Amenajarea teritoriului este o activitate esentiala a societatii umane, a carei valoare si complexitate creste pe masura dezvoltarii tehnicii si a civilizatiei umane. Conceptul de amenajare isi are originea in necesitatea adaptarii spatiului la problemele ridicate de cresterea demografica si dezvoltarea economica, de necesitatea de a utiliza teritoriul in favoarea societatii umane, de a utiliza resursele din spatiul respectiv , pentru ca ele sa satisfaca nevoile umane pe termen lung, fara a aduce prejudicii mari componentei naturale.
Amenajarea teritoriului, in forma sa cea mai simpla, reprezinta ansamblul actiunilor de pregatire a unui teritoriu prin executarea unor lucrari de echipare, asanare, nivelare, plantare, defrisare, desalinizare, terasare, etc., pentru a-l face corespunzator unor functiuni si destinatii stabilite prin studiul de sistematizare.
Amenajarea complexa a teritoriului constituie un instrument important pentru modelarea spatiului geografic, conform valentelor sale economice, particularitatilor sociale si specificului natural, si reprezinta, la randul ei, totalitatea masurilor tehnice si a lucrarilor intreprinse intr-un ansamblu de actiuni coordonate, in scopul organizarii armonioase a spatiului, valorificarii superioare a resurselor naturale si umane, echiparii teritoriului cu cai de comunicatie, zonarii productiei agricole etc. (Erdeli G. si colab., 2000).
Amenajarea teritoriului urmareste punerea de acord a nevoilor umane (individuale si sociale) cu resursele, al potentialului real al mediului natural si/ sau construit − pe de o parte − cu nivelul tehnologic si resursele funciare disponibile − pe de alta parte − in conditiile protejarii si conservarii patrimoniului existent.
Amenajarea (sistematizarea) teritoriala si locala se realizeaza in concordanta cu programele si prevederile strategiei de dezvoltare social-economica, prevederile programelor nationale pentru dezvoltarea diferitelor ramuri si activitati, precum si a planurilor de dezvoltare in profil regional sau zonal, creand cadrul dezvoltarii armonioase a teritoriului, ameliorarea calitatii vietii oamenilor si colectivitatilor umane. Ea indeplineste doua conditii logice: este concreta, asigurand satisfacerea cerintelor de gestiune si dezvoltare curenta si de perspectiva, adica tine seama de necesitatea modificarilor ulterioare in procesul de dezvoltare durabila (I. Bold, A. Craciun, 1999, p. 103).
▪ Amenajarea presupune transformari ce trebuie facute in corelatie cu calitatea sistemelor naturale, marimea suprafetei. Prin amenajare se creeaza spatii cu o mai mare eterogenitate decat a celor initiale, efectele amenajarii constand in:
− diferentierea regiunilor sau a spatiilor;
− divizarea productiei si investitiilor in spatiul amenajat;
− divizarea costurilor de mediu;
− redistribuirea in spatiu a activitatilor economice in general (utilizare si gestiune durabila);
− solutionarea unor probleme sociale (forta de munca disponibila, infrastructura).
▪ Finalitatile amenajarii (dupa Ph. Pinchemel) sunt de ordin:
− economic (exploatarea unor resurse cu minimum de investitii), dar se va face distinctia intre politica de amenajare si politica de dezvoltare;
− social (pentru bunastarea populatiei, dezvoltarea serviciilor);
− ecologic (interventii blande in ecosisteme, in scopul prevenirii dezechili- brelor ireversebile).
Amenajarea presupune transformarea, de catre om, a unui sistem natural, respectiv, inlocuirea unor componente ale acestuia. In acelasi timp, amenajarea poate sa vizeze si mediul utilizat deja de catre om, fiind necesar un studiu de evaluare a capacitatii de suport. Transformarile declansate trebuie sa fie in concordanta cu particularitatile regiunii. In functie de amploarea transformarilor declansate, in realizarea amenajarii devine necesara conlucrarea cu specialisti din diverse domenii de activitate (biologi, agronomi, sociologi, economisti, arhitecti, geografi, geologi, geodezi etc.).
▪ Fundamentele amenajarii teritoriale se desprind din urmatoarele considerente:
− Amenajarile teritoriale trebuie sa se faca cu costuri pe care sa le poata suporta o economie nationala intr-un an, de la momentul aplicarii.
− In majoritatea statelor, succesiunea urmata a plecat de la dezvoltarea agriculturii si, in functie de performantele acesteia, legate de resursele naturale, s-au realizat investitii catre domeniile industriale valorificatoare (textile, alimentare, etc.).
− O conditie de baza o reprezinta, asigurarea libertatii de miscare a fortei de munca, in functie de venituri. Nerespectarea acesteia duce la imposibilitatea realizarii prognozelor.
− Costurile amenajarii teritoriale trebuie sa fie cat mai mici, pentru ca populatia sa fie atrasa de ele. Acestea vor fi suportate atat de proprietarii privati, cat si de contribuabili (respectiv bugetul de stat, orientat spre acest domeniu.
▪ Legile care stau la baza amenajarii teritoriale pot fi enuntate astfel:
− Intr-un anumit spatiu, amenajarea teritoriala nu regleaza direct disparitatile dintre centru si periferie, si nici pe cele dintre regiunile amenajate.
− Amenajarea teritoriala trebuie sa se bazeze pe aptitudinea spatiului in care urmeaza a se realiza, pe specializarea acestui spatiu, pe toate elementele si factorii (nationali, sociali, etc.) lui, care dicteaza modul in care se va realiza amenajarea, costurile si mentinerea pe un termen cat mai lung.
− Gestionarea teritoriului va fi realizata de catre autoritatea locala in favoarea celor care populeaza regiunea respectiva, urmand ca surplusul rezultat sa fie oferit regiunilor limitrofe, sau aflate la distante mai mari.
▪ Obiectivele principale ale amenajarii teritoriului se structureaza in jurul unor preocupari de baza, recunoscute si promovate pe plan european:
− Dezvoltarea economico-sociala echilibrata a regiunilor si zonelor tarii, urmarindu-se reducerea dezechilibrelor zonale si sustinerea zonelor ramase in urma.
− Ameliorarea cadrului de viata a locuitorilor (locuintele si dotarea acestora, serviciile publice pentru populatie, etc.).
− Gestionarea responsabila a resurselor naturale si protectia mediului (reducerea conflictelor intre cerintele crescande de resurse si necesitatea conservarii lor, dar si protejarea mediului natural).
− Utilizarea rationala a terenurilor, indeosebi a celor agricole si forestiere.
− Corelarea selectiva a propunerilor de dezvoltarea sectoriala in cadrul planurilor de amenajare a teritoriului, in functie de impactul acestora asupra conditiilor de viata ale populatiei.
In Romania, activitatea de amenajare a teritoriului capata o importanta sporita si o complexitate crescanda in perioada de tranzitie, tinand seama de urmatoarele fenomene si procese:
▪ procesul de descentralizare administrativ-teritoriala, exercitiul autonomiei si responsabilitatii locale, deschidere democratica spre participarea colectivitatilor
la deciziile privind alcatuirea cadrului de viata;
▪ necesitatea adaptarii structurii asezarilor si redefinirea relatiilor asezarii cu teritoriul, ca urmare a instalarii dreptului de proprietate privata asupra terenurilor si a bunurilor imobiliare;
▪ extinderea privatizarii in domeniul locuirii si introducerea conceptelor economiei de piata in domeniul habitatului, al serviciilor si institutiilor publice;
▪ modificarea unor tendinte in evolutia proceselor socio-demografice si aparitia de noi valori sociale (pluralism, autonomie, participare etc.);
▪ noile conditii de gestiune a teritoriului si localitatilor, in prezenta unor metodologii moderne de analiza si interventie, prin extinderea informatizarii si modernizarea tehnologiilor.
Pe aceste coordonate, activitatea de amenajare a teritoriului se constituie intr-un domeniu de sinteza, polemic ancorat in procesul de restructurare-reforma. Rolul sau, in perspectiva mileniului urmator, este acela de a prefigura, intr-o conceptie globala si intr-o viziune pe termen lung (10−15 ani), alternative strategice si coerente in ceea ce priveste:
▪ programele de dezvoltare a infrastructurii de baza a tarii, a gospodaririi unor resurse vitale si a salvgardarii valorilor de patrimoniu national sau a identificariii problemelor retelei de localitati;
▪ promovarea parteneriatului european in integrarea infrastructurilor de transport, telecomunicatii, energie, avand in vedere valorificarea avantajelor potentiale ale Romaniei in contextul european, datorate pozitiei sale geografice, resurselor naturale si socio-economice;
▪integrarea directa in problemele si programele de interes european si international, cum sunt: racordarea la retelele de transport paneuropene − inclusiv magistrala Rhin-Main-Dunare; dezvoltarea zonei Marii Negre sau a zonei deinteres stiintific deosebit − Delta Dunarii.