Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115
Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
6359.png "Editura Universitara")
Rationalia Psychanaliticum
![Rationalia Psychanaliticum [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/rationalia-psychanaliticum-568264.jpg "Rationalia Psychanaliticum [1]")
Editura: Editura Universitara
Autor: Alin Les
Editia: I
Pagini: 206
Anul publicării: 2023
ISBN: 978-606-28-1594-3
DOI: 10.5682/9786062815943
Cod Produs:
9786062815943
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 718
/
0745 200 357
- Descriere
- Download (1)
- Autori
- Cuprins
- Cuvant inainte
- Review-uri (0)
Despre volumul „Rationalia Psychanaliticum” al lui Alin Les
de Roxana Melnicu
Oricine este sincer cu propria gandire si oricine este dedat patimii introspectiei stie ca forma cea mai proaspata de manifestare a gandirii nu este nicidecum sistemul, ci este acea fulguratie a unei idei care se traduce literar in scrierea fragmentara. Istoria ei incepe cu experienta pe care o avem in mod traditional cu presocraticii reinventati de Nietzche, si, mai aproape de noi, cu fragmentariul lui Mircea Eliade si aforismele lui Emil Cioran.
Exact datorita prospetimii regasim acest stil la autori fundamentali din psihanaliza, culminand cu Lacan.
In ceea ce se numeste psihologie stiintifica acest stil este, prin forta definitiei, mai rar intalnit, dar tocmai de aceea este de apreciat vitalitatea gandirii lui Alin Les, interferata de repere culturale multiple care intervin in mod natural. Este o prospetime care nu tine nici de psihologie, nici de psihanaliza si nici strict de filosofie, dar este alimentata de fiecare dintre aceste stiinte (indraznesc sa spun chiar arte).
Filosofia cunoaste dialectica - respectiv controversa intre teza si antiteza, precum si sinteza lor.
Psihanaliza cunoaste dialectica pulsiunilor. Freud a precizat cu claritate ca dualitatea este inerenta pornirilor pulsionale, indiferent cum a ales sa numeasca si sa formuleze (inevitabil secundar!) aceste porniri.
Psihologia cunoaste disonanta cognitiv-afectiva – pe care am putea-o defini ca acel declansator psihologic, acel disconfort din care se naste cultura, care va forta aparitia unei transari sau sinteze.
Fara acest efort al spiritului care defineste cultura, cadem in disolutie – incarnata de conceptul contemporan de disociere; practic, este o destructurare traumatica.
Lectura cartii lui Alin Les este o terapie in sine si o reconfortanta confirmare a unei gandiri vii si impregnate de cultura, un indemn la luciditate si creativitate, la curajul controversei, opusa la randul ei unei lumi amenintatoare a meme-urilor.
Bucuresti, Martie 2023
***
Rationalia Psychanaliticum a rezultat ca o propunere naturala de a evidentia ca realele si aparentele contradictii trebuie evaluate prin apelul la rationalitate. Doar asa le vor putea fi intelese procesualitatea, dinamica si discursul din spate. Intr-un fel, gandurile se asaza si apare, inevitabil, o autoanaliza. Gasirea unei voci analitice poate fi un alt efect nescontat aI cartii, caci miza celor dezbatute este in intregime personola. Daca am cautat un stil onolitic, nu se poote afirma cu precizie. Dar cred ca oceste insemnari accentueaza mai degroba dinamica unui stil analitic la care lucrez, fara a-I constientiza pe deplin. In consecinta, rezumatul carții ar putea fi decodot sub urmatoarea forma: cand contradictiile pun in slujba introspectiei ratiunea, am credinta ca inca mai exista speranta unui abis explicat rational prin psihonaliza si restul stiintei. Ceea ce conduce la ideea ca dialectica modala poate fi nu doar un raspuns nonconformist la introspectie (autoanaliza), observatie empirica, sublimare, studiul contradictiilor (micro si macroconflictelor), ci si parte dintr-un posibil model analitic viitor, aItuI decat cel exprimat de terapia dialectic-comportamentala.
