Manipularea prin teatru. Criza-Creatie-Catharsis

35,00 Lei

ISBN: 978-606-28-1177-8

DOI: https://doi.org/10.5682/9786062811778

Anul publicării: 2020

Editia: I

Pagini:

Editura: Editura Universitara

Autor: Alina Epingeac

In stoc
Limita stoc
- +
Adauga in cos
Cod Produs: 9786062811778 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Wishlist Cere informatii
  • Autori
  • Cuprins
  • Cuvant inainte
  • Unde se gaseste
  • Review-uri (0)

Interesul meu pentru studiul acestui fenomen a inceput cu un soc: 1984, romanul lui George Orwell. Intalnirea s-a petrecut in clasa a zecea, atunci cand am vazut pentru prima data filmul. La doar cateva ore cumparam cartea in drum spre casa. La sfarsitul acelei saptamani deja o citisem de trei ori. Motivul acestui impact de seism asupra felului meu de a privi lumea era constientizarea, pentru prima data, a posibilitatilor prin care nu doar trupul, ci si sufletul si mintea pot fi torturate pana la anihilare. Poti sa iubesti la comanda. Poti sa crezi la comanda. Poti fi anulat ca om. Desi stiam bine ca e doar literatura, eventualitatea acestei realitati era socanta pentru puterea de intelegere a elevei de atunci. Am asociat termenul de „manipulare” cu tortura fizica si mutilarea sufleteasca. Apoi l-am regasit tot mai des in intentiile usor de recunoscut din spatele indemnurilor din spatiile media; din reclamele zambitoare, din afisele colorate, din sloganurile inteligente. La un moment dat, atentia oboseste si nu mai recunosti atat de vigilent intentia din spatele informatiilor care iti sunt livrate.
Am cautat, asadar, in teatru, locul meu de siguranta, confortul si speranta ca exista o latura benigna, recalibrate cu semn schimbat a acestui demers insinuant si chiar periculos. Cu toate ca si in teatru manipularea se manifesta si chiar isi revendica radacinile din conventia instaurata in timpul spectacolului, nuanta definitorie care se manifesta aici este cea a influentarii pozitive. Cel supus procesului de manipulare nu este convins sa actioneze in detrimental intereselor sale. Dimpotriva. Este egalul celui care initiaza procesul – artistul de pe scena. Din postura de spectator, precum si din cea de observator atent al repetitiilor la care am asistat in anii de facultate, am sesizat, nu o data, efectele acestui schimb intre creator si receptor. In teza de licenta Principii ale manipularii in teatru am incercat sa duc mai departe curiozitatea si am creionat un posibil parcurs al acestui fenomen.
O alta experienta revelatoare a fost intalnirea cu regizorul David Esrig, care, prin workshopurile sustinute, mi-a demonstrat ca in spatele unei creator important exista o doza substantiala de stiinta abila a „seductiei”. Metoda lui David Esrig, pe care am analizat-o in lucrarea de disertatie cu care am absolvit Masteratul (David Esrig. Anatomia unei metode), nu ar fi putut exista fara farmecul discret al manipularii celui care a fundamentat-o.
In tot acest context, avand in bagajul de analiza si aceste instrumente, odata cu asumarea posturii de critic de teatru, m-am confruntat cu un nou punct de interes: gustul publicului. S-a intamplat ca filtrele mele sa nu coincida cu cele ale vecinilor mei de scaun din sala de spectacol si a inceput sa ma preocupe problema receptarii. Mi-am pus serios intrebarea „Cine sunt ei, spectatorii nostri?” (articol publicat in revista online yorick.ro nr. 123 / 21 mai 2012) si am inceput sa fiu mai atenta la ce se intampla in sala cu spectatorul obisnuit, lasand deoparte egoismul academic al „omului de teatru”.
