Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 /// Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783

Editura Universitara Din istoria generatiei de la 1848 - Revolutie, exil, destin istoric

12,52 Lei

ISBN: 978-973-749-049-0

Anul publicării: 2006

Editia: I

Pagini: 272

Editura: Editura Universitara

Autor: Nicolae Isar

Stoc epuizat
Cod Produs: 9789737490490 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Download (1)
  • Unde se gaseste
  • Autori
  • Review-uri (0)
 

Profesorul Nicolae Isar străbate de zeci de ani drumurile deseori încâlcite ale istoriei naţionale, ocupându-se cu predilecţie de prima jumătate şi de mijlocul secolului al XlX-lea. Este un excelent cunoscător al perioadei şi un neobosit cercetător al arhivelor. Cercetările sale se întemeiază pe o amplă lectură a izvoarelor edite ale epocii, dar totdeauna şi pe surse inedite. Volumul de faţă nu face decât să confirme seriozitatea şi nu rareori noutatea demersului său ştiinţific. între paginile sale sunt cuprinse un număr de 11 studii de ale sale pe care autorul le-a strâns, de data aceasta, într-o articulare legată direct sau indirect de revoluţia din 1848. Lectura volumului ne ajută să înţelegem ce a însemnat lumea paşoptiştilor, această generaţie de dăruiţi către ţară, care a contribuit în aşa mare măsură la constituirea României moderne.

Nicolae Isar ne oferă o suită de capitole ale unei încercate perioade de o însemnătate hotărâtoare în destinele naţiunii române. Personagiile care însufleţesc paginile cărţii ne apar, unele dintre ele, într-o lumină nouă, iar altele devin mai inteligibile în lumina detaliilor pe care ni le oferă autorul cărţii. Apelul la corespondenţa vremii este benefic în a dezvălui, uneori în amănunt, ceea ce sporeşte interesul lecturii, comportamentul actorilor imensei scene a resurecţiei româneşti. Nu lipsesc un Bălcescu şi un CA Rosetti şi de asemenea Heliade şi Scarlat Vârnav, dar cât de interesanţi ne apar şi un Christofi şi un Iscovescu în corespondenţa dezvăluită, actori aparent minori, dar avându-şi şi ei o neîndoielnică însemnătate.

O trăsătură de unire caracterizează generaţia evocată şi anume o pasionată dăruire către cauza naţională, dar şi socială, pe care o slujeau. Cu toţii se consideră mobilizaţi într-o acţiune de construire a unei noi societăţi şi a unui nou stat. Cauza este mobilul tuturor acţiunilor lor pentru care nu se dau în lături de la jertfe. Nici unul nu umblă după căpătuire şi totodată n-au decât obsesia datoriilor către ţară. Ce model pentru vremurile care au urmat şi pentru zilele noastre! Sunt, de asemenea, agenţi ai naţiunii, care se străduiesc să transfere către Occident şi în general către interlocutorii lor imaginea patriei lor, contribuind - cu mijloace materiale atât de slabe aflate la dispoziţia lor -la treptata cunoaştere a problemei româneşti şi la soluţionarea ei. Cartea profesorului Isar contribuie în a dezvălui cititorului anului 2006 resorturile şi motivaţiile generaţiei de la 1848 şi, mai ales, măsura în care ea a contribuit de fapt la ceea ce avea să fie România.

Volumul mai dezvăluie o trăsătură a acestor paşoptişti din timpul exilului lor, de data aceasta negativă, şi anume tensiunile şi conflictele dintre ei, atât de dăunătoare şi de păgubitoare pentru cauza pe care ei o slujeau. în centrul acestor disensiuni se află neîndoielnic Heliade, atât de mare în opera sa culturală şi atât de mic în comportamentul său faţă de ceilalţi fruntaşi ai revoluţiei. Funcţia denigratoare a Memoriilor sale, prin care a încercat să deformeze imaginea fruntaşilor radicali ai revoluţiei, chiar A.D.Xenopol căzând, la un moment dat, sub influenţa acestei scrieri, ca şi situarea lui Heliade pe o poziţie obiectiv antiunionistă, în ardentul an 1856, reflectată şi în „disputa" sa cu marele publicist francez Saint-Marc Girardin ,sunt edificatoare în această privinţă. Autorul ne ajută şi în această privinţă să înţelegem mai bine comportamentul acestei personalităţi contradictorii.

