Fonchito il vede in fiecare zi pe batranelul care sta pe banca de pe tarmul marii, cu privirea pierduta in zare, parca asteptand ceva. Manat de curiozitate, baiatul se duce la el, iar intre cei doi se infiripa o frumoasa, dar scurta prietenie.
Sfidand granitele timpului, batranelul facuse candva parte din primul grup de copii-cruciati care pornisera inspre Ierusalim. El ii povesteste micutului cele petrecute atunci si ii dezvaluie motivul pentru care spera, zi dupa zi, ca va revedea corabia copiilor. Istorisirea lui e dulce-amara, presarata cu miracole si intamplari greu de crezut. Asculta…!
Mario Vargas Llosa s‑a nascut la Arequipa, in Peru, in 1936. Intre 1953 si 1958 a studiat Literele si Dreptul la Universidad Nacional Mayor de San Marcos din Lima, iar in 1959 si-a obtinut doctoratul in Litere si Filozofie la Universidad Complutense din Madrid. A trait o vreme la Paris, apoi la Londra si la Barcelona.
Dupa o prima piesa de teatru scrisa in 1952 (La huida del Inca), pusa in scena, dar nepublicata, si un volum de povestiri aparut in 1959 (Los jefes), recunoasterea i-a venit in 1959, odata cu Premiul „Leopoldo Alas“. Cariera sa de scriitor a castigat cu adevarat in notorietate in momentul publicarii romanului La ciudad y los perros, care i-a adus Premiul „Biblioteca Breve“ in 1962 si care a fost repede tradus in peste treizeci de limbi. In 1966 a fost publicat cel de al doilea roman al sau, La casa verde, distins deopotriva cu Premiul Criticii Spaniole in 1966 si cu Premiul International „Rómulo Gallegos“ in 1967.
A urmat o opera vasta, acoperind genuri diverse, de la roman si povestire pana la eseu, memorii si critica literara, incununata cu recunoasterea internationala si distinctii prestigioase.
Considerat de presa internationala un spirit renascentist al vremurilor moderne, Vargas Llosa s‑a angajat intens si in viata politica si sociala din tara sa, iar in 1990 a candidat la presedintia Republicii Peru, dar a pierdut in ultimul tur, in fata contracandidatului Alberto Fujimori.
In anul 2010, lui Mario Vargas Llosa i s‑a acordat Premiul Nobel pentru Literatura.
Fonchito il vede in fiecare zi pe batranelul care sta pe banca de pe tarmul marii, cu privirea pierduta in zare, parca asteptand ceva. Manat de curiozitate, baiatul se duce la el, iar intre cei doi se infiripa o frumoasa, dar scurta prietenie.
Sfidand granitele timpului, batranelul facuse candva parte din primul grup de copii-cruciati care pornisera inspre Ierusalim. El ii povesteste micutului cele petrecute atunci si ii dezvaluie motivul pentru care spera, zi dupa zi, ca va revedea corabia copiilor. Istorisirea lui e dulce-amara, presarata cu miracole si intamplari greu de crezut. Asculta…!
www.editurauniversitara.ro