Ziua care nu mai vine niciodata se numeste maine

Dialog in familie
(intre Ildikó Gábos & Serban Foarta)

Intr-o frumoasa (dar prea rece) dupa-masa de inceput de iunie, citeam „cu creionul si hartia” in mana prozele Codrinei si... radeam. Intrigat de marea veselie din camera de alaturi, intra consortul meu, Serban.
S: Ce faci?
Eu: Scriu.
S: Ce scrii?
Eu: O prefata.
S: Cum asa? Te-ai apucat si de critica literara?
Eu: Nu. Dar cartea asta a Codrinei e surprinzator de captivanta! Nu degeaba a castigat acel premiu!
S: Ce premiu?
Eu: A participat la concursul „Implineste un Vis”, lansat de Editura Universitara din Bucuresti, alegandu-se cu premiul II la sectiunea „Proza scurta”.
S: Dupa cate vad, Codrina e mereu surprinzatoare. Nu de mult, ne-a surprins si cu pictura ei.
Eu: ...iar acum, cu aceste proze scurte, ba chiar ultrascurte. Cat despre picturile ei, „asta e alta poveste”, ca sa evoc laitmotivul cu care se termina multe din prozele sale. Dupa cum mi-a povestit, cica a tot desenat cu mare placere pana pe la cinci-sase ani, dar apoi s-a reinventat. A reluat penelul relativ recent, in urma unui curs de pictura intuitiva de o zi cu Gina Dragomir. Apoi, citez din ea, „am urmat cursuri saptamanale de pictura pentru amatori, cu artistii plastici profesionisti Dana Simionescu si Andrei Marian Moga, in ultimii doi ani. Am participat si la doua expozitii de grup, cu colegii...” Uita-te pe pagina ei de FB, sa vezi ce reusite sunt! Compozitia, cromatica, stilul, si celelalte. Tu ai sti sa spui mai multe.
S: Si mai multe ar sti chiar ea sa spuna, pentru ca nu toti pictorii stiu sa o faca; dovada – comentariile, mai mult sau mai putin flatante la propriile mele zugraveli. Privesc un mic album de reproduceri al Codrinei si sunt tot mai incantat de compozitiile ei. E drept, regimul propriu al acestora este eclectic, cum este si normal pe cele dintai trepte ale scarii de urcat. Eclectic, dar cu o nota personala accentuata atunci cand compozitia e nu una impusa de canoane, ci libera, empatica, spontana.
Eu: Picteaza mai mult portrete decat peisaje. Oricum, figura umana apare mereu in picturile ei.
S: Aceste picturi pot fi taxate, pe alocuri, drept expresioniste, sau, dimpotriva, feerice, de un orfism imponderabil, diafan, à la sagalnicul Chagall ori à la Marie Laurencin, una din muzele lui Apollinaire.
Eu: Adica, mai cu seama, fete cu nasul in vant, cu parul in vant, cu parul-padure, cantabil si verde, cu diademe de flori... De fapt, o serie din povestirile ei sunt de-a dreptul o galerie de portrete. Ochi de pictor, mana de scriitor as zice.
S: Si viceversa, daca nu te superi!
Eu: Sa-ti spicuiesc cateva dintre acestea. Betty, curva Aradului Miniona, subtire, oxigenata, tunsa si coafata dupa moda epocii, rujata strident si cu riduri adanci la colturile ochilor mici si piezisi, cu un profil de pasare - nas vag coroiat si barbie quasiinexistenta - nu prea parea diva prin patul careia au trecut armate. Si nici cine stie ce sexy nu era, sau vulgara, sau interesanta macar. Vara, purta mai totdeauna pantaloni albi mulati pe posteriorul mic si bombat, tricouri de la pachet, decoltate, si tocuri.
S: Aproape o domnisoara Huss, daca nu chiar o Pena Corcodusa.
Eu: Sau Sanda noastra cu bagajele: Daca-mi amintesc de Sanda si de plasele ei? Cum as putea sa nu-mi amintesc? O cunosteam si eu, cum o cunostea tot Aradul: mica de statura, cu un par caltos, vopsit negru, peste care, la vreme de iarna, tragea un soi de bereta de aceeasi culoare. Era batrana sau nu? Nu mai stiu. Tanara, oricum, nu era.
S: Dupa cate vad, compasiunii firesti fata de asemenea „cazaturi” ii e greu, parca, sa se manifeste, din cauza conditiei lor grotesti.
