Propuneri manuscrise: [email protected]: 0745 204 115

Urmărire comenzi Persoane fizice / Vânzări: 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783

Acasă /
Filologie /
Limba și literatura română /
Legendele vinului. Studiu de etnologie alimentară

Legendele vinului. Studiu de etnologie alimentară

Name: Legendele vinului. Studiu de etnologie alimentară
Brand: Editura Universitară
SKU: 9786062820091
Price: 42.29 RON
Availability: OutOfStock

42,29 Lei

Editura: Editura Universitară

Autor: Ramona Teodora Pavelescu (Chelu)

Ediția: I

Pagini: 190

Anul publicării: 2025

ISBN: 978-606-28-2009-1

DOI: 10.5682/9786062820091

Stoc epuizat

Cod Produs: 9786062820091 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 357

Adaugă la Wishlist

Download (1)
Autori
Cuprins
Cuvânt înainte
Review-uri (0)

Legendele vinului. Studiu de etnologie alimentară
Descarcă

CUPRINS/5
ARGUMENT/9
CAPITOLUL I
REPREZENTĂRI CULTURALE ŞI SIMBOLISTICI ALE VINULUI/15
I.1.         Fondul mitologic/15
I.2.         Vinul şi sacralitatea/18
I.3.         Istorii şi noile mitologii ale vinului/25
I.4.         Filosofii şi estetici ale vinului /28
I.5.         Aspecte metodologice /35
   I.5.1.    Necesitatea perspectivelor interdisciplinare/35
   I.5.2.    Câteva considerații despre documentare/44

CAPITOLUL II
ISTORII ALE VINULUI ÎN CULTURA ROMÂNĂ. VINUL DE DRĂGĂŞANI/52
II.1.        Istorii şi tradiţii ale vinului în cultura română premodernă/52
II.2.        Podgoriile Drăgăşanilor. Cadrul istoric/56
   II.2.1. Vinăriciul/63
   II.2.2. Aspecte ale istoriei dezvoltării ştiinţifice şi administrative a activităţilor viti vinicole/65

CAPITOLUL III
VIȚA DE VIE ŞI VINUL ÎN CULTURA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ/74
III.1.      Ipostaze şi funcţii ale obiceiurilor şi miturilor culturii populare/74
III.2. Fondul mitologic. Tradiţii şi obiceiuri româneşti /78
III.3. Legendele vinului /92
   III.3.1. Legende populare identitare/92
   III.3.2. Legende şi mistificări ale originilor unor soiuri de struguri sau ale unor vinuri/99
   III.3.3. O analiză istorico antropologică/109

CAPITOLUL IV
IMPORTANŢA VINULUI PENTRU COMUNIUNEA ALIMENTARĂ/115
IV.1. Perspective antropologice şi culturale asupra alimentaţiei/115
IV.2. Ospeţele şi vinurile la români/119
IV.3. Vinul şi gastronomia la români/126
IV.4. Gastronomicele lui Al. O. Teodoreanu. O perspectivă literară asupra antropologiei alimentaţiei/131

CAPITOLUL V
REPREZENTĂRI ALE VIŢEI DE VIE ŞI ALE VINULUI ÎN ARTA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ/138
V.1. Viţa de vie şi vinul în pictura votivă/138
V.2. Reprezentări ale vinului de Drăgăşani în literatura română/143

CAPITOLUL VI
CONCEPŢII CONTEMPORANE DESPRE VIN/158
VI.1. Consumul vinului ca practică estetică/158
VI.2. Reprezentări culturale ale vinurilor din Drăgăşani/162

CONCLUZII/166

BIBLIOGRAFIE/170

Moto:
„Iar pretutindeni şuvoi de miere şi lapte
Ca neaua ogoarele taie undind peste mauri;
Vinul curge aici fără să pizmuiască tăria din
Viţe Pelasge”.
(Din poemul Carol VI. Rom: Imper: semper augusto, imprimat pe „Harta «Valahiei cisultane», finalizată de Friedrich Schwantz în anul 1722)