Volumul mai conţine şi două studii care aparent ies din limitele sale cronologice, dar în realitate completează fericit imaginea paşoptismului, care a continuat să fie prezent în societatea românească decenii după revoluţie. Este vorba de activitatea practică a lui C.A.Rosetti, paşoptistul model ca ministru al Instrucţiunii Publice în 1866 şi, de asemenea, de viziunea lui Mihai Eminescu din 1876-1883 referitoare la paşoptistul Mihail Kogălniceanu. Cele două studii contribuie, neîndoielnic, şi ele la înţelegerea dimensiunilor şi efectelor paşoptismului în cea de-a doua jumătate a veacului al XIX-lea.

Profesorul Nicolae Isar merită toate elogiile pentru strădania sa, dar mai ales pentru măsura în care a devenit cunoscătorul resorturilor interne ale acestei extraordinare generaţii şi pentru capacitatea sa de a ne transmite, pertinent şi echilibrat, imaginea acestor făuritori ai României moderne.

 

 

Acad. Dan Berindei

Bucureşti, 5 martie 2006

 
* * *
 
Cartea de faţă, precum indică titlul său, este închinată ilustrei generaţii de la 1848, care, de-a lungul timpului, în literatura istorică de specialitate, dar şi în spiritul public românesc, şi-a binemeritat calificativul de „generaţie de aur”.

A fost o generaţie de patrioţi români – istorici, scriitori, oameni de şcoală, clerici, oameni de cultură, în general, care s-au implicat, într-un fel sau altul, în pregătirea şi desfăşurarea revoluţiei de la 1848, care au contribuit, apoi, prin lupta şi sacrificiile lor, la făurirea şi consolidarea statului român modern.

Expresia cea mai puternică au dat-o, fără îndoială, liderii revoluţiei de la 1848 pe teritoriul Ţărilor Române, istoria acesteia în afara contribuţiei lor fiind de neconceput.

În rândurile acestei generaţii includem însă nu numai pe liderii cunoscuţi, asupra cărora literatura istorică a insistat cu deosebire, căci, aşa cum se ştie, revoluţia a angajat întreaga societate românească, pe lângă armată, fiind implicate, cu roluri importante, alte două instituţii, biserica şi şcoala. Deci, vom plasa în rândurile „oamenilor de la '48” numeroşi clerici, în frunte cu înalţi ierarhi, numeroşi oameni de şcoală, cu deosebire în Ţara Românească, fiind de remarcat dascălii Colegiului naţional „Sf. Sava”.

Odată cu aportul acestor categorii profesionale, respectiv, al instituţiilor din urmă, desigur, vorbim de rolul pe care l-au avut în desfăşurarea evenimentelor, pe de o parte, religia şi spiritul religios tradiţional, pe de alta, educaţia şi instrucţia care s-au repercutat, inevitabil, asupra nivelului intelectual şi comportamentului moral al liderilor.

Cum se ştie, dramatică a fost situaţia liderilor, după reprimarea revoluţiei prin intervenţia armată străină. Cu deosebire, fruntaţii revoluţionari munteni şi-au continuat lupta în exil: N. Bălcescu, C. A. Rosetti, fraţii I. şi D. Brătianu, I. Ghica, I. Heliade Rădulescu, Goleştii, precum şi alţii, dintre care unii mai puţin cunoscuţi, au trăit drama exilului, făcând eforturi disperate nu numai pentru supravieţuire, dar şi pentru promovarea aspiraţiilor poporului român în Occident.

Trebuie subliniat că în anii exilului, în ciuda aspectului dramatic al vieţii cotidiene, în strânsă legătură cu continuarea luptei revoluţionare, dar şi cu analiza evenimentelor de la 1848, s-au conturat mai bine ideile şi concepţiile diferitelor personalităţi, publicistica şi opera de exil a acestora conturând mai clar profilul spiritual al generaţiei.

