Diplomatie si poezie - contributia europeana a lui Scarlat A. Cantacuzino (Charles-Adolphe Cantacuzène)

MIHAELA ROCO
Doctor in psihologie, ca sef de promotie, cercetator stiintific la Institutul de Psihologie al Academiei Romane din 1969 si profesor universitar la Universitatea Bucuresti dupa 1993, recunoscuta pentru contributiile in psihologia creativitatii, psihologia religiei si inteligenta emotionala.

MIHAIL C. ROCO
Doctor in stiinta si inginerie, profesor universitar, fondator al nanotechnologiei, Membru de Onoare al Academiei Romane din 2011, Membru al Academiei Elvetiene de Stiinte Ingineresti din 1999 si Membru al Academiei Europene de Stiinte si Arte din 2017; are doi copii, Constance Armanda Roco (PhD in microbiologie) si Charles Michael Roco (PhD candidat in biomedicina).

Cuvant inainte, Razvan Theodorescu / 7

Prefata. Cantacuzinii in societatea romaneasca, Mariana Lazar / 8

Sinopsis (in romana, franceza si engleza) / 13
 
Capitolul 1. Scarlat A. Cantacuzino: Nota biografica (in romana, franceza si engleza) / 19
 
Capitolul 2. Marturii in propriile sale cuvinte / 25 
 2.1. Doua pasiuni / 25 
 2.2. Scrieri in peste jumatate de secol / 28 
 2.3. Sosind la Paris / 35 
 2.4. Inceputurile in cariera diplomatica / 36 
 2.5. Despre familie si prieteni / 37 
 2.6. Despre presa si scriitori / 47 
 2.7. Epitaf / 53
 
 Capitolul 3. Diplomat patriot si subtil poet de limba franceza / 55 
 3.1. O veriga in traditiile familiei / 55 
 3.2. Studiile / 56 
 3.3. Diplomat / 57 
 3.4. Poet, eseist si critic literar / 60 
 3.5. Farmec personal / 67 
 3.6. Comentarii (Serban Cioculescu, Marin Sorescu, Alexandra Serban) / 68 
 3.7. Prolog / 70
 
 Capitolul 4. Poezii de Ch-Ad in traducere / 71 
 4.1. Selectie de poezii de la Ch-Ad publicate intre 1986-1943 / 71 
 4.2. Traduceri de Tascu Gheorghiu (1969) / 82 
 4.3. Traduceri de Alexandru Andritoiu (1993) / 83 
 4.4. Traduceri in alte limbi / 85
 
Capitolul 5. Aforisme de Ch-Ad / 87 
 5.1. Cincizeci de aforisme / 87 
 5.2. In traducere / 89

 Capitolul 6. Corespondenta si poezii dedicate de alti scriitori lui Ch-Ad / 91
 6.1. In corespondenta cu personalitati literare / 91 
 6.2. Peste 100 scriitori si critici literari in dialog cu Ch-Ad /91 
 6.3. O selectie de poezii si scrisori in versuri dedicate lui Ch-Ad/ 95

 Capitolul 7. Ch-Ad in dialog cu Stéphane Mallarmé si Paul Valéry / 109 
 7.1. Corespondenta literara / 109 
 7.2. Martea, in vizita la Stéphane Mallarmé / 110 
 7.3. Prietenia cu Paul Valéry / 118

 Capitolul 8. Continuitate istorica si culturala / 137 
 8.1. O mie de ani / 137 
 8.2. Contributii in spirala timpului / 139 
 8.3. Doua generatii inainte si dupa Ch-Ad / 151

 Capitolul 9. Recunoasteri, omagii si medalii / 153 
 9.1. Carti si antologii despre publicatiile si personalitatea poetului / 153 
 9.2. Poetul bibliofil / 158 
 9.3. Medalii si alte recunoasteri / 160

Referinte / 166
 
Appendix: Lista volumelor publicate de Charles-Adolphe Cantacuzène (Scarlat A. Cantacuzino) / 172

