Lucrarea Aspecte psihopedagogice si sociale ale creativitatii in functie de diversitatea individuala se apleaca asupra generoasei teme a creativitatii, o resursa atat de necesara in portofoliul psiho-social al omului modern, dar, cu toate acestea, atat de vitregita in demersurile educationale formale. Volumul s-a nascut ca idee de teza doctorala, din dorinta de a imbina specializarea initiala in psihologie cu specializarea doctorala in stiintele educatiei, insa motivatia ei principala a venit ca urmare a dezideratului de a puncta valoarea potentialului creativ in raport cu provocarile dinamice ale vietii – aspect recunoscut prin insasi formularea idealului educational al multor sisteme de invatamant din lume, inclusiv cel romanesc – si de a promova instruirea pentru dezvoltarea creativitatii de la o varsta cat mai frageda si inclusiv la nivel formal.
Din continutul sau fac parte 10 capitole, structurate in trei parti:
Partea I – se axeaza pe aspecte teoretico-metodologice ale cercetarii creativitatii – este dedicata analizei conceptului de creativitate si prezentarii teoriilor si modelelor explicative care au dominat cercetarile in acest domeniu;
Partea a II-a cuprinde cercetari privind nivelul creativitatii si atitudinilor creative ale elevilor din ciclul gimnazial si liceal in contextul socio-educational actual – prezinta pe larg trei cercetari, cu ipoteze, metodologie si aparat statistic, asupra creativitatii elevilor, cu scopul de a decela factorii potentatori sau frenatori ai manifestarilor creative;
Partea a III-a vine cu propuneri privind stimularea creativitatii elevilor – este rezultatul transformarii concluziilor cercetarilor in recomandari practice si prezinta un model sistemic al creativitatii in context scolar, precum si un program de stimulare a creativitatii elevilor.
Volumul se adreseaza atat comunitatii stiintifice din domeniul educatiei si psihologiei, cat si cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar si psihologilor practicieni.
Informatii conformitate produs
Este psiholog cu multiple domenii de expertiza – educatie si consiliere, psihologie clinica, psihologie organizationala –, doctor in Stiintele Educatiei, psihoterapeut si lector universitar la Facultatea de Psihologie a Universitatii „Tibiscus” din Timisoara. Activitatea sa de peste doua decenii in cabinet si colaborarea de mai bine de zece ani cu Asociatia de Terapie Familiala si Cuplu Timisoara reflecta interesele sale in promovarea bunelor practici si a demersurilor individualizate de educatie si interventie in intreaga comunitate. Experienta sa practica cu indivizi si grupuri vulnerabile, i-a adus numeroase colaborari cu organizatii academice, de afaceri si non-guvernamentale din strainatate, in calitate de manager de proiect sau membru in echipele de implementare ale proiectelor cu finantare europeana, promovand astfel schimbarea si conducand interventii atat la nivelul comunitatii locale si regionale, cat si la nivelul unor grupuri de specialisti din Uniunea Europeana. In acest sector, a contribuit la dezvoltarea de: • programe educationale (Abordarea dialectica sistemica pentru profesionisti si paraprofesionisti care lucreaza cu grupuri vulnerabile, 2018; Asistarea persoanelor cu abilitati diferite in exprimarea nevoilor emotionale si sexuale, 2019; Metode si instrumente eficiente pentru stimularea participarii in relatiile comunitare, 2020; Educatie de gen, sociala si digitala pentru cursantii varstnici, 2022; Curs online in domeniul art-terapiei, 2023; Suport educational holistic pentru profesionistii care lucreaza cu infractori sexuali in UE, 2023); • manuale (Adevar despre varsta, adevar despre gen: Ce ar trebui sa stie formatorii din domeniul educatiei adultilor si dezvoltatorii de programe educationale despre capitalul de gen, problemele sociale si valorile femeilor varstnice, 2021; Imbogatirea vietii persoanelor varstnice prin intermediul art-terapiei, 2022; Manual de turism verde pentru persoane cu dizabilitati, 2023; Manual de turism verde pentru furnizorii de servicii turistice, 2023; Model de lucru pentru dezvoltarea inteligentei emotionale la adolescenti, 2024); • instrumente de invatare si evaluare: harti interactive, colectii de bune practici educationale pe diverse teme, instrumente de interventie pentru reabilitarea infractorilor sexuali, carte digitala cu povesti ale unor femei remarcabile pentru educarea valorilor eropene, carte de activitati de art-terapie, podcasturi si materiale video demonstrative pe teme de art-terapie, joc hibrid pentru dezvoltarea inteligentei emotionale a copiilor si adolescentilor etc. In ceea ce priveste experienta din mediul academic si de cercetare, ea s-a concretizat in: o publicarea de carti si capitole in carti (Proiect aplicativ in psihologie organizationala, 2010; Utilizarea metaforei terapeutice in consiliere si psihoterapie, 2017; Scenariile mentale ale copiilor in situatiile in care parintii decid sa divorteze, 2021; Manifestari psiho-somatice ale anxietatii post Covid-19, 2022); o publicarea de articole stiintifice (Overview upon Creativity Research: a Reason to Despair or an Argument to Go On?, 2010; The Teacher’s Creative Attitudes – An Influence Factor of the Students’ Creative Attitude, 2011; Professional Motivation of Teachers in Relationship with Students’ Creative Attitudes, 2012; Differences in Social Representatons about School of Pupils with and without Behaviour Disorders, 2012; Openness to Non-compulsory Psychology Services on the Romanian Market, 2013; Verbal and Figural Creativity in Contemporary High-school Students, 2013; Big Five Personality Traits Associated with High-school Students’ Creativity, 2015; Psychology Services Consumption Context: Main Information and Influence Sources, 2016; Secondary-school Pupils’ Creativity in Relation with School Performance (autor principal), 2016; Verbal and Figural Creativity in Contemporary Secondary-school Students, 2016; The Role of Family Environment and Individual factors in Predicting Gifted Preadolescents’ Performance in Mathematics (co-autor), 2016; Tangram Game and the Development of Cignitive Abilities in Primary School Children, 2017; Media Literacy Skills of Young Detainees – Training Program Piloted in Romanian Prisons (co-autor), 2022) o publicarea de rapoarte privind contextul socio-politic si analiza de nevoi a diferitelor categorii de grupuri vulnerabile (Report on the legal and policy framework regarding media literacy in prison inmates in Romania, 2021; Report on the legal and policy framework regarding sexual offendings in Romania, 2022; Report on training needs analysis of professionals working with sexual offenders in Romania, 2022; Report on training needs analysis of people with disabilities in Romania regarding green tourism, 2022; Report on training needs analysis of tourism providers in Romania regarding green tourism, 2023).