Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115
Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
6359.png "Editura Universitara")
Femeia la cincizeci de ani
![Femeia la cincizeci de ani [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/dimulescu-silvia_femeia-la-50-de-ani_bt-curbe-din-12-10-2021-3345-4097.jpg "Femeia la cincizeci de ani [1]")
Volum distins cu PREMIUL I in cadrul Concursului de manuscrise IMPLINESTE UN VIS - sectiunea PROZA SCURTA
ISBN: 978-606-28-1304-8
DOI: 10.5682/9786062813048
Anul publicării: 2021
Editia: I
Pagini: 84
Editura: Editura Universitara
Autor: Livia Dimulescu
Cod Produs:
9786062813048
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 718
/
0745 200 357
- Descriere
- Download (1)
- Autori
- Cuvant inainte
- Unde se gaseste
- Review-uri (0)
Aceasta carte este despre lumea invizibila care ma locuieste. Si despre memorie. Acolo stau in asteptare parintii, bunicii, dar si iubiri, stari difuze, emotii profunde. Am incercat sa le dau un contur. Nu stiu daca am reusit.
Femeia la cincizeci de ani e un Atlas geografic. Editie veche, il gasesti la Biblioteca Municipala, unde bibliotecara isi adauga ochelarii pe nas s-o citeasca mai bine. Femeia are harti peste tot. Si pe sani, intre omoplati, alunitele sunt stele oarbe care s-au implantat in piele ca un palimpsest. E un manual de istorie, cu imperii de mult apuse, cu imparati disparuti si multi soldati de plumb.
Livia Dimulescu
Femeia la cincizeci de ani e un Atlas geografic. Editie veche, il gasesti la Biblioteca Municipala, unde bibliotecara isi adauga ochelarii pe nas s-o citeasca mai bine. Femeia are harti peste tot. Si pe sani, intre omoplati, alunitele sunt stele oarbe care s-au implantat in piele ca un palimpsest. E un manual de istorie, cu imperii de mult apuse, cu imparati disparuti si multi soldati de plumb.
Livia Dimulescu
-
Femeia la cincizeci de ani
Descarca
LIVIA DIMULESCU
In discutiile cu Livia Dimulescu apare mereu intrebarea reflexiva: „nu stiu daca ma fac inteleasa”. Aceasta e dorinta ei: de a se face inteleasa. Textul de fata e o tasnitura provenita din nevoia de adanca perceptie; el a aparut dupa ce autoarea si-a adulmecat si si-a dospit amintirile, iar imaginile, rand pe rand se transforma in tacute ritualuri de echilibrare a fiintei.
Femeia la cincizeci de ani este o batalie cu timpul care-i perceput ca un cariu ce-i rontaie viata. Convietuim, spune autoarea, intr- o permanenta stare de „contra cronometru” depasind mereu sentimentul de a nu fi prea tarziu. Cu fiecare text poetic in parte, isi descopera incet toate brazdele, toate cararile si toate ridurile, prin incizii interioare adanci, uneori dureroase, dar mereu lucide. Ambientul domestic creeaza o dantelarie „scut”, unde personajele, gardienii unui univers familial, au un dialog in surdina, mereu presarat cu fiinte angelice care susotesc intre ele si care, de fiecare data, au grija sa-i aseze destinul pe drumul cel bun. Cititorul, indeosebi cel feminin, este inclus in aceasta atmosfera de album cu amintiri in sepia, dar, paradoxal, in locul impresiei de sentiment melancolic-depresiv, el descopera, prin similitudine, o matrita umana regenerabila, puternica si rezistenta. Si vede cum, peste combinatia unica de cicatrice cu noi mladite, trec adieri de esente tari, pure, de muscata ori garofite de piatra: un tratamentul regal antinelinisti.
(Ivone Marlen Scarlatescu, prietena, scriitoare)
***
Mama mi-e prietena de cand ma stiu. Dar ne-am imprietenit cu adevarat cand am descoperit cartile. Cuvintele au pus temelia legaturii noastre. Citeam si vorbeam despre viata.
Cand eram adolescenta, citeam amandoua de parca l-am fi apucat pe Dumnezeu de un picior. Weekendurile ne prindeau in varful patului, cu cate un roman in mana. Traiam in lumea scriitorilor canonici si a scriitoarelor melancolice si marginalizate. Citeam entuziasmate, amandoua complice la un mic lux pe care ni-l permiteam in plina saracie: sa ne cumparam din cand in cand carti si sa avem linistea sa le terminam. Discutiile porneau din lumile paralele si coborau in intimitatea experientelor noastre. La intersectia dintre ele, aflam nuantele, contextul, nedreptatile. Turnam cafea in cesti si plangeam. Si radeam. Apoi scriam.
