Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 /// Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783

Editura Paideia Despre interpretare - Aristotel

-15%
19,00 Lei 16,15 Lei

Editura: Paideia

Autor: Aristotel

Pagini: 64

Anul publicării: 2017

ISBN: 978-606-748-174-7

In stoc
Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 9786067481747 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Download (1)
  • Autori
  • Cuvant inainte
  • Review-uri (0)
In aceasta lucrare Aristotel este preocupat de modul in care informatiile sunt comunicate de catre expeditor si interpretate de catre receptor. Astfel, pe tot parcursul lucrarii, filosoful va analiza termenii care formeaza propozitiile si relatia dintre propozitiile afirmative, negative, universale si cele particulare.

De exemplu, in primul capitol, Aristotel defineste cuvintele ca simboluri ale „afectiunilor sufletului” sau ale experientelor mentale. Simbolurile vorbite si scrise difera intre limbi, dar experientele mentale sunt aceleasi pentru toti (astfel incat cuvantul englezesc „pisica” si cuvantul francez „chat” sunt simboluri diferite, dar experienta mentala  – conceptul de pisica –  este la fel pentru vorbitorii de engleza si francezii). Substantivele si verbele de la sine nu implica adevarul sau falsitatea.
Aristotel (in greaca: Αριστοτέλης, Aristoteles) (n. 384 i.Hr. - d. 7 martie 322 i.Hr.) a fost unul dintre cei mai importanti filosofi ai Greciei Antice.

Aristotel este intemeietorul stiintei politice ca stiinta de sine statatoare. A intemeiat si sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formala, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelica a stiintelor naturale a ramas paradigmatica mai mult de un mileniu in Europa.

Aristotel s-a nascut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oras din Peninsula Calcidica, in nordul Marii Egee. Tatal sau, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatal lui Filip al II-lea si bunicul lui Alexandru cel Mare. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea din familie aristocratica.

Opera

Aristotel a scris foarte mult; lucrarile sale avand o istorie interesanta. Acestea au fost redescoperite treptat. Unele dintre ele pot ramane necunoscute si pana in prezent.Poetica a fost descoperita abia in perioada Renasterii.

 Dupa moartea lui Teofrast, urmasul lui Aristotel la conducerea scolii, lucrarile marelui filosof sunt duse in Asia Mica, unde putrezesc in subsoluri, fiind readuse la Atena pe la 100 i.e.n. In 86 i.e.n., sunt aduse la Roma si ajung mai tarziu pana la Andronicus din Rodos. Vastul sistem filosofic si stiintific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitate (logica, teologie, politica, estetica, fizica, astronomie, zoologie etc.) si profunzime, a stat la baza gandirii medievale crestine si islamice si a fost axul culturii Occidentului pana la sfarsitul secolului al XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrari care ii sunt atribuite (Diogenes Laertios mentiona 145), s-au pastrat 47.

Lucrarea incepe prin analizarea propozitiilor categorice simple si trage o serie de concluzii privind problemele care apar in momentul in care se doreste o clasificare si o definirie a formelor lingvistice, precum termeni si propozitii simple, substantive si verbe, negatie, cantitatea de propozitii simple, investigatiile asupra mijlocului exclus si a propozitiilor modale.

 Mai inainte e de stabilit ce este numele, ce si verbul, apoi ce si negatia sau afirmatia, ce si propozitia si vorbirea. Sunetele vocale sunt simboluri ale afectarilor sufletului, iar cele scrise ale sunetelor emise. Apoi, cum nu toti [oamenii] au aceeasi scriere, nici sunetele nu sunt aceleasi, pe cand sunetele emise vocal sunt semne nemijlocite ale afectarilor sufletului, aceleasi pentru toti ca, de altfel, si lucrurile carora acelea le sunt imagini. Dar despre toate acestea, ele tinand de alta cercetare, s-a vorbit in cartile [scrierii] noastre Despre suflet. Si cum gandul, in suflet, uneori nu este nici adevarat nici fals, alteori insa ori intr-un fel, ori in altul, tot asemenea se intampla sa fie in vorbire. Caci falsul si adevarul atarna de unire si separare. Numele si verbele, in sine, aduc cu notiunea, nici in legatura nici in separatie, ca de exemplu „om” sau „alb”, in cazul carora, daca nu li se adauga ceva, nu exista nici eroare nici adevar. Ca punct de sprijin, tragelaphos [capra-cerb] care semnifica, totusi, ceva, dar nici adevarat nici fals, cata vreme nu se spune, prin adaugire, ca este sau nu, in mod absolut sau intr-un timp anumit.

Numele este sunet vocal, semnificativ, prin conventie, in afara de timp si alcatuit din parti fara semnificatie. Astfel, „Kallippos”, „[h]ippos” nu are in sine si pentru sine intelesul din „Kalos hippos” – cal frumos. Totusi, nu este ca la numele simple, in care partea nu inseamna nimic, pe cand la cele compuse, desi in sine nu semnifica, pare ca intregul sa stea pentru ceva, ca in epaktrokeles, [vas de pirati], keles [vas]. Prin conventie vrea sa spuna ca nici un nume nu este prin natura, ci numai cand a devenit un simbol, de indata ce si sunetele nearticulate ca acelea ale animalelor arata ceva, dar nu numesc. „Non-om” nu este un nume. Dar nu exista alta denumire ce am putea da. Nefiind nici vorbire, nici negatie, am fi indreptatiti sa-i zicem nume indefinit, intrucat poate sa numeasca orice, fie ca este fie ca nu este. 

Verb este cuvantul care aratand, in plus, timpul si ale carui parti nu semnifica nimic, luate separat, da semn de ceva ce se afirma privitor la altceva. Ca semnifica in plus timpul, de exemplu, „sanatatea” este nume, iar „a-fi-sanatos”, verb, intrucat indica faptul de a fi acum. Totodata, este mereu semn relativ la ceva care se spune despre altceva, anume al celor ce apartin unui subiect sau sunt intr-un subiect. In schimb, „este sanatos” sau „este nebolnav” nu sunt verbe, cu toate ca arata timpul si se afla intotdeauna intr-un subiect, dar pentru deosebire nu exista o denumire. Pot fi numite, totusi, verbe nedefinite daca se spun, la fel, si despre cele ce sunt si despre cele ce nu sunt. Tot asa nu sunt verbe, ci forme flexionare si „insanatosirea” si „va insanatosi”, distingandu-se de verb prin faptul ca acesta adauga semnificatia sa timpului prezent, pe cand celelalte indica timpul anterior prezentului si de dupa. In sine si prin sine, verbele sunt nume si semnifica asemenea acestora (pentru ca, rostite, cel ce le rosteste siesi isi concentreaza mintea, iar ascultatorului atentia), dar ele nu arata daca este sau nu este ceea ce numesc. Aceasta intrucat nici „a fi” nici „a nu fi” nu stau pentru ceva anume, tot asa cum cineva ar zice „fiind” doar pentru sine. Caci toate acestea nu sunt in sine, ele doar indicand o legatura care nu s-ar putea intelege fara cele ce se leaga.

Vorbirea  este o succesiune de sunete cu semnificatie conventionala cu parti care, luate separat, pot sa insemne ceva, ca simplu enunt insa, iar nu ca afirmatie sau ca negatie. Exemplificand, zic ca „om” numeste ceva, dar nu ca este ori ca nu este pentru ca afirmatia sau negatia rezulta doar atunci cand se adauga ceva. O singura silaba din „om” insa nu semnifica nimic ca in mys [soarece], ys [rece], care este doar sunet. In cuvintele compuse insa, silaba inseamna ceva, totusi, nu prin ea insasi, asa cum am spus deja.

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!