Atraşi de încărcătura spirituală şi culturală a vinului, ne‑am propus în urmă cu patru ani să realizăm o lucrare despre reprezentările şi legendele acestei băuturi speciale. Alegerea a fost din mai multe puncte de vedere subiectivă. În primul rând, întreaga mea biografie este legată de una dintre zonele viti‑vinicole legendare ale României, Drăgăşanii şi împrejurimile sale. Am observat că acest fapt constituie mai degrabă un dezavantaj pentru cercetarea propriu‑zisă, din punct de vedere antropologic, a unor realităţi pe care, trăindu‑le zi de zi, nu le vedem decât foarte greu anumite dimensiuni spirituale, spre exemplu. Apoi, există sentimentul că înţelegem şi cunoaştem foarte bine zona doar pentru simplul fapt că o locuim, că‑i conştientizăm tradiţiile şi cultura, ceea ce este valabil doar într‑o foarte mică măsură. În al treilea rând, am fost marcată de anumite reprezentări ale activităţii viticole de aici, între care cele provenite din comunism, puternic ideologizate, foarte greu de analizat şi în zilele noastre.
Vom converti aceste greutăţi în premise şi ipoteze de lucru, ceea ce implică, se subînţelege, şi o incursiune în diacronia temei, cu lecturi despre raportările şi atitudinile faţă de vin ale unor autori străini, din ţările cu tradiţie enologică, şi ale unor autor români din diferite epoci. După o primă etapă de documentare bibliografică, am constat că avem nevoie de un criteriu de structurare, existând mai multe tipuri de discurs despre vin, respectiv, mai multe discipline care şi‑au făcut din el obiect de studiu. Am realizat că există trei ipostaze mari care îi sunt recunoscute şi/sau atribuite: aliment – în sensul primar al termenului; (aliment) simbol – în diferite tradiţii şi religii precreştine, cardinal în creştinism prin prisma folosirii sale în primirea euharistiei, reprezentând sângele Mântuitorului; obiect estetic – în sensul care i se dă mai ales în zilele noastre prin prisma evoluţiei extraordinare a enologiei şi altor ramuri ce se ocupă cu semnificaţiile şi calităţile sale, dezvoltându‑se, pe acest fond, o adevărată cultură a degustării.
Cele trei ipostaze le‑am prezentat, întrucâtva, şi în ordinea cronologică a dominării lor pe parcursul istoriei, am putea spune, deşi ele se întrepătrund dintotdeauna. Astfel de distincţii se pot face numai în cadrul unor analize formale, pe care vom încerca să le realizăm pe parcursul tezei de faţă.
Majoritatea autorilor consideră că vinul nu a fost niciodată un simplu aliment, că întotdeauna a avut o încărcătură culturală şi spirituală aparte. De altfel, în gândirea tradiţională, pe care o regăsim în cultura noastră populară şi în creştinism, orice act şi întreprindere are un dublu sens: unul manifestat în lumea concretă, a cotidianului, iar celălalt fiind cel al rezonanţelor faptelor noastre în plan spiritual. Cele două dimensiuni sunt strâns legate, se întrepătrund, individul proiectându‑şi şi resimţind simultan fiecare faptă a sa, în ambele sensuri. Ceea ce înseamnă că, mai ales primele două ipostaze, cum le‑am numit, sunt aproape imposibil de departajat, ceea ce ne obligă să le tratăm ca atare.
Vom folosi metode şi instrumente de analiză specifice etnologiei şi antropologiei culturale, conştientizând necesitatea disponibilităţii interdisciplinare, date fiind tipurile de discurs pe care le supunem analizei. Astfel, vom apela frecvent la criteriile istoriei culturale, la resorturile teoretice şi metodologice ale studiilor literare şi ale istoriei artei. Viţa‑de vie‑şi vinul sunt teme recurente în întreaga istorie a literaturii şi în istoria artei.
Vom folosi, explicit şi implicit, sugestii şi metode specifice mitocriticii. Vom încerca să avem o deschidere postmodernă asupra temei, fiindcă şi evoluţia vinului solicită o atare abordare. Astfel, pornind de la fondul mitologic şi de la obiceiurile populare cu şi despre viţa‑de‑vie şi vin, vom ajunge la estetizarea consumului său din prezent. Gastronomia şi consumul de băuturi alcoolice nu au scăpat fenomenului de hiperestetizare care se manifestă în postmodernitate. Dimpotrivă, au contribuit la el, aşa cum vinul a fost implicat de‑a lungul întregii istorii, în schimbările de gust şi de sensibilitate.
