📦 TRANSPORT GRATUIT PESTE 120 RON

Urmărire comenzi / vânzări: 0745 200 357

Propuneri manuscrise: [email protected] : 0745 204 115

Editura Universitară Evoluţia emoţiilor la copii şi adolescenţi

Editura Universitară
55,00 RON

Editura: Editura Universitară

Autor: Dorina Maria Nijloveanu

Anul publicării: 2026

Ediția: I

Pagini: 303

ISBN: 978-606-28-2348-1

DOI: https://doi.org/10.5682/9786062823481

Stoc epuizat
Cod Produs: 9786062823481 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 357
Adaugă la Wishlist Cere informații
  • Răsfoiește (1)
  • Cuvânt înainte
  • Review-uri (0)
  • Evoluţia emoţiilor la copii şi adolescenţi

    Descarcă
Emoționalitatea a devenit una dintre cele mai cercetate dimensiuni, iar în cazul copiilor și adolescenților, acest subiect este unul sensibil. Într-o lume a schimbării continue, în care solicitările la care sunt chemați să facă față copiii sunt din ce în ce mai mari, se impune căutarea de soluții care să vină în sprijinul acestora.

Ce sunt emoțiile, cum sunt ele clasificate, ce impact au asupra dezvoltării lor generale, este deja cunoscut, însă se dorește, prin această cercetare, aprofundarea particularităților care stau la baza elaborării, gestionării și valorificării emoțiilor de către fiecare dintre noi.

Odată cu descrierea acestor particularități și a relațiilor dintre ele, se încearcă deschiderea unor drumuri de cercetare pentru dezvoltarea unor programe de intervenție ca sprijin în perioada școlarității, în care se produc cele mai mari achiziții și cele mai importante schimbări.
Etapele de dezvoltare alese pentru aplicarea acestei cercetări, sunt caracterizate de trecere de sub tutela familială și școlară la asumarea responsabilităților mai întâi personale (admiterea la liceu, descoperirea aptitudinilor și valorificarea lor, alegerea profesiei) și apoi civile (obținerea cărții de identitate, pregătirea pentru viața de adult). Considerăm că odată cunoscute particularitățile emoționalității populației non-clinice, este ușor de dezvoltat apoi metodologii de evaluare a acestor competențe pentru
populația cu aspecte patologice. Deși dezvoltarea socio-emoțională cea mai accentuată are loc în jurul vârstei de 6 ani (Denham, 2006), perioada pubertății și cea a adolescenței sunt cele mai ofertante pentru studierea emoționalității.

Fundamentul teoretic a cuprins o prezentare a evoluției emoțiilor în toate etapele de dezvoltare de la primul an de viață până în adolescență și conceptualizarea principalelor competențe și particularități ale emoțiilor. Au fost prezentate succint de la cele mai vechi teorii (de exemplu, Bridges, 1932), la cele mai cunoscute (de exemplu Gross, 1993) și au fost incluse, de asemenea, fragmente din programe de intervenție asupra particularităților emoțiilor copiilor și adolescenților.

A doua parte a lucrării are ca esență studii empirice asupra tabloului emoționalității la copii și adolescenți. Fiind necesare instrumente de evaluare cât mai potrivite pentru măsurarea variabilelor stabilite au fost necesare realizarea unor validări și construcții de instrumente (EESC, bateria CEMS, MECA, EIS-R) și prezentarea proprietăților lor psihometrice. Primul studiu a vizat identificarea unor aspecte ale funcționării în plan emoțional ale conștientizării, reglării și exprimării emoțiilor care pot fi explicate/raportate la dezvoltarea ontogenetică. Astfel, am vrut să ne lămurim care dintre cele trei dimensiuni esențiale ale emoțiilor este cea mai importantă în dezvoltarea acestora, cum se influențează între ele, care este ordinea în apariția lor și cum evoluează separat în procesul de realizare al emoțiilor. Rezultatele oferă dovezi cu privire la diferențele de stadiu de dezvoltare în conștientizarea, reglarea și exprimarea emoțiilor; relațiile dintre vârstă și conștientizarea, reglarea și exprimarea emoțiilor; relațiile de influență cauzală dintre vârstă, conștientizarea, reglarea și exprimarea emoțiilor. Faptul că înțelegerea emoțiilor altora este mai accentuată decât a propriilor emoții în perioada studiată, este un punct de pornire pentru eventuale programe de intervenție cu scopul dezvoltării relațiilor interpersonale. De asemenea, diferențe de gen, cu niveluri care favorizează participanții de gen feminin nu este deloc surprinzătoare pentru această perioadă, deoarece este acceptat faptul că fetele au un nivel de maturizare mai crescut decât băieții. Studiul al doilea a vizat identificarea unor aspecte ale copingului cognitiv și afectiv (adaptativ și maladaptativ), ale managementului furiei, tristeții și îngrijorării (dereglare, inhibare, coping constructiv), ale unor manifestări comportamentale ale emoțiilor negative și inhibarea emoțiilor pozitive și sociale în perioada de la prepubertate la adolescență. Studiul al treilea a vizat identificarea unor aspecte ale dificultăților de reglare emoțională și a forței cu care sunt trăite experiențele emoționale pozitive și negative în adolescență.

Lucrarea se încheie cu sintetizarea portretelor emoționale pentru prepubertate, pubertate și adolescență.

Dacă dorești să iți exprimi părerea despre acest produs poți adăuga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienți Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 357 vanzari@editurauniversitara.ro

Compara produse

Trebuie să mai adaugi cel puțin un produs pentru a compara produse.

A fost adăugat în wishlist!

A fost șters din wishlist!