Autorul
de Roxana Melnicu
Oricine este sincer cu propria gandire si oricine este dedat patimii introspectiei stie ca forma cea mai proaspata de manifestare a gandirii nu este nicidecum sistemul, ci este acea fulguratie a unei idei care se traduce literar in scrierea fragmentara. Istoria ei incepe cu experienta pe care o avem in mod traditional cu presocraticii reinventati de Nietzche, si, mai aproape de noi, cu fragmentariul lui Mircea Eliade si aforismele lui Emil Cioran.
Exact datorita prospetimii regasim acest stil la autori fundamentali din psihanaliza, culminand cu Lacan.
In ceea ce se numeste psihologie stiintifica acest stil este, prin forta definitiei, mai rar intalnit, dar tocmai de aceea este de apreciat vitalitatea gandirii lui Alin Les, interferata de repere culturale multiple care intervin in mod natural. Este o prospetime care nu tine nici de psihologie, nici de psihanaliza si nici strict de filosofie, dar este alimentata de fiecare dintre aceste stiinte (indraznesc sa spun chiar arte).
Filosofia cunoaste dialectica - respectiv controversa intre teza si antiteza, precum si sinteza lor.
Psihanaliza cunoaste dialectica pulsiunilor. Freud a precizat cu claritate ca dualitatea este inerenta pornirilor pulsionale, indiferent cum a ales sa numeasca si sa formuleze (inevitabil secundar!) aceste porniri.
Psihologia cunoaste disonanta cognitiv-afectiva – pe care am putea-o defini ca acel declansator psihologic, acel disconfort din care se naste cultura, care va forta aparitia unei transari sau sinteze.
Fara acest efort al spiritului care defineste cultura, cadem in disolutie – incarnata de conceptul contemporan de disociere; practic, este o destructurare traumatica.
Lectura cartii lui Alin Les este o terapie in sine si o reconfortanta confirmare a unei gandiri vii si impregnate de cultura, un indemn la luciditate si creativitate, la curajul controversei, opusa la randul ei unei lumi amenintatoare a meme-urilor.
Bucuresti, Martie 2023
***
Rationalia Psychanaliticum a rezultat ca o propunere naturala de a evidentia ca realele si aparentele contradictii trebuie evaluate prin apelul la rationalitate. Doar asa le vor putea fi intelese procesualitatea, dinamica si discursul din spate. Intr-un fel, gandurile se asaza si apare, inevitabil, o autoanaliza. Gasirea unei voci analitice poate fi un alt efect nescontat aI cartii, caci miza celor dezbatute este in intregime personola. Daca am cautat un stil onolitic, nu se poote afirma cu precizie. Dar cred ca oceste insemnari accentueaza mai degroba dinamica unui stil analitic la care lucrez, fara a-I constientiza pe deplin. In consecinta, rezumatul carții ar putea fi decodot sub urmatoarea forma: cand contradictiile pun in slujba introspectiei ratiunea, am credinta ca inca mai exista speranta unui abis explicat rational prin psihonaliza si restul stiintei. Ceea ce conduce la ideea ca dialectica modala poate fi nu doar un raspuns nonconformist la introspectie (autoanaliza), observatie empirica, sublimare, studiul contradictiilor (micro si macroconflictelor), ci si parte dintr-un posibil model analitic viitor, aItuI decat cel exprimat de terapia dialectic-comportamentala.
