Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro:  0745 204 115     

Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783     

Editura Universitara Magia cuvintelor. Studii de lingvistica - Petre Gheorghe Barlea

-7%
35,00 Lei 32,55 Lei

ISBN: 978-606-28-1461-8

DOI: https://doi.org/10.5682/9786062814618

Anul publicării: 2022

Editia: I

Pagini: 242

Editura: Editura Universitara

Autor: Petre Gheorghe Barlea

Stoc limitat
Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 9786062814618 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Download (1)
  • Autori
  • Cuprins
  • Cuvant inainte
  • Review-uri (0)
Am plasat intreaga selectie sub semnul paginilor autobiografice intitulate Cum am devenit lingvist, asternute la solicitarea tinerilor cercetatori bucuresteni Emanuela Timotin si Stefan Colceriu, alcatuitorii volumului omagial Marius Sala – De ce am devenit lingvist?, Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2012.
Intelegem de acolo de ce autorul paginilor care urmeaza a fost preocupat toata viata de multiculturalitate si plurilingvism, din care s‑au nascut apoi studiile contrastiv‑tipologice, cele de lexicologie, semantica, dialectologie si istoria limbii s.a.m.d. Poate este mai putin evident, dar nota de fabulos care invaluie lumea inceputurilor atentiei acordate faptelor de limba pare sa vina tot de acolo. Memorialistul de ocazie vorbeste despre forta limbajului articulat, care poate face si desface lumi, despre capacitatea cuvintelor de a zidi sau, dimpotriva, de a distruge existente umane. 
Toti cunoastem acest adevar, din „simpla” realitate a comunicarii cotidiene, chiar si cei care nu au citit poemele homerice sau versetele biblice sau replicile shakesperiene despre puterea ziditoare a cuvintelor. Dar P. Gh. Barlea si‑a creat o profesie din cautarea „miezului cuvintelor”, din studierea mecanismelor care genereaza idei, sentimente, atitudini si actiuni prin tesatura cuvintelor insirate in zestrea spontana sau in cea maiestrita in formule discursive cu finalitate practica sau estetica.
De fapt, stim din cartile si textele lui P. Gh. Barlea ca un text – oral sau scris – nu este vreodata „pur estetic”. El contine totdeauna o baza ideatica, daca nu chiar ideologica, filosofica, educativa, juridica etc., adica un programatism implicit. De aceea, afirma deseori autorul paginilor din aceasta carte, nici analiza textului, indiferent de natura compozitionala si lexico‑gramaticala a acestuia, indiferent de incarcatura sa stilistica, nu poate fi vreodata „pur lingvistica”. Pornind de la semantismul unor cuvinte, sintagme, expresii si continuand cu enunturile simple, pana la frazele organizate in adevarate „perioade retorice”, cuvintele sunt produsul unor factori de ordin logic, psihologic, istorico‑social, religios s.a.m.d. 
Revenind la structura prezentului volum, am incercat, asadar, sa explicam prezenta celor cateva materiale de lingvistica mitologica aici. P. Gh. Barlea este, fara indoiala, cel care a revigorat aceasta disciplina de granita, in cercetarea filologica romaneasca moderna. De fapt, ii confera o noua dimensiune, caci autorul cartii de referinta Ana cea buna... face exact ceea ce faceau promotorii principali ai acesteia – Max Müller si Adalbert Kuhn, pe baza cunoasterii integrale a teoriilor, principiilor si a metodei lor de analize. La sfarsitul secolului al XIX‑lea si inceputul secolului al XX‑lea mari lingvisti romani, precum B. Petriceicu‑Hasdeu si elevul sau, Lazar Saineanu, apoi Al. Philippide s.a. au explicat folclorul romanesc cu substrat mitologic prin prisma teoriei numelor proprii si a unor nume comune, aplicand principii preluate de la Angelo de Gubernatis (cu ale sale Mitologia Plantelor si Mitologia zoologica), G. W. Cox (Zeii antici – noua mitologie) care ajunsesera la cunostinta savantilor romani prin extrase si recenzii si mai ales prin explicatiile, comentariile datorate comparatistilor din generatia urmatoare – Antoine Meillet, Alphonse Dauzat s.a. Se stie ca intreaga codificare a mitologiei comparate tratate din perspectiva lingvistica a fost realizata de prelectiunile tinute de Max Müller la Oxford si publicate in volume succesive in engleza. Or, raspandirea efectiva a metodei s‑a produs abia dupa ce au aparut versiunile franceze ale acestor carti, accesibile inclusiv studentilor si doctoranzilor romani aflati la Paris, intemeietori ai invatamantului filologic superior romanesc si cercetarilor de profil. Peste un secol si mai bine, P. Gh. Barlea intra in posesia editiilor pariziene de atunci, caci se afla el insusi la Paris, ca maitre de langue, la Sorbona (2001‑2004). Apoi are norocul sa gaseasca toate acele carti si studii reunite intr‑un cuprinzator volum reeditat cu aparatul critic de rigoare de celebrul Pierre Brunel. Era deja un cunoscator avizat al domeniului, asa incat aparitia valoroasei carti exact in epoca stagiului sau profesoral la Sorbona nu a fost deloc o simpla intamplare. P. Gh. Barlea constata ca metoda fusese, intre timp, oarecum abandonata. Era previzibil, caci Müller insusi evoca proliferarea scolilor de cercetare mitologica – toate nonlingvistice. Se recunosc deja tinerii C.G. Jung, cu psihanaliza sa, J.G. Frazer, cu a sa antropologie culturala, teologica si sociala, printre multi altii.
  • Magia cuvintelor. Studii de lingvistica

