Paginile care urmeaza pot fi citite ca un mesaj patetic, dar si ca un testament literar. Daca nu vor convinge instantaneu, poate vor avea ecou ulterior, cand eu nu voi mai fi.
Cand eram copil si am descoperit literatura, mi s-a parut ceva atat de frumos, incat am hotarat, cu un egoism ingenuu, sa nu mai vorbesc nimanui de existenta ei. Voiam ca literatura sa ramana numai a mea. Odata cu trecerea anilor, am ajuns, dimpotriva, sa doresc ca toata lumea sa se bucure de frumusetea literaturii. Cum sa te uiti la o aurora boreala, fara sa-i chemi si pe altii s-o vada?
Cine mai are nevoie azi de literatura? Ii vedem pe semenii nostri agitandu se sau distrandu-se de dimineata pana seara, fara sa li se faca sete sau foame de texte literare. Trec, cei mai multi, absenti pe langa vitrinele librariilor. Nu au carti in casa. Si nu stiu numele niciunui scriitor, cu exceptia, poate, a lui Eminescu, in legatura cu care isi aduc aminte doar ca scria versuri si ca a murit nebun. Discuta despre preturi, despre starea vremii, despre filme sau meciuri de fotbal, dar aproape niciodata despre carti.
Intrebarea revine obsesiv: cine mai are nevoie azi de literatura? Iata si raspunsul: toti avem nevoie de literatura, dar nu stim ca avem nevoie.
Informatii conformitate produs
Alex Stefanescu este critic si istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. S-a nascut la 6 noiembrie 1947. A fost redactor (incepand din 1990) si redactor-sef (in perioada 1995–2010) al revistei Romania literara. In prezent este redactor-sef al revistei Luceafarul si consilier al ministrului Culturii. De asemenea, este autor a peste 6 000 de articole si a 30 de carti, dintre care au avut un mare ecou Istoria literaturii romane contemporane. 1941-2000, aparuta in 2005 (Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei), si volumele Eminescu, poem cu poem. Antumele, 2017 si Eminescu, poem cu poem. Postumele, 2019 (Premiul National pentru Literatura).
Paginile care urmeaza pot fi citite ca un mesaj patetic, dar si ca un testament literar. Daca nu vor convinge instantaneu, poate vor avea ecou ulterior, cand eu nu voi mai fi.
Cand eram copil si am descoperit literatura, mi s-a parut ceva atat de frumos, incat am hotarat, cu un egoism ingenuu, sa nu mai vorbesc nimanui de existenta ei. Voiam ca literatura sa ramana numai a mea. Odata cu trecerea anilor, am ajuns, dimpotriva, sa doresc ca toata lumea sa se bucure de frumusetea literaturii. Cum sa te uiti la o aurora boreala, fara sa-i chemi si pe altii s-o vada?
Cine mai are nevoie azi de literatura? Ii vedem pe semenii nostri agitandu se sau distrandu-se de dimineata pana seara, fara sa li se faca sete sau foame de texte literare. Trec, cei mai multi, absenti pe langa vitrinele librariilor. Nu au carti in casa. Si nu stiu numele niciunui scriitor, cu exceptia, poate, a lui Eminescu, in legatura cu care isi aduc aminte doar ca scria versuri si ca a murit nebun. Discuta despre preturi, despre starea vremii, despre filme sau meciuri de fotbal, dar aproape niciodata despre carti.
Intrebarea revine obsesiv: cine mai are nevoie azi de literatura? Iata si raspunsul: toti avem nevoie de literatura, dar nu stim ca avem nevoie.