Chipul unei femei poate inspira pictori sau muzicieni, dar sufletul ei poate impresiona o lume intreaga. Cine nu vede sufletul tau nu are ce cauta in viata ta. Nu trebuie sa ne lasam controlati de oameni sau de experiente din trecut; viata nu este doar aici si acum.
„Durerea care transforma” este mai mult decat o carte. Este o poveste de viata, cu partile bune si rele, cu suisuri si coborasuri, cu obstacole si cu pilde despre cum pot fi depasite aceste obstacole.
Livia Claudia Alexi se intoarce in trecut si isi descrie extraordinara poveste de viata: femeia care de multe ori s-a abandonat pe sine pentru binele altora, care a crezut orbeste in iubire, in oameni, care a fost dezamagita si a cunoscut gustul amar al infrangerilor si al esecurilor, care s-a regasit de curand si a continuat sa creada in biruinta si victorii.
„De fapt aceasta carte este pe drept vorbind viata, viata mea, poate si a ta, fiecare ne purtam cartea cu noi, scriem pe ea de la cea dintai zi, pana la cea din urma clipa, pana la ultima pagina, insa nu oricine ne-o va putea citi, pentru ca este nevoie de un maestru care se numeste experienta; si care te va invata limba in care este scrisa”.
Bogdan Bucatariu
Cuprins
Drag cititor / 5
Multumiri / 8
Dedic aceasta carte / 10
Introducere / 12
Intrebari si raspunsuri / 15
Justificarea / 21
Acceptare si sacrificiu / 26
Pierderea / 30
Regasirea / 34
Viata si renasterea / 38
Experiente si provocari / 44
Toamna si melancolia ei / 48
Nepotii / 51
Timpuri grele / 53
Un nou inceput / 60
Menirea si pasiunea / 63
Retrospectiva si finalul / 66
Concluzie / 70
Drag cititor
Nu stiu ce iubesti tu cel mai mult, sau ce ai mai de pret, insa eu iubesc fiecare zi, fiecare dimineata pe care o primesc in dar, din mana Creatorului, inca din leaganul prunciei mele, de la inceputul existentei mele efemere.
Stii de ce?
Pentru ca am constatat ca indiferent ce duce cu ea, o zi, stiu ca ea a fost pregatita special pentru mine, pentru fiecare din noi, in cel mai minunat mod posibil, de aceea si eu la randul meu, voi face tot ce-mi sta in putinta sa fac din fiecare zi, una deosebita. Nu va fi nimic prea mult, nimic insuficient, nimic inutil, va fi o zi extraordinara, ca si toate celelalte de mai inaintea ei, de altfel, dar care merita traita din plin la modul superlativ. Alta la fel ca ea nu va fi, deoa- rece, desi par la fel, sunt diferite in intensitate si continut.
De ce o zi?
Pentru ca o zi a marcat in calendarul Celui Sfant, inceputul existentei mele; desi omeneste parea sa fie
„sfarsitul”, Dumnezeu a soptit „VIATA” in dreptul meu.
Cand sunt intrebata despre viata, copilaria sau adoles- centa mea, de fiecare data, aproape inevitabil, incep prin a vorbi despre ce a insemnat aceasta prima zi; referindu-ma la ea, asa cum imi place mie sa o numesc: ,,ziua 0”. Uneori imi face placere sa ma intorc in trecut, pentru a ma regasi, deoarece umbra amintirilor nu s-a asezat definitiv peste el, este inca vie, este ca o mostenire personala ce mi-a fost lasata, nu uit trecutul, desi traiesc prezentul, caut mereu combinatia placuta pentru a le combina pe amandoua.
De-a lungul anilor ce s-au scurs am auzit de nenu- marate ori, in mass-media, situatii tragice similare, din pacate, ce imi aduceau aminte de mine si de povestea mea, si daca nu intotdeauna, aproape de fiecare data m-am iden- tificat cu aceste suflete, care, la fel ca si mine, avea o singura dorinta, aceea de a gasi raspunsuri la diferite intrebari, adresate lui Dumnezeu cu privire la sensul existentei noastre... desi nu totdeauna primim raspunsul, sau il primim prea tarziu, uneori cand am uitat intrebarile. Acesta a fost impulsul ce m-a facut sa iau initiativa si visul copilariei, dragostea si pasiunea pentru scris, hotarata sa fac din el un destin, si nu unul oarecare, unul frumos.
Fiecare dintre noi am fost creati unici si diferiti, cu calitati frumoase, cu daruri deosebite, cu talent de a exprima sau de a ne expune trairile, dar acestea nu se gasesc la suprafata, pentru a le descoperi, trebuie sapat adanc in fiinta noastra, in sufletul nostru; necesita mult efort, sacrificiu enorm, dar, mai ales, o vointa de fier. Cam asa mi-am dat si eu seama tot mai mult de faptul ca am fost inzestrata cu acest dar, si ne mai stand pe ganduri, am decis sa fac din acest vis o realitate, pentru ca atunci cand drumul si calatoria mea pe acest pamant se va sfarsi, sa pot privi cu bucurie si satisfactie inapoi, stiind ca un simplu vis poate deveni un destin frumos, daca alegi sa-l traiesti, avand la dispozitie tot ce este necesar si sa nu regreti ca ai trait degeaba, lasand constienta acel vis sa apuna la orizont, spulberat si nerealizat.
Cred ca va fi o alegere buna pentru ca destinul nu trebuie asteptat, el trebuie atins, este nevoie doar de efort si vointa pentru a ajunge sa-l vezi implinit.
www.editurauniversitara.ro