Preotul zilelor noastre este catalizatorul si punctul de reper care normalizeaza si orienteaza viata religioasa a credinciosilor pe drumul desavarsirii morale. Nu in zadar s‑a spus ca „viata clericilor este evanghelia laicilor”, pentru ca faptele sunt mai convingatoare decat vorbele, iar exemplul vietii morale a preotului intrece in eficacitate cel mai superb discurs despre importanta si frumusetea virtutii. Pentru a fi „lumina lumii” si „sarea pamantului” (Matei V, 13, 14) preotul trebuie sa fie in primul rand un pios traitor al virtutilor crestine. Viata sa impecabila si exemplara trebuie sa devina in ochii tuturor pilda vie de credinta, de evlavie, de bunatate, de blandete, de smerenie, de rabdare, de iertare, de bunavointa, de sinceritate si ospitalitate pentru ca, in felul acesta, preotul sa reprezinte chipul ideal al slujirii lui Hristos in lume.
Scopul principal al misiunii preotesti nu este numai cel sacramental, de a impartasi credinciosilor harul, ajutorul, si binecuvantarea lui Dumnezeu prin intermediul sfintelor slujbe, ci si cel didactic si pastoral, de a‑i povatui si indruma pe calea mantuirii, prin cuvant si prin exemplul vietii sale. Intre cuvantul de invatatura si faptele preotului trebuie sa existe o concordanta perfecta, caci daca faptele il contrazic si teoria nu consuna cu practica, toata stradania slujirii sale liturgice, omiletice si pastorale ramane zadarnica si fara nici un efect, pentru ca mai puternic este graiul faptelor decat al cuvintelor. Predica nu are puterea de diamant a exemplului. De aceea, preotul trebuie sa se identifice cu invatatura pe care o propovaduieste.
Succesul activitatii pastorale a preotului nu este dat de maiestria si arta cuvintelor, ci de frumusetea si podoaba virtutilor sale care trebuie sa straluceasca ca lumina soarelui si ca aurul lamurit in foc. Un preot cu viata curata si imbunatatita de florile virtutilor este un barometru, un ghid normativ si o faclie care lumineaza in sfesnic calea pastoritilor sai catre Dumnezeu, pentru ca asa cum „comandantul destoinic si iscusit salveaza corabia de la inec, tot astfel si pastorul cel bun da viata si sanatate turmei sale cuvantatoare”, spune Sfantul Ioan Scararul.
Lipsa unei vieti curate il dezonoreaza si il dezarmeaza pe preot, anulandu‑i toate meritele si eforturile sale concentrate in aria apostolatului crestin. Credinciosii progreseaza in viata morala si duhovniceasca, proportional cu gradul de moralitate si induhovnicire a vietii preotului. Un preot cu viata virtuoasa reflecteaza omenirii stralucirea cerului si incalzeste lumea cu razele faptelor sale bune ca o oglinda curata a Soarelui Dreptatii. „De aceea trebuie ca frumusetea sufletului preotului sa straluceasca in toate imprejurarile din viata lui, ca sa poata, in acelasi timp, si bucura, dar si lumina sufletele celor ce‑l privesc”, spune Sfantul Ioan Gura de Aur.
Experienta pastorala a preotului este reflexul trairii sale religioase si a virtutilor crestine pe care le practica. Cu cat viata sa este mai conforma cu principiile doctrinare si morale pe care le propovaduieste, cu atat cuvantul sau de invatatura patrunde mai usor in suflet, prinzand radacini adanci in inima si viata credinciosilor sai. Virtutile crestine se cer indeplinite de orice credincios care vrea sa realizeze idealul perfectiunii morale, insa preotul, ca unul ce este menit sa devina intruchiparea vie a desavarsirii crestine, trebuie sa‑i depaseasca pe credinciosii sai cu trairea si cu fapta, cucerindu‑i prin virtutile sale, pentru viata cea adevarata in Hristos. Realizand in persoana sa modelul sublim de viata al Domnului nostru Iisus Hristos ca om, pe care l‑au concretizat in fapta Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti ai Bisericii, preotul poate spune cu constiinta impacata ca si Sfantul Apostol Pavel: „Lupta cea buna m‑am luptat, calatoria am savarsit, credinta am pazit. De acum mi s‑a gatit cununa dreptatii pe care Domnul imi va da‑o in ziua aceea” (II Timotei, IV, 7‑8).
