Bucovina este un nume impus de noii stapani care au rapit acest teritoriu din trupul Moldovei la 1775 si este cunoscut in mentalul colectiv ca fiind al unei provincii istorice romanesti. O parte a acestui vechi pamant romanesc apartine Ucrainei si interesul pentru Bucovina este mare, accentuandu‑se odata cu razboiul ruso‑ucrainean, romanii fiind interesati de soarta coetnicilor lor de peste granita, de zbuciumata lor istorie sub stapaniri straine. Centenarul Romaniei Mari, sarbatorit in 2018, a readus in atentie evenimentele cruciale ale razboiului de intregire si ale Marii Uniri.
Cel ce rosteste numele de Bucovina se gandeste la manastirile medievale, la Putna lui Stefan cel Mare, la Aron Pumnul, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, Iancu Flondor, Dimitrie Onciul, Sextil Puscariu sau Ion Nistor. La Cernauti, la Vama, Radauti, Vicov, Siret, Suceava sau Falticeni. Dar si la „Arboroasa” sau „Junimea”, societatile studentesti invaluite de aura luptei victorioase pentru emancipare nationala.
In secolul fanariot si al nesfarsitelor razboaie ruso‑austro‑turce, imparateasa de Habsburg, Maria Tereza, obtinea, profitand de instabilitatea fronturilor si a hotarelor si de coruptia dregatorilor turci, anexarea unui teritoriu ce apartinea de secole Moldovei musatine. Voievodul care s‑a ridicat impotriva raptului abuziv a platit cu viata si a devenit un simbol pentru tinerii luptatori pentru libertate de mai tarziu. Moldova de nord devenea Bucovina, primind un nume slav si fiind supusa sistematic unei deznationalizari care sa inlature preponderenta si privilegiile largii majoritati romanesti. Si, cel putin din punct de vedere demografic, politica guvernului austriac a avut succes, Bucovina devenind un mozaic etnic si confesional. Aflati intre rusi si austrieci, romanii bucovineni au vazut in stapanirea austriaca un plus de civilizatie fata de o brutala suzeranitate rusa. Si istoria le‑a dat dreptate: austriecii cu lunga lor stapanire, cu politica lor asidua de macinare, nu au reusit ceea ce au putut face rusii in mult mai putin timp: identitatea romaneasca s‑a pastrat si la 1918 au fost pregatiti pentru eliberare nationala, dar, dupa stapanirea ruso‑sovietica, Bucovina de dincolo de granita este tot mai putin romaneasca.
Anul 1848 a fost unul al „desteptarii nationale” si in Bucovina, cu o concentrare a intelighentiei din toate teritoriile romanesti la Cernauti, unde tinerii pasoptisti au definit directiile luptei pentru emancipare nationala. Hurmuzachestii au fost cei care au ridicat stindardul si tinerii intelectuali bucovineni au inceput lupta lor culturala pentru pastrarea identitatii romanesti. Studentii Universitatii din Cernauti s‑au unit in asociatii si „Arboroasa” a devenit un simbol al romanilor ce lupta pentru neam si tara. Incarcerarea liderilor ei si procesul „Arboroasei” au devenit cunoscute in intreg spatiul romanesc, starnind oprobiul si indarjindu‑i pe romani. La 1878, Romania isi obtinea independenta si daca pana la aceasta data bucovinenii au ales raul mai mic, adica austriecii, sperau acum la unirea cu romanii de peste munti si in ciuda represiunilor guvernului de la Viena, tinerii romani se coalizeaza in noi societati studentesti in frunte cu „Junimea”, urmasa a „Arboroasei”. Ciprian Porumbescu a fost lider arborosean, incarcerat in conditii grele ce au dus la acutizarea unei boli de plamani, care i‑a adus de altfel si sfarsitul la mai putin de 30 de ani. A activat in „Junimea” si apoi in „Romania Juna” de la Viena, primind aura luptatorului pentru libertate, care a cerut in fata mortii sa fie infasurat in tricolor.
Ucenicia studentilor in societati cultural‑nationale i‑a pregatit pentru a deveni activistii politici care au realizat unirea cu Romania. Rolul societatilor studentesti bucovinene in pastrarea identitatii romanesti a fost insemnat, consideram noi cel mai important al unor astfel de asociatii din intreg spatiul romanesc. Studentii au fost cei care au pregatit unirea, iar in perioada interbelica au sprijinit procesul de integrare a romanilor bucovineni in Romania Mare.
La fel ca multi dintre romani, studentii societari bucovineni s‑au bucurat si au sperat la venirea printului Carol la 1930. Acesta a fost cel care, pentru a desavarsi regimul sau autoritar si cultul personalitatii, a desfiintat asociatiile studentesti, profitand si de faptul ca multi societari s‑au angajat in lupte politice. Tot Carol al II‑lea a ales sa ramana regele unei tari ciopartite, dar rege, fara nicio o riposta armata, fara un glont tras. Pentru Bucovina incepea un nou calvar.
Aceasta lucrare este o necesara sinteza de istorie culturala dedicata Bucovinei de la 1775 si pana la 1940, o fresca a unei societati cosmopolite, in care austriecii au dorit sa creeze un „homo bucovinensis” si o provincie multietnica, un model de implementat in Imperiul dualist. Cerbicia autoritatilor austriece a fost infranta si aceasta cu un rol covarsitor al intelighentiei romanesti, in frunte cu studentii.
Prin efortul doamnei Mirela Curca o lume si o istorie zbuciumata ni se dezvaluie. Remarcam interdisciplinaritatea, obligatorie pentru astfel de studiu, o bibliografie vasta, cuprinzand in special fonduri arhivistice, presa si literatura specifica temei. Este o tema grea si controversata, care a primit necesarele interpretari, ajutand cititorul sa inteleaga, printr‑o scriitura accesibila, dar bazata pe o judicioasa alegere a bibliografiei.
Indemnam spre lectura acestei carti, un dar oferit de doamna profesoara, care a avut in intreprinderea ei sprijinul si indrumarea unui universitar de mare prestigiu, doamna profesor doctor Simona Nicoara.
Dr. Daniel DIEACONU,
Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare Regionala si Integrare Europeana al Universitatii din Bucuresti