Nu o data propensiunea europeana a romanilor poate fi judecata dupa legaturile elitelor politice si culturale cu Franta, „sora mai mare”, latina din Occident. Fara deosebire de obarsie sociala, de la Elena Vacarescu si Martha Bibescu, la Panait Istrati, Eugen Ionescu si Emil Cioran, francofilia „latinilor Orientului” a fost constanta si recunoscuta.
Cu asupra de masura aceasta realitate este ilustrata de Charles Adolphe Cantacuzène sau, mai neaos spus, de Scarlat Cantacuzino. Apartinand neamului nobil de mare prestanta al arhontilor veniti din capitala Bizantului, nepot al caimacamului pasoptist Constantin Cantacuzino, var primar al marelui savant si patriot Ioan Cantacuzino, ruda apropiata a doi prim-ministri si conducatori de partide rivale - Dimitrie Sturdza si Petre Carp - , Scarlat Cantacuzino ne apare acum - printr-un numar important de documente - drept o figura nobiliara de exceptie, demna de „Micul Paris” si de „Belgia Orientului”, gratie acestui volum ingrijit de nepotii sai de fiica, distinsii intelectuali Mihaela si Mihail Roco. “Le sybarite volupteux”, elev la colegiul parizian “Louis le Grand”, ajuns diplomat la Haga, Bruxelles si mai ales, la Paris - in ceasurile de cumpana din 1918 -, familiarul lui Mallarmé si al lui Paul Valéry, al lui Edouard Herriot si Rémy de Gourmont, al lui Berthelot si Louis Barthou a fost, mai ales un rafinat poet de limba franceza (talmacit de Stefan Augustin Doinas, de Marin Sorescu, de Tascu Gheorghiu, de Alexandru Andritoiu). Nu intamplator el a fost si autorul unei carti dedicate acelui cosmopolit nobil valon al veacului Luminilor, printul de Ligne, iubitor de romani si laudator al palatelor si gradinilor Iasului fanariot.
Acest european prin excelenta, corespondent al lui Iorga si al lui Proust, autor de cultivate aforisme - am retinut “la gloire doit marcher feux éteints” -, a murit in 1949 dupa ce autoritatile epocii staliniste l-au scos brutal din eleganta sa casa aflata pe strada ce purta si poarta din nou numele prietenului sau General Berthelot. Poetul simbolist si diplomatul elegant platea astfel tributul suprem al unei epoci sinistre care se instituia atunci in tara sa. O tara pe care Scarlat Cantacuzino a servit-o eclatant, ilustrandu-i, repet, dimensiunea profund europeana.
 

