Psihologia si logica educatiei - Aurel Pera

Stiintele socio-umane au evoluat corespunzator in ultimele decenii ca instante epistemice de explorare, din punct de vedere analitic mai ales, incercand sa deconecteze teoretic fiecare transformare semnificativa a realitatii sociale. De aceea, resemantizarea sistemului categorial, reevaluarea periodica a metodologiei si a obiectului lor de studiu, se inscriu in logica interna a epistemologiei cunoasterii sociale. Tot mai multi autori (Stefan Buzarnescu, Romulus Dabu, Mihai Golu, Corneliu Sofronie, Claudette Lafaye, Hoffman Oscar, Catalin Zamfir, Ilie Badescu, Kikert Rensis, Williams Lynne, Elly Singer, Daniel Bell, Anthony Giddeus, Joel R. Davitz, Samuel Ball, s.a.) avanseaza imaginea unui univers social, in expansiune, in cadrul caruia stiintele, ca laturi functionale ale cunoasterii, fac posibila departajarea a doua mari faze in decantarea epistemica a spatiului social: faza euclidiana – prezenta in acumulari teoretice clasice, intemeiate pe analogia mediu social – legile fizicii newtoniene; si faza neeuclidiana – de cucerire explicativa a spatiului psihosocial, intemeiata pe concluziile sistemului privind echilibrul dinamic al societatii si al relatiilor interumane.

Articuland logica cunoasterii stiintifice cu logica actiunii sociale si psihologia, studiile contemporane definesc locul sociologiei si al psihologiei in munca de conceptie, proiectare, cunoastere, dar si in practica efectiva a reformarii structurale a spatiului psihosocial si a sistemului psihic uman. Din aceasta perspectiva,  psihosociologului si psihopedagogului le revine rolul de a include ca fapt de stiinta, intr-o ordine a umanului, in scopul construirii unei imagini psiho-sociomorfe, a fiecarui tip de activitate si in special a activitatilor educative. De aceea, munca de psihosociolog sau psihopedagog are un caracter polemic, presupunand disocierea critica de toate contextele si conjuncturile care ar putea influenta negativ autenticitatea demersului critic, grefat epistemologic.

Asemenea mediului natural, unde cercetarea evolueaza de la enigme la paradigme – adica la descoperirea unor modele explicative, legitimate epistemic in explorarea unor zone problematice de o complexitate fara precedent – la metadigme, spatiul psihosocial si in speta psihicul uman urmeaza aceleasi secvente.

Cercetarile psihologice contemporane se inscriu intr-un proiect de cercetare generat de criza care exista in psihologia contemporana, intre teoria psihologica (care recunoaste caracterul dinamic al personalitatii omului) si instrumentele de masurare, indiferent daca este vorba despre testele psihometrice, despre programele realizate pe calculator sau aparatele sofisticate ce inunda laboratoarele psihologice ale momentului. Cercetatori de ultima ora au constatat (avem in vedere aici Psihologia cuantica scrisa de Corneliu Sofronie si Roxana Zubcov) ca metodologiile si protocolul de interpretare a rezultatelor conduc azi, toate, la o imagine statica, imuabila despre individ. Ori, stiintele umaniste si in special psihologia educatiei, au rolul de a argumenta logic si epistemologic nu numai dinamismul relatiilor interumane, dar si dinamismul universului psihic uman, marcat de o tensiune interioara specifica din care rezulta, ontologic vorbind, cunoasterea.

Psihopedagogilor contemporani le revine sarcina de a evidentia faptul ca reflexia teoretica joaca rolul unui  prealabil pentru gestionarea eficienta a practicii educationale. Unul dintre aceste prealabile il constituie cunoasterea de ordin psihologic, lecturarea, intelegerea si semnificarea psihologica a situatiei educationale, cu toate componentele si interactiunile care o compun. Din aceasta perspectiva, educatia presupune o restructurare a unei ordini confuze sau a unui dat nedesavarsit uman, o interventie psihologica asupra unor persoane sau grupuri cu similitudini fiintiale aparte. Gandurile, faptele, gesturile educatorului, se reflecta insutit in oglinda sufletului elevului, care, asemenea unui nevinovat pacient palid, asteapta inocent adevarul, salvarea si vindecarea cognitiva.

Din aceasta perspectiva, psihologia si logica educatiei se instituie ca o ipostaza a postmodernismului, revenindu-le marele rol de a realiza un demers analitic al unei lumi in permanenta schimbare: lumea educatiei si tehnologiile de comunicare.

Lucrarea de fata a fost scrisa in primul rand pentru a veni in ajutorul tuturor celor care se ocupa de problematica educatiei, dar si pentru studentii facultatilor de profil din cadrul Universitatii din Craiova, care urmeaza cursurile modulului psihopedagogic. Ea face parte dintr-o trilogie la care autorul lucreaza de mai multi ani (Psihologia educatiei matematice si Psihologia si epistemologia creatiei matematice, in curs de aparitie). In al doilea rand, am avut in vedere rolul cheie pe care il joaca psihologia si logica educatiei in cultura intelectuala moderna si locul central pe care il ocupa in cadrul stiintelor socio-umane.

Autorul