Astazi, prietena mea face cincizeci si cinci de ani si nu s-a oprit nici din citit, nici din scris. Ii multumesc ca mi-a facut o asa introducere in viata si ca m-a invatat unul dintre cele mai importante exercitii in fata haosului: sa-mi construiesc echilibrul prin cuvinte.
(Venera Dimulescu, fiica, jurnalist la SCENA 9)
***
Dincolo de un neobisnuit simt al realului ce se adanceste, plonjand in suprareal, prima impresie pe care o lasa cea mai recenta scriere a Liviei Dimulescu este diversitatea formulelor lirice. In cartea sa, autoarea apeleaza la o paleta larga de exprimare, realizand texte de cea mai buna factura: poeme, prozo-poeme, tablouri si pseudoevocari. Foarte vizuale, tangibile, pipaibile, textele au o picturalitate subtila.
Femeia la cincizeci de ani este o scriere de maturitate deplina a Liviei Dimulescu, de rotunjire a viziunii si de libertate a expresiei. Teme diverse si consacrate, cum ar fi dragostea, viata, insingurarea, renuntarea, acceptarea, familia, tineretea, prietenia sunt abordate cu asumare si cu un simt bun al firescului. Scriitoarea isi trece simtirile si reflectiile prin filtrul unui zambet trist, marcat de o ascutita luciditate. In lumea creata de ea, un univers bogat si pe alocuri oniric metaforele troneaza. Este un amestec de lirism si traire frusta, fara ca fantezia sa-si piarda vreodata busola, caci scriitura curge egala cu sine, in limpezimi de flux si reflux, iar tentatia intamplarilor de viata se impleteste cu aceea a gandului dublat de emotie, intr-o senzitivitate pe alocuri coplesitoare, de sorginte bacoviana.
Marii scriitori rusi, iar, dintre personajele celebre, Oblomov si Anna Karenina par a fi modelele preferate ale Liviei Dimulescu. Autoarea fixeaza izolarea in propriul trup sau creioneaza ratacirile pe „tarmuri straine”, in decorurile confuze ale temerii si vinovatiei. Uneori isi intinde aripile cu incredere in visul trait la maxim, alteori se incarca de apatie si stagnare. Tonul este, in ansamblu, elegiac: singuratatea, nevrozele, dezamagirile, caderea in vis si caderea in sine facand ca imaginarul creat sa se astearna in fata ochilor cititorului cu o mare putere de sugestie. Forta regeneratoare a vietii, increderea in oameni si in principiul binelui aduc insa si secvente luminoase care chiar daca pregnant nostalgice, sunt totusi recuperatoare.
Cand arabescurile apartin sentimentului, fraza este arborescenta, ca o panza de paianjen care agata tot ceea ce i se iveste imprejur; alteori, cuvintele se sedimenteaza in nuantele evocarii, in tonuri solare sau in nuantele de brun al pamantului de acasa, in special cand apar in scena membrii familiei: mama, tata, bunica si alte persoane dragi.
In ciuda titlului care anunta o protagonista - exponenta a feminitatii, aflata, iata, la varsta deplinei intelepciuni in interiorul cartii nu descoperim doar o lume a femeilor sau o lume alcatuita preponderent din femei, ca in prozele din volumul Gri in echilibru sau in alte proze ale sale, caci aici se prefigureaza o lume completa, dar a sa, a Femeii. „Femeia la cincizeci de ani are propriul ei peron”, afirma Livia Dimulescu. Personajul central se defineste ca aceea „axis mundi” in jurul careia se ordoneaza trairile prezente, trecute sau, prin reflexie viitoare, adica tumultul existentei, cu preaplinul sau.
(Diana Trandafir, prietena, poeta, membra USR)
***
Livia Dimulescu scrie despre ingerii ei, albi si negri, dar nu scrie in alb si negru, ci foarte nuantat, caci ajunge in profunzimi.
Primul inger, multicolor, este ea insasi; un inger intre fel de fel de oglinzi. De ea desprinsa, se priveste in toate oglinzile in acelasi timp, se asculta in toate respiratiile, isi pandeste gandurile si vorbele si le trece intr-un raport tot catre ea.
