Editura Universitara Comicul nimicniciei

nou
35,00 Lei
Volum distins cu PREMIUL al III-lea in cadrul Concursului de manuscrise IMPLINESTE UN VIS - sectiunea CARTE STIINTIFICA

ISBN: 978-606-28-1320-8

DOI: 10.5682/9786062813208

Anul publicării: 2021

Editia: I

Pagini: 230

Editura: Editura Universitara

Autor: Ion Manzatu

In stoc
Limita stoc
- +
Adauga in cos
Cod Produs: 9786062813208 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Download (1)
  • Autori
  • Cuprins
  • Cuvant inainte
  • Unde se gaseste
  • Review-uri (0)
Piesa manifest, cum a fost supranumit Pescarusul lui Cehov, pastreaza proaspat misterul dintai, starnind astazi cunoscatorii iubitorii de teatru cehovian. Prins intr-o disputa cu preopinenti ce nu mai pot, din motive lesne de inteles, sa-i dea raspunsul, autorul prezentei carti scoate la iveala argumente rezistente la intemperiile posibilei opozitii critice, gasind, acolo unde cateva decenii de spectacol au lasat ca model stereotipii de interpretare scenica, mecanisme de respingere a judecatii comune, comode. Acestui scop demonstrativ, autorul ii consacra multa elocinta, iar scopul insusi poate fi expediat intr-o propozitie fara echivoc: scriind Pescarusul, Cehov ne-a dat o comedie a insistat nu o data pe ideea de comedie incercand cu disperare sa-i convinga pe interpretii de la Teatrul Aleksandrinski din Petersburg, de la Teatrul de Arta din Moscova ca ceea ce scrisese trebuia sa ramana comedie pe scena. Fireste, miza argumentarii poate starni oarece nedumeriri in lumea din ce in ce mai populata a cehovistilor, prima intrebare ce se poate ivi s-ar putea rezuma intr-o propozitie de tot simpla: la ce bun reluarea mai vechii dispute?  Insa, dupa ce lectura este dusa pana la capat, concluzia ca prezenta lucrare trebuia scrisa nu pare a fi o gratuitate si, cu atat mai putin, o batere la usi deschise de ceva vreme. Este meritul neindoielnic al autorului care a stiut sa roteasca, pe toate fetele tema care il pasioneaza de o viata (nu exageram afirmand ca autorul se arata preocupat de piesa in discutie de cateva decenii bune), urmand o partie care ii solicita cu asupra de masura inventia critica, pasiunea adunatorului de probe in sprijinul ideii directoare.
La drum, Ion Manzatu porneste cu niste Consideratii generale (obiectul Partii 1), cu sistema, atent fiind la raportul fluctuant, de fiecare data, dintre receptorul operei si valorile curente in epoca, Pescarusul fiind, fara tagada, ceea ce se cheama o opera fundamentala. Cu sistema, deoarece propune un intreg set de filtre estetice, prin care se vede mai bine, mai nuantat procesul de modelare, nu numai estetica a operei de discutat, prioritara fiind emotia. Se urmaresc suplu, convingator legaturile intime dintre geneza operei, a operei cehoviene in speta, a spiritul timpului si imensitatea spatiului rusesc. Nu lipsesc, din lista lecturilor de estetica parcurse, carti de capatai, unele mai mult citate decat citite de contemporanii nostri, si, din cartile altora, autorul prezentei carti extrage dovezile ce i se potrivesc in sprijinirea propriului edificiu teoretic.
Despre produsul informational, intr-o buna cladire de concepte, autorul rosteste lucruri perfect verificabile in epoca; cu ani in urma, Alexandru Calinescu urmarea, amuzat, atent, indatorarea tematica a unui numeros corp de schite si miniaturi cehoviene din perioada de inceput fata de agitatia presei curente, confirmand intuitia lui Viktor Shklovski, cel care sustinea ca, din periferice, multe specii literare avanseaza spre centrul literaturii, impunandu se ca specii noi, originale, chiar avangardiste.
Daca trecem la materia propriu-zisa a cartii, remarcam preocuparea autorului de a ne impartasi ce vazuse doctorul Cehov in jurul sau, pentru ca lumea insufletita de talentul dramaturgului sa prinda consistenta, coagulandu-se intr-un altceva decat realitatea dramaturgilor realisti. Gustul pentru teoretizare il impinge pe Ion Manzatu spre generalizari bine strunite, bine argumentate. Produsul cultural astfel gasit, inglobeaza convingator opera perena a lui Cehov, mentalitatea creatorului, asa cum strabate in opera, fiind mediata de factori care sunt rodul unor paritati disparitati de perceptie. Spatiului rusesc i se gasesc caracteristici diferentiatoare, precum imensitatea, labirintul, maretia. In treacat fie zis, Nikolai Berdeaev, cu unele dintre cartile traduse in romaneste dupa 1989, ar fi fost mai mult decat oportun intr-o asemenea discutie. 
ION MANZATU

