Poate unora li se va parea ciudata ideea publicarii unei asemenea carti! Pe cine mai intereseaza niste partide vechi, jucate de unii de care nu au auzit? In plus, majoritatea partidelor se pot dovedi gresite daca sunt analizate cu programe nu foarte avansate! Si totusi exista inceputuri, pionierat, evolutie, progres, predecesori, intr‑un cuvant istorie! Istoria sahului romanesc nu e, poate, glorioasa si, cu siguranta, multi sahisti romani ar fi putut ajunge mai sus in alte conditii. Cine, de ce si cum ‑ toate acestea sunt intrebari la care gasesti raspunsul, daca poti sa iti imaginezi circumstantele altor timpuri, dar mai ales daca, citind cartea, poti sa savurezi calitatea jocului unor sahisti talentati, mai putin impovarati de canoanele teoriei.
Tineti cont ca in perioada 1950‑1990 domina ideea amatorismului: mai precis majoritatea sahistilor lucra in diverse domenii! Existau si exceptii – pentru cei deveniti jurnalisti si pentru cativa care se prevalau de niste slujbe‑fantoma, in virtutea unor servicii patriotice sau simpatii intamplatoare. Nu prea existau antrenori titrati, cartile si publicatiile de sah erau rare, iar oportunitatile de turnee erau infime pentru majoritatea jucatorilor. In aceste conditii, progresul in sah era aproape imposibil, in pofida talentului si dedicarii! Asa se explica de ce foarte multi ani noi nu am avut decat un mare maestru, pe Florin Gheorghiu, in timp ce vecinii, Bulgaria, Ungaria si Iugoslavia, aveau minimum 10! S‑au mai distins Victor Ciocaltea, un tactician de geniu, dar fara pretentii pozitionale, si Theodor Ghitescu, un foarte bun strateg, dar cu slabiciuni tactice. Amandoi l‑au secundat excelent pe Florin in participarile Romaniei la competitiile pe echipe, depasindu‑si fiecare conditia individuala. Mai exista o pleiada de jucatori talentati din acea perioada, precum Carol Partos, Alexandru Gunsberger, Dolfi Drimer, Mircea Pavlov, Serban Neamtu, Gheorghe Mititelu, care in alte circumstante ar fi putut ajunge mult mai sus in ierarhia sahista! Odata cu aparitia generatiei “Universitatea Bucuresti”: Mihai Suba, Mihai Ghinda, Dorel Ghizdavu, Valentin Stoica, Dan Zara, Sergiu Grünberg, nivelul sahului romanesc a crescut, iar finalele nationale au devenit mai disputate si mai impredictibile! Ulterior, Constantin Ionescu si Ovidiu Foisor si‑au afirmat valoarea, dar ultimul grup aparut in anii '90: Dieter Nisipeanu, Andrei Istratescu si Vladik Nevednicii a fost probabil cel mai valoros!
Autorul a facut o munca de Sisif, incercand sa recupereze macar o parte dintre partidele jucate in finalele individuale, fiindca in mod miraculos o mare parte din arhiva sahului romanesc a disparut! Trebuie tinut cont si de faptul ca Eloul a fost introdus tarziu, iar publicarea unor partide de calitate in renumitul “Sahovski Informator” era dificila pentru sahisti putin cunoscuti pe plan international! In plus, ganditi‑va la conditiile de pregatire: sa iti scrii de mana variantele pregatite, sa cauti in diverse reviste (revista “64” era de baza) partide jucate in variante din repertoriul tau! Daca acum un jucator acceseaza imediat sute de partide jucate in varianta cautata si verifica liniile cele mai bune de joc indicate de program, pe atunci alegerile variantelor si verificarea lor erau mult mai dificile si, implicit, mai subiective!
Pe langa toate acestea, sa nu uitam ca o mare perioada s‑a jucat cu intrerupte. In acest gen de partide conta foarte mult capacitatea de a analiza sau chiar partenerul cu care analizai, deci multe rezultate erau influentate decisiv de analiza in sine.
Sper ca cititorii sa descopere in multe partide atractivitatea sahului neinvadat de teoria deschiderilor, dar bogat in improvizatii, inventivitate si, poate, putina naivitate!
Sergiu Grünberg
maestru international
campion al Romaniei