Intamplator, suntem si noi pe acolo. Ca sa mergem cu ea pe lumea cealalta sa vedem ce mai fac ai ei si sa cunoastem lucruri esentiale, cum ar fi aburul mamaligii sau scartaitul leaganului.
Ce de femei interesante! Bunica Paraschiva, mama, postarita, femeia casa, femeia obiect umeras, femeia-copac, femeia pamant, femeia animal catar, femeia gara, femeia peron, femeia pod, femeia atlas, femeia carte de istorie...
Printre femeile vizibile, printre ingeri, demoni si oglinzi, in spatele si in fata lor, atinsi sau presimtiti stau barbatii. Pe ei trebuie sa-i gasiti alaturi de multimea de femei la diverse varste, convertite intr- o singura varsta: cea poetica.
(Luminita Dascalu, scriitoare,
redactor fondator al revistei literare Poem Caffe)
Femeia la cincizeci de ani este o batalie cu timpul care-i perceput ca un cariu ce-i rontaie viata. Convietuim, spune autoarea, intr- o permanenta stare de „contra cronometru” depasind mereu sentimentul de a nu fi prea tarziu. Cu fiecare text poetic in parte, isi descopera incet toate brazdele, toate cararile si toate ridurile, prin incizii interioare adanci, uneori dureroase, dar mereu lucide. Ambientul domestic creeaza o dantelarie „scut”, unde personajele, gardienii unui univers familial, au un dialog in surdina, mereu presarat cu fiinte angelice care susotesc intre ele si care, de fiecare data, au grija sa-i aseze destinul pe drumul cel bun. Cititorul, indeosebi cel feminin, este inclus in aceasta atmosfera de album cu amintiri in sepia, dar, paradoxal, in locul impresiei de sentiment melancolic-depresiv, el descopera, prin similitudine, o matrita umana regenerabila, puternica si rezistenta. Si vede cum, peste combinatia unica de cicatrice cu noi mladite, trec adieri de esente tari, pure, de muscata ori garofite de piatra: un tratamentul regal antinelinisti.
(Ivone Marlen Scarlatescu, prietena, scriitoare)
***
Mama mi-e prietena de cand ma stiu. Dar ne-am imprietenit cu adevarat cand am descoperit cartile. Cuvintele au pus temelia legaturii noastre. Citeam si vorbeam despre viata.
Cand eram adolescenta, citeam amandoua de parca l-am fi apucat pe Dumnezeu de un picior. Weekendurile ne prindeau in varful patului, cu cate un roman in mana. Traiam in lumea scriitorilor canonici si a scriitoarelor melancolice si marginalizate. Citeam entuziasmate, amandoua complice la un mic lux pe care ni-l permiteam in plina saracie: sa ne cumparam din cand in cand carti si sa avem linistea sa le terminam. Discutiile porneau din lumile paralele si coborau in intimitatea experientelor noastre. La intersectia dintre ele, aflam nuantele, contextul, nedreptatile. Turnam cafea in cesti si plangeam. Si radeam. Apoi scriam.
Astazi, prietena mea face cincizeci si cinci de ani si nu s-a oprit nici din citit, nici din scris. Ii multumesc ca mi-a facut o asa introducere in viata si ca m-a invatat unul dintre cele mai importante exercitii in fata haosului: sa-mi construiesc echilibrul prin cuvinte.
(Venera Dimulescu, fiica, jurnalist la SCENA 9)
***
Dincolo de un neobisnuit simt al realului ce se adanceste, plonjand in suprareal, prima impresie pe care o lasa cea mai recenta scriere a Liviei Dimulescu este diversitatea formulelor lirice. In cartea sa, autoarea apeleaza la o paleta larga de exprimare, realizand texte de cea mai buna factura: poeme, prozo-poeme, tablouri si pseudoevocari. Foarte vizuale, tangibile, pipaibile, textele au o picturalitate subtila.
Femeia la cincizeci de ani este o scriere de maturitate deplina a Liviei Dimulescu, de rotunjire a viziunii si de libertate a expresiei. Teme diverse si consacrate, cum ar fi dragostea, viata, insingurarea, renuntarea, acceptarea, familia, tineretea, prietenia sunt abordate cu asumare si cu un simt bun al firescului. Scriitoarea isi trece simtirile si reflectiile prin filtrul unui zambet trist, marcat de o ascutita luciditate. In lumea creata de ea, un univers bogat si pe alocuri oniric metaforele troneaza. Este un amestec de lirism si traire frusta, fara ca fantezia sa-si piarda vreodata busola, caci scriitura curge egala cu sine, in limpezimi de flux si reflux, iar tentatia intamplarilor de viata se impleteste cu aceea a gandului dublat de emotie, intr-o senzitivitate pe alocuri coplesitoare, de sorginte bacoviana.
Marii scriitori rusi, iar, dintre personajele celebre, Oblomov si Anna Karenina par a fi modelele preferate ale Liviei Dimulescu. Autoarea fixeaza izolarea in propriul trup sau creioneaza ratacirile pe „tarmuri straine”, in decorurile confuze ale temerii si vinovatiei. Uneori isi intinde aripile cu incredere in visul trait la maxim, alteori se incarca de apatie si stagnare. Tonul este, in ansamblu, elegiac: singuratatea, nevrozele, dezamagirile, caderea in vis si caderea in sine facand ca imaginarul creat sa se astearna in fata ochilor cititorului cu o mare putere de sugestie. Forta regeneratoare a vietii, increderea in oameni si in principiul binelui aduc insa si secvente luminoase care chiar daca pregnant nostalgice, sunt totusi recuperatoare.
Cand arabescurile apartin sentimentului, fraza este arborescenta, ca o panza de paianjen care agata tot ceea ce i se iveste imprejur; alteori, cuvintele se sedimenteaza in nuantele evocarii, in tonuri solare sau in nuantele de brun al pamantului de acasa, in special cand apar in scena membrii familiei: mama, tata, bunica si alte persoane dragi.
In ciuda titlului care anunta o protagonista - exponenta a feminitatii, aflata, iata, la varsta deplinei intelepciuni in interiorul cartii nu descoperim doar o lume a femeilor sau o lume alcatuita preponderent din femei, ca in prozele din volumul Gri in echilibru sau in alte proze ale sale, caci aici se prefigureaza o lume completa, dar a sa, a Femeii. „Femeia la cincizeci de ani are propriul ei peron”, afirma Livia Dimulescu. Personajul central se defineste ca aceea „axis mundi” in jurul careia se ordoneaza trairile prezente, trecute sau, prin reflexie viitoare, adica tumultul existentei, cu preaplinul sau.
(Diana Trandafir, prietena, poeta, membra USR)
***
Livia Dimulescu scrie despre ingerii ei, albi si negri, dar nu scrie in alb si negru, ci foarte nuantat, caci ajunge in profunzimi.
Primul inger, multicolor, este ea insasi; un inger intre fel de fel de oglinzi. De ea desprinsa, se priveste in toate oglinzile in acelasi timp, se asculta in toate respiratiile, isi pandeste gandurile si vorbele si le trece intr-un raport tot catre ea.
Intamplator, suntem si noi pe acolo. Ca sa mergem cu ea pe lumea cealalta sa vedem ce mai fac ai ei si sa cunoastem lucruri esentiale, cum ar fi aburul mamaligii sau scartaitul leaganului.
Ce de femei interesante! Bunica Paraschiva, mama, postarita, femeia casa, femeia obiect umeras, femeia-copac, femeia pamant, femeia animal catar, femeia gara, femeia peron, femeia pod, femeia atlas, femeia carte de istorie...
Printre femeile vizibile, printre ingeri, demoni si oglinzi, in spatele si in fata lor, atinsi sau presimtiti stau barbatii. Pe ei trebuie sa-i gasiti alaturi de multimea de femei la diverse varste, convertite intr- o singura varsta: cea poetica.
(Luminita Dascalu, scriitoare,
redactor fondator al revistei literare Poem Caffe)
www.editurauniversitara.ro
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.
Scrie un review
Produse similare
Flacarile Persephonei
Ziua care nu mai vine niciodata se numeste maine
Hanul dintre vii
Zece povestiri antume. Proza - Vasile Andru
13, cu noroc. Crima si alte povestiri - Teodor Hossu-Longin
360 de grade - Anca Goja
Cartea tuicii. Povestiri din Banat - Matěj Hořava
Ciberiada. Editie aniversara - Stanisław Lem
Fericirea e un ac de siguranta - Razvan Exarhu
Imblanzind realitatea. Antologie de proza
Tot ce ramane din nimic - Andreea Corneanu
Povesti de dragoste si neputinta - Dan Plesa
Un animal necunoscut si alte patruzeci de povestiri - Iulian Tanase
Estetica sufletului. Povestiri terapeutice - Anamaria Vladu, Gelu Culea
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro