ISBN: 978-606-591-091-1
Anul publicării: 2011
Editia: I
Pagini: 372
Editura: Universitară
Autor: Diana Laura Lupu
Boala hepatică alcoolică reprezintă o problemă de sănătate publică pe plan mondial şi de aceea tema tratată în prezentul volum este de mare interes. Autoarea, Dr. Diana Lupu, a aprofundat această problemă atât ca medic specialist gastroenterolog cât şi prin cercetarea efectuată pe această temă în cadrul doctoraturii.
Profesor Universitar Dr. Dan Olteanu
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti
Lucrarea “Managementul calităţii serviciilor de sănătate asigurate pacienţilor cu afecţiuni hepatice alcoolice”, elaborată de doamna dr. Diana Laura Lupu, evidenţiază preocupările autoarei pentru cercetarea ştiinţifică într-un domeniu important al vieţii economice şi sociale – serviciile sanitare. Grupate sub denumirea generică de sănătate, aceste servicii au ca obiectiv asigurarea sănătăţii populaţiei, menţinerea şi refacerea capacităţii forţei de muncă, fiind astfel profund implicate în crearea condiţiilor materiale de existenţă a omului, în ridicarea calităţii vieţii, deoarece sănătatea se împleteşte cu creşterea economică şi cu dezvoltarea durabilă.
Lect. univ. dr. Lelia Voinea
Academia de Studii Economice din Bucureşti
Facultatea de Comerţ
Catedra de Merceologie şi Managementul Calităţii
SC Atlas Group Distribution SRL– Bucuresti
SC Astro Impex SRL- Bucuresti
SC Nicol Cart SRL – Bucuresti
SC Larry Cart SRL – Bucuresti
SC Rolcris Impex SRL – Bucuresti
SC Stand Agentie Difuzare Carte – Bucuresti
SC Vox 2000 Com SRL – Bucuresti
SC Maricom 94 SRL – Bucuresti
SC Mario Fair Play Impex SRL – Bucuresti
Medic primar medicină internă şi medic specialist gastroenterologie Doctor în ştiinţe medicale Asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti Membră a Asociaţiei Europene pentru Studiul Ficatului (EASL) Membră a Societăţii Italiene de Gastroenterologie (SIGE) Membră a Asociaţiei Italiene pentru Studiul Ficatului (AISF) Membră a Asociaţiei Italiene de Gastroenterologie şi Endoscopie Digestivă din Spitale (AIGO) Competenţă în ecografie generală
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro
Scrie un review
Review-ul a fost trimis cu succes.