Cuvant inainte de Sorina Balanescu  / 7

Introducere  / 13

PARTEA I
Joc de antinomii: De la gand la perceptia gandului  / 17
Revelatie si informatie  / 21 
Tablou de epoca  / 29
Cunoastere si informare /  / 38
Interludiu  / 47
Produs informational. Produs cultural /  / 66
Mentalitate si atitudine  / 103
Nimicnicia ca stare  / 128
Paradoxul  / 132
Fantastic si realist  / 136

PARTEA A II A
Pescarusul (Caiet de regie)  / 139
Istorie   / 140
Structuri  / 144
Functii ale conflictului  / 152
Tema spectacolului  / 158 
Conflictul in Pescarusul   / 163 
Personajul  / 167 
Caracterizarea personajelor  / 173
Arkadina  / 175 
Trigorin  / 178
Treplev  / 181
Nina Zarecinaia  / 184
Masa  / 190
Medvedenko  / 193
Sorin  / 196
Dorn  / 198
Polina  / 200
Samraev  / 203
Spatiul scenic  / 206
Strategii comice  / 211
Incheiere  / 215
Distributia  / 217
Ilustratii  / 219
Bibliografie  / 226

Piesa manifest, cum a fost supranumit Pescarusul lui Cehov, pastreaza proaspat misterul dintai, starnind astazi cunoscatorii iubitorii de teatru cehovian. Prins intr-o disputa cu preopinenti ce nu mai pot, din motive lesne de inteles, sa-i dea raspunsul, autorul prezentei carti scoate la iveala argumente rezistente la intemperiile posibilei opozitii critice, gasind, acolo unde cateva decenii de spectacol au lasat ca model stereotipii de interpretare scenica, mecanisme de respingere a judecatii comune, comode. Acestui scop demonstrativ, autorul ii consacra multa elocinta, iar scopul insusi poate fi expediat intr-o propozitie fara echivoc: scriind Pescarusul, Cehov ne-a dat o comedie a insistat nu o data pe ideea de comedie incercand cu disperare sa-i convinga pe interpretii de la Teatrul Aleksandrinski din Petersburg, de la Teatrul de Arta din Moscova ca ceea ce scrisese trebuia sa ramana comedie pe scena. Fireste, miza argumentarii poate starni oarece nedumeriri in lumea din ce in ce mai populata a cehovistilor, prima intrebare ce se poate ivi s-ar putea rezuma intr-o propozitie de tot simpla: la ce bun reluarea mai vechii dispute?  Insa, dupa ce lectura este dusa pana la capat, concluzia ca prezenta lucrare trebuia scrisa nu pare a fi o gratuitate si, cu atat mai putin, o batere la usi deschise de ceva vreme. Este meritul neindoielnic al autorului care a stiut sa roteasca, pe toate fetele tema care il pasioneaza de o viata (nu exageram afirmand ca autorul se arata preocupat de piesa in discutie de cateva decenii bune), urmand o partie care ii solicita cu asupra de masura inventia critica, pasiunea adunatorului de probe in sprijinul ideii directoare.
La drum, Ion Manzatu porneste cu niste Consideratii generale (obiectul Partii 1), cu sistema, atent fiind la raportul fluctuant, de fiecare data, dintre receptorul operei si valorile curente in epoca, Pescarusul fiind, fara tagada, ceea ce se cheama o opera fundamentala. Cu sistema, deoarece propune un intreg set de filtre estetice, prin care se vede mai bine, mai nuantat procesul de modelare, nu numai estetica a operei de discutat, prioritara fiind emotia. Se urmaresc suplu, convingator legaturile intime dintre geneza operei, a operei cehoviene in speta, a spiritul timpului si imensitatea spatiului rusesc. Nu lipsesc, din lista lecturilor de estetica parcurse, carti de capatai, unele mai mult citate decat citite de contemporanii nostri, si, din cartile altora, autorul prezentei carti extrage dovezile ce i se potrivesc in sprijinirea propriului edificiu teoretic.
