Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115
Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
Despre libertatea vointei - Arthur Schopenhauer
![Despre libertatea vointei - Arthur Schopenhauer [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/despre-libertatea-vointei-arthur-schopenhauer-495068.jpg "Despre libertatea vointei - Arthur Schopenhauer [1]")
Editura: Paideia
Autor: Arthur Schopenhauer
Pagini: 168
Anul publicării: 2015
ISBN: 978-606-748-053-5
Cod Produs:
9786067480535
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 718
/
0745 200 357
- Descriere
- Download (1)
- Autori
- Cuvant inainte
- Review-uri (0)
Libertatea vointei reprezinta o imposibilitate, o falsa problema. Daca ar fi cu adevarat responsabil, subiectul ar fi vointa insasi, scapand principiului ratiunii suficiente. Dar individul nu are o astfel de responsabilitate. Ca individ, lui ii revine supunerea la Vointa.
Intrebarea asupra libertatii omului nu este noua. Asa cum ne va arata chiar Schopenhauer, in cel de-al patrulea capitol al acestei lucrari, cei ce au incercat sa-i dea un raspuns de-a lungul timpului nu sunt putini, ea aparand inca din zorii filosofiei. Noi, cei de azi, beneficiem deja de un lung inventar al feluritelor doctrine in aceasta chestiune si al pozitiilor pe care le-au avut diferiti filosofi fata de aceasta problema. Ceea ce da tuturor opiniilor lor o nota comuna este faptul ca libertatea apare intotdeauna in relatie cu necesitatea, ca orice teorie asupra libertatii este discutata in raport cu determinismul, cu cauzalitatea si cu vointa. Conceptul libertatii se dovedeste a nu fi unul independent, izolat, autonom. El este impus intotdeauna „de” si „intr-o” relatie. Uneori aceasta relatie a primit un nume care o specifica in complexul celorlalte relatii pe care le stabileste omul. Capacitatea lui de a lua decizii, de a se hotari pentru anumite actiuni, de a dori ceva si de a actiona in sensul indeplinirii dorintelor sale, de a alege intre bine si rau, de a prefera o cale de urmat alteia, chiar daca in vederea indeplinirii aceluiasi scop, a primit in istoria filosofiei numele de „liber arbitru”. Aceasta facultate ce ii revine omului constient de sine a pus, inevitabil, si problema responsabilitatii. Iata deci premise suficiente pentru a construi deja o morala, un cod care sa garanteze si sa reglementeze alegerile liberului arbitru, al carui domeniu de actiune impune discutarea conceptului libertatii. Intr-o prima acceptiune, acest domeniu se refera la efectele pe care le produce liberul arbitru. Altfel spus, la momentele posterioare actului liber. Dar pe Schopenhauer nu-l intereseaza efectele si consecintele pe care le poate produce actiunea liberului arbitru. Ci, asa cum cere si intrebarea academica, el este interesat de temeiurile oferite de constiinta de sine care autorizeaza o asemenea instanta. Anterioritatea actului liber e cea pe care o cerceteaza Schopenhauer. Cu alte cuvinte, intrebarea cerea filosofiei idealismului transcendental sa se pronunte in aceasta chestiune de pe pozitiile idealismului transcendental. Kant daduse un raspuns pe care Schopenhauer il considera evaziv. Pentru a da un raspuns mai ferm, el va rearanja termenii problemei, fara a o denatura, preferand sa vorbeasca despre „libertatea vointei”, nu despre „liberul arbitru”. Aceasta deplasare a tintei este permisa de faptul ca filosoful reduce facultatea liberului arbitru la punerea unei probleme de tipul: „Poti face ceea ce vrei?”, pe care o esentializeaza si mai mult: „Poti sa vrei?”. Corelarea libertatii cu vointa devine astfel evidenta si necesara. Asezarea discutiei in campul delimitat de acesti doi termeni este justificata, pentru ca vointa a fost intotdeauna asociata liberului arbitru, si in favoarea lui Schopenhauer, deoarece, dupa cum spuneam mai sus, pentru el noumen-ul nu este altceva decat vointa.
(...)
Vointa este adevaratul Subiect, spune replica schopenhaueriana la filosofiile idealismului transcendental, care exaltasera Eul si Libertatea. Fenomenalizarea – urmand cu totul rigorile idealismului transcendental – a celei mai de forta idei a romantismului filosofic german, Vointa, dovedeste, prin Schopenhauer, ca isi poate narui propriile idealuri regulative. Libertatea, cel mai drag dintre ele (sa amintim aici fie si numai ideea hegeliana a dezvoltarii si realizarii libertatii o data cu inaintarea istoriei), devine prin interpretarea schopenhaueriana o superba iluzie.
Ioan DEAC
Intrebarea asupra libertatii omului nu este noua. Asa cum ne va arata chiar Schopenhauer, in cel de-al patrulea capitol al acestei lucrari, cei ce au incercat sa-i dea un raspuns de-a lungul timpului nu sunt putini, ea aparand inca din zorii filosofiei. Noi, cei de azi, beneficiem deja de un lung inventar al feluritelor doctrine in aceasta chestiune si al pozitiilor pe care le-au avut diferiti filosofi fata de aceasta problema. Ceea ce da tuturor opiniilor lor o nota comuna este faptul ca libertatea apare intotdeauna in relatie cu necesitatea, ca orice teorie asupra libertatii este discutata in raport cu determinismul, cu cauzalitatea si cu vointa. Conceptul libertatii se dovedeste a nu fi unul independent, izolat, autonom. El este impus intotdeauna „de” si „intr-o” relatie. Uneori aceasta relatie a primit un nume care o specifica in complexul celorlalte relatii pe care le stabileste omul. Capacitatea lui de a lua decizii, de a se hotari pentru anumite actiuni, de a dori ceva si de a actiona in sensul indeplinirii dorintelor sale, de a alege intre bine si rau, de a prefera o cale de urmat alteia, chiar daca in vederea indeplinirii aceluiasi scop, a primit in istoria filosofiei numele de „liber arbitru”. Aceasta facultate ce ii revine omului constient de sine a pus, inevitabil, si problema responsabilitatii. Iata deci premise suficiente pentru a construi deja o morala, un cod care sa garanteze si sa reglementeze alegerile liberului arbitru, al carui domeniu de actiune impune discutarea conceptului libertatii. Intr-o prima acceptiune, acest domeniu se refera la efectele pe care le produce liberul arbitru. Altfel spus, la momentele posterioare actului liber. Dar pe Schopenhauer nu-l intereseaza efectele si consecintele pe care le poate produce actiunea liberului arbitru. Ci, asa cum cere si intrebarea academica, el este interesat de temeiurile oferite de constiinta de sine care autorizeaza o asemenea instanta. Anterioritatea actului liber e cea pe care o cerceteaza Schopenhauer. Cu alte cuvinte, intrebarea cerea filosofiei idealismului transcendental sa se pronunte in aceasta chestiune de pe pozitiile idealismului transcendental. Kant daduse un raspuns pe care Schopenhauer il considera evaziv. Pentru a da un raspuns mai ferm, el va rearanja termenii problemei, fara a o denatura, preferand sa vorbeasca despre „libertatea vointei”, nu despre „liberul arbitru”. Aceasta deplasare a tintei este permisa de faptul ca filosoful reduce facultatea liberului arbitru la punerea unei probleme de tipul: „Poti face ceea ce vrei?”, pe care o esentializeaza si mai mult: „Poti sa vrei?”. Corelarea libertatii cu vointa devine astfel evidenta si necesara. Asezarea discutiei in campul delimitat de acesti doi termeni este justificata, pentru ca vointa a fost intotdeauna asociata liberului arbitru, si in favoarea lui Schopenhauer, deoarece, dupa cum spuneam mai sus, pentru el noumen-ul nu este altceva decat vointa.
(...)
Vointa este adevaratul Subiect, spune replica schopenhaueriana la filosofiile idealismului transcendental, care exaltasera Eul si Libertatea. Fenomenalizarea – urmand cu totul rigorile idealismului transcendental – a celei mai de forta idei a romantismului filosofic german, Vointa, dovedeste, prin Schopenhauer, ca isi poate narui propriile idealuri regulative. Libertatea, cel mai drag dintre ele (sa amintim aici fie si numai ideea hegeliana a dezvoltarii si realizarii libertatii o data cu inaintarea istoriei), devine prin interpretarea schopenhaueriana o superba iluzie.
Ioan DEAC
-
Despre libertatea vointei - Arthur Schopenhauer
Descarca
Arthur Schopenhauer (1788-1860) a fost un filosof german, cunoscut – mai ales – prin teoria sa asupra primatului „vointei” in sfera reprezentarii lumii si in comportamentul uman. Cea mai cunoscuta pentru lucrarea este din 1818 Lumea ca vointa si reprezentare, din 1818, (extinsa in 1844), unde caracterizeaza lumea fenomenelor ca un produs al unei vointe metafizice oarbe si insatiabile. Schopenhauer a dezvoltat un sistem etic ateist si metafizic, care respinge ideile contemporane ale idealismului german. A fost printre primii ganditori din filozofia occidentala care a impartasit si a afirmat aspecte semnificative ale filosofiei asiatice, precum asceza si notiunea de lume ca aspect.
Din perspectiva lui Arthur Schopenhauer libertatea este doar o iluzie; lumea fiind un fenomen al vointei si al reprezentarii.
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.
Scrie un review
Produse similare
Critica ratiunii pure - Immanuel Kant
Filosofia comunicarii - Constantin Stroe
Paideuma. Schita a unei filosofii a culturii - Leo Frobenius
Despre fericire - Blaise Pascal
Incercare de metafizica eshatologica - Nikolai Berdiaev
De la musuroi la Everest. Ratiune si magie
Limbajul predicii religioase crestine
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro