Pornind de la etimologia cuvantului “psihologie” ce provine din cuvantul grecesc ce inseamna psyche=suflet, suflu si logos=cunoastere, putem defini psihologia ca fiind stiinta ce studiaza sufletul si comportamentul uman. Cu alte cuvinte aceasta se ocupa sa cerceteze functiile, procesele mentale, dar si experientele interioare si subiective, mai exact studiaza gandurile, emotiile, constiinta, motivarea, perceptia si personalitatea.
Psihologia a fost considerata inca din antichitate ca fiind componenta a filosofiei, astfel ca primele referiri despre aceasta le face Aristotel in studiul sau intitulat “Despre suflet”, ulterior Teofrast in incercarea de a realiza o tipologie a oamenilor a conturat treizeci de caractere omenesti. In ceea ce priveste termenul de “psihologie” acesta a fost folosit la finalul Evului Mediu de catre Philipp Melanchton in “Consideratii asupra sufletului”.
Daca pana in anul 1989 pedagogia era impartita in didactica si teoria educatiei, psihologia pedagogica era formata din doua parti si anume psihologia instructiei si psihologia educatiei, si studia acelasi domeniu ca si pedagogia insa sub aspect psihologic.
Potrivit definitiei lui Andrei Cosmovici, psihologia este stiinta ce se ocupa cu descrierea si explicarea fenomenelor si insusirilor psihice verificabile, si pe cat de simpla pare definitia psihologiei, pe atat de controversat este domeniul ei de studiu, nefiind inca clarificat se anume este un fenomen psihic: „Psihologia scolara (educationala) studiaza din punctde vedere psihologic, procesul instructiv-educativ desfasurat in scoala cu scopul de a spori eficienta acestuia” A. Cosmovici (1998).
Referitor la importanta psihologiei educatiei putem sa amintim faptul ca aceasta are atat o importanta teoretica intrucat psihologia educatiei influenteaza importanta cercetarilor si interpretarilor pedagogice asupra actului educational, dar si o importanta practica, aceasta incercand sa ofere solutii practice la multimea de probleme ce apar in cadrul actului educational. De asemenea, prin prisma acestei diversitati, psihologia educatiei ofera informatii extrem de importante in ceea ce priveste nevoile, trebuintele, interesele si aspiratiile elevilor. Cu alte cuvinte sistemul educational trebuie modelat astfel incat sa se poata plia pe particularitatile specifice fiecarei varste, cunoasterea acestor particularitatii permitandu-i profesorului isi schimbe usor „registrul” relational in cadrul activitatii din unitatea scolara.
Uneori insa nu este suficienta cunoasterea acestor particularitati ale categoriilor de varsta scolara, psihologia oferind astfel pe langa o cunoastere a acestora, si o cunoasterea a particularitatilor individuale ale elevilor, acestea fiind considerate elemente importante pentru reusita educationala.
Psihologia educatiei este esentiala in ceea ce priveste formarea viitorilor profesori ea oferind toate datele referitoare la incadrarea elevului intr-o anumita categorie conform temperamentului, caracterului si capacitatilor acestuia, astfel ca profesorul il va putea indruma spre un anume comportament si il va impinge spre o anumita cale de urmat in viata.
In centrul psihologiei educatiei se afla pe de o parte personalitatea profesorului si pe de alta parte elevul cu trasaturile specifice varstei, dar si personalitatii sale.
In ceea ce priveste sarcinile psihologiei educatiei, printre cele mai importante putem aminti urmatoarele:
- divulga complexitatea si dificultatea activitatii instructiv- educative;
- evolutia etapizata a personalitatii copiilor este in preocuparile disciplinei pentru a calibra activitatile didactice;
- prevede efectele interventiei scolii asupra potentialului psiho-somatic al copilului, dar si rezistenta acestuia la factorii solicitanti precum stres, oboseala, esec scolar.
- este preocupata de cresterea calitatii actului de educatie, a imbunatatirii performantelor elevilor si a realizarii auto-reglarii profesorilor.
Ca disciplina de studiu, psihologia educatiei, analizeaza mecanismele invatarii si conditiile in care aceasta se produce, astfel ea poate sa descrie, sa explice si sa prevada anumite conduite de invatare ale elevului. Totodata psihologia educatiei poate determina care sunt conditiile in care au aparut dificultatile de invatare si cum ar putea fi ele depasite.
Psihologia educatiei se ocupa de:
- procesul invatarii
- particularitatile varstelor scolare
- formarea personalitatii elevului
- comportamentul eficient al profesorului
- relatia dintre profesor si elev
- managementul clasei de elevi
- interventiile educationale
Alte doua tematici actuale ale acestei discipline sunt reprezentate de fenomenul violentei scolare si inlaturarea impasului in alegerea si formarea viitoarei cariere.
Printre primele cercetari ale psihologiei au fost studiile efectuate asupra psihicului infantil. Cercetatorii in psihologie au remarcat diferente semnificative intre felul copilului de a percepe mediul/lumea si cel al unui adult.
