Chiar dacă în calitate de Român, îmi doresc din toată inima ca istoria și limba neamului nostru să fie validate drept pietre de temelie ale reconsiderării istoriei europene ( legitimând nu numai prezenta noastră în ansamblul actual al valorilor continentale, ci și confirmarea unei tradiții fundamentale, generatoare de cultură), cred ca nu trebuie în nici un caz împinsă căruța înaintea cailor și să hăulim în cor concluzii emoționale, absolut în pagubă de credibilitate, înainte de a demonstra convingător și, foarte important, valabil din punct de vedere științific, mozaicul informational pe care ne fundamentăm propunerea de reconsiderare istorică. În acest sens, orice aproximări sau concluzionări pripite care ignoră exactitatea documentară (adica verificabilă), oricât de bine intenționate ar fi, aduc evidența vulnerabilitații lor un deserviciu efortului real de cercetare.
Prof. TIMOTEI URSU este membru al sectiei de Studii Istorice si Arheologice a Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania. Este absolvent (1962) al Facultatii de Filologie-Istorie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, sectia Regie de Film si Televiziune (1969). A fost coordonator stiintific al Echipei de Studiu Interdisciplinar la Sanctuarele Dacice din Muntii Orastiei din cadrul Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania - AOSR (1982-1985) si autor al proiectului unei echipe complexe de studiu multidisciplinar a AOSR vizand relicvele dacice din Muntii Orastiei (2012-2017). Este, de asemenea, autorul „Procedeului URTIM” de analiza spectrografica subterana a imaginilor satelitare, cu aplicatie speciala in siturile arheologice.
Este autorul volumelor „America Anul Intai” (New York, 2004, versuri si pictura); „Si nu ne duce pre noi in ispita!...” (articole politice, New York, 2006); „Pledoarii Pro-Dacice” (Cluj-Napoca, 2009) si „Kogaion. Cercetari Multidisciplinare la sanctuarele dacice din Muntii Orastiei” (editia I, Cluj-Napoca, 2010), ultimele doua - analize in domeniul culturii geto-dacice. A fost un asiduu colaborator, cu articole de istoriografie, al revistei DACIA MAGAZIN din Romania (2004-2009).
Este cunoscut, de asemenea, prin activitatea sa de regizor si scenarist de film si televiziune de pana la 1982 (filmele DECOLAREA, SEPTEMBRIE, AL PATRULEA STOL, STRIDIA SI PERLA, BANCHIZA, NUNTA INSANGERATA etc.) si ca participant activ la emisiuni de televiziune in Romania si SUA, dedicate cercetarilor in domeniul civilizatiei geto-dacice. Intre numeroasele sale calatorii in jurul lumii, se remarca cele cu aplicatii in cunoasterea vechilor culturi umane din Japonia, Africa de Sud, Grecia, Insulele Canare, Yucatan-Mexic si Peru. Intre 1989 - 2004 a avut o intensa activitate jurnalistica in mass-media de limba romana din SUA, fiind director al revistelor „FOAIE” (1996-1999), „LUMEA LIBERA” (2000-2004) si corespondent de la New York al emisiunilor de limba romana ale BBC.
INTRODUCTIV / 7
IORDANES: UN IZVOR ISTORIC DE IMPORTANTA CAPITALA*
„DE GETICAE GENTIS ORIGINE AC REBUS GESTIS“ / 9
UN DOCUMENT ESENTIAL PENTRU NOI SI „CONFUZIA“ AUTORULUI / 10
UN IORDANES „AUTENTIC“… / 15
LA CE SUNT BUNE „GRESELILE“… / 19
LA „MUNTELE SFANT AL GETILOR“ / 21
DOUA PASAJE SEMNIFICATIVE: **69-71 si **74-75 / 23
„SARMIZEGETUSA” sau „KOGAION“ ? (2004) / 34
RECITIND MAI ATENT PAGINILE SCRISE / 34
CINE A „MUTAT“ CAPITALA DACILOR IN MUNTII ORASTIEI? / 46
CONCLUZIILE IPOTEZEI / 54
IPOTEZE LINGVISTICE PRIVIND DENUMIREA „KOGAION“ / 58
Universitatea Cambridge (Anglia), Prof. E.J. RAPSON: (din) ISTORIA INDIEI (volumul I, 1922, capitolul III. pag. 65-76) / 67
MASSA GETI SAU MASSA SCITI (comunicare la al VIII lea Congres International de Dacologie, Bucuresti, 2007) / 80
GETII „HIPERBOREI“ / 88
UN MODUL DE LUNGIME „DAC“ (2008) / 104
REFERITOR LA VECHIMEA GETO DACILOR (2015) / 127
DE LA Dl. CIUCA LA NALUCIREA „ORASULUI SUBTERAN“ (2011) / 136
RUGACIUNEA „TATAL NOSTRU“ in LIMBA... DACA ?! / 152
RESEDINTA LUI BUREBISTA / 160
PLANSE / 171
Chiar dacă în calitate de Român, îmi doresc din toată inima ca istoria și limba neamului nostru să fie validate drept pietre de temelie ale reconsiderării istoriei europene ( legitimând nu numai prezenta noastră în ansamblul actual al valorilor continentale, ci și confirmarea unei tradiții fundamentale, generatoare de cultură), cred ca nu trebuie în nici un caz împinsă căruța înaintea cailor și să hăulim în cor concluzii emoționale, absolut în pagubă de credibilitate, înainte de a demonstra convingător și, foarte important, valabil din punct de vedere științific, mozaicul informational pe care ne fundamentăm propunerea de reconsiderare istorică. În acest sens, orice aproximări sau concluzionări pripite care ignoră exactitatea documentară (adica verificabilă), oricât de bine intenționate ar fi, aduc evidența vulnerabilitații lor un deserviciu efortului real de cercetare.