Eu: Sau I se spunea Lady: Olga, in schimb, se prezenta bine: la cei 57 de ani ai ei, avea inca talia subtire, adolescentina, si stia s-o accentueze subtil cu un cordon simplu, accesoriul nelipsit al halatului cusut la oras dupa o schita gandita de ea insasi. Regulile dispensarului nu spuneau nimic despre croi, asa ca pediatra isi comandase cateva halatele cu pense, guler rusesc si poale putin deasupra genunchilor frumosi, bine strunjiti. Pudrat cu strasnicie, obrazul rotund isi ascundea cu destula abilitate nuanta vinetie dobandita in timp, iar ochii negri, expresivi, erau conturati artistic cu dermatograf in ton cu rimelul ce-i alungea genele. Un ruj rosu, indraznet, de foarte buna calitate, acoperea buzele pline, de sub care se iteau doua siruri de dinti marunti si usor ascutiti. La fondul de ten aplicat cu spaclul, recurgea doar uneori, cand trebuia sa-si acopere vanataile ocazionale, iar anticearcanul rezolva cu destul succes pungile de sub ochi, din ce in ce mai evidente. In parul platinat, tuns bob, isi pusese o bentita colorata de matase naturala.
S: Exactitate si amaraciune!
Eu: Sau Angelica: Era frumoasa foc tigancusa, frumoasa si dezghetata. Avea un ten masliniu, osatura delicata si niste ochi incredibil de albastri si de stralucitori, perdeluiti cu gene negre, dese si intoarse ca ale papusilor de portelan. Ireale, la fel ca zambetul cu o mie de perle marunte in chip de dinti. Vindea flori. Sau cersea.
S: Am vazut si eu o astfel de gitana adorabila si pubescenta, acum vreo 40 de ani, pe treptele unui cinema de joasa speta, Arta. Eram mai multi carora, privind-o, ne era greu s-o luam din loc... Dar sa revenim la ultrascurte. Parca aveai de gand sa-i dai unui volum de-al tau, cam de mult in stare de proiect!, acest „lung” titlu.
Eu: Da si ma bucur ca nu i l-a dat ea, Codrina, cartii ei.
S: Ai fi fost geloasa?
Eu: Intrucatva, caci prozele ei sunt demne de invidiat, pretandu-se la acest titlu.
S: Apropo de (ultra)scurte, am avut un unchi care ne spunea ca bancul trebuie sa respecte doua conditii: scurt si cu poanta buna. De obicei, e invers si unii trag de ele pana rasufla poanta.
Eu: Aceste proze respecta ambele criterii, fara sa fie bancuri, cu toate ca au mult umor si o poanta pe masura. Hai sa-ti citesc, de exemplu, Verde cu sclipici!
S: Ha-ha, mai ca la Caragiale, maser!
Eu: Si asta inca nu-i nimic. Tu, carele esti un mahar al limbii romanesti, stii ce inseamna raduc?
S: Raduc?? Nu-mi... raduc aminte! Stai sa caut.
Eu: Nu mai cauta! Mai bine citeste cele doua povestiri despre raduc si te vei lamuri. Stai, sa-ti citesc esentialul, adica „poanta”.
S: Mai bine, nu, ca-i iei cititorului poanta de la gura!
Eu: Bine, daca zici asa... Apoi, mai sunt niste gafe haioase si balbele din povestea cu acelasi nume.
S: Apropo de balbe: minerii dintr-un roman al lui Agarbiceanu se tem de ceea ce numesc ei „valva baii”. E vorba, poate, de manifestarea alarmanta a ucigasului grisou. Daca tot vorbesti de balbe, iata un chiasm al expresiei anterioare: „balba vaii”. Iar daca ar fi balba ar fi bine, caci ar fi, in fond, „ratata”. Codrina are „ochi rau” sau, mai curand, „ureche rea”, fiindca nu-i scapa nimic din cacofonia lumii!
Eu: Intr-adevar. Si nici diversele intamplari, reale sau imaginare, scurte, cu intorsaturi neasteptate si poanta pe masura, ascutita.
S: Ai dreptate: exista si poante boante. Eu: Ale ei, cu siguranta, nu sunt boante! S: Multumesc frumos.
Eu: Ti-as da doar un exemplu: transformarea miraculoasa si dovedita strict stiintific, printr-un articol de presa apocrif, adica fals, in Cum se preschimba rachia in apa.
S: Daca de vin, nu de rachie, ar fi vorba, am asista la o penibila ratare a minunii de la Nunta din Cana.
Eu: Acum e randul meu, nu sa-ti iau poanta de la gura, ci painea cotidiana, amintind de marele „balci” lingvistic, viu, colorat, cu o indicibila savoare, amestec de banatenisme, bulgarisme si ardelenisme: jeb, clop, stelaj, bumbi, mifca, o taricana, mnogo vnimatelna...
S: I proci, i proci.
Eu: Acum, ca s-a facut totusi MAINE, sa lasam cititorul sa desluseasca restul, ba chiar sa dialogheze despre carte.
S: Daca are cu cine.