Aşa cum se desprinde şi din studiul nostru privind activitatea revoluţionarilor români în exil, în acest răstimp s-au definit mai bine în gândirea acestora marile curente ale timpului, naţionalismul şi liberalismul. În materialele de colaborare la publicaţiile colective – „România viitoare”, „Junimea Română”, „Republica Română” -, dar şi în lucrările individuale, s-a conturat pledoaria acestora pentru afirmarea caracteristicilor şi dezideratelor comunităţii naţionale, exprimată cu deosebire de N. Bălcescu în formula „a deveni o naţiune”, afirmată pe larg în studiul lui I. C. Brătianu, Naţionalitatea.

În strânsă legătură cu exigenţele luptei revoluţionare, s-a afirmat atitudinea exilaţilor români de condamnare a regimurilor absolutiste, de solidaritate cu lupta de eliberare naţională a altor popoare asuprite.

În acest context, cu deosebire s-a remarcat atitudinea de condamnare a protectoratului rus, ca principal obstacol în calea dezvoltării naţiunii române (în conformitate cu bine-cunoscuta apreciere a lui N. Bălcescu, cu demonstraţia amplă făcută de C. A. Rosetti în lucrarea sa, Rusia).

Pe linia liberalismului, prin scrierile lor din perioada exilului, liderii de la 1848 se afirmă ca adepţi al libertăţilor cetăţeneşti, dar şi ai egalităţii de şanse în plan economic şi politic pentru diferite categorii sociale. Au continuat şi au fost completate în acest răstimp preocupările lui N. Bălcescu, dar şi ale altor fruntaşi de la 1848 (de pildă, Al. Golescu) privind problema agrară şi necesitatea emancipării ţărănimii.

Pe de altă parte, pe linia receptării spiritului tradiţional creştin – aşa cum se manifestase el în desfăşurarea evenimentelor de la 1848 -, în răstimpul exilului au fost adâncite legăturile cu doctrinele sociale de natură creştină din Occident şi ci promotorii lor (vezi, în primul rând, cazul lui I. Heliade Rădulescu).

În sfârşit, aparţine acestui răstimp afirmarea categorică de către revoluţionari a dezideratului unităţii naţionale, opţiunea lor pentru strângerea legăturilor de o parte şi de alta a Carpaţilor, pentru elaborarea unui program comun de acţiune în vederea edificării statului naţional.

Cum rezultă şi din articolul nostru reprodus în lucrarea de faţă, sinteza acestor preocupări o vedem cu deosebire la N. Bălcescu, pe linia preocupărilor sale anterioare, el amplificându-şi analizele, dând un contur mai precis ipostazei sale de promotor al dezideratului unităţii naţionale.

Dacă dispariţia tragică a lui N. Bălcescu, în noiembrie 1852, dispariţia altor câţiva exilaţi în anii următori, au împuţinat rândurile exilaţilor, celor mai mulţi dintre ei le-a fost dat, odată cu sfărşitul exilului, să revină în patrie şi să participe, cu roluri importante, la realizarea Unirii Principatelor, iar ulterior la înfăptuirea reformelor din timpul domniei lui Al. I. Cuza. Le-a fost dat, apoi, unora dintre ei, să-şi aducă contribuţia, în deceniile VII-VIII, la afirmarea regimului monarhiei constituţionale şi la câştigarea independenţei depline a statului român.

În această etapă a dezvoltării istorice, între alţii, aveau să se remarce C. A. Rosetti şi M. Kogălniceanu, doi dintre reprezentanţii generaţiei paşoptiste care fac obiectul studiilor noastre. În general, viaţa politică românească, corespunzând deceniilor de început ale domniei lui Carol I, a continuat să evolueze, în bună măsură, sub semnul rolului important al oamenilor de la 1848. Nu numai viaţa politică, ci şi evoluţia culturală din aceste decenii a beneficiat în continuare de importanta contribuţie a figurilor de la 1848. Aşa cum s-a arătat, cu câţiva ani în urmă, într-un remarcabil discurs de recepţie la Academia Română – semnificativ intitulat Generaţia paşoptistă -, între fondatorii Societăţii Literare de la 1866, care va sta la vaza viitoarei Academii Române, o treime dintre ei erau paşoptişti.