Despre produsul informational, intr-o buna cladire de concepte, autorul rosteste lucruri perfect verificabile in epoca; cu ani in urma, Alexandru Calinescu urmarea, amuzat, atent, indatorarea tematica a unui numeros corp de schite si miniaturi cehoviene din perioada de inceput fata de agitatia presei curente, confirmand intuitia lui Viktor Shklovski, cel care sustinea ca, din periferice, multe specii literare avanseaza spre centrul literaturii, impunandu se ca specii noi, originale, chiar avangardiste.
Daca trecem la materia propriu-zisa a cartii, remarcam preocuparea autorului de a ne impartasi ce vazuse doctorul Cehov in jurul sau, pentru ca lumea insufletita de talentul dramaturgului sa prinda consistenta, coagulandu-se intr-un altceva decat realitatea dramaturgilor realisti. Gustul pentru teoretizare il impinge pe Ion Manzatu spre generalizari bine strunite, bine argumentate. Produsul cultural astfel gasit, inglobeaza convingator opera perena a lui Cehov, mentalitatea creatorului, asa cum strabate in opera, fiind mediata de factori care sunt rodul unor paritati disparitati de perceptie. Spatiului rusesc i se gasesc caracteristici diferentiatoare, precum imensitatea, labirintul, maretia. In treacat fie zis, Nikolai Berdeaev, cu unele dintre cartile traduse in romaneste dupa 1989, ar fi fost mai mult decat oportun intr-o asemenea discutie. 
De la maretie spre antonimica nimicnicie ca stare de spirit, in lucrarea de care ne ocupam se face nefortat. Balansarea intre tragic-comic dubleaza, in planul operei, antinomia sus anuntata: maretie nimicnicie. (Critici de marca, precum Lucian Raicu, pomenit in lucrare, numesc nimicnicia banalitate, cand obiectul discutiei este Nikolai Gogol). Pe contrastul dintre cauza si solutia ce personajul o alege se bizuie comicul cehovian, „atat de greu detectabil, dar cu atat mai seducator, mai plin de suculenta, atunci cand ii patrunzi mecanismul“ constata autorul, facandu-ne extrem de curiosi in a urmari demonstratia pe textul Pescarusul-ui mai cu seama, in spectacolul-aplicatie. In sprijinul riscatei sale pledoarii, Ion Manzatu apeleaza la cartea lui Leonida Teodorescu despre lui Cehov, unde se spune si se probeaza cu exemple suficiente ca o situatie tragica, intoarsa pe dos, genereaza un comic amar (daca piesele sunt cele patru, antologice), ori un comic suculent, daca piesele sunt vodeviluri ori farse intr-un act. Pentru o mai nuantata plasare in contextul critic, putea fi invocat, cel putin, in discutia despre paradoxul comediilor cehoviene, Bogdan Ulmu, cu ale sale eseuri plasate sub semnul lui Cehov, eseuri ce urmareau (il citez pe Bogdan Ulmu) „amestecul de patetic si comic“, prezent, in mai mica sau mai mare masura, in fiecare dintre cele sase piese mari (vezi Bogdan Ulmu, Sub semnul teatrului, Buc., Editura  Eminescu, 1988, p. 8).
In Partea a II-a (Caiet de regie la Pescarusul), conceptele abia gasite sunt puse la lucru cu folos pentru demonstratia alerta, cu afirmatii uneori prea categorice, nesuportand, parca obiectia critica din afara ori, macar, urme de neincredere. Pagini dense, cuceritoare prin neastamparul cu care autorul se apleaca asupra lumii fictionale (de produs cultural) conving de faptul ca avem a face cu o investigatie impinsa pana in panzele nu tocmai stravezii ale textului dramatic, inainte ca acesta sa treaca in concretul scenic. Formulari memorabile, tradand prezenta unui eseist de talent, ne introduc in miezul dezbaterii, ce pastreaza obsesiv in centru tema nimicniciei.
Personajelor lui Cehov nu li se iarta nicicum nesocotinta de a se deda jocului de a „ceva ce mi-ar placea sa fiu“ (p. 50). Singura careia i se ofera sansa de a scapa din incercuirea nimicniciei este Nina Zarecinaia, al carei traseu existential trece de la autoiluzionarea naiva spre trairea asumata cu indarjire, cu patetism; in spectacolul de la Sf. Gheorghe, ce l-am vazut inregistrat, actrita aducea convingere gratie, prospetime inteligenta in rolul acestei Zarecinaia, un pescarus deloc zdrobit in confruntarea cu viata autentica.
Mai departe, tot ce intra sub lupa exegetului devine proba indubitabila, pentru autor, a nimicniciei ce guverneaza destinele individuale din piesa. Interesante, dar, repet, nu lipsite de riscul absolutizarii fara replica sunt microeseurile, randuite pe personaje. Nu se uita nici o clipa ca viziunea de sus, obiectivitatea rece, a lui Cehov, insufla falsilor eroi aparente de mucava, iar sentimentul receptorului, oricat de deformata i-ar fi perceptia trecuta prin filtrele succesive ale unor mentalitati indoielnice, ar trebui sa explodeze intr-un hohot de ras pantagruielic la vederea esecurilor succesive, de care ele, personajele sunt singurele vinovate. La drept vorbind, contrazicandu- pe incitantul autor, nu-l putem vedea pe Cehov doctorul, mult stiutorul de ciudate intamplari si creatorul unor fictiuni atat de enigmatice, amuzandu-se homeric pe seama propriilor fapturi. Din ce am citit (corespondenta pe care, candva intentionam sa o public integral in romaneste), din marturiile contemporanilor lui Cehov nu mai putin, am putut afla ca dramaturgul se amuza complice doar la lectura cu public ori in spectacol a farselor vodevilurilor intr-un act. Cat despre piesele mari; nedumeritoare pentru realizatorii de atunci ai spectacolelor, lasa loc pana astazi, la dispute, dar ne vine greu sa- vedem, cu ochii mintii, razand pantaguelic pe seama vreunuia, dintre eroii (ori falsii sai eroi).
Fisele de personaje, minutioase, neasteptate de multe ori in gasirea de trasaturi, altfel inobservabile pentru unul sau altul dintre cititori, se impun atentiei noastre prin subtile formulari, dar si prin jocul de a ce s-ar intampla cu personajul cutare intr-o anume imprejurare, daca... In voia fanteziei sale regizorale, d-l Manzatu completeaza ceea ce adesea ramane doar schitat in text, mergand cu jocul fanteziei pe cai nebatute adesea. Seducatoare randurile ce-l profileaza pe Trigorin, ca punct de pornire pentru alti previzibili cititori ai teatrului cehovian. Fortate, in schimb, randurile ce-i sunt dedicate personajului Samraev; oricat ne-am stradui, nu-i putem da crezare autorului tezei, cand ni-l incadreaza pe administratorul de mosie printre membrii intelighentiei ruse, prin care intelegem altceva decat autorul. Iarasi, ne vine greu sa-i dam credit cand ni-l prezinta pe Samraev ca iubitul neiubit al Arkadinei, suferind de pe urma acestui afect. Nici linia data insului in spectacol nu ne poate multumi – interpretul din spectacolul de la Sf. Gheorghe nu iese dintr-o stare de continua euforie bahica, obositoare prin constanta. Personajul in cauza si ramane un personaj de esenta comica, fara adancime, din stirpea viitorului, amuzantului, Simeonov Piscik din Livada de visini. Iarasi, nu vom crede ca invatatorul Medvedenko intra in caruselul amoros, ca umbra a Masei, din motiv de parvenitism social; in text; oricat ne-am stradui, nu gasim argumente pentru o asemenea abordare.