A fost fascinant să descoperim, pe parcursul documentării, că am avut în Constantin Brâncoveanu un adevărat cunoscător şi degustător, fiind un om (şi domnitor) a cărui cultură s‑a răsfrânt într‑un mod productiv asupra societăţii româneşti. Am descoperit, în persoana lui Al. O. Teodoreanu, un mare rafinat al bucătăriei şi al scrisului, dar şi al antropologiei alimentare, înțeleasă în sensul ei cel mai actual. Informaţiile pe care le furnizează sunt de prim interes pentru cercetătorul orientat şi spre cultura populară urbană, nu doar spre cea rurală. De altfel, interacţiunile dintre cele două falii cunosc tot mai multe tipuri de manifestări, interacţiuni, şi schimburi.
Provocarea este să introducem toate aceste reprezentări ale viţei de vie şi vinului într‑un discurs ştiinţific coerent, în care datele să fie corelate, să descoperim legăturile, continuităţile şi discontinuităţile semnificative din evoluţia percepţiei şi concepţiei asupra specialei băuturi de care ne ocupăm. Ne raportăm la vin atât prin prisma simţurilor noastre (chimice, cum numesc unii specialişti mirosul şi gustul), respectiv a gustului şi sensibilităţi, cât şi prin prisma culturii, fiindcă reprezintă o băutură arhetipală şi, deopotrivă, foarte prezentă, contemporană, venind în întâmpinarea mai multor tipuri de nevoi ale omului contemporan.
Vinul n‑a fost niciodată băut doar să satisfacă setea. De altfel, în plan simbolic şi/sau metaforic, de multe ori o sporeşte, creând o predispoziţie anume pentru cunoaştere, generând ceea ce scriitorii şi artiştii numesc inspiraţie. Vinul e şi un stimulent, însă consumat în exces are efectele secundare negative pe care le are orice băutură alcoolică.
Vom structura lucrarea în cinci capitole, fiecare având subcapitole potrivit evoluţiei demonstraţiei şi descrierii analitice a vinului. Vom avea o abordare dinspre general spre particular, dinspre reprezentările universale ale vinului spre acelea naţionale, linie pe care ne va fi greu să o ţinem pentru că uneori diferenţele de atitudine sunt mari, alteori aproape că nu există. Comerţul cu vin e o îndeletnicire veche pe actualul teritoriu al României, care a luat, din vechime, şi drumul exportului, ceea ce înseamnă şi o perspectivă transnaţională asupra acestui produs. Ne vom focaliza, în cele din urmă, asupra istoriilor, legendelor şi reprezentărilor podgoriilor şi vinului din arealul cultural al Drăgăşanilor, acesta având una dintre cele mai bogate tradiţii viti‑vinicole din România, din Balcani şi din Europa de Est şi centrală. Aprecierea nu e deloc una protocolară şi nu e nici rodul reprezentărilor imaginare care lucrează de obicei în crearea unor mituri identitar‑culturale.
În această ordine de idei, CAPITOLUL I îl vom intitula REPREZENTĂRI CULTURALE ŞI SIMBOLISTICI ALE VINULUI şi vom descrie, la modul general, „Fondul mitologic” al vinului, relaţia dintre vin şi sacralitate, varii istorii şi mitologii ancestrale, precum şi noile mitologii, moderne sau contemporane, ale acestei licori, pe care le considerăm relevante în economia perspectivei pe care o propunem. Vom pune în discuţie şi „Filosofii şi estetici ale vinului” în sensul pe care îl semnalam şi anterior.
Tot pe parcursul primului capitol, după această primă descriere generală a reprezentărilor vinului, ne vom angaja şi în fixarea „Aspectelor metodologice” la care ne vom raporta direct sau indirect pe tot parcursul lucrării. Am enunţat deja opinia că există o „Necesitate a perspectivelor interdisciplinare”, specifică antropologiei postmoderniste, ale cărei resorturi epistemologice le vom sintetiza. Prin intermediul acestor teorii am conştientizat cât de importante sunt textualizările şi discursurile în sine în acest tip de cunoaştere. Putem avea, în consecinţă, o abordare adecvată a conceptului de legendă şi a mecanismelor acesteia. Le vom corela cu mutaţiile funcţionale pe care le descrie Mihai Pop în fundamentala lucrare Obiceiuri tradiţionale româneşti. Este cartea care ne‑a ajutat să înţelegem dinamica şi resorturile culturii populare, elementele sale cele mai rezistente. Pe acest fond, vom face „Câteva considerații despre documentare”, pentru că anumite textualizări au fost pur şi simplu perpetuate în lucrările locale cu aspect monografic, fără nicio perspectivă critică.