Demersul meu este orientat in sensul cercetarii mecanismelor psihologice care stau in spatele comportamentului spectatorului de astazi. Personajul este spectatorul. Receptarea actului artistic s-a modificat; vorbim despre o segregare a publicului, despre „publicuri”, si asistam la o miscare browniana a spectatorilor care populeaza destul de aleatoriu salile de spectacol. Orice incadrare in modele comportamentale sau inregimentare intr-o categorie de public are nevoie de un criteriu perfect sustinut. Alegerea mea se indreapta in zona psihologiei, care poate, prin instrumentele sale specifice, sa dea raspunsul la aparenta lipsa de orientare a spectatorului de azi. Interesul puternic pentru aceasta abordare provine in primul rand dintr-o curiozitate de ordin personal si din nevoia de a-mi explica, din postura de critic de teatru, de ce gustul publicului a devenit atat de pervertit, spectatorul atat de indulgent si care sunt rezultatele imediate ale acestei stari de fapt in raport cu calitatea actului artistic.
Odata gasite aceste resorturi ale inconstientului colectiv comun spectatorilor, intra in scena manipularea cu semn pozitiv. Fie prin tehnici de marketing, fie prin alegeri repertoriale manipuland inteligent si inofensiv, teatrul poate oferi o alternativa reala pentru spectatorul dezorientat al zilelor noastre. Comportamentul publicului se manifesta la intersectia dintre procesele psihologice pe de o parte si realitatea sociala pe de alta, sub semnul orizontului de asteptare.
In toata agitatia contemporana, in viteza inceputului de mileniu anticipat de cel de-al treilea val al lui Toffler, ai nevoie mai mult decat oricand de iluzia unui timp inca rabdator. Cauti in sala de teatru o realitate suspendata, in care durata este dilatata atat cat sa incapa in ea o poveste spusa frumos, independent de realitatea care isi urmeaza cursul si isi pastreaza ritmul frenetic. Iesi din timp si devii martorul unei lumi care iti este dedicata. Si crezi in existenta ei si te implici emotional in vietile  cestor himere.
Te lasi manipulat de bunavoie si in deplina cunostinta de cauza. Si cu cat povestea este mai credibila, cu atat manipularea este mai reusita, direct proportional cu nevoia ta de „minciuna”. Sondezi odata cu plonjarea in lumile prefabricate ale artei spectacolului in profunzimea omului universal in deplina siguranta. Nu mai ai nevoie de alarmele obisnuite care sa te atentioneze atunci cand esti condus de terte interese spre actiuni care nu iti sunt proprii. Esti mai liber in intunericul salii de teatru, pentru ca plasa de siguranta a conventiei te protejeaza si iti da sansa sinceritatii paradoxale in interiorul „minciunii teatrului”.
Efectul terapeutic al manipularii in teatru este usor de dovedit prin cercetarea unei alte teme recurente in preocuparile mele academice – violenta cotidiana si reverberatiile sale in arta spectacolului de teatru. Ipoteza de la care pornesc este aceea ca echivalentul in secolul XXI al tragediei antice este violenta.
Catharsisul contemporan nu mai poate fi declansat doar prin mila si teama. Aceste doua sentimente se nasc cu mult mai greu in omul contemporan, antrenat sa primeasca un bagaj informational vast, intr-o mare viteza. Catharsisul la care mai putem spera consta in defularea violentei latent din subconstientul individului, acumulata si sedimentata cu fiecare banala stire de jurnal sangeroasa, cu fiecare vizionare a unui blockbuster costisitor, cu fiecare rand de negativitate citit pe un „perete” al unei retele de socializare.
Subtilitatile au fost aplatizate. Nici macar mesajele subliminale din desenele Disney nu se mai obosesc sa ramana ascunse. Subtilitatile de ieri sunt evidentele de astazi. Suntem dirijati spre o pierdere a sensibilitatii in fata celor mai puternice sentimente de frica sau mila. Daca imi este permis derapajul controlat catre o teorie a conspiratiei, as spune ca intentia pe termen lung este aceea de a obtine o societate globala sterila intelectual, uniformizata prin eviscerare sentimentala. Sexul a inlocuit iubirea, fericirea se traduce prin acumulare compulsiva de bunuri materiale.
