Volumul de fata isi propune sa prezinte cititorilor sai cunostinte de baza, accesibile intelegerii, din domeniul Cercetarii Operationale, care acopera atat fundamente teoretice, cat si aplicarea lor, cu scopul de a initia in acele clase de probleme economice care utilizeaza modele matematice de optimizare a deciziei. Lucrarea se adreseaza in primul rand studentilor economisti, ca suport de curs si de seminar, dar si celor care se pregatesc pentru diferite examene de promovare, specifice managementului fundamentat stiintific, sau posturi decizionale in care se utilizeaza tehnicile operationale de Decision Making si a fost conceputa sa asigure acumularea progresiva si practica a cunostintelor, bazata pe exemple si aplicatii rezolvate.
Informatii conformitate produs
Marilena-Aura Din
Este licentiata in Matematica la Universitatea din Bucuresti, detine titlul de doctor in Matematica obtinut la Academia Romana, certificata de Georgetown University in Educational Leadership pentru absolvirea programului de studii avansate la George Washington University, Graduate School of Education and Human Development, Washington DC, cercetator principal stagiar la Academia de Dezvoltare Educationala, Washington DC, cercetator invitat stagiar la Research Triangle Institute International, Washington DC. Este conferentiar universitar titular in cadrul Universitatii Romano-Americane din Bucuresti, Departamentul de Informatica, Statistica, Matematica. Domeniile de interes sunt: Matematici aplicate in economie; Cercetari operationale; Econometrie; Modelare matematica in politici/sisteme educationale.
Cristina Coculescu
A absolvit Facultatea de Matematica-Informatica, specializarea Matematica din cadrul Universitatii din Craiova in anul 1996 si programul de Studii Aprofundate in profilul Matematica / specializarea Algebra din cadrul Facultatii de Matematica si Informatica a Universitatii din Bucuresti in 1997. Este licentiata in Economie / specializarea Cibernetica si Previziune Economica la Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, din anul 2002. Detine titlul de doctor in domeniul Cibernetica si Statistica Economica din 2004 si atestatul de abilitare in domeniul de studii universitare de doctorat Cibernetica si Statistica din anul 2021. Este profesor universitar titular la Facultatea de Informatica Manageriala si Director al Departamentului de Informatica, Statistica, Matematica din cadrul Universitatii Romano-Americane din Bucuresti. A publicat 17 carti si peste 60 de lucrari stiintifice in reviste de specialitate sau in volumele unor conferinte nationale si internationale, fiind implicata in echipele de lucru a 18 contracte / granturi de cercetare nationale si internationale. Domeniile de interes sunt: Matematici aplicate in economie, Cercetari operationale, Cibernetica economica, Modelarea si simularea proceselor economice.