Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 /// Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783

CISMIGIU books Universul Gretei

nou
40,00 Lei
Volum distins cu PREMIUL al II-lea in cadrul Concursului de manuscrise IMPLINESTE UN VIS, editia a II-a, Editura Universitara, 2022

Editura: Editura Universitara

Autor: V.K. Levitt

Editia: I

Pagini: 340

Anul publicării: 2022

ISBN: 978-606-28-1516-5

DOI: 10.5682/9786062815165

In stoc
Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 9786062815165 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Download (1)
  • Autori
  • Cuprins
  • Cuvant inainte
  • Review-uri (0)
Eric si Lia mai au un an de scoala, dar isi doresc cu disperare sa evadeze din orasul natal. Fiecare are propriile motive, monstri de care incearca sa scape. 
Atunci cand o fata misterioasa, de o frumusete spectrala, ii ademeneste in Vadu, cei doi o urmeaza orbeste. In ciuda legendei despre sat si a evenimentelor macabre de pe drum, ii stapaneste un sentiment puternic de apartenenta. 
Pe malul Marii Negre, Vadu ascunde o comunitate stranie, care ii asteapta. Ce doi sunt ultimii care au sacrificat pentru Alma, ultimele calauze ale zeitei. 
Aici, sunt in siguranta. Aici, sunt puternici si liberi. Trebuie doar sa nu le fie teama. 
Si sa nu le fie mila. 
 

Universul Gretei este o carte despre singuratate si despre cautarea de sine. Despre toleranta, despre comunicarea in familie, despre relatiile intre generatii si despre timpul dat celui de langa tine. Despre sexualitate. Despre dragoste. Spovedania lui Eric Timofte, mai mult cosmar decat vis, capata astfel valentele unei pledoarii. A insului ce se doreste acceptat de ceilalti asa cum este, cu toate ale lui. Fara a fi inrobit judecatii privirii lor.   

DELIA MUNTEAN 
V. K. LEVITT

Cuvant inainte / 5

Peregrini / 15

Calauze / 119

Localnici / 235

Epilog / 35

Autorul care acum semneaza V.K. Levitt isi pregateste locuirea in scris inca de pe vremea adolescentei. Prin 2009, cand i‑a aparut primul roman, frecventa un liceu baimarean. Era intr‑o clasa cu multe fete, atat de multe – avea el sa se destainuie in discursul de absolvire –, incat nici gandurile nu si le putea auzi... Ii prevesteam atunci, intuindu‑i resursele intelectual-afective (atat cat lasa el sa se vada), un destin sub semnul cuvantului, mai ales ca obtinuse si un premiu national la un concurs de proza. Nu s‑a indreptat tocmai spre Filologie, dar a ramas in preajma cuvantului. De mai bine de un deceniu, il tot pandesc... Uneori, cu ciuda ca a lasat sa se usuce niste seve ce promiteau intemeieri anume. 
Observ insa ca inclinatiile sale artistice ies din nou la iveala. V.K. Levitt a fost premiat in primavara acestui an la concursul de manuscrise „Implineste un vis” (editia a doua, 2022), dedicat romanului si organizat de Editura Universitara din Bucuresti. Universul Gretei este versiunea definitiva a manuscrisului respectiv, revazut de autor intru publicare. Cat despre volumul cu care a debutat, urmeaza, se pare, o editie mult imbogatita, conceputa din perspectiva noii varste auctoriale. E un semn de maturitate acesta si de constientizare sporita a ceea ce inseamna scrisul. 
Ideea cartii s‑a nascut, conform marturisirii autorului, in urma unei escapade la Vama Veche, prin 2014, impreuna cu niste prieteni. Au fost scrise atunci primele capitole din ceea ce avea sa fie un roman fantasy. In timp, cartea a capatat o cu totul alta configuratie, V.K.  Levitt renuntand la conceptul initial si modificand totalmente continutul sectiunilor redactate. 
Ca si in scrierea anterioara, naratorul‑personaj din Universul Gretei este un adolescent care invata sa se acomodeze cu sine si cu lumea in care traieste. De data aceasta, asistam la metamorfoza catre o noua etapa fizico‑psihologica, amprentata semnificativ de intamplari si de relatii umane care ii provoaca suferinta si care, in egala masura, il calesc si ii pun la incercare viziunea asupra realului. Prefacerile pe care le traverseaza Eric Timofte sunt consemnate la persoana intai – marca a sinceritatii spovedaniei – si sunt acompaniate de reflectii subiective, ce tradeaza (aspect devoalat insa cu discretie in prima parte a romanului) tentativa de interpretare din interior a unei aventuri existentiale aparte a eroului, interpretare asezata in permanenta in oglinda alteritatii.
Romanul e precedat de un motto, un fel de mantra ce revine periodic, in momente‑cheie, pe parcursul operei: „Din pantecul zeitei, / Din vesnicul glas, / Din cantecul mut, / Din zbucium si dans, / Din focul matern, / Din sfarsit si‑nceput, / Din vietile arse / Renastem etern”. Naratiunea e structurata in trei sectiuni ample („Peregrini”, „Calauze”, „Localnici”), ale caror denumiri cititorul va reusi sa le talmaceasca abia dupa o buna bucata de vreme. Caci cartea e ingenios construita si nu ingaduie o lectura confortabila. Mintea cititorului e musai sa fie in continua stare de veghe, sa retina detalii ce par la prima vedere vaduvite de relevanta, chiar prolixe, si mai ales sa nu se grabeasca... Nu lipsesc tehnicile imprumutate din cinematografie (flashbackul, de pilda) si capturile din mitologie ori din arsenalul simbolistic de data mai recenta (labirintul, monstrul, barca, insula, focul, marea, trenul, drogul, caldura halucinanta, oglinda, boala, visul etc.).
Complexitatea strategiei narative – datorata, printre altele, mixajului vocilor si al registrelor stilistice, insertiilor de texte (preluate de pe retele de socializare, din mediul judecatoresc, din domeniul medical, din inregistrari telefonice) sau alternantelor vis‑realitate-halucinatie – face ca eventualul salt peste secvente sa altereze comprehensiunea intregului, aceasta cu atat mai mult, cu cat derularea faptelor de viata si a meandrelor subconstientului e privita din perspectiva unui individ ex‑centric, imposibil de incorsetat in cadrele normalitatii, deci tolerat, mai degraba respins, marginalizat. Inutil. Primejdios. Eric manifesta o sensibilitate exacerbata („Respiratia ei ma injunghia in creier ca un turtur”; „Talpile mi se loveau de asfalt si faceau zgomot. Simteam ca deranjez dimineata de vara”; „Razele treceau prin rochia si trupul ei ca prin vitralii”). Schimba frecvent mastile si parcurge stari/senzatii iute schimbatoare, asupra carora nu are (si nici nu se straduieste sa aiba) vreun control, reusind astfel sa sfideze standardele incetatenite si sa‑si preschimbe conditia in calitatea de a fi altfel. Sa zicem ca e un fel de salvare...
Pe langa dimensiunea biografica, relatarea capata pe alocuri inflexiuni diaristice, pentru ca, spre finalul cartii (dar inainte de epilogul propriu‑zis) in prim‑plan sa apara discursuri ale celorlalti actanti, inclusiv ale figurantilor, toate cu rol decisiv in solutionarea conflictului epic.
E relevant faptul ca atat Eric, cat si alte personaje ce‑l vor insoti in aventura lui existentiala (Lia, Paul, Svoboda, Vera, Alex, Tobi s.a.) impartasesc conditia de orfan. Isi pot gandi destinul in absenta familiei, a radacinilor, a unui cuib proteguitor. Pot insa lesne deveni victime ale manipularii, vulnerabilitatea lor neoferindu‑le securitatea necesara unei supravietuiri normale. Autorul speculeaza aceste particularitati si stie sa le exploateze in beneficiul proiectului sau romanesc. Isi pune protagonistul sa‑si marturiseasca in scris propriile experiente, cu puterile lui si cu mintea lui, el „doar” convertind insemnarile lui Eric in produs estetic. 
