Orasele si dezvoltarea regionala in Republica Moldova - Igor Sirodoev

DE CE DEZVOLTAREA REGIONALA?

Negocierea si pregatirea pentru cooperare cu Uniunea Europeana s-a axat pe atentia crescanda pentru unele procese, care au fost neglijate in primele faze ale tranzitiei economice in Moldova. Printre acestea, descentralizarea si dezvoltarea regionala constituie subiectul prezentei lucrari.

Dezvoltarea regionala este in stransa legatura cu implementarea strategiilor de dezvoltare, in acord cu care sunt create structurile intermediare dintre autoritatile nationale si locale. Beneficiile politicilor si strategiilor de dezvoltare regionala depind de corespunderea naturii si caracteristicilor acestor structuri obiectivelor dezvoltarii nationale si regionale.

Succesul dezvoltarii Republicii Moldova in cadrul URSS a fost asigurat de planificarea rigida a activitatilor economice sustinute de structurile corespunzatoare. Cerintele perioadei de tranzitie a anilor 1990 au impus necesitatea adoptarii unei politici noi de dezvoltare.

Idea liberalizarii societatii si economiei a jucat un rol esential in cautarea politicii dominante. In acelasi timp, s-a considerat intr-un mod general ca liberalizarea rapida va facilita puternic aparitia si mentinerea proceselor de auto-reglare. Pronosticurile optimiste prognozau finalizarea perioadei de tranzitie in nu mai mult de 2 ani.

Insa, in realitate aceste pronosticuri nu s-au adeverit. In general, politicile macroeconomice neoliberale au fost utilizate de Guvern si implementate in tara. In fazele timpurii ale tranzitiei au fost testate metodele proprii de liberalizare.

Dupa 1993, in colaborarea stransa cu Fondul Monetar International si Banca Mondiala, reformele au fost orientate catre stabilizarea indicatorilor macroeconomici si privatizarea ca obiective primare. Dupa criza financiara regionala din 1998 accentul s-a mutat spre implementarea reformelor structurale – restructurarea intreprinderilor industriale, reforma agrara, reorganizarea sistemului administratiei de stat, a educatiei, sanatatii si asistentei publice. In final, in 2001 pe fundalul depresiei economice continue si saraciei crescande a aparut ideea participarii tot mai intense a statului in economie. 

Inceputurile perioadei de tranzitie au fost caracterizate de tensiunile politice, divizarea teritoriala a tarii, autodistrugerea rapida a economiei din cauza hiperinflatiei, ruperea legaturilor tehnologice si economice in cadrul fostei URSS, si pierderea pietelor de desfacere. In aceste circumstante functionarea acceptabila a economiei nationale a avut un rol esential in asigurarea independentei statului si bunastarii populatiei. De aceea, in 1992-1993 schimbarile radicale au inceput in Republica Moldova in corespundere cu gandirea economica neo-liberala. Ideea generala, dominata in acel timp, a constat in faptul ca Guvernul trebuie sa controleze activitatile economice cat mai putin posibil; el trebuie doar sa creeze si mentina un cadru macroeconomic acceptabil. In aceasta situatie politica si planificarea dezvoltarii regionale au fost neglijate. Ca urmare a acestei atitudini reformele erau realizate in cinci blocuri: stabilizarea financiara (introducerea monedei nationale, reducerea inflatiei, diminuarea deficitului bugetului); privatizarea proprietatii de stat; liberalizarea preturilor, comertului intern si oprirea distribuirii resurselor financiare de la centru; liberalizarea comertului extern; crearea bazei legale si a structurii institutionale a economiei de piata.

Spre mijlocul anilor 1990 obiectivele primare au fost atinse: transformarea economiei nationale a devenit ireversibila, trasaturile de piata fiind dominante. Rezultatele pozitive au constat in formarea bazei legislative si cadrului institutional a economiei de piata; economia nationala a devenit bisectoriala cu participarea sectorului privat de pana la 50% din PIB, diminuarea inflatiei, si aproape dublarea participarii serviciilor in economie (din pacate ca rezultat al declinului productiei industriale). Aceste procese au sugerat ca Moldova a atins stabilizarea macroeconomica. 