    Descarca
PETRE GHEORGHE BARLEA a studiat Filologia clasica si apoi Filologia moderna la Universitatea din Bucuresti. Este profesor universitar doctor emerit la Departamentul de Filologie Romana, Limbi Clasice si Balcanice al Universitatii „Ovidius” din Constanta, Romania, membru al Scolii Doctorale de Stiinte Umaniste. A predat cursuri si a sustinut prelegeri de limba, cultura si civilizatie romana, cursuri si conferinte de lingvistica generala si comparata, de limba latina, de greaca a Noului Testament si de teorie a mentalitatilor si a identitatilor culturale la Universitatea „Carol al IV-lea” din Praga (1993-1996), la Paris IV Sorbonne (2001-2003), precum si la universitati si centre de cercetare din Italia, Spania, Belgia, Grecia, Israel, Austria, SUA, Canada s.a. Este Doctor Honoris Causa al UVT, unde a infiintat mai multe sectii si departamente din sfera stiintelor cuvantului sau de interes general pentru invatamantul superior. Activitatea didactica si stiintifica este axata pe studii de lingvistica (romana, latina si comparata), retorica, mitologie, istoria culturii, interculturalitate. Dintre cartile publicate: Peithous demiourgos (2004); Ana cea Buna. Lingvistica si mitologie (2007); Multilingvism si Interculturalitate (2010); Limba romana contemporana (2013); Haosul si ordinea. Gandirea si practica pozitivista in evolutia societatii braziliene (2016); Traduceri si traducatori. Pagini din istoria culturii romanesti (2016); Adevarul din calimara. Studii de literatura universala (2019); Transfigurari. Eseuri de literatura romana (2020). Editii de text: Eugen Lovinescu, O privire asupra clasicismului (2012) s.a. Traduceri: A. Schopenhauer, Dialectica eristica sau arta de a avea totdeauna dreptate (2010). Din 2003 editeaza revista academica „Diversité et Identité Culturelle en Europe” (DICE), inclusa in numeroase Baze Internationale de Date. Este initiatorul Colocviului International „Latinitate-Romanitate-Romanitate”, pe care il organizeaza anual, incepand din 2001. 
Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania si face parte din mai multe asociatii si societati nationale si internationale.




 

1. Cuprins / 5
2. Nota asupra editiei – Credite (M. V. Constantin) / 7
3. Studiu introductiv: Devenirea intru lingvistica (M. V. Constantin) / 11
4. Cum am devenit lingvist? Puterea de influenta a mediului plurilingv / 20
5. Lingvistica si mitologie. O abordare interdisciplinara a vocabularului / 36
6. Ipostazele italice ale nimfei Ana. Izoglose si izomituri in spatiul etnolingvistic italic / 67
7. Bazele mitologice ale hidronimiei europene. Exemplul Dunarii / 89
8. Cuvintele maniei in versiunile romanesti ale poemelor homerice / 101
9. Selectia seriilor terminologice in traducerile romanesti ale textelor homerice (Hom., Od., V, 63‑75) / 121
10. Titu Maiorescu si sistemul ortografic al limbii romane / 134
11. Limba romana literara la 1918 / 153
12. Determinarea atributiva in limbile romana si ceha. O abordare contrastiv‑tipologica / 162
13. Baza logica a structurilor conditionale / 174
14. De la bilingvism la monolingvism in comunitatile romanilor din S.U.A. si Canada / 188
15. Disparitia limbilor – catastrofa umana sau fenomen natural al „schimbarilor lingvistice”? / 213

Studiile, articolele si, nu mai putin, marturisirile autobiografice sau evocarile reunite in acest volum dau seama de gandirea lingvistica a lui Petre Gheorghe Barlea, din care decurge firesc evantaiul preocuparilor sale in domeniu. 
Am plasat intreaga selectie sub semnul paginilor autobiografice intitulate Cum am devenit lingvist, asternute la solicitarea tinerilor cercetatori bucuresteni Emanuela Timotin si Stefan Colceriu, alcatuitorii volumului omagial Marius Sala – De ce am devenit lingvist?, Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2012.
Intelegem de acolo de ce autorul paginilor care urmeaza a fost preocupat toata viata de multiculturalitate si plurilingvism, din care s‑au nascut apoi studiile contrastiv‑tipologice, cele de lexicologie, semantica, dialectologie si istoria limbii s.a.m.d. Poate este mai putin evident, dar nota de fabulos care invaluie lumea inceputurilor atentiei acordate faptelor de limba pare sa vina tot de acolo. Memorialistul de ocazie vorbeste despre forta limbajului articulat, care poate face si desface lumi, despre capacitatea cuvintelor de a zidi sau, dimpotriva, de a distruge existente umane. 
Toti cunoastem acest adevar, din „simpla” realitate a comunicarii cotidiene, chiar si cei care nu au citit poemele homerice sau versetele biblice sau replicile shakesperiene despre puterea ziditoare a cuvintelor. Dar P. Gh. Barlea si‑a creat o profesie din cautarea „miezului cuvintelor”, din studierea mecanismelor care genereaza idei, sentimente, atitudini si actiuni prin tesatura cuvintelor insirate in zestrea spontana sau in cea maiestrita in formule discursive cu finalitate practica sau estetica.
De fapt, stim din cartile si textele lui P. Gh. Barlea ca un text – oral sau scris – nu este vreodata „pur estetic”. El contine totdeauna o baza ideatica, daca nu chiar ideologica, filosofica, educativa, juridica etc., adica un programatism implicit. De aceea, afirma deseori autorul paginilor din aceasta carte, nici analiza textului, indiferent de natura compozitionala si lexico‑gramaticala a acestuia, indiferent de incarcatura sa stilistica, nu poate fi vreodata „pur lingvistica”. Pornind de la semantismul unor cuvinte, sintagme, expresii si continuand cu enunturile simple, pana la frazele organizate in adevarate „perioade retorice”, cuvintele sunt produsul unor factori de ordin logic, psihologic, istorico‑social, religios s.a.m.d. 
