Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 /// Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783

Editura Universitara Fundamentele psihologiei - Mihai Anitei

-20%
80,00 Lei 64,00 Lei

ISBN: 978-973-749-887-8

Anul publicării: 2010

Editia: I

Pagini: 490

Editura: Editura Universitara

Autor: Mihai Anitei

Stoc limitat
Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 9789737498878 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Autori
  • Review-uri (0)
În literatura de specialitate din ţara noastră s-a încetăţenit treptat, sintagma „fundamentele psihologiei”, ceea ce, în anii anteriori, se numea psihologie generală. Apoi s-a constatat o desprindere a psihologiei personalităţii de acest cadru. S-au încercat diferite teoretizări prin care să se justifice o variantă sau alta. Cert este că volumul de informaţie a crescut exponenţial şi, orice tentativă de a scrie fundamentele psihologiei sau psihologie generală sau oricum s-ar numi, se loveşte de dificultăţi majore.
 
În primul rând, se impune o selecţie, organizare şi sistematizare a materialului după criterii bine stabilite şi apoi „umplerea” acestui cadru.
 
Adevărul este că această carte s-a născut pe măsură ce am elaborat cursul de Fundamentele psihologiei (Mecanisme psihice cognitive) şi Fundamentele psihologiei (Psihologia stimulării şi reglării comportamentului). Am renunţat însă la ordinea capitolelor de la curs întrucât am apreciat că această ordine este mai logică.
 
Astfel, după cum era şi normal, am ataşat capitolul despre atenţie imediat după procesele senzorial-perceptive şi înaintea celor de procesare secundară a informaţiilor (reprezentarea şi gândirea) datorită raporturilor evidente ale atenţiei cu această zonă a vieţii psihice.
 
Apoi am plasat comunicarea şi limbajul imediat după gândire tot datorită realei prezenţe a limbajului în zona procesării cognitive a informaţiei.
 
Am lăsat la urmă voinţa întrucât, după opinia mea, face legătura cu personalitatea şi se implică profund în structura acesteia.
 
Dacă unele capitole au o configuraţie clasică şi mă refer aici la senzaţie, percepţie, reprezentare, gândire, memorie, imaginaţie, alte capitole, cum sunt comunicarea şi limbajul, motivaţia, afectivitatea, voinţa aduc o nouă formulă de prezentare, noi conţinuturi, ceea ce le apropie de perspectivele actuale şi le face mai atractive. Am în vedere aspecte precum: motivarea acţiunii personale, modelul celor patru sisteme motivaţional-afective, roboţii şi emoţiile sau relaţia dintre voinţă şi liberul-arbitru. Desigur, şi celelalte capitole prezintă o informaţie actualizată în raport cu ultimele modele de abordare în psihologie.
 
Revenind la partea de început a cărţii, capitolul introductiv „Psihologia ca ştiinţă” propune o abordare diferită şi mai accesibilă studenţilor. Am evitat să fac filosofia psihologiei pentru că este o problematică aridă ce poate fi accesată şi înţeleasă mai târziu decât în anul I de facultate. Am încercat să prezint o nouă perspectivă de abordare a psihologiei prin care să argumentez poziţia ei de ştiinţă autonomă. Consider neproductive şi inactuale dezbaterile în care să ne întrebăm dacă psihologia este sau nu este ştiinţă. Sunt lucruri clarificate şi azi nimeni nu se mai întreabă retoric asupra acestui aspect. Poate ar fi o problemă terminologică legată de disputa proces, mecanism, funcţie, activitate. Apreciem că psihologia cognitivă a impus termenul de procesare, de „tratare” a informaţiei şi, desigur, putem vorbi şi de „mecanisme” fără să greşim cu nimic.
 
Oricum, aceste dispute sunt, de la un punct încolo, sterile, pentru că se ajunge ca atenţia să fie definită drept ”fenomen” psihic, ceea ce este deja mult prea vag. Până la urmă, aceste etichete sunt mai puţin importante; important este ca studentul să înţeleagă – din conţinut – specificul manifestărilor psiho-comportamentale puse în discuţie. Capitolul despre organizarea vieţii psihice oferă o perspectivă mai modernă – mai ales în ceea ce priveşte conştiinţa. Terenul pe care îl câştigă viziunea transpersonală, cuantică, asupra stărilor de conştiinţă merită o atenţie deosebită. Astfel, cartea oferă deschideri spre variate orizonturi ale psihologiei actuale, fără a face abstracţie de contribuţia marilor personalităţi ale psihologiei româneşti care au marcat acest domeniu şi care mi-au fost profesori şi înaintaşi: Paul-Popescu Neveanu, Mielu Zlate şi Mihai Golu. Le aduc pe această cale prinosul meu de recunoştinţă.
 
În încheiere, voi aminti persoanele fără de care nu aş fi putut finaliza această carte şi cărora le prezint aprecierea şi mulţumirile mele profunde: Ion Bucur, Elena Buzea, Mihaela Chraif, Cătălina Cicei, Andreea Dîrzu, Bogdana Humă, Ioana Iftime, Andreea Măţăuan, Sandra Spighel, Elena Stoica şi Alexandru Vochiţă. Autorul
Mihai Anitei

Profesor universitar la Universitatea din Bucuresti – Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, directorul Centrului de Psihologie Aplicata din cadrul Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei si Presedintele Colegiului Psihologilor din Romania.
A avut numeroase articole publicate in volume si reviste stiintifice.
La Editura Universitara a publicat Fundamentele Psihologiei; Ghid de practica psihologica pentru studenti.

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!