Insa, contrar asteptarilor, declinul nu a fost stopat si indicatorii sociali s-au deteriorat foarte brusc; cresterea economica nu a inceput automat dupa crearea structurilor institutionale a economiei de piata si atingerea stabilitatii macroeconomice. In plus, declinul economic stabil a suferit grav de pe urma crizei financiare regionale din 1998.

In a doua jumatate a anilor 1990 s-a inteles ca conditiile macroeconomice favorabile pot constitui obiectivele politicii economice doar pe o durata scurta de timp, dar ele nu sunt suficiente pentru revitalizarea economiei nationale. In aceste circumstante implementarea reformelor structurale a fost considerata ca o solutie potrivita; insa, aceste reforme nu au fost implementate intr-o maniera deplina.

Printre trasaturile caracteristice ale reformelor din a doua jumatate a anilor 1990 putem sublinia: schimbarile legislative si institutionale incoerente, nu a fost determinata prioritatea restructurarii ramurilor economiei nationale si a intreprinderilor industriale, crearea intreprinderilor mici si mijlocii a fost realizata in absenta unui sprijin concret din partea statului; decalarea temporala  a reformelor (restructurarea) la nivelul intreprinderilor (1995 – in industrie, 1998 – in agricultura); lipsa activitatilor de dezvoltare a autoadministrarii locale.

Ca urmare, rezultatele reformelor s-au dovedit a fi departe de cele asteptate; liberalizarea si deschiderea economiei nationale nu au fost suficiente pentru stimularea productiei proprii. Acestea au amenintat posibilitatile reformelor aplicate, care au neglijat dimensiunea regionala a economiei, pentru revitalizarea economiei nationale. Inconsecventa si insuccesul reformelor structurale a celei de a doua jumatati a anilor 1990 si inceputului anilor 2000, ne-a condus la ideea de cautarea a cailor noi de dezvoltare a economiei nationale. 

Unul din abordari, ignorat inainte, ar accentua capacitatile inovative si de dezvoltare a entitatilor regionale, facilitand si sprijinind initiativele regionale si locale, si extinzand competentele si resurse ale autoritatilor regionale si locale. Aceasta abordare a politicii economice se implementeaza puternic in Uniunea Europeana; si UE promoveaza aceste politicii in alte tari. 

Dorinta Guvernului de colaborare cu UE, si integrarea posibila in UE, cere impunerea standardelor Europene in economia nationala pentru cresterea beneficiilor de pe urma avantajelor de a fi eligibili pentru utilizarea unor fonduri si pentru participarea in programele variate de colaborare.

In acest fel, aspectele regionale ale economiei nationale si politica de dezvoltare regionala, fiind stimulata atat de nevoile interne, cat si de mediul extern, devine tot mai importanta.

Primele semne ale interesului Guvernului pentru probleme de dezvoltare regionala au aparut in a doua jumatate a anilor 1990, fiind legate de reforma administrativ-teritoriala. Insa, pentru multe persoane implicate in acest proces in acel timp politica regionala a fost asociata cu distributia resurselor financiare de la autoritatile centrale. Chestiunilor de formare a conditiilor institutionale si de dezvoltare a metodelor de reglare pentru realizarea politicii regionale le-a fost acordata o atentie mult mai mica. In final, recent Guvernul a inceput sa-si exprime un interes tot mai puternic in problema politicii de dezvoltare regionala si crearea structurilor potrivite, similare multor tari-membre ale UE.

In acest fel lucrarea de fata isi propune sa vina in sprijinul tentativelor Guvernului de a-si baza politica economica nationala pe aspectele regionale si de a elabora, dezvolta si promova politica de dezvoltare regionala in tara.