CAPITOLUL II va fi dedicat ISTORIILOR VINULUI ÎN CULTURA ROMÂNĂ, cu incursiuni în istoria şi legendele VINULUI DE DRĂGĂŞANI. Vom încerca să păstrăm criteriul cronologic, însă tocmai tipul de narativizare antropologică pentru care am optat ne determină să facem referiri în permanenţă la percepţia actuală asupra fenomenelor şi caracteristicilor reconstituite istoric. Vom expune, pe baza documentelor şi a bibliografiilor de specialitate o serie de „Istorii şi tradiţii ale vinului în cultura română premodernă”, urmând să decupăm „Cadrul istoric” al „Podgoriilor Drăgăşanilor”.
În CAPITOLUL III vom analiza VIȚA DE VIE ŞI VINUL ÎN CULTURA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ, aşa cum reiese din prezenţa sa în Calendarele poporului român, cu sărbătorile dedicate activităţilor viti‑vinicole sau cu ospeţele în care vinul e o prezenţă obligatorie, cu o încărcătură simbolică bine definită, complexă în semnificaţii. Este motivul pentru care descriem „Ipostazele şi funcţiile obiceiurilor şi miturilor culturii populare” din „Fondul mitologic românesc”, aşa cum a fost el plăsmuit de antropologi.
În acest capitol ne vom achita şi de prima parte pe care o anunţă titlul lucrării noastre, adică „Legendele vinului”, cu circulaţie pe arii extinse, ajungând apoi din nou la arealul Drăgăşanilor. Am propus, cu aceleaşi rezerve ca cele descrise mai sus când vine vorba de distingerea unor sub‑categorii, între „Legende populare identitare” şi „Legende şi mistificări ale originilor unor soiuri de struguri sau ale unor vinuri”, dar, cum am subliniat, este o structurare formală, necesară pentru sistematizarea demersului. După descrierea analitică a acestor legende, vom propune şi o „O analiză istorico‑antropologică”, cu noi contextualizări ale documentelor şi informaţiilor istorice, însă dintr‑o perspectivă antropologică şi/sau a istoriei sociale, nu a istoriei redusă la marile evenimente şi fenomene. O astfel de incursiune este necesară și pentru a verifica rezonanţele şi ecourile istorice ale legendelor, fără să însemne că le confruntăm cu un referent prestabilit.
Pentru CAPITOLUL IV avansăm titlul IMPORTANŢA VINULUI PENTRU COMUNIUNEA ALIMENTARĂ, cu o expresie inspirată din cartea domnului profesor Nicolae Panea, Folclorul literar românesc. Pâinea, vinul şi sarea. Ospitalitatea şi moartea (2005). Din punct de vedere ideatic, este cartea care ne‑a influenţat probabil cel mai mult, ghidându‑ne în permanenţă după cele două idei centrale ale sale: „ospăţul ca formă de valorizare prin comuniune alimentară” şi ospitalitate ca funcţie a întregului sistem al culturii populare româneşti: adică deschiderea spre celălalt, fie el aproapele, fie strămoşii (primul capitol numindu‑se Ospitalitatea şi moartea), fie străinul, pe care ni‑l apropiem pentru a putea comunica. Vom formula însă „Perspective antropologice şi culturale asupra alimentaţiei” având şi multe alte trimiteri bibliografice. În susţinerea lor, vom descrie câteva desfăşurări ale „Ospeţelor şi vinurilor la români”, pentru ca la final să propunem un capitol intitulat „Vinul şi gastronomia la români”, unde ne vom ocupa cu precădere de câteva texte ale lui Al. O. Teodoreanu din cartea postumă Gastronomice.
În CAPITOLUL V ne vom ocupa de REPREZENTĂRILE VIŢEI DE VIE ŞI ALE VINULUI ÎN ARTA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ. O lucrare cardinală din acest punct de vedere, pentru demonstraţia noastră, alături de cea indicată anterior, este O istorie literară a vinului din România de Răzvan Voncu. Istoricul literar oferă o filtrare critică a aproape tuturor materialelor care circulă despre viţa de vie şi vinurile Drăgăşanilor. Ne vom raporta în permanenţă la ea.