Autorul
-
Rationalia Psychanaliticum
Descarca
ALIN LES
Prefata de Roxana Melnicu, redactor sef revista Psychologies Romania / 11
Introducere / 13
2021: 24 iunie – 30 decembrie
Contradictii raționale I / 23
2022: 1 ianuarie – 28 iunie
Contradictii rationale II / 119
Referinte bibliografice / 201
Introducere / 13
2021: 24 iunie – 30 decembrie
Contradictii raționale I / 23
2022: 1 ianuarie – 28 iunie
Contradictii rationale II / 119
Referinte bibliografice / 201
Dialectica se defineste ca stiinta care se imparte in cuvinte si semnificatii, adica in lucruri despre care se vorbeste si cuvinte prin care se vorbeste (Augustin, 1991, p. 15). De la aceasta logica augustiniana incep insemnarile mele. Daca au un scop aceste insemnari, acela este de a te invita intr‑o dialectica despre ceea ce auzim astazi ca fiind succesul, loialitatea, conflictul, geniul, sindromul lui Iuda, sindromul impostorului, capitalismul si altele. Practic, la baza acestor insemnari stau gandurile, imaginile, conceptele, starile psihice si reprezentarile mele mentale. Implicarea sumei lor mentale si explicarea intr‑un mod contradictoriu, dar rational dau ceea ce eu numesc – prin logica operei De Dialectica a Fericitului Augustin, a dialecticii existentialiste si a dialecticii lui Hegel, cunoscuta pentru „modul speculativ de cunoastere” pentru a genera vederi mai sofisticate mai tarziu – dialectica modala. Potrivit Enciclopediei de Filosofie de la Stanford, acest „mod speculativ de cunoastere” este numit „pozitiv rational” si presupune „unitatea opozitiei dintre primele doua determinari, sau este rezultatul pozitiv al dizolvarii sau tranzitiei acelor determinari”. Asadar, „miscarea catre noi determinari este condusa de natura determinarilor anterioare si astfel «se produce de la sine»”. Conceptia dialecticii lui Hegel pune in vedere urmatorul aspect: „Conceptele ulterioare inlocuiesc, dar si pastreaza conceptele anterioare”. In cazul de fata, Eu si Celalalt, respectiv Sine‑statator devin Eu‑de‑Sine‑statator, respectiv Celalalt‑de‑Sine‑statator. Eu‑de‑Sine‑statator il inlocuieste pe Celalalt‑de‑Sine‑statator ca nou concept, iar Celalalt-de‑Sine‑statator ramane activ in cadrul definitiei conceptului Eu‑de‑Sine‑statator. Practic, fiecare Eu‑de‑Sine-statator poate fi ceea ce este ca Eu‑de‑Sine‑statator numai in raport cu un „Celalalt” care este acelasi de‑Sine‑statator care este, adica Eu‑de‑Sine‑statator. Din perspectiva dialecticii existentialiste, de exemplu, geniul si lumea vor face (sau nu) casa buna. Dar drama geniului ramane, caci asa cum afirma Ortega Y Gasset, o femeie care isi doreste copii geniali nu vrea neaparat si sa traiasca cu un geniu. E doar un aspect din investigarea geniului. Amprenta hegeliana din Rationalia Psychanaliticum accentueaza tocmai caracterul dialectic (contradictoriu) al gandirii mele, in sensul in care lumea este un proces de autodezvoltare a Ideii, ea insasi determinata de propriile‑i contradictii interne. Rezulta o osmoza a contradictiilor dialectice, din care cred ca geniul individual are cel mai mult de castigat.
La prima lectura, insemnarile mele (sau, macar, unele dintre ele) ar parea fara logica, insa la o privire mai atenta, am speranta ca tu, cititorul, vei reusi sa descifrezi rationalul din anumite concepte psihanalitice, sociale si tratate prin intermediul psihanalizei. Analizele pot provoca in tine, la o prima citire, contradictii si cred cu tarie ca nu poti fi blamat in vreun fel pentru asta. In schimb, daca vei avea rabdarea lecturii, vei descoperi rationalitatea din cotloanele mintii mai putin accesibile, de unde si efectul a ceea ce numesc contradictii rationale. Credinta in coexistenta contradictiilor este esentiala pentru a intelege (si accepta) noi dimensiuni explicative. In acest sens, protagonistii principali care mi‑au inspirat insemnarile sunt Fericitul Augustin (tocmai amintit), Mircea Eliade, Sigmund Freud, Ludwig Wittgenstein, Irvin Yalom, Emil Cioran, Nancy McWilliams si Pascal Bruckner. Sa‑i luam pe rand.
