Scrisa la persoana intai, cartea Sevillei Swansea, „17, ceva intre da, nu stiu si poate”, este un colaj de amintiri. Totul incepe intr‑un han unde „sticlele colorate” pareau „bijuteriile Coroanei”. Clasica intrebare „De ce?” deschide apetitul pentru o mie si unul de raspunsuri.
Sa vezi viata in roz este un mod comod de a trai. Sa vezi viata in culori neutre, culori de camuflaj, este alt mod, la fel de comod, de a trai. Primul presupune o distilare selecta a culorilor, al doilea, o aprofundare secreta a lor. Rezultatul este acelasi.
O rochie cu volanase, cu „margarete si bujori”, nu este numai un accesoriu de imbracaminte, ci si viata pe care o probezi, dar nu o alegi. Personaje multiple – pianistul Angelo, batrana croitoreasa, Eva, Chiara – ca sa numesc doar cateva dintre ele, isi intretaie drumurile in viata, se intalnesc, raman pentru un timp impreuna, se despart, si ce‑i leaga mai departe sunt amintirile.
Regasirea perpetua in celalalt face parte din prietenia ca antidot al singuratatii. „Lumina afectuoasa” a felinarelor, intr‑o seara italiana, garile cu farmecul lor, un du‑te‑vino neincetat, dau intregului roman vibratia „unui suflet de poet”.
Diferite de la felul de a se imbraca pana la analiza sintetica a sentimentelor, personajele din acest roman se regasesc pe deplin in May, o adolescenta de 17 ani care isi cauta radacinile familiei stabilita in Anglia, cu multi ani in urma. „Ma simteam undeva inotand pierduta in timp, in incercarea de a accepta realitatea”, spune autoarea intr‑una din paginile cartii, dar ar putea fi un motto pentru toata cartea.
Nehotararea ca forma de amagire a timpului, pendularea intre ura si iubire, chiar fata de corpul fizic, nu raspund la stimulii externi. Doar cartile! Cel mai frumos dar in preajma sarbatorilor de Craciun, cand incepe actiunea acestui roman, sau in preajma oricarei alte sarbatori ori citite in liniste intr‑o biblioteca! Ele, cartile, pot transforma nehotararea intr‑o alegere.
Scrisa intr‑un registru ce presupune o fina autocunoastere interioara, cu incursiuni scurte in peisajul alb al Sarbatorilor de Craciun sau in atmosfera insorita a Italiei, cartea Sevillei Swansea aduce cu ea o terapie a anxietatii. Linistea ferestrelor libere, fara nicio draperie trasa, lasand lumea de afara sa intre in casa, este prima lectie.
Miza actiunii romanului, imprejmuind constant o atitudine de bonton, este jucata de nehotarata May pe „vrute si nevrute”. May traverseaza epoca adolescentina cu zambetul pe fata, indiferent de momentele pe care viata i le pune in brate, odata fiind prinsa in jocul furiei si aruncand cu perne in perete, odata refuzand calm favoruri, ca un raspuns care confirma propria capacitate de a alege. Plictiseala cotidiana se transforma zilnic intr‑o pantera roz, un tricou alb, un film, un salut. Aventura, interioara si exterioara, a acestei adolescente cu nume predestinat, May, si probabil de aici si titlul cartii – 17, ceva intre da, nu stiu si poate – penduleaza intre da si nu, intre micile adevaruri si minciunile usoare, albe, zilnice, intre culoarea maronie a meselor dintr‑un bar si paharul albastru – culorile isi au locul lor preferat in aceasta carte – si memoria lor se imprima adanc, la limita intre vis si realitate.
O ultima tusa da nuanta dorita, iar fiecare dintre noi tine pensula in propriile maini. Sa pictezi cuvinte este formula ideala pentru acest roman care pune o intrebare simpla: „Ce culoare are viata ta?"
CLELIA IFRIM