Inca de la inceput, eroul isi delimiteaza hotarele proprii (reale, dar si plasmuite) – un acasa nelocuibil, strivitor si repugnant („La inceputul verii, mama si‑a pierdut parul. Buclele negre i‑au cazut mai intai printre asternuturi, apoi s‑au raspandit prin tot apartamentul de pe Magnoliei 9. L‑au captusit si l‑au sufocat”), motiv perfect pentru autovictimizare („Ingerul de igrasie care aparuse pe tavanul din baie il invrajbea pe tata impotriva mea. Ii spunea ca ar trebui sa fiu alaturi de el, sa il sprijin. Sa sufar mai mult”; „Ochii tai sunt mari si negri ca ai ei. Au aceeasi sclipire salbatica de care m‑am indragostit acum treizeci de ani. Nu‑i meriti ochii, nu‑i pot suporta infipti in craniul tau egoist si meschin. Stiam ca asta gandea”) si pentru incriminarea celor din preajma, a adevaratilor vinovati („Eram victima unei talharii. Ma deposeda de singurul ungher care imi apartinea doar mie. Mai intai, pletele ei s‑au intins prin tot apartamentul ca o iedera neagra. Apoi, mi-a ocupat camera, mi‑a imbacsit‑o cu iminenta apasatoare a mortii. Stiam ca nu aveam dreptul sa simt asta, dar ii uram pe amandoi.”).
Sunt tare sociofamiliale care, cumulate cu pulverizarea inchipuirilor erotice (Lia – de care se indragostise de doua ori, „in baia fetelor de la gradinita” si „la final de clasa a opta” – il considera „un copil neajutorat”, deci se orienteaza spre Paul), ii bulverseaza randuiala mintii, silindu‑l sa‑si caute/sa‑si inventeze alte modalitati de a fi („Inchideam ochii, lasam capul pe spate si fumam. Ne prefaceam ca suntem personaje intr‑un film cu adolescenti, We could be heroes pe fundal”).
De fapt, confesiunea insasi ii pecetluieste statutul de constructor – macar pentru o vreme – al unei alte identitati (procedeu care, prin extensie, se dovedeste valabil si in cazul scriitorului). In felul acesta, eroul joaca in propria‑i piesa, dupa reguli care‑i apartin, si tot el este cel care priveste si comenteaza prestatia scenica. El, nu societatea, care cauta a‑i impune o grila straina de fiinta lui. El, nu o autoritate anume („o scuza, ca orice alt zeu”), ale carei conceptii scot din strafunduri mai degraba ipostaza periculoasa, terifianta a personalitatii adolescentilor aflati in grija ei. Izolarea lor la Vadu, un sat parasit de pe malul Marii Negre – chiar daca e socotita drept singura posibilitate de evadare („Aici nimeni nu va judeca, dragii mei, pentru ce ati facut! Lumea de dincolo de Vadu v‑a judecat destul. Poate si voi v‑ati judecat, poate inca o faceti!”) –, le va accentua temerile si obsesiile si va transforma ceea ce se dorea un spatiu al vindecarii intr‑un alt fel de temnita („Ma zbatusem atat de mult sa imi recapat libertatea, iar acum nu puteam face nimic cu ea”), intr‑un taram al tranzitiei, in caz de nesupunere, catre lumea de dincolo („Noi existam pentru Alma, Alma pentru noi!”; „Cata vreme o veti sluji pe zeita, veti fi liberi!”).
Eric si ceilalti prizonieri intuiesc la un moment dat consecintele sederii lor in Vadu („Nu puteam estima de cat timp bantuiam pamanturile magice despre care vorbea, dar cunoscusem deja si griji, si teama, si moarte”), insa nu au puterea de a se elibera. Zeita Alma le spalase creierele („sa ingenunchem si sa ne amintim ca suntem aici numai pentru ca ea ne rabda. Vadu e pamantul ei! Noi toti, doar niste oaspeti!”), le inoculase o stare de suspiciune preventiva, invrajbindu‑i si silindu‑i sa se vaneze reciproc.
Propunerea de real pe care o avanseaza V.K.  Levitt prin romanul de fata revendica, in egala masura, o lectura in cheie diferita. Universul infatisat (o copie grotesca a celui cotidian) se dovedeste anihilant pentru fiinta („Stiam doar ca orasul asta ne zidea in blocurile lui cate putin in fiecare zi”), pretinzandu‑i atitudini si comportamente dure, malefice. Se pot depista, de asemenea, linkuri catre perioada comunista (catre orice dictatura, pana la urma), cand individul nu avea voie sa‑si paraseasca tarcul ori sa spuna ceea ce gandeste. Suferinta lui Eric si a celorlalti, privita dintr‑o atare perspectiva, devoaleaza, de fapt, pacate ale lumii in care traim, disfunctii sociale si morale de sfarsit de secol XX si inceput de mileniu trei. Poate si indrazneala de a gandi altfel, de a se abate de la politica centrului, de la programul de faurire a unui anumit tip uman.
Este, totodata, o carte despre singuratate si despre cautarea de sine. Despre toleranta („liceul nostru nu era un monument de empatie”; „Din cand in cand, se uita cu coada ochiului la mine. Poate si‑a amintit ca ma iubeste. Ii e mai usor sa o faca atunci cand nu ma vede. In mintea lui sunt diferit: sunt tuns, aranjat, imbracat decent, inscris la facultatea de drept, tin cu Anglia”), despre comunicarea in familie, despre relatiile intre generatii si despre timpul acordat celui de langa tine („Mi‑am dat seama ca nu statusem de ani de zile sa‑mi privesc indeaproape fiica”). Despre dragoste („Tata imi vorbise despre iubire candva. […] Iubirea te face sa respiri prin celalalt, imi zisese. Te face sa existi cu adevarat doar in preajma celuilalt. Nu mai e nimic doar al tau”), despre sexualitate. 
Spovedania lui Eric, mai mult cosmar decat vis, capata astfel valentele unei pledoarii. A insului ce se doreste acceptat de ceilalti asa cum este, cu toate ale lui. Fara a fi inrobit judecatii privirii lor.

Delia Muntean

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Scrie un review


Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!