acad. Razvan Theodorescu
Vicepresedinte al Academiei Romane

 •••

Cantacuzinii in societatea romaneasca

In contextul aniversarii unui secol de la Marea Unire, consideram importanta pentru memoria colectiva evocarea personalitatilor care au contribuit in cele mai diverse domenii la constituirea Romaniei moderne, la afirmarea idealurilor nationale si dobandirea sustinerii reprezentantilor Marilor Puteri in implinirea si recunoasterea lor.
Scarlat/Charles Adolphe Cantacuzino, prin deosebita sa activitate diplomatica in Legatiile Romaniei de la Paris, Haga si Bruxelles (1905-1922) sau in cadrul Ministerul Afacerilor Straine (1922-1930), prin prezenta si demersurile sale in saloanele artistice, literare si in mediile politice franceze, a reprezentat una dintre aceste personalitati cu deschidere europeana, un fin diplomat, cu un rol special in promovarea intereselor Romaniei. Descendenta sa din una dintre cele mai reprezentative familii nobiliare, Cantacuzino, cu un trecut impresionat si o remarcabila istorie, i-a impus o anumita conduita si o deosebita responsabilitate in intreaga sa viata si cariera.
Cantacuzinii, inca de la prima lor mentionare documentara in secolul al XI-lea, s-au individualizat in cadrul elitelor tarilor in care au trait ca personalitati marcante, originea lor nobila, sustinuta de ideea unei distinctii prin nastere, cultura, o apreciabila avere in bunuri mobile si imobile si o abila politica de aliante fiind elementele principale care le-au conferit o anumita preeminenta in societate. De-a lungul timpului, au reusit sa invinga vicisitudinile vremurilor si s-au dovedit veritabili supravietuitori.
In tarile romane, unde unii dintre ei au ales sa se refugieze la finalul secolului al XVI-lea, Cantacuzinii si-au exprimat in mod clar constiinta apartenentei la un grup de elita, a nobletei familiei lor prin dubla descendenta - din Cantacuzinii apusului Bizant prin tata, de unde si preluarea ca stema a familiei a vulturului bicefal, si din Basarabii Tarii Romanesti, pe linia bunicului matern, Radu Serban, domn al tarii (1601-1611).
Prestigiul si puterea acestei deosebite familii, „Cantacuzena Domus” cum se definea, au fost consolidate prin initiativele si actiunile lor, prin inrudiri, dar si prin cooptarea in cadrul acestui important grup de putere a altor boieri, mari si mici. Domniile lui Serban Cantacuzino (1678-1688), Constantin Brancoveanu (1688-1714) si Stefan Cantacuzino (1714-1716) au reprezentat perioada suprematiei politice si culturale a acestei familii in societatea munteana, care atunci a cunoscut poate cea mai ampla receptivitate fata de civilizatia europeana, in toate aspectele sale, in raport cu vremurile trecute si cu deceniile urmatoare lor.
 Pentru societatea romaneasca in general, pentru cultura romana, in special, rolul Cantacuzinilor a fost deosebit, sub raportul deschiderii catre alte orizonturi, al unei anumite laicizari a gandirii. Principali reprezentanti ai elitei culturale romanesti, ei au fost cei mai cultivati boieri ai epocii lor, acordand o atentie deosebita pregatirii intelectuale a descendentilor. Postelnicul Constantin Cantacuzino avea reputatia unui om citit, fiind deschis noilor idei ale timpului, atitudine pe care a transmis-o urmasilor sai. Interesul postelnicului pentru carte si cultura este reliefat si de crearea nucleului primei biblioteci boieresti din Muntenia. Aceasta va fi imbogatita de fiii si nepotii sai, in special de Constantin, care se pare ca a si mostenit-o, prin propriile achizitii si donatii, continutul acestor carti fiind in relatie cu preocuparile lor culturale, filozofice si politice.
Constantin, viitorul stolnic, a fost si primul reprezentant al elitei muntene care a studiat la Academia din Padova, dobandind cunostintele necesare pentru ca, ulterior, eruditia intelectualului sa se completeze cu abilitatea diplomatului.
Dimensiunea ctitoriceasca a reprezentat un aspect distinct al prezentei acestei familii in societatea romaneasca, Cantacuzinii remarcandu-se drept unii dintre cei mai importanti ctitori, zidind sau reconstruind/renovand cel putin o biserica sau o manastire pe propriile mosii sau in orase, pentru alte lacasuri de cult fiind principalii donatori. Au intretinut relatii deosebite cu patriarhii ortodocsi, Biserica Ortodoxa beneficiind de sustinerea acestor deosebiti filantropi.