Luate in totalitatea lor, crochiurile de personaje raman ispititoare propuneri la indemana amatorilor de Cehov. Nu mai putin ispititoare sunt paginile consacrate proiectului de decor, costum, spatiul scenic fiind conturat cu precizie de specialist care vizualizeaza un loc scenic, facandu-l parte a Ideii de spectacol, personaj cum se regaseste mai ales in final de spectacol.
Spectacolul cu Pescarusul de la Teatrul „Andrei Muresanu“ din Sf.Gheorghe, la care d-l Manzatu semneaza regia artistica, scenografia, concretizeaza, pe viul actoricesc, stradania statornica de a convinge ca avem a face exclusiv cu un comic al nimicniciei existentiale, de azi si din totdeauna, deoarece totul tine de privirea aruncata asupra vietii. Cu cat privirea se proiecteaza mai de sus, cu atat ochiul, deprins cu lectia lui Cehov, va surprinde ,,o lume comica... avand un filon aproape tragic“ (p. 20) Din pacate, ideea regizorala nu e servita totdeauna pe masura dorintelor, de trupa, infiripata vizibil din actori mai mult sau mai putin inzestrati ori doritori sa se supuna ideii propuse de regizor.
Singurul spectacol romanesc de data mai apropiata, care, zice d-l Manzatu, poate sta alaturi reprezentatiei dirijate de domnia sa la Sf.Gheorghe fiind spectacolul de la Targoviste, regizat intr-o cheie apropiata de comicul pur. In rest, chiar reputati regizori au ratat intalnirea cu comicul cehovian in reprezentatii cu Pescarusul, care isi propuneau alte finalitati, in alte registre stilistice. Din cele vazute de noi, la festivalul Cehov, spectacolul de la Targoviste aducea in scena trei actrite tinere, ingenue adevarate, cu destul farmec personal fiecare, ilustrand, in ideea regizorala, trei ipostaze simultane ale Pescarusului.
Dintre „cuvintele potrivite“, ce-l individualizeaza pe autorul acestei lucrari recomandandu-l ca veritabil eseist de vibratie poetica, vibratie, pe alocuri, sever reprimata de  convingerile sigure, indubitabile, as retine una care incheie un capitol important: Cehov nu poate trai intr-o astfel de lume, pentru el, „existenta este o provocare, o aventura in care omul trebuie sa stie sa se bucure, sa rada sa moara in egala masura. Totul trebuie facut cu respect, cu dedicatie, cu modestie, ca expresie a deplinei libertati, pe care numai omul trebuie sa stie sa si-o acorde: restul nu este decat fulgerarea unui  zambet ingaduitor pentru slabiciunile celorlalti...“ (p. 87). Cu respect, cu dedicatie cu dorinta deplinei libertati este lucrarea despre comedia cehoviana, unde d-l Ion Manzatu, vorbind despre altii, despre Cehov, mai cu seama, se vorbeste pe sine, incercand sa se regaseasca ca artist, printre reflexele inselatoare ale operei fundamentale.

Sorina Balanescu

www.editurauniversitara.ro

Scrie un review


Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!