 

 

* * *

 

Cum se poate observa, lucrarea de faţă grupează o serie dintre studiile noastre care au ca subiect analiza unor aspecte ale revoluţiei române de la 1848 şi ale exilului care i-a urmat, orecum şi importante aspecte ale activităţii şi gândirii unor figuri ale generaţiei paşoptiste, unele dintre cele mai de seamă, precum N. Bălcescu, I. Heliade Rădulescu, C. A. Rosetti sau M. Kogălniceanu, alte figuri din planul secund al evenimentelor, precum Scarlat (Sofronie) Vârnav, pictorul Barbu Iscovescu, ofiţerul revoluţionar Al. Christofi ş.a.

Fără îndoială, cum se poate constata, cele mai multe dintre aceste studii au caracterul unor Contribuţii documentare şi vizează, odată cu altele, cu un caracter mai general, întregirea imaginii noastre privind generaţia de la 1848 şi rolul ei important în istoria românilor.

Între altele, de pildă, referindu-ne la testamentul patriotului Scarlat (Sofronie) Vârnav, prin care el îşi lasă întreaga avere Bibliotecii şi Capelei Române din Paris, precum şi la alte danii ale sale, făcute de-a lungul vieţii, ni s-a părut interesant de subliniat că spiritul lui de sacrificiu, în numele patriei, nu a fost singular în epocă, ci el a vizat pe alţi contemporani de-ai săi, atlfel, descendenţi ai vechii boierimi române.

Cât priveşte datele pe care ni le oferă masiva corespondenţă a maiorului revoluţionar Al. Christofi, ele aruncă, credem, noi lumini asupra exilului post-paşoptist, asupra vieţii cotidiene, dar şi a personalităţii exilaţilor români, figuri cunoscute sau mai puţin cunoscute. Între altele, ele reconstituie sfârşitul dramatic în exil al pictorului Barbu Iscovescu, la care ne referim într-un studiu aparte.

In formaţii din acelaşi tezaur documentar – corespondenţa lui Al. Christofi -, dar şi date pe care ni le oferă alte categorii de documente sau publicistica timpului aruncă lumini noi asupra personalităţii lui I. Heliade Rădulescu, asupra controverselor de exil în legătură cu activitatea şi ideile sale.

Cât priveşte studiile noastre privitoare la C. A. Rosetti şi M. Kogălniceanu, ele sugerează, credem, o imagine asupra destinului istoric al acestor personalităţi, şi prin generalizare, asupra destinului altor personalităţi, aparţinând generaţiei paşoptiste. Pe C. A. Rosetti îl surprindem într-o situaţie paradoxală; unul dintre marii conspiratori care au contribuit la înlăturarea domnitorului Al. I. Cuza, în guvernul din 1866, care a succedat abdicării forţate a Domnitorului Unirii, el ocupă funcţia de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice; or, în această calitate, în ciuda pornirii şi a declaraţiilor formale împotriva fostului domnitori, îl vedem acţionând pentru continuarea reformei lui Cuza, în domeniul învăţământului, în numele ideilor de la 1848, promovând şi alte iniţiative (între altele, înfiinţarea Societăţii Literare, mai sus-amintită).

În sfârşit, în ceea ce priveşte activitatea lui M. Kogălniceanu în epoca Războiului de Independenţă, ea este cu deosebire semnificativă pentru destinul istoric al generaţiei de la 1848; lui nu i-a fost dat să contribuie în mod plenar, alături de alţi foşti lideri de la 1848, la realizarea unui deziderat major al acestei generaţii – Independenţa.

Cum indică articolul cu care se încheie lucrarea noastră, activitatea politico-diplomatică a lui M. Kogălniceanu este analizată prin prisma vederilor lui Mihail Eminescu; cazul acestei analize este interesant căci poetul naţional, cum se ştie, adversar redutabil al guvernului liberal de la 1877 din care făcuse parte M. Kogălniceanu, în timp ce a îndreptat săgeţi critice nimicitoare împotriva fruntaşilor radicali, I. C. Brătianu şi C. A. Rosetti, pe patriotul moldovan l-a exceptat de la această critică, prezentându-l pozitiv, motivându-i atitudinile şi recunoscându-i calităţile de mare om de stat.

Apărute iniţial în mod disparat în diferite reviste de specialitate, studiile care fac cuprinsul acestei lucrări, o dată strânse la un loc, ni s-au părut, în mod obiectiv, a avea legături între ele, şi gruparea sub titlul acestei cărţi, Revoluţie – Exil – Destin istoric, ni s-a impus de la sine.

Desigur, va rămâne la aprecierea cititorilor justeţea acestei grupări; în ceea ce ne priveşte pe noi, stăruim în convingerea că, în orice caz, în ansamblul lor, aceste studii, alcătuind tot atâtea capitole ale lucrării de faţă, aduc numeroase date noi asupra ilustrei generaţii de la 1848, acoperă o serie de aspecte mai puţin cunoscute ale revoluţiei de la 1848 şi ale activităţii ulterioare a unor lideri ai săi, ca şi ale activităţii sau ideilor unor figuri nmai puţin cunoscute.

În general, lucrarea noastraă se vrea a fi, şi sperăm să fie, o pledoarie pentru mai buna cunoaştere a generaţiei de la 1848, o pledoarie pentru readucerea imaginii ei în actualitate, cu pildele ei de patriotism şi spirit de sacrificiu, care i-au înscris cu litere de aur numele în istoria românilor, în viaţa publică românească.

  • Din istoria generatiei de la 1848 - Revolutie, exil, destin istoric

    Descarca
www.editurauniversitara.ro

Nicolae Isar


Prof. univ. dr. NICOLAE ISAR s-a născut în anul 1937, în oraşul Slănic-Prahova.

Absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti în anul 1962, apoi cadru didactic în această facultate, parcurgând toate treptele universitare, de la preparator la profesor titular (în 1995).

Doctor în istorie din 1973, conducător de doctorate din 1997.

Profesor consultant din octombrie 2007.

Specialist în istoria modernă a Românilor, având ca direcţii prioritare de cercetare istoria învăţământului şi culturii, istoria instituţiilor etc.

Este laureat a două premii ştiinţifice ale Academiei Române: „N. Iorga”, 1985; „N. Bălcescu”, 1993.

A publicat de-a-lungul timpului 30 de cărţi şi peste 100 de studii şi articole ştiinţifice în reviste de specialitate.

Dintre cărţi amintim:
- Publiciştii francezi şi cauza română (1854-1859), 1991 (Premiul N. Bălcescu al Academiei Române pe anul 1993);

- Şcoala naţională de la Sf. Sava şi spiritul epocii (1818-1859), 1994;

- Principatele Române în epoca Luminilor (1770-1830), 1999 şi 2005;

- Istoria modernă a Românilor. I (1774-1848), 2001 şi 2005;

- Istoria modernă a Românilor. Edificarea statului naţional (1848-1866), 2002;

- Istoria modernă a Românilor. II. (1848-1878), 2003 şi 2005;

- Sub semnul romantismului. De la domnitorul Gh. Bibescu la scriitorul Simeon Marcovici, 2003;

- Cultură naţională şi spirit european. De la şcoala lui Gheorghe Lazăr la Universitatea din Bucureşti (1818-1864), 2004;

- Principatele Române de la 1821 la 1848. Sub semnul renaşterii naţionale, 2004;

- Mărturii şi preocupări franceze privitoare la Români. Secolele XVIII-XIX, 2005;

- Din istoria generaţiei de la 1848. Revoluţie, exil – destin istoric, 2006;

- Istoria modernă a românilor (1774/1784-1918), 2006;

- Sub semnul Luminilor. Figuri din epoca de la 1821, 2006;

- Relaţiile Stat-Biserică în România modernă (1821-1914), 2007;

- Doctrina şi legislaţia junimist-conservatoare în dezbaterile Parlamentului român. (1891-1895), 2007;

- Nicolae Iorga în apărarea memoriei domnitorului Alexandru Ioan Cuza, 2007;

- Revoluţia de la 1848 în Ţările Române.  Cu un studiu privind personalitatea lui N. Bălcescu în viziunea lui N. Iorga, 2008;

- Din istoria politică a Principatelor Române. De la Fanarioţi la Domniile naţionale (1774-1829), 2008;

- De la ortodoxie la redeşteptare naţională. Viaţa şi opera lui Eufrosin Poteca (1787-1858), 2008.

- Mari români în viziunea lui Nicolae Iorga, 2009

- România sub semnul modernizării. De la Alexandru Ioan Cuza la Carol I, 2010

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!