Revenind la structura prezentului volum, am incercat, asadar, sa explicam prezenta celor cateva materiale de lingvistica mitologica aici. P. Gh. Barlea este, fara indoiala, cel care a revigorat aceasta disciplina de granita, in cercetarea filologica romaneasca moderna. De fapt, ii confera o noua dimensiune, caci autorul cartii de referinta Ana cea buna... face exact ceea ce faceau promotorii principali ai acesteia – Max Müller si Adalbert Kuhn, pe baza cunoasterii integrale a teoriilor, principiilor si a metodei lor de analize. La sfarsitul secolului al XIX‑lea si inceputul secolului al XX‑lea mari lingvisti romani, precum B. Petriceicu‑Hasdeu si elevul sau, Lazar Saineanu, apoi Al. Philippide s.a. au explicat folclorul romanesc cu substrat mitologic prin prisma teoriei numelor proprii si a unor nume comune, aplicand principii preluate de la Angelo de Gubernatis (cu ale sale Mitologia Plantelor si Mitologia zoologica), G. W. Cox (Zeii antici – noua mitologie) care ajunsesera la cunostinta savantilor romani prin extrase si recenzii si mai ales prin explicatiile, comentariile datorate comparatistilor din generatia urmatoare – Antoine Meillet, Alphonse Dauzat s.a. Se stie ca intreaga codificare a mitologiei comparate tratate din perspectiva lingvistica a fost realizata de prelectiunile tinute de Max Müller la Oxford si publicate in volume succesive in engleza. Or, raspandirea efectiva a metodei s‑a produs abia dupa ce au aparut versiunile franceze ale acestor carti, accesibile inclusiv studentilor si doctoranzilor romani aflati la Paris, intemeietori ai invatamantului filologic superior romanesc si cercetarilor de profil. Peste un secol si mai bine, P. Gh. Barlea intra in posesia editiilor pariziene de atunci, caci se afla el insusi la Paris, ca maitre de langue, la Sorbona (2001‑2004). Apoi are norocul sa gaseasca toate acele carti si studii reunite intr‑un cuprinzator volum reeditat cu aparatul critic de rigoare de celebrul Pierre Brunel. Era deja un cunoscator avizat al domeniului, asa incat aparitia valoroasei carti exact in epoca stagiului sau profesoral la Sorbona nu a fost deloc o simpla intamplare. P. Gh. Barlea constata ca metoda fusese, intre timp, oarecum abandonata. Era previzibil, caci Müller insusi evoca proliferarea scolilor de cercetare mitologica – toate nonlingvistice. Se recunosc deja tinerii C.G. Jung, cu psihanaliza sa, J.G. Frazer, cu a sa antropologie culturala, teologica si sociala, printre multi altii.
Dar perspectiva lingvistica, sub forma semanticii istorice, a lui M. Bréal, contemporanul mai norocos al lui Lazar Saineanu, si profesorul lui A. Meillet, apoi sub forma geografiei lingvistice, a teoriei maladiei cuvintelor, continua sa se dovedeasca eficienta. Se pierdea insa, incetul cu incetul, componenta mitologica a analizei. Noile generatii de cercetatori preferau terenul mai stabil al realitatilor istorico‑geografice, social‑economice etc. Antoine Meillet avea sa lanseze alegatia care a facut cariera ca vocabularul unei limbi reflecta intreaga istorie a comunitatilor vorbitorilor ei – fapt ce se poate verifica oricand, este adevarat, chiar prin analiza diacronica a etimologiei unor cuvinte simple. Succesorii au retinut numai aceasta latura a comparatismului istoric, ignorand faptul ca Bréal, Meillet, Dauzat nu au ocolit nici componenta mitologica a istoriei cuvintelor. 
Apoi, tonul a inceput sa fie dat de metoda structuralista, conceputa pe fenomenele de limba de Ferdinand de Saussure (care cunostea bine generatia lui Max Müller si Adalbert Kuhn si o invoca) si aplicata in mitologie de Claude Levy‑Strausse. Au urmat generativismul, cognitivismul, metode ce au despartit aproape complet lingvistica de mitologie. 
