Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro:  0745 204 115     

Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783     

Editura Universitara Relatii si interferente romano-franceze in epoca Luminilor (1769-1834). Studii

-7%
25,00 Lei 23,25 Lei

ISBN: 978-606-28-0646-0

DOI: 10.5682/9786062806460

Anul publicării: 2017

Pagini: 204

Editura: Editura Universitara

Autor: Nicolae Isar

In stoc
Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 9786062806460 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Download (1)
  • Autori
  • Cuprins
  • Review-uri (0)

Problematica legăturilor româno-franceze şi a influentei franceze in Tările Române a intrat de timpuriu in preocupările noastre, mai intâi cu prilejul elaborării unei teme din planul de cercetare al Catedrei de Istorie a românilor din cadrul Facultătii de Istorie a Universitătii din Bucureşti. Este vorba de o temă care a luat forma unui mic volum, aflat mai multi ani in portofoliul Editurii Academiei Române şi apărut, in cele din urmă, in anul 1991, sub titlul Publicişti francezi şi cauza română. 1834-1859. Şi cu o intârziere de ani buni, volumul a obtinut premiul „N. Bălcescu” al Academiei Române pe anul 1993. El a fost urmat in anul următor de un volum ajutător activitătilor didactice, intitulat, Istoria modernă a românilor. Imaginea societătii româneşti in Franta (1774-1848), apărut la Tipografia Universitătii din Bucureşti, la o dată când nu exista incă Editura Universitătii.

Dar această problematică, in paralel, a fost implicată de preocupările noastre privind iluminismul in Principatele Române, concretizate cu elaborarea monografiei Principatele Române in epoca Luminilor (1770-1830). Cultura, spiritul critic, geneza ideii nationale, apărută in anul 1999 in Editura Universitătii din Bucureşti şi reeditată in anul 2005.

Deşi descurajat la un moment dat in domeniul cercetării istoriei relatiilor româno-franceze – descurajat de eşecul unei solicitări de documentare in Franta – solicitare făcută in mod expres şi respinsă tot in mod expres –, ne-am axat pe elaborarea de studii de specialitate, până in anul 1989, mai putin expuse rigorilor cenzurii. Astfel, succesiv, ne-au apărut in diferite periodice studii privind: legăturile cu Franta ale cultivatului boier  moldovean, N. Rosetti-Roznovanu, tineretul român la studii in Franta in secolul XIX, diverse călătorii franceze in Principate in epoca Luminilor; studii despre Saint-Marc Girardin, A. Ubicini, F. Colson, J.A. Vaillant ş.a. in raport cu românii, mai ales in epoca de la 1848.

Am inteles să aduc la un loc aceste studii răspândite in diferite periodice, publicând volumul Mărturii şi preocupări franceze privitoare la Români. Sec. XVIII-XIX, apărut la Editura Universitătii din Bucureşti, in anul 2005. Recent am completat această lucrare, cu volumul Epoca paşoptistă in mărturii franceze, apărut in Editura Universitară (Bucureşti, 2017).

Făcând sumarul acestor volume sau studii, in cele din urmă, am realizat că rămăseseră neincorporate intr-un volum materialele privind epoca Luminilor, care intraseră initial in preocupările noastre. Aşadar, in volumul de fată, sub titlul Relatii şi interferente româno-franceze in epoca Luminilor. 1769-1834, cuprindem mai intâi un studiu introductiv privind istoriografia relatiilor româno-franceze, care, de la data publicării, in 1992, nu a fost reeditat; apoi, o prezentare a călătorilor francezi in Principate in epoca Luminilor, precum şi sistematizarea pe probleme importante a opiniilor acestora despre români (originea românilor, caracterul regimului fanariot, realităti socio-economice ş.a.). In a doua parte a volumului, reedităm studiile privind N. Rosetti-Roznovanu şi tineretul studios la Paris, in sec. XIX, privind influenta ideologiei occidentale in Principate, cu trimitere specială la influenta franceză.

Privind analizele noastre şi aparatul critic, in incheiere, cum uşor se poate observa, ar fi de mentionat faptul că nu am folosit textele din volumele corespunzătoare ale remarcabilei colectii de Călători străini in Tările Române, elaborată de cercetătorii Institutului de Istorie „N. Iorga”. Explicatia este simplă: in majoritatea lor, studiile noastre au fost elaborate inainte de Relatii şi interferente româno-franceze in epoca Luminilor (1769-1834) publicarea volumelor care ne interesau din cunoscuta colectie. Pe de altă parte, oricum, pasiunea unei cercetări autentice presupune de la sine necesitatea studiului izvoarelor originale – in cazul de fată, lucrările călătorilor francezi –, chiar dacă acestea au fost sau nu publicate de diverşi specialişti.