Demnitatea si autoritatea morala a preotului sunt reprezentate in primul rand de viata sa exemplara si de taria sa de caracter, pentru ca numai de la inaltimea trairii sale duhovnicesti poate fi el pilda de adevarata virtute si noblete sufleteasca si numai depasind conditia vietii decazute, poate combate si osandi hotarator pacatul si viciul. Numai de la inaltimea la care l‑a evidentiat si propulsat virtutea poate fi vazuta infirmitatea in care l‑a aruncat pacatul pe om. Biruind personal patimile si pacatele din fiinta sa, preotul arata in mod concret, prin exemplul sau ziditor, pe ce cale pot si credinciosii, la randul lor, sa se elibereze din sclavia imoralitatii in care sunt robiti si incatusati din cauza pacatelor lor.
Pedagogia si morala crestina a formulat adevarul incontestabil ca faptele sunt mai convingatoare decat vorbele, iar exemplul vietii personale intrece in eficacitate orice peroratie despre frumusetea si importanta virtutii. Acest lucru poate fi verificat realmente in viata, slujirea si activitatea de zi cu zi a preotului, pentru ca ochii credinciosilor urmaresc pretutindeni pe preot in viata sa particulara, in pastoratie si in exercitiul functiunii lui liturgice.
Se stie cat prestigiu si cata autoritate morala ofera preotului viata sa impecabila si sfanta si ce efect pozitiv are ea asupra credinciosilor sai. Preotia cere eroism moral, in sensul ca preotul trebuie sa fie un luptator destoinic impotriva pacatului, un atlet al duhului. El trebuie sa fie un combatant activ a necredintei si a raului moral, sa se comporte in asa fel incat sa straluceasca in ochii tuturor lumina faptelor bune (Matei V, 16) si a curatiei sufletesti, sa imbrace o armura impenetrabila, sa fie invulnerabil in fata ispitelor, prejudecatilor si prilejurilor indemnatoare la pacat si sa apara in fata tuturor ca un invingator si niciodata ca un infrant, rapus de slabiciune sau lasitate.
Misiunea de propovaduitor al Evangheliei si de pastor de suflete ii impune preotului o constiinta a raspunderii mereu treaza si activa, o ravna deosebita, gata in tot momentul sa faca fata oricarei situatii pastoral-misionare, sa satisfaca orice nevoie spirituala a credinciosilor, sa preintampine orice incercare de prozelitism sectar.
Viata personala a preotului trebuie sa fie tuturor pilda vie de credinta, de pietate, de curatie, de ravna si abnegatie, de urmare sincera si jertfelnica a lui Hristos.
Preotul se afla in slujba lui Hristos si a Bisericii, iar aceasta sublima misiune a sa il indatoreaza sa se supuna intru totul poruncilor si invataturilor Sfintei Evanghelii si legiuirilor bisericesti. El trebuie sa‑si indeplineasca constiincios intreia sa misiune de pastor, invatator si sfintitor al vietii credinciosilor, nu din constrangere sau de frica pedepsei, ci din convingere si din propria sa constiinta (Romani XIII, 5), pentru a realiza in viata si persoana sa modelul ideal de viata pe care ni L‑a aratat Domnul nostru Iisus Hristos ca om si pe care l‑au urmat si exemplificat cu credinta inflacarata si zel Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti.
Moralitatea desavarsita a preotului, adica vietuirea lui duhovniceasca – constituie, in mod neindoielnic, cel mai bun mesaj adresat lumii de astazi, insetata de o viata crestina autentica, ideala, asa cum ne‑a aratat‑o Mantuitorul si cum au trait‑o sfintii.
Lucrarea noastra este o opera de Teologie Pastorala care infatiseaza importanta covarsitoare pe care o reprezinta viata exemplara a preotului, atat in slujirea sacramentala si activitatea sa pastorala, cat si in procesul indreptarii vietii morale a credinciosilor din societatea pe care o traim. Lucrarea noastra incearca sa dezvolte aceste aspecte esentiale si sa sublinieze, totodata, si mijloacele prin care preotul isi cultiva si adanceste viata sa morala si religioasa.
Autorul