Începem această lucrare pornind şi de la câteva idei care ne‑au motivat în prealabil în demersul nostru. Două dintre ele sunt cuprinse în catrenul pe care ni l‑am ales ca motto. Prima e fascinaţia pentru existenţa milenară a viţei de vie şi a vinificaţiei pe teritoriul actual al României, fiindu‑le atribuite origini pelasge, adică mitologice, de fapt. Cea de‑a doua ţine de una dintre trăsăturile omului de pe aceste meleaguri: cumpătarea – semnalată şi de autorii străini, fiind poate principala valoare morală a sistemului de credinţe al românilor. În acest sens putem citi şi Calendarul ortodox şi popular, având la dispoziţie o formă exhaustivă şi sistematică realizată de Antoaneta Olteanu, lucrarea la care ne vom raporta, de asemenea, în permanenţă. Astfel putem citi şi legenda incendierii podgoriilor de către Burebista, care e puţin probabil să fie avut proporţiile pe care mitologia şi chiar istoriografia i le‑au conferit, după cum vom demonstra. Interpretarea ar fi că numai din interiorul unui sistem moral bine articulat se putea acţiona sau imagina în acest sens. Interdicţiile şi postul sunt omniprezente în viaţa românilor, care prin intermediul lor relaţionează cu divinităţile pentru a le îndupleca şi pentru reglarea naturii, de care depind toate activităţile lor agricole, deci existenţiale.
De altfel, una dintre aprecierile care înnobilează vinurile de Drăgăşani, aparţinându‑i lui Constantin Brâncuşi, relevă cumpătarea: „Vinul nostru uşor de Drăgăşani şi de Corcova Bibeştilor este doftorie şi bucurie curată, dacă‑l bei cu şart; daca‑l bei fără cap, te dă peste cap”. Cuvântul şart are, potrivit DEX‑ului, ca sinonime noţiuni precum rânduială şi tradiţie, sintetizând, în cazul de faţă, o întreagă conduită, pentru că vinul presupune, înainte de toate, autocontrol. Polarizarea simbolică a vinului, între bun – rău, depinde, aşadar, în totalitate de comportamentul individului, care poate beneficia de calităţile curative ale specialei licori sau, dimpotrivă, îşi poate pierde minţile abuzând de el. Vom vedea, prin prisma literaturii, mai exact a nuvelei La „Grandiflora” de Gib. I. Mihăescu – pentru a fi exacţi, ce efecte negative poate avea la nivelul interpersonal şi social atunci vinul când nu mai intermediază un banchet, ci un hedonism fără temei.
Am descoperit, cu această ocazie, că există o importantă dimensiune ecologică a culturii populare româneşti, puternic spiritualizată, bazată pe ideea de armonie, numită adesea prin intermediul frumosului cuvânt orânduială. Relaţia cu plantele şi copacii sunt, în acest registru, de natură spirituală, fiind întreţinute prin ample practici şi ritualizări. Ele îi asigură individului baza existenţei şi, deopotrivă, relaţia cu strămoşii, pentru care trebuie să dea de pomană.
Şi degustările contemporane presupun autocontrol şi ritualizare. Presupun o relaţie specială cu vinul, care trebuie consumat în cantităţile potrivite pentru a‑şi dezvălui calităţile. Excesul este, şi în acest caz, contraindicat, anulează dimensiunea estetică pe care i‑o putem descoperi numai printr‑o practică anume. De‑asta consumul a devenit, după cum vom vedea în ultimul capitol al lucrării, cel de‑al VI‑lea, un fel de performance. În acest sens, vinul nu e asociat numai cu brânzeturi sau cu anumite mâncăruri, după cum se sugerează adesea, ci şi cu muzică sau cu literatură, fie în mod direct – pentru ambianţă, fie prin rememorare, uneori aproape reflexivă, a dimensiunilor sale culturale. Atât Constantin Brâncoveanu, cât şi Gib. Mihăescu, însoţea vinul de Drăgăşani, după cum vom vedea, cu lecturi.
Din toate aceste puncte de vedere, vinul este şi un element definitoriu al identităţii naţionale. Iar, în acest sens, s‑a descoperit că este rezultatul a ceea ce francezii numesc terroir, un termen greu de definit, atât concept, cât şi metaforă, care trimite la imanenţa, temperamentul şi caracterul vinului de calitate.

Dacă dorești să iți exprimi părerea despre acest produs poți adăuga un review.

Scrie un review