Pozitia Cantacuzinilor in societate, consideratia de care se bucurau si in alte medii politice sunt dovedite prin acordarea statutului de nobili ai Imperiului RomanoGerman, ulterior ai celui Rus, in raport desigur si cu interesele acestor mari puteri in zona. Initiativele lor politice, corespondenta cu reprezentantii acestor imperii vizau dobandirea unui alt statut pentru tarile romane, iar pentru elita lor o mai mare libertate in adoptarea deciziilor considerate potrivite pentru destinul romanilor; au intrat intr-un complicat si primejdios „joc” diplomatic, care s-a sfarsit dramatic pentru unii dintre ei.
In imprejurarile disparitiei tragice a celor mai importanti si instrainarii altora dintre ei (1716), pentru Cantacuzinii secolului al XVIII-lea, nepotii si stranepotii postelnicului Constantin Cantacuzino, redobandirea statutului social si politic detinut de inaintasii lor si recuperarea averii confiscate de domnie s-au dovedit misiuni dificile.
Pentru unii, precum marele ban Mihai Cantacuzino si fratii sai, initiativele si actiunile lor au fost incununate de succes, continuand traditia inaintasilor lor de alianta cu statele crestine, pentru a inlatura suzeranitatea otomana asupra tarilor romane.
Dimensiunea intelectuala a reprezentat o constanta a membrilor acestei familii si in epoca moderna, orientandu-se pentru instruirea copiilor lor in centre europene recunoscute, precum Viena si Paris. Descendentii lor se vor remarca ulterior ca personalitati marcante ale societatii romanesti in domenii variate, uneori in calitate de inovatori, reusind, astfel, sa reimpuna si sa mentina prestigiul importantei familii careia ii apartineau. Au contribuit si ei, cu abilitatile specifice si cu o implicare deosebita, alaturi de alti multi romani, la construirea Romaniei moderne.
Cantacuzinii moderni si-au asumat si misiuni politice, dar si proiecte sociale, economice sau culturale, iar in calitatea lor de membri ai elitei, dar si de persoane cultivate au detinut functii importante, de decizie in diferite institutii ale statului roman.
Nepot al caimacamului Constantin Cantacuzino, Scarlat/ Charles Adolf Cantacuzino s-a circumscris acelei categorii a elitei romane pentru care o cariera profesionala era mai importanta decat una politica, asumandu-si, totodata, si continuand traditia politica si culturala a inaintasilor sai.
Desavarsindu-si educatia in mediul cultural si intelectual francez, Scarlat/Charles Cantacuzino prin origine, comportament, maniere si discurs era un aristocrat, cu afinitati, intr-un anumit fel, pentru societatea franceza a secolului al XVIII-lea. Asemenea trasaturi ale personalitatii sale l-au determinat, probabil, sa opteze pentru o cariera diplomatica, care presupunea o buna cultura politica, abilitate in comunicare si o deosebita relationare in medii cat mai diverse, cu putere de decizie si influenta.
Considerand ca cea mai buna diplomatie este aceea a saloanelor, timp de aproape doua decenii, cu tact si persuasiune, a reusit sa converteasca pentru cauza Romaniei personalitati influente ale societatii franceze, si nu numai. A stabilit conexiuni nu doar cu lumea intelectuala, artistica sau literara, ci si cu personalitati politice si militare, cu rol in deciziile de politica externa; era invitat la Palatul Elysée, precum la dejunul oferit in 1917 de presedintele francez Raymond Poincaré, ii cunostea pe ministrul Frantei la Bucuresti, contele de Saint Aulaire sau pe generalul Henri Berthelot.
Scarlat/Charles Cantacuzino a trait evenimente importante, a cunoscut oameni cu rol deosebit in evolutia societatii, fie ea politica, sociala sau culturala. Spiritul sau umanist i-a determinat si viziunea diplomatica oarecum idealista asupra raporturile dintre state; considera pacea drept scopul suprem al omenirii, realizata nu prin forta, ci printr-o intelegere profunda a popoarelor dincolo de frontiere. „Pacea... este o afacere de tact!” aprecia diplomatul aflat in misiune la Legatia romana din Paris in perioada Marelui Razboi si a desfasurarii Conferintei de Pace (1919-1920), unde delegatia Romaniei, prin eforturi deosebite, a reusit sa obtina recunoasterea internationala a Marii Uniri, ca ultima etapa a desavarsirii statului national roman.
Din aceste considerente, evocarea personalitatii complexe a diplomatului si poetului simbolist Scarlat/Charles Cantacuzino prin publicarea acestei carti cu un caracter monografic o consideram binevenita. Apreciem initiativa descendentilor sai, doamna Mihaela Roco si domnul Mihail Roco, personalitati ale vietii stiintifice, care continua traditia intelectuala a familiei, de a nu lasa in neuitare memoria bunicului dumnealor.

Dr. in istorie Mariana Lazar
Muzeul National Cotroceni