 In aceeaşi ordine de idei, trebuie să precizăm că, tinând seama de structura volumului nostru, marcată cu subtitlul Studii, cu o cronologie care merge până in anul 1989, in mod firesc nu regăsim in acest volum trimiteri la valoroasele contributii din ultimul timp ale cercetătorilor Institutului de Istorie „N. Iorga” sau ai altor institute (de genul volumului, Societatea românească intre modern şi exotic văzută de călători străini (1800-1847), având drept coordonatori pe Ileana Căzan şi Irina Gavrilă, apărută nu demult in Edit. Oscar Print”).

Pentru lectura textului volumului, de asemenea, ar trebui subliniat că fiind vorba de studii elaborate la date diferite, cu multi ani in urmă, se intelege că ele au in vedere stadiul evolutiei cercetărilor de la aceste date. Avem in vedere cu deosebire primul capitol privind istoriografia relatiilor româno-franceze, publicat in anul 1992, cu analize care se opresc la anul 1989, cititorii urmând să tină seama de acest detaliu.

In concluzie, astfel conceput volumul nostru, cu o serie de studii răspândite in diferite volume tematice sau publicatii, sperăm ca el să se constituie intr-o lucrare de interes pentru specialiştii in epoca Luminilor, cât şi pentru un public cititor mai larg.

Autorul

  • Relatii si interferente romano-franceze in epoca Luminilor (1769-1834). Studii

    Descarca
Nicolae Isar


Prof. univ. dr. NICOLAE ISAR s-a născut în anul 1937, în oraşul Slănic-Prahova.

Absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti în anul 1962, apoi cadru didactic în această facultate, parcurgând toate treptele universitare, de la preparator la profesor titular (în 1995).

Doctor în istorie din 1973, conducător de doctorate din 1997.

Profesor consultant din octombrie 2007.

Specialist în istoria modernă a Românilor, având ca direcţii prioritare de cercetare istoria învăţământului şi culturii, istoria instituţiilor etc.

Este laureat a două premii ştiinţifice ale Academiei Române: „N. Iorga”, 1985; „N. Bălcescu”, 1993.

A publicat de-a-lungul timpului 30 de cărţi şi peste 100 de studii şi articole ştiinţifice în reviste de specialitate.

Dintre cărţi amintim:
- Publiciştii francezi şi cauza română (1854-1859), 1991 (Premiul N. Bălcescu al Academiei Române pe anul 1993);

- Şcoala naţională de la Sf. Sava şi spiritul epocii (1818-1859), 1994;

- Principatele Române în epoca Luminilor (1770-1830), 1999 şi 2005;

- Istoria modernă a Românilor. I (1774-1848), 2001 şi 2005;

- Istoria modernă a Românilor. Edificarea statului naţional (1848-1866), 2002;

- Istoria modernă a Românilor. II. (1848-1878), 2003 şi 2005;

- Sub semnul romantismului. De la domnitorul Gh. Bibescu la scriitorul Simeon Marcovici, 2003;

- Cultură naţională şi spirit european. De la şcoala lui Gheorghe Lazăr la Universitatea din Bucureşti (1818-1864), 2004;

- Principatele Române de la 1821 la 1848. Sub semnul renaşterii naţionale, 2004;

- Mărturii şi preocupări franceze privitoare la Români. Secolele XVIII-XIX, 2005;

- Din istoria generaţiei de la 1848. Revoluţie, exil – destin istoric, 2006;

- Istoria modernă a românilor (1774/1784-1918), 2006;

- Sub semnul Luminilor. Figuri din epoca de la 1821, 2006;

- Relaţiile Stat-Biserică în România modernă (1821-1914), 2007;

- Doctrina şi legislaţia junimist-conservatoare în dezbaterile Parlamentului român. (1891-1895), 2007;

- Nicolae Iorga în apărarea memoriei domnitorului Alexandru Ioan Cuza, 2007;

- Revoluţia de la 1848 în Ţările Române.  Cu un studiu privind personalitatea lui N. Bălcescu în viziunea lui N. Iorga, 2008;

- Din istoria politică a Principatelor Române. De la Fanarioţi la Domniile naţionale (1774-1829), 2008;

- De la ortodoxie la redeşteptare naţională. Viaţa şi opera lui Eufrosin Poteca (1787-1858), 2008.

- Mari români în viziunea lui Nicolae Iorga, 2009

- România sub semnul modernizării. De la Alexandru Ioan Cuza la Carol I, 2010

Prefata/ 5
I. Introducere in istorografia relatiilor romanofranceze (pana in anul 1989)/ 9
II. Calatori francezi in Principatele Romane in epoca Luminilor (1770-1830) /37
III. Originea romanilor si trecutul lor de lupta in viziunea calatorilor francezi/ 67
IV. Critica domniilor fanariote si dominatiei otomane in scrierile calatorilor francezi/ 78
V. Cauzele revolutiei din 1821 in viziunea calatorilor francezi/ 90
VI. Structuri economico-sociale din Principate in viziunea calatorilor francezi / 103
VII. Romanii la studii in Franta in anii 1800-1834 /126
VIII. Les relations de N. Rosetti-Roznovanu avec les érudits français et la culture français /152
IX. Circulatia valorilor Occidentale in Principatele Romane in epoca Luminilor/ 182
 

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!