Cat despre cercetatorii romani, marii savanti ai acelor vremuri, prin varsta lor, au iesit glorios din istorie inainte de a se configura o scoala mitologico‑lingvistica. Singurul care l‑a invocat in deplina cunostinta de cauza pe M. Müller a fost tanarul pe atunci Lazar Saineanu, dar si el a fost obligat sa paraseasca cercetarea romaneasca, in sensul propriu al termenului, prin plecarea in Franta, ca urmare a refuzului autoritatilor vremii de a i se acorda cetatenie romana, dupa cum se stie. 
P. Gh. Barlea evoca cu pretuire scolile de lingvistica mitologica sui generis din vremea noastra, trimitand la timisoreanul Ivan Evseev, si la doctoranzii lui (intre care pare sa intruneasca toate laudele Steva Perinat, cu mitologia apelor), apoi la Lucia Berdan de la Iasi si, in sfarsit, la grupul mai numeros de la Bucuresti. Dar toti acestia practica un comparatism lingvistico‑mitologic de tip nou. Studiile lui Müller si Kuhn sunt rar invocate, uneori cu greseli de referinte bibliografice (Adalbert Kuhn este confundat cu Thomas Kuhn, celebrul filosof al stiintelor). Este un mitologism lingvistic „dupa ureche”, pare sa spuna P. Gh. Barlea. Si asta, pentru ca, intre timp, a scazut enorm interesul pentru lingvistica generala, pentru semantica istorica, pentru gramatica comparativ‑istorica, iar etimologia sau lingvistica diacronica, in general, sunt inlocuite astazi cu lingvistica genealogica, bazata in mare parte pe metodele computationale. Studiile din prezentul volum, precum „Ipostazele italice ale nimfei Ana” – iesit de sub faldurile cercetarii concretizate in cartea sus‑citata, Ana cea Buna, ca si „Bazele mitologice ale hidronimiei europene” (scrisa in colaborare cu R.‑M. Barlea) arata cum ar fi trebuit conceputa cercetarea de acest fel, daca s‑ar mai gasi oamenii potriviti pentru asemenea demersuri. 
Mai ales pentru metoda de cercetare comparativ‑istorica are autorul volumului de fata o pretuire fara margini. Desigur, astazi nu se mai poate aplica in forma ei clasica si nici nu mai este necesara. Dar un lingvist adevarat ii recunoaste valoare in toate metodele moderne generate de aceasta: gramatica comparata, analiza genealogica a limbilor, analiza contrastiv‑tipologica, semantica istorica, traductologia s.a. Chiar si aparitia structuralismului de tip saussurian a aparut nu numai ca reactie a promotorului la metoda dascalilor lui, ci ca urmare a unui anumit tip de formatie profesionala, acela asigurat de generatia celor care l‑au invatat carte pe Ferdinand de Saussure, afirma lingvistul roman de astazi. In micul (caci neterminat) studiu reluat de noi aici, Limba romana la 1918, autorul vorbeste despre opozitia diacronie/sincronie in descrierea sistemului unei limbi sau a unui grup de limbi. Alegerea unui moment punctual, mai ales redus la un singur an calendaristic, este neproductiva, se spune in preambul. Este nerealista, din simplul motiv ca o limba se afla tot timpul in diacronie – observatie formulata de Eugenio Coseriu, in Sincronía, diacronía e historia, 1958, ca raspuns la teoria lui F. de Saussure. Desigur, analiza sincronica trebuie facuta pentru a descrie sistematic si in detaliu structura unei limbi la un moment dat, precum si pentru a urmari mai bine modificarile istorice, structurale, dar ea ramane bazata pe o conventie procedurala. 
In general, studiile si cercetarile lui P. Gh. Barlea se bazeaza pe o profunda cunoastere a principiilor, legilor, tendintelor si mecanismelor de functionare a limbilor vii, naturale, prin actiune conditionarilor interne si externe, pe de o parte, prin cunoasterea metodelor si grilelor de cercetare, de la vechiul comparatism istoric, cum spuneam, pana la pragmatica lingvistica si cognitivism. In plus, cunoaste istoria si structura mai multor limbi vechi si moderne – deseori, chiar si in variantele lor dialectale, ceea ce ii faciliteaza o apropiere speciala de fenomenele lingvistice, o intelegere a resorturilor comunicarii umane din strafundurile lor si in diversitatea manifestarilor acestora.  