Analizele sistematice asupra schimbarilor ce survin in comportamentul copiilor de varste diferite s-au concretizat cu elaborarea materiei “psihologiei copilului”. Copiii fiind urmariti si in mediul scolar au putut fi observate manifestarile lor la diferiti factori educativi, la materialele si metodele utilizate, la continutul mai multor discipline, la atitudinea cadrelor didactice etc. In acest fel s-a elaborat in timp o disciplina numita “psihologia educatiei”
Ca orice alta materie si psihologia educatiei abordeaza o arie larga de probleme cu scopul intelegerii si cunoasterii.
Baza cercetarii psihologiei este alcatuita de studiul activitatii psihice a omului, adica: procesele lui psihice, fenomenele subiective, trasaturile si personalitatea fiecaruia, precum si comportamentul uman vizand procesualitatea interna si manifestarea externa.
Datorita faptului ca psihologia educatiei reprezinta o ramura aplicata a psihologiei, domeniile abordate ca obiect al psihologiei educatiei nu sunt diferite de problemele psihologiei in general. Diferentele se remarca prin prisma faptului ca problemele psihologiei educatiei sunt abordate in contextul procesului instructiv-educativ din scoala, care exercita asupra lor o influenta pedagogica, mai exact o actiune de educationalizare.
Psihologia pedagogica are o activitate mult mai ampla care cuprinde analiza psihologica a copilului in diferite etape si anume: psihologia copilului mic, psihologia copilului de varsta anteprescolara, psihologia copilului de varsta prescolara s.a.m.d.
Psihologia educatiei constituie o stiinta pedagogica atat prin obiectivul ei, prin metode, cat si prin caracteristicile rezultatelor obtinute.
Domeniul principal abordat de psihologia educatiei este cel instructiv-educativ desfasurat in scoala in ideea de a spori eficacitatea acestuia. Aceasta formeaza cea mai importanta parte a psihologiei pedagogice care analizeaza educatia copilului inainte de a incepe scoala, dar si mai tarziu cand devine adult.
In sens larg, procesul de invatare presupune orice achizitie comportamentala care are drept scop o mai buna integrare la mediu.
Se poate spune ca invatarea reprezinta o activitatea comuna a omului si animalelor, animalele capatand o anumita experienta ce le usureaza adaptarea la mediul natural. Spre deosebire de animale, omul isi desfasoara activitatea in special in mediul social si cultural si nu numai in mediul natural. In fapt intervine invatarea care il ajuta pe om sa ia la cunostinta achizitiile din mediile mai sus mentionate, prin procesele de descoperire, de codificare si asimilare a informatiei sociale. Asa apare invatamantul ca sistem specializat in societate avand ca obiectiv organizarea, acesta fiind un sistem foarte rentabil.
Cel mai important mijloc prin care se urmareste dezvoltarea si formarea personalitatii, socializarea activa si integrarea individului in societatea este, asadar, scoala ca proces instructiv-educativ.
Avand particularitatile ei specifice, invatarea scolara inseamna cumul de informatii si dezvoltare a personalitatii psihice. Are la baza o activitate organizata de acumulare a informatiilor teoretice si abilitatilor practice dobandite de omenire in evolutia sa social-istorica si prezentate intr-un mod selectiv si rezumativ in cadrul invatamantului precum si formarea si deprinderea unor capacitati care usureaza adaptarea la mediu.
In dezvoltarea psihica a elevului, o particularitate a activitatii general umane, o reprezinta invatarea scolara. Dezvoltarea psihica este un proces de baza studiat de psihologia educatiei deoarece aceasta conditioneaza si face posibila invatarea.
In conditiile procesului de invatamant, a structurilor psihice superioare, care asigura instrumentarea rational-cognitiva a invatarii, preocuparea esentiala a psihologiei educatiei este reprezentata de studiul dezvoltarii.
In procesul invatarii se au in vedere in principal structurarea proceselor gandirii si ale memoriei. Psihologia cognitiva aduce o contributie importanta in explicarea si intelegerea proceselor psihice centrale.
Prin urmare invatarea devine din ce in ce mai mult autoinvatare, studiu individual aprofundat, perceput ca o necesitate absoluta.
Preocuparea esentiala a educatorilor este problema formarii si dezvoltarii personalitatii. Comportamentele, mai exact aptitudinile si caracterul trebuie modelate de catre educatori cu o atentie speciala.
Prin competenta didactica, profesorul trebuie sa transmita in mod optim un sistem de informatii si abilitati. Prin dezvoltarea operatiilor intelectuale ale elevilor se creeaza cadrul adecvat necesar profesorului pentru a conduce, indruma, coordona in directia potrivita grupul de elevi.
Competenta didactica a profesorului are ca efecte asteptate invatarea si dezvoltarea, produsele finite ale actului instructiv-educativ. Astfel si studiul competentei didactice din perspectiva psihologica devine o preocupare majora in psihologia educatiei.