Nici varsarea de sange in cantitati coplesitoare in megaproductii cinematografice nu mai impresioneaza pe nimeni. In mod cert, scara la care se desfasoara aceasta manipulare grosolana si eficienta este incomparabila cu mica reduta a manipularii discrete a teatrului. Dar atata timp cat aceasta din urma exista, iar efectele ei benefice sunt vizibile, imi rezerv dreptul de a spera intr-o lupta loiala. Oricat de utopica ar parea convingerea mea ca teatrul poate in mod real modifica indivizi, constiinte si comportamente sociale, istoria este de partea mea si imi serveste drept argument valid. Este nevoie, e adevarat, de calibrarea fortei de manipulare a teatrului pentru a corespunde la cerintele unui secol care pare ca ne-a luat prin surprindere prin viteza uimitoare cu care isi deruleaza evenimentele.
Crizele atat de tocite prin citare – de la cea economica si pana la cea spirituala – nu sunt altceva decat avatarurile unui om universal aflat in deriva. Cautarile lipsite de busola ale individului genereaza haosul. Microuniversul bulversat este celula maligna care genereaza maladiile acestui inceput de mileniu. De-a lungul istoriei, teatrul s-a dovedit un bun si puternic aliat in polemica dintre Sine si Celalalt. Prin limbajul universal al teatrului, Strainul capata attribute recognoscibile si astfel ne putem raporta unul la celalalt.
Teatrul poate fi si o unealta de control subtila si abila, care in maini dibace poate fi raspunsul atat pentru ameliorarea divortului din interiorul individului, cat si pentru concilierea unei intregi mase de oameni. Astazi, teatrul a devenit entertainment si prea putini oameni mai vad in el scopul educativ si cultural. Daca nu este arta pentru arta, atunci e divertisment.
Credeam acest fapt pana la intalnirea cu un spectacol de arta pe care il consider si terapeutic – Ingropati-ma pe dupa plinta in regia lui Yuri Kordonsky, la Teatrul Bulandra. Am vizionat acest spectacol de optsprezece ori, folosindu-l pentru protectie, ca pe un talisman secret. Nu este singura oara cand ating un numar considerabil de seri petrecute in compania aceluiasi spectacol; am obiceiul  de a reveni. A fost la fel si cu Inima de caine si Casatoria, tot in regia lui Yuri Kordonsky, cu Faust in regia lui Silviu Purcarete, la Sibiu, Oblomov in regia lui Alexandru Tocilescu sau joi. megajoy in regia lui Radu Afrim. Le-am vazut pe fiecare de 3, 4 sau 9 ori. Niciodata insa interesul personal nu a depasit placerea estetica, asa cum se intampla cu Ingropati-ma pe dupa plinta. Chiar daca e un singur exemplu, provenit din experienta mea subiectiva, poate fi un punct de plecare in cautarea unei metode cu efecte similare pentru un numar mai mare de spectatori.
Am scris o lucrare de licenta si o teza de doctorat despre ce am considerat a fi interesant de scormonit intre posibilitatile variate, ofertante si intrigante pe care le ofera termenul de „manipulare prin teatru”. Probabil stiu mai putine acum decat atunci cand citeam pe nerasuflate 1984 in dormitorul meu din adolescenta. Ma sperie mai multe, insa; odata cu putina experienta si cunoastere vin si responsabilitatea, asumarea, grija, auto-controlul, putina cumpatare si deloc reconfortanta nevoie de re-re-re-si re- confirmare. Ce e interesant de pus in discutie, ce ramane, ce s-a cernut am cuprins in paginile acestei carti.
Cel mai gresit lucru ar fi sa capitulam docili in fata crizelor de tot felul si sa ne resemnam spunandu-ne inainte de a merge la culcare: „Cine mai are timp de teatru, arta si frumos?” Armele de care ne temem pot functiona la fel de bine actionand insa in numele idealurilor noastre. Noi suntem cei care alegem munitia.

Scrie un review


Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat in wishlist!

A fost sters din wishlist!