Mircea Eliade m‑a inspirat in alegerea titlului. Port cu mine in rucsac si geanta‑diplomat Fragmentarium – o carte a lui mai putin cunoscuta publicului. Titlul cartii mele vine de la acest „fragmentarium”, o suma de articole si fragmente publicate in timp. In cazul meu, Rationalia Psychanaliticum contine insemnari efectuate intr‑un caiet cu coperte rosii in perioada mai 2021 – iunie 2022.
De la Freud m‑am lamurit cu sensurile sublimarii. Cred ca sublimarea este unul dintre mecanismele de aparare cele mai reusite. O afirma inclusiv Otto Fenichel. M‑am putut lamuri cu cele trei directii sau sensuri ale sublimarii din lectura dictionarului de psihanaliza, sub coordonarea lui Roland Chemama, aparut la editura Univers Enciclopedic Gold (2009): „Sublimare si impulsie sexuala” [ a) ], „Sublimare si idealul de eu” [ b) ] si „Problema vidului”
[ c) ] (pp. 340‑342). Pe scurt, Freud afirma la punctul a) ca individul sublimeaza energia pulsiunilor sexuale si le da un nume din punct de vedere stiintific, cultural, artistic. Sublimarea ar fi, practic, un mecanism de aparare de ordin superior, adica cu beneficii sociale multiple. Neavand posibilitatea unei satisfactii sexuale, individul ar converti toata aceasta energie din sine in forme acceptabile social. La punctul b), se pune accentul pe faptul ca exista o vulnerabilitate a acestei capacitati de a sublima. Practic, Eului i se retrage libidoul si ii este directionat, non‑sexual, spre alte obiecte (scopuri, activitati) cu caracter non‑sexual (gimnastica, moda, arta, Formula 1 etc.). Mai concret, gradul crescut de libido este redirectionat spre evacuare pe anumite cai psiho‑socio‑comportamentale, in functie de cultura locala. In ceea ce priveste „Problema vidului”, adica punctul c), ni se lasa sa intelegem ca tot ceea ce presupune exigenta civilizatiei pe care am ajuns sa o interiorizam, vrand‑nevrand, ajunge sa produca insatisfactie la nivel pulsional. Ce se intampla, atunci? Vidul rezultat – adica sublimarea – converteste la nivel simbolic tot ceea ce nu s‑a integrat normal in vietile noastre pana atunci. Tema simbolismului e specifica, cumva, altor psihanalisti redutabili, Jacques Lacan si Melaniei Klein. Asimilarea la nivel simbolic devine baza fantasmei, astfel ca procesul creatiei si sublimarea vor avea grija ca realitatea interna si externa cu care intra in contact persoana sa fie cat mai semnificativa. Per total, ca sa intelegem si mai bine ce este sublimarea, va propun o definitie mai larga si, deopotriva, mai pe intelesul tuturor: „Destin al pulsiunii caracterizat prin deplasarea de la scopul sau sexual originar si transformarea obiectului. Obiectele si scopurile pulsionale sublimate permit depasirea conflictelor intrapsihice si sunt acceptate sau valorizate de catre socius (societate). Sublimarea poate fi considerata ca fiind o aparare reusita” (Le Guen, 2018, p. 1097). Astfel, vad esentiala contributia sublimarii in dialectica existentialista, hegeliana si augustiniana a reflectiilor mele nesistematizate (McWilliams, 2020, p. 154).
De la Wittgenstein m‑am inspirat in privinta reprezentarilor mentale. Este stiut faptul ca, in Caietul albastru (Editura Humanitas, 2005) – numit in continuare Caiet, filosoful foloseste de doua ori cuvantul „reprezentare”: la paginile 95 si 100. La pagina 95, „reprezentare” pleaca de la ideea ca, obiectul gandului nostru ar fi o umbra a imaginii acestuia. Ochii mintii noastre isi imagineaza ceva, care poate fi comparat cu obiectul imaginat de noi in urma descrierii sau cu ceva asemanator. In acest sens, o parte din gandurile mele transpuse in Rationalia Psychanaliticum sunt expresia unor coordonate de sanatate mentala la nivel simbolic. Nu afirm ca, imaginandu‑ti intru totul ceva sau ceva asemanator a ceea ce doresc sa transpun te‑ar vindeca de ceva anume, ci ca reprezentarea mentala rezultata in urma descrierii mele iti poate dezinhiba procesul de creativitate. Nu pretind ca textele mele ar avea o forta de vindecare la simpla citire. Dar cred ca, cu ajutorul imaginatiei, textul ar putea contribui la starea de mindfulness a mintii tale. Apoi, celalalt sens al reprezentarii pleaca de la ideea de „procese mentale”, adica de la felul in care se construieste o idee, respectiv o imagine. Legatura intre ele si limbaj este indiscutabila, ceea ce face ca in editia din 2013 a Caietului (p. 28) sa o identificam fara greutate. Faptul ca limba noastra este generata de aparitia semnelor, iar aceste semne ar fi moarte fara procesele mentale ma face sa concluzionez ca ideile din textele mele au avut acest deziderat inconstient explicativ de aparitie.
Yalom m‑a inspirat prin lectura cartii Efemeride. Am inteles ca pot simti si rationa ca Yalom, Cioran sau Eliade, dar ca nu intotdeauna dispozitia, geniul si mediul necesar imi dau voie sa astern ideea. In pofida unor restrictii pandemice, dar si a unei decizii de relocare, am ramas cu gandul la Yalom ca la un alpinist al scrisului.
In privinta lui Cioran, stilul din Razne este „raspunzator” pentru forma stilistica in care apare Rationalia Psychanaliticum. Imi aduce aminte de Carnetele lui Camus (Rao, 2014), in care ideile nu sunt numerotate. Am preferat acelasi stil, chiar daca initial am adoptat stilul numerotat, gandindu‑ma ca pot avea un oarecare tip de control asupra textului. Am optat pentru o curgere fluenta, prin includerea datelor.
Pe Nancy McWilliams am descoperit‑o prin cele doua carti aparute la editura „Fundatia Generatia”: Diagnosticul psihanalitic. Structuri de personalitate revelate in procesul clinic (2015) si Psihoterapia psihanalitica. Ghid pentru practicieni (2021). Doua texte de‑ale ei m‑au facut sa sublimez pe marginea diverselor subiecte. Primul care mi‑a placut: „Eu pot sa vorbesc despre ceea ce mi se pare mie autentic. Dintotdeauna mi‑a placut sa pun in cuvinte idei pe care multi altii le‑au gandit, dar foarte putini au reusit sa articuleze”. Al doilea text care m‑a atins este acesta: „Cred ca principiul comun al tuturor perspectivelor psihodinamice pare a fi cel conform caruia, cu cat suntem mai onesti cu noi insine, cu atat ne cresc sansele de a trai vieti pline si satisfacatoare”. Sunt doua texte care stau marturie pentru tiparul tipului de adevar cu care mi‑am obisnuit existenta.
Intr‑o oarecare masura, si stilul de exprimare a lui Pascal Bruckner mi‑a dat un imbold pentru o astfel de scriere. In Paradoxul iubirii, aparuta la editura Trei (2015), Bruckner are unele pasaje de tip sentinta care prind foarte bine in momentul lecturii. Acestea sunt ca un ciocan pneumatic: te opresc din scris si te pun pe ganduri.
Rationalia Psychanaliticum a rezultat ca o propunere naturala de a evidentia ca realele si aparentele contradictii trebuie evaluate prin apelul la rationalitate. Doar asa le vor putea fi intelese procesualitatea, dinamica si discursul din spate. Intr‑un fel, gandurile se asaza si apare, inevitabil, o autoanaliza. Gasirea unei voci analitice poate fi un alt efect nescontat al cartii, caci miza celor dezbatute este in intregime personala. Daca am cautat un stil analitic, nu se poate afirma cu precizie. Dar cred ca aceste insemnari accentueaza mai degraba dinamica unui stil analitic la care lucrez, fara a‑l constientiza pe deplin. In consecinta, rezumatul cartii ar putea fi decodat sub urmatoarea forma: cand contradictiile pun in slujba introspectiei ratiunea, am credinta ca inca mai exista speranta unui abis explicat rational prin psihanaliza si restul stiintei. Ceea ce conduce la ideea ca dialectica modala poate fi nu doar un raspuns nonconformist la introspectie (autoanaliza), observatie empirica, sublimare, studiul contradictiilor (micro si macroconflictelor), ci si parte dintr‑un posibil model analitic viitor, altul decat cel exprimat de terapia dialectic‑comportamentala.
Potrivit structurii de comunicare a proceselor cognitive (Mertens, 2018, pp. 160-161 apud Leuzinger, 1981), acest caiet este specific a doua „contexte”: Freud si Cicero. Contextul Freud pune accentul pe procesele introspective si autoreflexive atat de factura inconstienta, cat si constienta. Contextul Cicero se refera la gandurile transpuse in cuvinte pentru a se stabili daca receptorul (beneficiarul, in general) apreciaza verbalizarea.
Ca cititor, te afli in contextul Cicero. Ca autor, ma aflu in contextul Freud. Sa speram ca ne intalnim!
Bucuresti, Ianuarie 2023
La prima lectura, insemnarile mele (sau, macar, unele dintre ele) ar parea fara logica, insa la o privire mai atenta, am speranta ca tu, cititorul, vei reusi sa descifrezi rationalul din anumite concepte psihanalitice, sociale si tratate prin intermediul psihanalizei. Analizele pot provoca in tine, la o prima citire, contradictii si cred cu tarie ca nu poti fi blamat in vreun fel pentru asta. In schimb, daca vei avea rabdarea lecturii, vei descoperi rationalitatea din cotloanele mintii mai putin accesibile, de unde si efectul a ceea ce numesc contradictii rationale. Credinta in coexistenta contradictiilor este esentiala pentru a intelege (si accepta) noi dimensiuni explicative. In acest sens, protagonistii principali care mi‑au inspirat insemnarile sunt Fericitul Augustin (tocmai amintit), Mircea Eliade, Sigmund Freud, Ludwig Wittgenstein, Irvin Yalom, Emil Cioran, Nancy McWilliams si Pascal Bruckner. Sa‑i luam pe rand.
Mircea Eliade m‑a inspirat in alegerea titlului. Port cu mine in rucsac si geanta‑diplomat Fragmentarium – o carte a lui mai putin cunoscuta publicului. Titlul cartii mele vine de la acest „fragmentarium”, o suma de articole si fragmente publicate in timp. In cazul meu, Rationalia Psychanaliticum contine insemnari efectuate intr‑un caiet cu coperte rosii in perioada mai 2021 – iunie 2022.
De la Freud m‑am lamurit cu sensurile sublimarii. Cred ca sublimarea este unul dintre mecanismele de aparare cele mai reusite. O afirma inclusiv Otto Fenichel. M‑am putut lamuri cu cele trei directii sau sensuri ale sublimarii din lectura dictionarului de psihanaliza, sub coordonarea lui Roland Chemama, aparut la editura Univers Enciclopedic Gold (2009): „Sublimare si impulsie sexuala” [ a) ], „Sublimare si idealul de eu” [ b) ] si „Problema vidului”
[ c) ] (pp. 340‑342). Pe scurt, Freud afirma la punctul a) ca individul sublimeaza energia pulsiunilor sexuale si le da un nume din punct de vedere stiintific, cultural, artistic. Sublimarea ar fi, practic, un mecanism de aparare de ordin superior, adica cu beneficii sociale multiple. Neavand posibilitatea unei satisfactii sexuale, individul ar converti toata aceasta energie din sine in forme acceptabile social. La punctul b), se pune accentul pe faptul ca exista o vulnerabilitate a acestei capacitati de a sublima. Practic, Eului i se retrage libidoul si ii este directionat, non‑sexual, spre alte obiecte (scopuri, activitati) cu caracter non‑sexual (gimnastica, moda, arta, Formula 1 etc.). Mai concret, gradul crescut de libido este redirectionat spre evacuare pe anumite cai psiho‑socio‑comportamentale, in functie de cultura locala. In ceea ce priveste „Problema vidului”, adica punctul c), ni se lasa sa intelegem ca tot ceea ce presupune exigenta civilizatiei pe care am ajuns sa o interiorizam, vrand‑nevrand, ajunge sa produca insatisfactie la nivel pulsional. Ce se intampla, atunci? Vidul rezultat – adica sublimarea – converteste la nivel simbolic tot ceea ce nu s‑a integrat normal in vietile noastre pana atunci. Tema simbolismului e specifica, cumva, altor psihanalisti redutabili, Jacques Lacan si Melaniei Klein. Asimilarea la nivel simbolic devine baza fantasmei, astfel ca procesul creatiei si sublimarea vor avea grija ca realitatea interna si externa cu care intra in contact persoana sa fie cat mai semnificativa. Per total, ca sa intelegem si mai bine ce este sublimarea, va propun o definitie mai larga si, deopotriva, mai pe intelesul tuturor: „Destin al pulsiunii caracterizat prin deplasarea de la scopul sau sexual originar si transformarea obiectului. Obiectele si scopurile pulsionale sublimate permit depasirea conflictelor intrapsihice si sunt acceptate sau valorizate de catre socius (societate). Sublimarea poate fi considerata ca fiind o aparare reusita” (Le Guen, 2018, p. 1097). Astfel, vad esentiala contributia sublimarii in dialectica existentialista, hegeliana si augustiniana a reflectiilor mele nesistematizate (McWilliams, 2020, p. 154).
De la Wittgenstein m‑am inspirat in privinta reprezentarilor mentale. Este stiut faptul ca, in Caietul albastru (Editura Humanitas, 2005) – numit in continuare Caiet, filosoful foloseste de doua ori cuvantul „reprezentare”: la paginile 95 si 100. La pagina 95, „reprezentare” pleaca de la ideea ca, obiectul gandului nostru ar fi o umbra a imaginii acestuia. Ochii mintii noastre isi imagineaza ceva, care poate fi comparat cu obiectul imaginat de noi in urma descrierii sau cu ceva asemanator. In acest sens, o parte din gandurile mele transpuse in Rationalia Psychanaliticum sunt expresia unor coordonate de sanatate mentala la nivel simbolic. Nu afirm ca, imaginandu‑ti intru totul ceva sau ceva asemanator a ceea ce doresc sa transpun te‑ar vindeca de ceva anume, ci ca reprezentarea mentala rezultata in urma descrierii mele iti poate dezinhiba procesul de creativitate. Nu pretind ca textele mele ar avea o forta de vindecare la simpla citire. Dar cred ca, cu ajutorul imaginatiei, textul ar putea contribui la starea de mindfulness a mintii tale. Apoi, celalalt sens al reprezentarii pleaca de la ideea de „procese mentale”, adica de la felul in care se construieste o idee, respectiv o imagine. Legatura intre ele si limbaj este indiscutabila, ceea ce face ca in editia din 2013 a Caietului (p. 28) sa o identificam fara greutate. Faptul ca limba noastra este generata de aparitia semnelor, iar aceste semne ar fi moarte fara procesele mentale ma face sa concluzionez ca ideile din textele mele au avut acest deziderat inconstient explicativ de aparitie.
Yalom m‑a inspirat prin lectura cartii Efemeride. Am inteles ca pot simti si rationa ca Yalom, Cioran sau Eliade, dar ca nu intotdeauna dispozitia, geniul si mediul necesar imi dau voie sa astern ideea. In pofida unor restrictii pandemice, dar si a unei decizii de relocare, am ramas cu gandul la Yalom ca la un alpinist al scrisului.
In privinta lui Cioran, stilul din Razne este „raspunzator” pentru forma stilistica in care apare Rationalia Psychanaliticum. Imi aduce aminte de Carnetele lui Camus (Rao, 2014), in care ideile nu sunt numerotate. Am preferat acelasi stil, chiar daca initial am adoptat stilul numerotat, gandindu‑ma ca pot avea un oarecare tip de control asupra textului. Am optat pentru o curgere fluenta, prin includerea datelor.
Pe Nancy McWilliams am descoperit‑o prin cele doua carti aparute la editura „Fundatia Generatia”: Diagnosticul psihanalitic. Structuri de personalitate revelate in procesul clinic (2015) si Psihoterapia psihanalitica. Ghid pentru practicieni (2021). Doua texte de‑ale ei m‑au facut sa sublimez pe marginea diverselor subiecte. Primul care mi‑a placut: „Eu pot sa vorbesc despre ceea ce mi se pare mie autentic. Dintotdeauna mi‑a placut sa pun in cuvinte idei pe care multi altii le‑au gandit, dar foarte putini au reusit sa articuleze”. Al doilea text care m‑a atins este acesta: „Cred ca principiul comun al tuturor perspectivelor psihodinamice pare a fi cel conform caruia, cu cat suntem mai onesti cu noi insine, cu atat ne cresc sansele de a trai vieti pline si satisfacatoare”. Sunt doua texte care stau marturie pentru tiparul tipului de adevar cu care mi‑am obisnuit existenta.
Intr‑o oarecare masura, si stilul de exprimare a lui Pascal Bruckner mi‑a dat un imbold pentru o astfel de scriere. In Paradoxul iubirii, aparuta la editura Trei (2015), Bruckner are unele pasaje de tip sentinta care prind foarte bine in momentul lecturii. Acestea sunt ca un ciocan pneumatic: te opresc din scris si te pun pe ganduri.
Rationalia Psychanaliticum a rezultat ca o propunere naturala de a evidentia ca realele si aparentele contradictii trebuie evaluate prin apelul la rationalitate. Doar asa le vor putea fi intelese procesualitatea, dinamica si discursul din spate. Intr‑un fel, gandurile se asaza si apare, inevitabil, o autoanaliza. Gasirea unei voci analitice poate fi un alt efect nescontat al cartii, caci miza celor dezbatute este in intregime personala. Daca am cautat un stil analitic, nu se poate afirma cu precizie. Dar cred ca aceste insemnari accentueaza mai degraba dinamica unui stil analitic la care lucrez, fara a‑l constientiza pe deplin. In consecinta, rezumatul cartii ar putea fi decodat sub urmatoarea forma: cand contradictiile pun in slujba introspectiei ratiunea, am credinta ca inca mai exista speranta unui abis explicat rational prin psihanaliza si restul stiintei. Ceea ce conduce la ideea ca dialectica modala poate fi nu doar un raspuns nonconformist la introspectie (autoanaliza), observatie empirica, sublimare, studiul contradictiilor (micro si macroconflictelor), ci si parte dintr‑un posibil model analitic viitor, altul decat cel exprimat de terapia dialectic‑comportamentala.
Potrivit structurii de comunicare a proceselor cognitive (Mertens, 2018, pp. 160-161 apud Leuzinger, 1981), acest caiet este specific a doua „contexte”: Freud si Cicero. Contextul Freud pune accentul pe procesele introspective si autoreflexive atat de factura inconstienta, cat si constienta. Contextul Cicero se refera la gandurile transpuse in cuvinte pentru a se stabili daca receptorul (beneficiarul, in general) apreciaza verbalizarea.
Ca cititor, te afli in contextul Cicero. Ca autor, ma aflu in contextul Freud. Sa speram ca ne intalnim!
Bucuresti, Ianuarie 2023
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.
Scrie un review
Produse similare
Consiliere psihologica
Tulburarile de personalitate. Modalitati de diagnostic si tratament
Evaluare clinica si psihoterapie. Studii de caz - Steliana Rizeanu
Supervizarea in psihoterapie. Modele aplicative - George Oancea
Psihoterapie si consiliere. Studii de caz
Psihologia personalitatii - Eugen Avram
Fundamentele psihologiei - Mihai Anitei
Strategii de coping la copii, parinti si profesori. Programe de interventie
Creativitatea copiilor. O abordare psihopedagogica - Eugenia Enachescu
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro