Miscarea ecologista si jurnalism de mediu - Ana Maria Munteanu

 Internetul este spatiul prin intermediul caruia miscarea ecologista se dezvolta la nivel global ca rezultat al interactiunilor dintre organizatiile de mediu, public, comunitati, companii, mass-media, factori de decizie politica, autoritati locale si nationale, creând un veritabil sistem social (Castells, 2010). Prin intermediul activistilor, voluntarilor si a comunicatorilor pe de o parte, prin relatia cu cercetatori si specialisti din institutele si firmele de cercetare  si mediul academic, miscarea ecologista poate fi definita ca un sistem de mecanisme de alerta cu privire la riscul de degradare ireversibila a mediului, ca un ansamblu de „comportamente colective  care vizeaza corectarea formelor distructive de relatie intre actiunea umana si mediul sau natural, in opozitie cu logica structurala si institutionala predominanta” (Castells, 2010, p.112).  

Aceasta abordare situeaza jurnalismul de mediu la intersectia dintre paradigma discursului si paradigma retelei, un pendul care strabate (strapunge) multiplicitatea si blocajele spatiului intermediar, la un pol fiind miscarile civice iar la celalalt argumentele stiintei, dinamica jurnalismului ca un câmp de intensificare a informatiei de mediu fiind mai curând asociata decât disociata de noua guvernanta retea, dupa caz. 

Nu putem intelege evolutia miscarii ecologiste pe parcursul ultimelor decenii catre guvernanta de mediu europeana si globala, fara pivotarea de catre jurnalisti in agendele politice si mediatice a temelor  de discurs bine cunoscute: incalzire globala, poluare, deforestare, in special a padurilor  din Amazon, Indonezia si Congo,  topirea ghetarilor, armele nucleare, protectia speciilor si ecosistemelor amenintate si altele. Multitudinea de campanii de responsabilizare, sensibilizare si constientizare, conferinte (summituri) la nivel global incepând cu conferinta de la Rio (Earth Summit), precum si implicarea mass-media in productia cotidiana de imagini, in special cele referitoare la dezastrele globale, au generat o constiinta comuna globala asupra provocarilor care ameninta mediul si civilizatia. Iata cum descrie  momentul decisiv al Summitului de la Rio documentul programatic (Keeping Track of Our Changing Environment), prezentat in cadrul jubileului a 20 de ani de la eveniment:

In 1992, prima Conferinta a Organizatiei Natiunilor Unite privind dezvoltarea durabila, cunoscuta ca summitul Pamântului de la Rio, a abordat probleme ca  starea mediului si dezvoltarea durabila.  Unul dintre cele mai importante acorduri ale summitului de la Rio a fost „Agenda 21”, care reprezenta un  plan de actiune adoptat de 178 de guverne pentru a aborda impactul omului asupra mediului la nivel local, national si global, precum si tratatele cheie privind schimbarile climatice, deforestarea si biodiversitatea”. (Keeping Track of Our Changing Environment, United Nations Environment Programme, Nairobi. Published October 2011).

Studiul de fata porneste de la necesitatea asumarii in discursul media a schimbarii profunde atât in cultura politica cât si cea economica actuale, pe de o parte, cât si de la problema implicarii jurnalismului intr-un angajament critic fata de spatiu ca mediu al vietii care modifica setul de valori si prioritatile acestui tip de discurs. Riscul de a trata subsidiar riscurile semnalate in primul rând de ecologia stiintifica in contextul mutatiilor tehnologice si societale generate de globalizare dar care au nevoie de o recodificare in cadrul economiei culturale globale (Appadurai, 1992). Discursul sociologiei media despre societatea civica globala avansat de  Manuel Castells prin conceptul de „network society” si relatiile multidimensionale cu miscarea ecologista ce utilizeaza reteaua digitala fac din jurnalismul de mediu mai mult decât un factor de diseminare si amplificare a unui tip de mesaj, ci si un “loc” reflexiv, de constientizare, de exprimare a unei  noi culturi a environmentului ca parte a unei economii de cunoastere. Relatia dintre jurnalism si comunicarea stiintei mediului va oferi noi noduri de articulare si recodificare culturala – cultura stiintifica vs forme de productie primitive, lipsite de perspectiva durabilitatii -  pentru stiinta si tehnologie, in speta stiinta mediului, guvernanta de mediu care include stiinta in politici publice si diversele sfere publice corespunzatoare  societatilor actuale din perspectiva indivizilor si comunitatilor in primul rând a celor  digitale.  Aceasta relatie constituie un mijloc principal de transmitere a informatiei. Pentru a analiza capacitatea platformei digitale Greenpeace de a-si promova campania de protejare a padurilor organizatia Greenpeace a dezvoltat un circuit de platforme digitale de mediu in intreaga lume. 

In acest scop, am folosit doua concepte cheie elaborate de sociologia retelelor. Conceptul de „network society” (van Djik 1992, Castells, 1996) reprezinta un ansamblu de platforme, a caror infrastructura este formata din retele media si sociale. Pe de alta parte van Dijk a lamurit transversalizarea retelelor si crearea de noi noduri prin proprietatea de scalabilitate (multiplicare) specifica retelelor digitale dar si prin forma culturala a oricarui proces de comunicare, ca productie de informatie  dar si resemnificare amorsata printr-o dinamica accelerata a informatiei in câmpul social. „Miscarea enviromentalista”(eco) este cel de-al doilea concept cheie, care reprezinta toate „formele de comportament colectiv  care vizeaza corectarea formelor distructive de relatie intre actiunea umana si mediul sau natural, in opozitie cu logica structurala si institutionala predominanta” (Castells, 2010). 

Studiul este structurat in doua parti. In prima parte am dezvoltat o perspectiva istorica, sociologica si de analiza a instrumentelor de comunicare utilizate in cadrul miscarii ecologiste,  iar in cea de-a doua parte am realizat studiul de caz holistic comparativ al campaniilor de protejare a padurilor derulate  de organizatia Greenpeace la nivel global si in România urmarind implicarea jurnalistilor in aceste campanii.