Psihologia educatiei matematice - Aurel Pera

Lucrarea de fata face parte dintr-o trilogie la care autorul lucreaza de mai multi ani (primul volum Psihologia si logica educatiei, editia I, 2006, a aparut la Editura Universitaria, Craiova). Psihologia educatiei matematice se vrea o lucrare liant intre primul si ultimul volum din aceasta trilogie, Psihologia si epistemologia creatiei matematice (va aparea in curand) si care vizeaza in special interesul studentilor facultatilor de profil dar si curiozitatea specialistilor in domeniu.

Psihologia educatiei matematice este structurata pe trei capitole: «Evolutia stadiala a gandirii matematice si oportunitatile educationale», unde am incercat sa relevam contextul semantic in care se formeaza matematicile, pornind de la premisa ca mecanismele semantice ce se constituie in retele neurocorticale, numite «coduri psihice», fac din om o complexitate superioara si nu organismul ca atare.

Am avut in vedere rezultatele cercetarilor de specialitate care subliniau faptul ca fiecare tip de «cod psihic» (figurativ, verbal, muzical etc.) functioneaza folosind criterii si reguli semantice specifice si are capacitatea de a realiza constientizari cu functii distincte in orientarea conditiei omului in general. Am plecat de la ipoteza existentei a patru genuri de mecanisme semantice: cognitive, evaluative, decizionale si de proiectare a actiunii.

Fara a neglija relatia om-mediu, am tinut seama in analiza facuta, de particularitatile specializarii mecanismelor semantice in cazul relatiilor elev - scoala, predare - invatare, elev - mediu extrascolar. De aici ideea ca aceste mecanisme semantice au consecinte asupra comportamentului cognitiv al elevului dar si asupra domeniului ontic al educatiei.

Am insistat asupra consecintelor dezvoltarii codului verbal al copilului in procesul invatarii in general si in special al invatarii matematicii, cu precizarea ca acest cod se autostructureaza sub presiunea relatiilor predare - invatare, profesor - elev, elev - clasa, familie - educatie etc.

Pentru demonstratie, am tinut seama de doua clase de dependente: structurile psihice ale copilului si capacitatile de intelegere sunt genetic si functional dependente de instruire; codurile psihice exercita presiuni formatoare asupra manifestarilor elevilor, ale omului in general si, prin ele, asupra mediului educational, relational, de familie. De aici si concluzia, ca relevarea contextului semantic in care s-au constituit matematicile, prezinta o importanta metodologica si psihologica deoarece invatarea matematicii intr-un context de maximizare a eficientei educationale, depinde de intelegerea «organizarii psihice» a fiecarui elev in parte, de cunoasterea factorilor psiho - educationali ce fac posibil procesul invatarii, de calitatea metodelor utilizate in procesul predarii, de cunoasterea principiilor generale ale psihodidacticii matematice.

Deoarece matematica nu poate fi invatata izolat, am relevat cateva idei legate de relatia matematicii cu alte discipline, evidentiind nu numai functia educativa a interdisciplinaritatii, dar si corelarea studiului matematicii cu alte discipline de invatamant, rolul altor discipline in invatarea matematicii (fizica, biologia, limba romana, comunicarea etc.). Pentru ca experimentul de fata vizeaza clasele I-IV, am adus in discutie ciclul achizitiilor fundamentale si ciclul de dezvoltare, in scopul urmaririi modului cum profesorul intelege dezvoltarea achizitiilor lingvistice si incercarea folosirii terminologiei matematice pentru exprimare in situatiile variate de comunicare.

Avand in vedere ca invatarea este un proces complex si este recunoscuta ca o dimensiune continua a vietii, cu efecte vizibile de modificare relativa a comportamentului, in cazul copiilor din clasele primare, s-a constatat ca figurile geometrice au un rol deosebit in invatarea matematicii, deoarece acest tip de invatare poate fi considerat, ca si jocul, o invatare prin experienta, o invatare creativa care ajuta la formarea conceptelor.

Abordarea invatarii ca asimilare de procedee euristice (Nicola) ne determina sa intelegem ca formarea conceptelor prin relevarea de sarcini divergente, presupune intelegerea si transpunerea intr-un proiect didactic a raportului convergent - divergent in cadrul fiecarui sistem de cunostinte. De aceea, profesorul de matematica trebuie nu numai sa provoace si sa intretina un activism general in clasa, dar sa si controleze raporturile imagine – concept -problema - situatie problematica - actiune - competenta. In acest mod, el da o tenta dinamogena motivatiei invatarii matematicii.

Referindu-ne strict la rolul figurilor geometrice in invatarea matematicii, putem spune ca trebuie sa respectam doua lucruri complementare si indispensabile, cu efect pozitiv asupra gandirii matematice la elevi: coerenta calculului formal si coerenta numeroaselor reprezentari in calculul geometric. De aici si importanta pe care profesorul trebuie s-o acorde limbajului utilizat in procesul de predare al matematicii. Altminteri, ajungem la esecuri in invatarea matematicii ale caror cauze sunt trei elemente: lipsa aptitudinilor, determinismul social si determinismul genetic. Principalul remediu pentru evitarea esecului il reprezinta schimbarea metodelor de invatare(...).

Autorul