Pe de alta parte, P. Gh. Barlea face parte dintre acei lingvisti care nu studiaza limba ca pe o entitate abstracta, ci in ipostazele ei comunicative concrete, reale, prin aplicare la comunicarea utilitara, cotidiana sau la aceea cu destinatie estetica declarata. Asa se explica de ce materialul de studiu este selectat cand din vorbirea emigrantilor romani in America, de pilda, cand din poemele homerice sau din folclorul literar al popoarelor antice si moderne. Studiile consacrate poemelor homerice sau textelor biblice au constituit o constanta a activitatii lui P. Gh. Barlea, bazata pe o pasiune niciodata ostoita. Evident, perspectiva cea mai vizibila a analizelor este aceea traductologica, prin forta lucrurilor. Dar traducerile respective sunt puse intotdeauna in relatie cu istoria limbii romane, mai precis, cu stadiile de maturizare ale romanei literare. Caci este vorba despre un proces biunivoc, spune autorul acestor analize – mult mai numeroase decat am retinut noi aici: pe de o parte, respectivele texte din tezaurul spiritualitatii universale nu pot fi echivalate intr‑o alta limba decat atunci cand aceasta a ajuns la un anumit grad de maturizare; pe de alta parte, insusi procesul talmacirii, datorat eforturilor multor generatii de carturari, contribuie la maturizarea deplina, la imbogatirea si nuantarea limbilor beneficiare. In plus, aceste analize arata ca orice apropiere de un text impune tratarea interdisciplinara, convocand obligatoriu domenii conexe ale stiintelor limbii: semantica istorica, sociolingvistica, psiholingvistica, onomastica, pragmatica etc. Textele selectate aici, despre „cuvintele maniei” la Homer si despre unele fitonime, ornitonime si teonime homerice probeaza aceasta certitudine. Mai multe dovezi aduce in articolele publicate in revista Diacronia si in diverse altele...
Mai clar izvorate din primele experiente de viata ale Profesorului in mediul etnolingvistic in care s‑a format sunt studiile consacrate bilingvismului si interferentelor lingvistice de tot felul. Ar trebui sa amintim mai intai ca una dintre disciplinele pe care P. Gh. Barlea le‑a predat in ultimele doua decenii si jumatate s‑a numit chiar Multilingvism si interculturalitate, cu o inversare voluntara a ordinii logice a termenilor. Cartea care a rezultat din suportul de curs (de fapt, cursuri, caci au fost mai multe variante, in programele de studii) nu este o simpla adaptare la o moda care a aparut pe la inceputul anilor 2000 in Europa si in lume. Ea vine din biografia spirituala a autorului. Am retinut aici doar un studiu din acea carte, „Disparitia limbilor...” – pe care am considerat‑o emblematica si pentru impactul pe care l‑a avut intalnirea lui P. Gh. Barlea cu opera si cu personalitatea lui Eugenio Coseriu, dar si pentru gandirea sa de lingvist increzator in evolutia logica si in dinamica speciala a limbilor. Am adaugat cercetarea de gramatica contrastiv‑tipologica dedicata determinarii atributive din limbile romana si ceha, rod al fertilei perioade petrecute de P. Gh. Barlea la venerabila Universitate „Carol IV” din Praga, precum si studiul mereu imbogatit, despre interferentele lexico‑semantice si gramaticale ale romanilor bilingvi din comunitatile aflate in SUA. Originea acestor observatii se afla in stagiile de documentare petrecute la Kent State University, sau cele de profesor invitat la universitatile particulare din Cleveland, Texas, Oregon, Kichener‑Canada, intemeiate de colegii si prietenii sai, Petru Cocarteu si Viorel Duca, incepand cu anul 1996. 
In revenirile sale succesive, P. Gh. Barlea a observat ca exista o repartitie, fireasca, pe grupe de varsta, a bilingvismului, dar si o selectie logico‑semantica si tematica. Termenii strict profesionali ai fiecarui imigrant de origine romana erau cei anglo‑americani, chiar daca uneori erau folositi in forme adaptate fonomorfologic la specificului romanei: driver, respectiv a draivui s.a. De asemenea, termenii unor realitati noi pentru ei, absolut obligatorii in structura societatii americane, precum operatiunile financiar‑bancare (aproape zilnice) au fost, de la inceputul stabilirii romanilor in diaspora americana, strict englezesti. Explicatia este simpla, zice P. Gh. Barlea, asemenea termeni nu au existat in vocabularul cu care sa fi plecat din Romania oamenii simpli, obisnuiti. Caci un agricultor sau un meserias din Romania socialista nu avea acces la vreun alt tip de banca, in afara de popularul CEC. Pe cand un american, indiferent cat de recent venit, se izbea de procedurile financiar‑bancare tot timpul, chiar dinainte de a‑si fi gasit o locuinta stabila. De aceea, de cate ori vorbesc despre imprumuturi, garantii, dobanzi, conturi (acoperite sau descoperite) termenii folositi sunt exclusiv din engleza americana. 
Studiile despre antonime fac parte din istoria existentei lui P. Gh. Barlea ca lingvist. Gheorghe Tohaneanu, un alt mare dascal al sau, dupa Lucia Wald, spunea cu ironia bonoma care il caracteriza ca „P. Gh. Barlea a ramas atarnat de antonimie ca o liana de copacul ei”. Inainte si dupa cartea Contraria Latina‑Contraria Romanica..., 1999, P. Gh. Barlea a publicat mult pe aceasta tema. Aprofundarile de tipul celor consacrate enantiosemiei semantice si‑au gasit deja locul in volume ulterioare, precum Miezul cuvintelor, 2001. Pentru volumul de fata am selectat doar paginile consacrate structurilor adverbiale, atractiei antonimice si gradualitatii, ca mostre ale dezvoltarii si aprofundarii unor subteme din cartea sa de capatai. 
In sfarsit, interesul fata de latinitate, in general, si fata de latinitatea romaneasca si rasariteana, in special, au, de asemenea, o vechime egala cu aceea a carierei intelectuale a lui P. Gh. Barlea. Gasim si pentru aceasta preocupare reminiscente biografice. Colegul sau de liceu si prietenul sau de o viata, Petru Cocarteu, a folosit, la un moment dat, imperativul negativ de tip latinesc, cu infinitivul lung, asa cum apare el in alte limbi romanice (cf. it. non andare!) si in vorbirea dialectala din Banat, Transilvania si Bucovina: Nu va suparareti, Doamna! Studiile de acest fel, din ce in ce mai cuprinzator, dar si mai sistematic, au fost prezentate la colocviile si congresele internationale (Romania, Belgia, Spania, Franta, Italia etc.) si au fost publicate, in franceza si engleza si in variante diferite, in volumele acelor manifestari. Un proiectat volum de sinteza despre Latina rasariteana pare a fi abandonat de autor. De altfel, temele care au constituit pilonii cercetarii lui P. Gh. Barlea au multe asemenea proiecte intrerupte si reluate doar partial sau abandonate definitiv, sub presiunea numeroaselor alte obligatii socio‑profesionale ale neobositului carturar P. Gh. Barlea – altfel, hotarat adept al „lucrurilor bine facute” si al sarcinilor finalizate la timp. 
Printre fragmentele sale de lucrari se afla si eseul despre „Structurile disjunctive de tip aut in latina si in limbile romanice”. Tema tine, desigur, de vechea si consistenta pasiune a lui P. Gh. Barlea pentru logica contrariilor, din care s‑au nascut atatea pagini dedicate antonimelor, un alt tip de structuri contrare, contradictorii si complementare. Din alte pagini memorialistice, aflam ca disjunctia logico‑sintactica de tip aut fusese tema unei tentative de doctorat sub conducerea distinsului Prof. dr. Alexandru Niculescu. Plecarea acestuia (devenita definitiva) la Universitatea Sorbona si apoi la cea din Udine, urmata de hiatusul de inscrieri la doctorate provocat de „celebrul” doctorat in chimie al Elenei Ceausescu, a anulat aceasta incercare si a intarziat reinscrierea la doctorat a lui P. Gh. Barlea pana in 1990, cand a reluat o mai veche propunere a Prof. Lucia Wald de a‑i deveni doctorand. Nu a mai mentinut prima tema acceptata cu ani in urma de catre aceeasi profesoara („Iter – terminologia drumurilor in limba latina”), dar a facut parte din prima promotie de doctoranzi ai celebrei latiniste si indo‑europeniste, alaturi de Florentina Visan, Bogdan Hincu si Cristina Halichias. Au reprezentat toti patru „promotia de aur” a doctoranzilor Profesoarei Wald. 
Ar trebui sa adaugam si faptul ca multe din aceste articole si studii i‑au sugerat profesorului potentialul de dezvoltare in cercetarea stiintifica si au constituit teme date ulterior doctoranzilor sai. De fapt, acesta a fost un principiu calauzitor in selectia temelor de doctorat pentru ucenicii sai. Ele porneau de la cercetari intreprinse candva, macar tangential, de el insusi. Indiferent daca reusea sau nu sa revina asupra unei teme interesante, astepta sa apara tanarul potrivit sa o preia si sa o dezvolte, daca aceasta i se parea utila, fertila si, bineinteles, accesibila generatiei noi. In volumul de fata am retinut, de exemplu, studiul „Bazele logice ale conditionalitatii sintactice”, publicat relativ tarziu in forma vizibila acum. Tema a fost incredintata apoi, ca productiva, Olimpiei Varga, informatician, actuala conferentiar dr. la Universitatea „Ovidius” din Constanta. Temele „se cheama una pe alta”, cum stim cu totii, asa incat, semantica istorica si semantica logica si‑au succedat firesc, mai ales pe fondul vechii si constantei preocupari pentru structurile antonimice. De aici, s‑a ajuns in mod firesc la logica sintaxei, astfel ca, peste ani, unei alte doctorande i s‑a incredintat sarcina tratarii conectorilor sintactici si transfrastici in versiunile romanesti neotestamentare. De altfel, gramatica si lexico‑semantica versiunilor romanesti ale Bibliei a fost o preocupare constanta a lui P. Gh. Barlea, asa incat, dincolo de propriile‑i studii, regasim teze ale doctoranzilor sai consacrate sistemului pronominal, adverbial, adjectival, apoi structurilor interogative si exclamative din aceste texte, subsumate unui amplu proiect – care isi asteapta implinirea. Propria noastra teza si tema de cercetare recurenta, vizand formele delocutive din romana veche si moderna, a pornit de la o veche preocupare a Profesorului. Pentru alte asemenea mostre de transfer intre generatii se pot consulta cartile realizate de ucenici precum Camelia Ciurescu, Raluca‑Felicia Toma, Alina Jercan, Simona Palasca, Yusuke Sumi, Firdes Musledin, Icbal Anefi s.a. sau studiile publicate in colaborare cu Ana Maria Pantu si multe altele.
Intr‑un anumit sens, culegerea de fata reprezinta oglinda unei viziuni coerente despre stiinta si arta cuvantului in gandirea unuia dintre slujitorii devotati ai acestui domeniu din Romania. 

M. V. Constantin

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 vanzari@editurauniversitara.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!