idee cel putin o avem in noi, atunci eu pot spune: in Teoria transcendentala a elementelor am evaluat materialele de constructie si am determinat, pentru ce fel de edificiu, pentru ce inaltime si soliditate ajunge el. Desigur s-a intamplat, ca, desi aveam in vedere un turn, care trebuia sa ajunga pana la cer, provizia de materiale a ajuns totusi numai pentru o casa de locuit care, pentru preocuparile noastre in planul experientei era destul de spatioasa si suficient de inalta, spre a o cuprinde dintr-o privire; insa acea intreprindere temerara trebuia sa esueze din lipsa materialelor, chiar fara sa mai punem la socoteala si confuzia de limbaj, care trebuia inevitabil sa ii dezbine pe muncitori asupra planului si sa ii raspandeasca in toata lumea, pentru ca fiecare, sa construiasca in particular, dupa planul sau deosebit. Acum noi nu avem de-a face atat cu materialele, cat mai degraba cu planul si, avertizati fiind, sa nu ne hazardam orbeste intr-un proiect dupa plac, care probabil ar putea depasi facultatile noastre in intregime, totusi deopotriva neputand renunta pe deplin la construirea unei locuinte solide, sa facem devizul pentru o cladire in raport cu provizia, care ne este data si care este potrivita totodata trebuintei noastre”.
Immanuel Kant
In aceasta lucrare, Kant incearca sa integreze intr-o conceptie unitara cele doua pozitii contrare ale teoriei cunoasterii din vremea sa, pe de o parte rationalismul lui René Descartes, pe de alta empirismul filosofilor englezi John Locke si David Hume. In acest scop, Kant face deosebirea intre judecata analitica si cea sintetica. In cazul judecatii analitice, adevarul deriva din analiza insasi a conceptului, fara a mai fi nevoie de un experiment, respectiv de o perceptie sensoriala. In situatia in care o analiza rationala nu este suficienta pentru a extrage adevarul si este nevoie de o observatie senzoriala sau experiment, atunci avem de a face cu o judecata sintetica. Asadar, toate cunostintele valabile la un moment dat derivate din experienta au un caracter sintetic.
Aceasta editie cuprinda o noua si exceptionala traducere a doamnei profesor dr. Rodica Croitoru, presedinta Societatii Kant din Romania.
„Daca consider intreaga cunoastere a ratiunii pure si speculative in totalitate ca pe un edificiu, a carui idee cel putin o avem in noi, atunci eu pot spune: in Teoria transcendentala a elementelor am evaluat materialele de constructie si am determinat, pentru ce fel de edificiu, pentru ce inaltime si soliditate ajunge el. Desigur s-a intamplat, ca, desi aveam in vedere un turn, care trebuia sa ajunga pana la cer, provizia de materiale a ajuns totusi numai pentru o casa de locuit care, pentru preocuparile noastre in planul experientei era destul de spatioasa si suficient de inalta, spre a o cuprinde dintr-o privire; insa acea intreprindere temerara trebuia sa esueze din lipsa materialelor, chiar fara sa mai punem la socoteala si confuzia de limbaj, care trebuia inevitabil sa ii dezbine pe muncitori asupra planului si sa ii raspandeasca in toata lumea, pentru ca fiecare, sa construiasca in particular, dupa planul sau deosebit. Acum noi nu avem de-a face atat cu materialele, cat mai degraba cu planul si, avertizati fiind, sa nu ne hazardam orbeste intr-un proiect dupa plac, care probabil ar putea depasi facultatile noastre in intregime, totusi deopotriva neputand renunta pe deplin la construirea unei locuinte solide, sa facem devizul pentru o cladire in raport cu provizia, care ne este data si care este potrivita totodata trebuintei noastre”.
Immanuel Kant
-
Critica ratiunii pure - Immanuel Kant
Descarca
Biografia spirituala a lui Kant inainte de Critica ratiunii pure. Immanuel Kant s-a nascut la 22 aprilie 1724 la Königsberg in Prusia Orientala intr-o familie modesta cu 9 copii, dintre care el era al patrulea. Mama sa era Anna Regina Reuter, care avea o buna educatie neformala, iar tatal sau, Johann Georg Kant era selar. Se spune ca bunicul sau patern provenea din Scotia si isi ortografia numele conform exigentelor limbii engleze: Cant. Familia Kant facea parte din comunitatea pietista, bazata pe credinta lutherana, care se reflecta in puritate a inimii, comportament moral si stradanie in munca, intr-o masura mai mare decat pe serviciul divin organizat expres. In acest spirit moral-pietist au fost educati copiii familiei Kant si el este raspunzator de orientarea morala a filosofului. In anul 1732, Kant intra la scoala pietista din oras, numita Collegium Fridericianum, condus de F.A. Schulz, pietist si rationalist, care l-a influentat pe micul elev. Pentru cei 500 de elevi pe care ii avea, scoala dispunea de o sectiune in limba germana si de o sectiune in limba latina. In afara de partea placuta a deprinderii de a scrie si citi bine in limba latina si de a putea citi in original autori clasici, scoala i-a dezvaluit si partea neplacuta a unor practici religioase, straine de religiozitatea deprinsa in familie, cum ar fi ore nesfarsite de rugaciune, meditatie, confesiune, cantare de imnuri, catehizare, nepotrivite pentru asteptarile unui copil de opt ani. Aici a ramas Kant pana in anul 1740; intre timp, in anul 1737, la varsta de 13 ani isi pierde mama. In anul 1740, Kant intra la Universitatea din Königsberg, unde contrar reglementarilor in vigoare, el nu se inscrie ca student la una dintre cele opt facultati spre a se pregati pentru o profesie, ci din curiozitate intelectuala a audiat cursuri la toate facultatile (dupa cum va face in secolul urmator si Eminescu la Universitatea din Viena), in special filosofie (cu profesorul Martin Knutzen), teologie (cu profesorul Franz Albert Schultz), matematici, fizica si medicina (unde asista chiar la unele operatii). Studiile sale universitare se prelungesc pana in anul 1746, cand isi va fi luat gradele universitare. Dintre toate disciplinele si profesorii cu care le-a parcurs, filosofia l-a atras in masura cea mai mare, predata de discipolul lui Wolff, Martin Knutzen, pe atunci profesor extraordinarius, care i-a acordat prietenia si accesul la biblioteca sa. In afara de doctrina lui Wolff, Knutzen ii mai preda filosofia lui Leibniz, fizica lui Newton, matematica si astronomie. In anul 1746 Kant isi prezinta prima disertatie, pe care o va publica in anul urmator.
Spre a-si putea continua investigatiile filosofice si a se intretine, Kant intra ca preceptor la diferite familii pana in anul 1755. Aceasta noua pozitie de Hofmeister i-a dat ocazia sa intalneasca oameni din inalta societate, in contact cu care si-a rafinat gusturile vestimentare si culinare, a deprins arta conversatiei, mai ales in limba franceza, si galanteria fata de doamne, pentru care era cunoscut drept der galante Magister; a invatat sa joace carti si a dobandit o oarecare abilitate la jocul de biliard. Alaturi de avantajele pe care le-a deprins Kant pentru viata in societate, avantaje intalnim si de partea invataceilor, dintre care unii ii vor deveni studenti. Este de mentionat si influenta pe care a exercitat-o Kant asupra formarii fratilor von Hülsen, care au fost intre primii nobili din Prusia ce au abolit iobagia. Numai in aceasta perioada Kant a fost nevoit sa isi paraseasca orasul natal, pe care ulterior nu il va mai parasi decat pentru scurte deplasari in imprejurimi.
In 1770, Kant este in fine numit profesor titular la catedra de logica si metafizica cu a sa Disertatie asupra formei si principiilor lumii sensibile si ale lumii inteligibile. Este prima schita a unei filozofii propriu-zis kantiene. In timpul primelor cursuri de iarna va preda logica, metafizica, stiintele naturii si matematici, iar mai apoi cursuri de geografie fizica, de etica si de mecanica. Cursurile sale atrag rapid un numeros auditoriu. Pana atunci, Kant publicase intens. Va inceta sa publice vreme de zece ani, timp in care isi va elabora opera cu caracter enciclopedic; Kant se intereseaza de tot: frumosul, stiinta, politica, Revolutia franceza, dreptul, cutremurul de la Lisabona si maladiile cerebrale. Va preda, de altfel, in aproape toate disciplinele.
Asa cum o va spune in Prolegomene, a fost desteptat din „somnul dogmatic” de lectura cartii lui David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc. Va analiza operele lui Newton, Hume si mai ales Rousseau, care, dupa propriile-i cuvinte, il aduc pe „drumul drept” si ii provoaca o „revolutie in reflectie”. Kant crezuse pana atunci ca sursele cunoasterii nu se afla in experienta, ci in spirit, in ratiune. Aceasta era teoria intelectualista sau dogmatismul. Pentru Hume, dimpotriva, toate cunostintele noastre sunt ivite din experienta. Originalitatea filozofiei kantiene, sprijinita pe progresul fizicii de la Galilei la Newton, va consta in incercarea unei sinteze a amandurora, ideea ca experienta si judecata permit deopotriva cunoasterea. Asa cum va scrie mai tarziu, intuitia fara concept e oarba, iar conceptul fara intuitie este vid. Ceea ce cauta Kant e inainte de toate un fundament pentru uzul ratiunii, ceea ce implica recunoasterea limitelor puterii sale. Acestea vor fi temele celei dintai mari opere kantiene (scrisa in patru luni), Critica ratiunii pure, a carei prima editie dateaza din 1781. Kant avea 57 de ani si era deja celebru prin ceea ce publicase anterior, dar adevarata sa opera abia incepe.
Kant va ramane profesor pana in 1797. Pentru echitatea sa, marea stiinta si schimburile agreabile de idei, Kant castiga stima concetatenilor sai, a Universitatii, a auditorilor si a fostilor sai elevi. Reputatia sa e atat de mare, incat se va constitui catre 1790 o adevarata industrie a copistilor pentru a satisface, contra cost, numeroasele cereri de a detine cursurile sale procurate prin intermediul copiilor realizate de studenti.
In 1797, slabit de varsta, renunta la invatamant si isi petrece ultimii ani din viata intr-o retragere studioasa, dar solitara. Moare la 12 februarie 1804, dupa o lunga perioada de slabiciune fizica si intelectuala, in varsta de 79 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost „Es ist gut” („[Totul] e bine”).
La 21 noiembrie 1880, ramasitele pamantesti sunt transferate intr-o capela gotica din preajma catedralei din Königsberg (astazi, Kaliningrad), iar mormantul sau, ornat cu un bust sculptat de Schadow si o copie a Scolii de la Atena a lui Rafael, poarta inscriptionata fraza celebra din Critica ratiunii practice: „Doua lucruri umplu sufletul de o admiratie si o veneratie mereu crescanda si noua, in masura in care reflectia si le intipareste si se ataseaza de ele: cerul instelat deasupra mea si legea morala din mine”
Spre a-si putea continua investigatiile filosofice si a se intretine, Kant intra ca preceptor la diferite familii pana in anul 1755. Aceasta noua pozitie de Hofmeister i-a dat ocazia sa intalneasca oameni din inalta societate, in contact cu care si-a rafinat gusturile vestimentare si culinare, a deprins arta conversatiei, mai ales in limba franceza, si galanteria fata de doamne, pentru care era cunoscut drept der galante Magister; a invatat sa joace carti si a dobandit o oarecare abilitate la jocul de biliard. Alaturi de avantajele pe care le-a deprins Kant pentru viata in societate, avantaje intalnim si de partea invataceilor, dintre care unii ii vor deveni studenti. Este de mentionat si influenta pe care a exercitat-o Kant asupra formarii fratilor von Hülsen, care au fost intre primii nobili din Prusia ce au abolit iobagia. Numai in aceasta perioada Kant a fost nevoit sa isi paraseasca orasul natal, pe care ulterior nu il va mai parasi decat pentru scurte deplasari in imprejurimi.
In 1770, Kant este in fine numit profesor titular la catedra de logica si metafizica cu a sa Disertatie asupra formei si principiilor lumii sensibile si ale lumii inteligibile. Este prima schita a unei filozofii propriu-zis kantiene. In timpul primelor cursuri de iarna va preda logica, metafizica, stiintele naturii si matematici, iar mai apoi cursuri de geografie fizica, de etica si de mecanica. Cursurile sale atrag rapid un numeros auditoriu. Pana atunci, Kant publicase intens. Va inceta sa publice vreme de zece ani, timp in care isi va elabora opera cu caracter enciclopedic; Kant se intereseaza de tot: frumosul, stiinta, politica, Revolutia franceza, dreptul, cutremurul de la Lisabona si maladiile cerebrale. Va preda, de altfel, in aproape toate disciplinele.
Asa cum o va spune in Prolegomene, a fost desteptat din „somnul dogmatic” de lectura cartii lui David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc. Va analiza operele lui Newton, Hume si mai ales Rousseau, care, dupa propriile-i cuvinte, il aduc pe „drumul drept” si ii provoaca o „revolutie in reflectie”. Kant crezuse pana atunci ca sursele cunoasterii nu se afla in experienta, ci in spirit, in ratiune. Aceasta era teoria intelectualista sau dogmatismul. Pentru Hume, dimpotriva, toate cunostintele noastre sunt ivite din experienta. Originalitatea filozofiei kantiene, sprijinita pe progresul fizicii de la Galilei la Newton, va consta in incercarea unei sinteze a amandurora, ideea ca experienta si judecata permit deopotriva cunoasterea. Asa cum va scrie mai tarziu, intuitia fara concept e oarba, iar conceptul fara intuitie este vid. Ceea ce cauta Kant e inainte de toate un fundament pentru uzul ratiunii, ceea ce implica recunoasterea limitelor puterii sale. Acestea vor fi temele celei dintai mari opere kantiene (scrisa in patru luni), Critica ratiunii pure, a carei prima editie dateaza din 1781. Kant avea 57 de ani si era deja celebru prin ceea ce publicase anterior, dar adevarata sa opera abia incepe.
Kant va ramane profesor pana in 1797. Pentru echitatea sa, marea stiinta si schimburile agreabile de idei, Kant castiga stima concetatenilor sai, a Universitatii, a auditorilor si a fostilor sai elevi. Reputatia sa e atat de mare, incat se va constitui catre 1790 o adevarata industrie a copistilor pentru a satisface, contra cost, numeroasele cereri de a detine cursurile sale procurate prin intermediul copiilor realizate de studenti.
In 1797, slabit de varsta, renunta la invatamant si isi petrece ultimii ani din viata intr-o retragere studioasa, dar solitara. Moare la 12 februarie 1804, dupa o lunga perioada de slabiciune fizica si intelectuala, in varsta de 79 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost „Es ist gut” („[Totul] e bine”).
La 21 noiembrie 1880, ramasitele pamantesti sunt transferate intr-o capela gotica din preajma catedralei din Königsberg (astazi, Kaliningrad), iar mormantul sau, ornat cu un bust sculptat de Schadow si o copie a Scolii de la Atena a lui Rafael, poarta inscriptionata fraza celebra din Critica ratiunii practice: „Doua lucruri umplu sufletul de o admiratie si o veneratie mereu crescanda si noua, in masura in care reflectia si le intipareste si se ataseaza de ele: cerul instelat deasupra mea si legea morala din mine”
Critica ratiunii pure reprezinta una dintre cartile cu cel mai mare impact asupra gandirii europene. Aparuta in 1781, influenta ei are o durata de mai bine de doua secole, aceasta carte constituind un moment de cotitura in istoria filosofiei europene, prin ceea ce darama, dar mai ales prin ceea ce construieste.
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.
Scrie un review
Produse similare
Critica ratiunii pure - Immanuel Kant
Filosofia comunicarii - Constantin Stroe
Paideuma. Schita a unei filosofii a culturii - Leo Frobenius
Despre fericire - Blaise Pascal
Incercare de metafizica eshatologica - Nikolai Berdiaev
De la musuroi la Everest. Ratiune si magie
Limbajul predicii religioase crestine
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro