Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 /// Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783

Editura Universitara Pana la capat! - Contributii ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia nationala - Cristian Luis Vasilescu

17,40 Lei

ISBN: 978-606-591-195-6

Anul publicării: 2011

Editia: I

Pagini: 252

Editura: Editura Universitara

Autor: Cristian Luis Vasilescu

Stoc epuizat
Cod Produs: 9786065911956 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Download (1)
  • Cuprins
  • Unde se gaseste
  • Autori
  • Review-uri (0)

La origine, această lucrare a fost o teză de licenţă ce a purtat titlul: Act artistic şi realitate istorică în filmografia lui Sergiu Nicolaescu, susţinută la 3 iulie 2010 în faţa comisiei de evaluare a candidaţilor la titlul de licenţiat al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti. Mulţumesc, pe această cale, coordonatorului ştiinţific al tezei, domnul profesor Ion Bucur, şi acelor profesori care, dezinteresat, m‑au sfătuit pe parcursul elaborării ei.
Elementul de noutate al prezentului text stă în faptul că, spre deosebire de varianta iniţială, în el se regăsesc şi observaţiile domnului Sergiu Nicolaescu, după ce domnia sa a citit, corectat şi completat varianta întâi.
Deşi am fost obligat să mă folosesc de instrumente specifice , filmografie, bibliografie, relatări, aparat critic, personal consider această lucrare una cu dublu caracter: unul manifest şi, în egală măsură,unul ştiinţific.
Suntem un popor obişnuit aşa cum ne spune un foarte cunoscut istoric român al timpului nostru să ia totul cu uşurătate, domnia sa neuitând să amintească şi despre o categorie aparte de români, pe care propriul lor fanatism i‑a singularizat în raport cu masa populară.
La rândul său, un la fel de celebru mânuitor al condeiului, român dramaturg de data aceasta , ne spune că la noi, la români, trăitul contează cel mai mult, devine ca un joc, iar cine strică acest joc trebuie îndepărtat, in extremis, eliminat.
Mutând accentul discuţiei de la nivel colectiv, la nivel individual, despre Sergiu Nicolaescu se poate spune că este printre puţinii români care au nesocotit această regulă a trăitului, luându‑şi activitatea în serios, conform acelei legi, proprie sieşi, concretizată în sintagma: până la capăt.
Acest lucru l‑a simţit, în primul rând, publicul spectator obişnuit; în rândul intelectualilor şi chiar al colegilor de breaslă Sergiu Nicolaescu având şi contestatari.Cineastul a şi spus în mai multe împrejurări, că a făcut filme pentru public, pe care îl consideră judecătorul de căpetenie.
Această carte vine să întărească afirmaţia de mai sus, eu selectându‑mă din chiar rândurile spectatorilor săi.

                                                                                                                                                                                                                                              Autorul



*

 

Întrebat fiind, în timpul unei emisiuni difuzată pe programul 1 al Televiziunii Române, dedicată împlinirii a 65 de ani de viaţă, ce regrete are?, ilustrul om de cinema răspunde: „Îmi pare rău că, până acum, nu a venit la mine nici un absolvent de institut, cu dorinţa de a‑şi cunoaşte viitoarea profesie, care să‑mi ceară să facem un film împreună”.
Acest răspuns avea să confirme pe deplin aserţiunea dramaturgului Paul Everac din al său eseu moral‑politic Reacţionarul , unde reuşeşte să demonstreze cu exemple de necontestat cum în ţara noastră există foarte bune începuturi de şcoală, aparţinând unor oameni deopotrivă entuziaşti, pregătiţi, muncitori, curajoşi, dar care, din păcate, nu sunt duse la bun sfârşit. La fel se poate vorbi şi despre cel ce constituie subiectul acestei dizertaţii.
Cineastul român îşi încheie cu succes cariera numărul şi tipologia variată a filmelor sale stau mărturie, la fel şi numărul de spectatori, dar, actualmente, cinematografia română, dintr‑un complex întreg de cauze, nu a reuşit să dea un regizor care să preia măcar stilul său personal, dacă nu pe cel al şcolii practice pe care a încercat să o impună în cinematografia naţională.
Despre sine, atunci când trebuia să se plaseze în galeria universală a filozofilor, omul de spirit Emil Cioran obişnuia să spună: „Eu sunt cazul Cioran”.
Şi despre Sergiu Nicolaescu se poate spune că este un caz particular în cinematografie, statut relevat în bună măsură de prezenţa şi de recunoaşterea sa internaţională.
Într‑un clasament intern al cineaştilor români, onorific, locul întâi îl ocupă Grigore Brezeanu şi Jean Georgescu. Le urmează, în categoria cineaştilor totali, pentru perioada filmului sonor, Sergiu Nicolaescu.   Regizorul Constantin Vaeni a etalat şi el în câteva pelicule calităţi de cineast total, evoluând ca actor, sportiv şi cascador în filmul său Zidul (1974). Antologică rămâne însă pelicula Imposibila Iubire (1984), ecranizare după romanul lui Marin Preda, Intrusul, la care semnează scenariul şi regia. Filmul său înregistrează ultima apariţie pe marile ecrane, în premieră, a marelui om de teatru şi film, Amza Pellea.
Conceptul de cineast total defineşte pe acel realizator implicat plenar în filmele sale, pe lângă regie, el prestând şi alte activităţi ce concură la realizarea peliculei. În cinematografia mondială precursori ai acestui gen de autori au fost, pentru perioada filmului mut, cineaştii americani Douglas Fairbanks senior şi Charlie Chaplin, iar pentru perioada filmului sonor întâlnim tot un cineast american, de origine portoricană, José Ferrer, acesta dovedindu‑şi din plin măiestria prin evoluţia din filmele Cyrano de Bergerac (1950) şi Moulin Rouge (1952).
Evaluându‑i posibilităţile şi mai ales performanţele cinema­tografice, Sergiu Nicolaescu poate fi considerat cel puţin egalul lor.
Apariţia sa în cinematografie a avut un dublu efect şi anume realizarea saltului cantitativ, dar mai ales a celui calitativ, exemplul oferit de el mobilizând prin contagiune şi alţi oameni implicaţi în producţia de filme. Împreună, au format o adevărată citadelă cinematografică Buftea , mulţi dintre cei angajaţi în acest domeniu neavând obligatoriu pregătire de specialitate, dar care, printr‑o muncă dirijată atent, au lăsat în urmă o zestre artistică de excepţie. Aici pot fi incluşi nu doar actorii, ci şi acei membrii ai echipei de filmare ce nu apar în prim plan.
Saltul calitativ despre care vorbeam rezultatul fiind definirea unui statut competitiv demn de luat în seamă a atras după sine cererea de colaborare din partea cinematografiilor occidentale.
Poate părea ciudat, dar Sergiu Nicolaescu a avut mai întâi o carieră internaţională şi apoi una autohtonă (o asemenea performanţă era greu de conceput în acei ani).
Distribuţia filmelor cineastului la nivel extern prima avea să se facă încă de la întâia participare a unui film al său la un festival internaţional, cel de la Cannes, din 1964 ne relevă şi aspectul pecuniar al activităţii sale desfăşurată în folosul statului, banii câştigaţi în acest fel fiind reinvestiţi, în cea mai mare parte, tot în cinematografie.
Fără discuţie, că trebuie evaluat şi aspectul politic al problemei, România aflându‑se într‑o perioadă în care chiar avea nevoie de o cinematografie naţională, filmul constituind un instrument cu multiple destinaţii (se prelua aici teza lui Lenin, pentru el cinematografia fiind mai mult un mijloc de influenţă ideologică, arta trecând pe plan secund). Însă, în cazul României, pe lângă raţiunile politice, chestiunea comportă şi raţiuni sentimentale.
Interesul pentru film s‑a manifestat la nivelul cel mai de sus al conducerii partidului şi datorită veleităţilor de actriţă pe care le‑a avut fiica cea mare a unuia dintre foştii săi conducători Lica Gheorghiu, interes nu de rău augur. Amănuntul trebuie precizat pentru că Sergiu Nicolaescu l‑a cunoscut personal pe Gheorghe Gheorghiu‑Dej în două împrejurări din momente diferite ale vieţii: prima la vârsta de 15 ani (1945), într‑un compartiment de tren, şi ultima la 34 de ani (1964), când Dej a venit la Studioul Sahia însoţit de Ion Gheorghe Maurer. Vizita sa avea ca scop distribuirea Licăi în primul său film de lung metraj.
Aceste împrejurări l‑au ajutat, alături de istorioarele pe care le cunoştea de la un unchi al său, comisarul de poliţie Gheorghe Cambrea, să‑şi facă o imagine complexă, conturând fostului lider comunist un portret cinematografic sensibil apropiat de cel al personajului de referinţă. Îl întâlnim în filmul apărut pe ecrane în 1994 Începutul Adevărului. Oglinda
O altă raţiune sentimentală poate fi considerată legătura discretă dintre Gheorghe Gheorghiu‑Dej şi actriţa Dina Cocea. Culme a frumuseţii şi a vieţii artistice bucureştene, persoană distinsă talentul i‑a fost contestat de către oameni ai scenei, cu toate că se pregătise la Paris , ea avea să cunoască vârfuri ale mediilor politice ce frecventau lumea spectacolelor. Fiică a lui N.D. Cocea, ziarist de stânga, în familia căruia s‑a manifestat o atentă grijă pentru viitorul fiicelor, a fost învăţată să se plaseze lângă cei ce exercitau vremelnic actul de putere (pe lângă intimitatea lui Dej, ea o cunoscuse, în perioada cât a funcţionat ca ambasador al Germaniei la Bucureşti, şi pe cea a baronului Manfred von Killinger). O istorie a teatrului şi filmului din acei ani nu se poate scrie fără contribuţia sa, mai ales că a cunoscut‑o îndeaproape pe Lica Gheorghiu. Într‑un ultim interviu televizat, Dina Cocea insistă asupra faptului că respectiva fiică a temutului demnitar, în ciuda veleităţilor afişate, îşi cunoştea posibilităţile şi limitele. Ea nu era nici pe departe încrezută şi arogantă, cum greşit s‑a spus, cunoscuta actriţă ignorând în acest fel acea frază de largă circulaţie, născocită pentru amuzamentul publicului: Dina Cocea era talentată, iar Lica Gheorghiu era tare’n tată.
În perioada cât în fruntea partidului şi statului s‑a aflat Nicolae Ceauşescu, interesul conducerii politice pentru film, în special al secretarului său general, devenit mai apoi şi preşedinte al republicii, a rămas constant, Ceauşescu având nu mai puţin de trei întâlniri cu cineaştii, semn că filmul se bucura de o atenţie specială din partea sa.
Răspunzând unei întrebări/anchetă, formulată în cunoscuta revistă de specialitate Cinema , Sergiu Nicolaescu avea să spună: “Pentru cinematografia noastră naţională, aştept o conferinţă a Asociaţiei Cineaştilor care să constituie un impuls, o concentrare a tuturor forţelor creatoare pentru realizarea saltului calitativ, pe care demult îl aşteptăm şi al cărui început s‑a arătat”. Este una din iniţiativele indirecte ale cineastului, rezultatul fiind a II‑a Conferinţă Naţională a Creatorilor din Cinematografie, din aprilie 1974, la care a fost prezent şi Nicolae Ceauşescu (prima iniţiativă aparţinuse tot cineastului, în urma sugestiei căruia Ion Gheorghe Maurer l‑a invitat pe Nicolae Ceauşescu la prima sa întâlnire cu oamenii de film, cea din 1971).
Pentru o evaluare corectă a rezultatelor fenomenului cinematografic românesc, trebuie luată în calcul şi contribuţia unor oameni cu ieşiri neînsemnate în artă, dar care deţineau funcţii în instituţiile ce diriguiau cinematografia. De pildă, Dinu Negreanu, membru în Consiliul Cinematografiei, profesor şi decan al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, a depus eforturi pentru reintegrarea profesională şi prezenţa în viaţa artistică, peste incompatibilităţile de dosar, a unor elemente valoroase ce în trecut manifestaseră tendinţe politice de dreapta sau de extremă dreaptă (Alexandru Paleologu şi Ion I. Cantacuzino, fiul marelui bacteriolog). Dinu Negreanu chiar era convins că “demagogia de stânga e dăunătoare artei” şi nu se sfia să împărtă­şească acest lucru studenţilor.
Ajungând cu expozeul în acest punct, se cuvine a fi mărturisit faptul că, până în 1946, cinematografia din ţara noastră se bucura de un regim relativ lejer în abordarea temelor, singurele piedici constituindu‑le, mai degrabă, lipsa fondurilor ori neînţelegerile dintre autori şi mai puţin blocajele impuse de puterea politică. Sfârşit al unei epoci, anul 1946 reprezintă şi debutul alteia, sovieticii impunând primul film în cinematografia noastră Divizia Tudor Vladimirescu (întâmplător sau nu, unul dintre protagoniştii acestui film este un alt unchi al cineastului, generalul Nicolae Cambrea).
După o scurtă perioadă incertă, urmează cealaltă epocă, în care “producţia cinematografică este strict ideologizată şi atent controlată” după cum precizează domnul profesor Lucian Boia , scopul Decretului 303, din 2 noiembrie 1948, fiind “naţionalizarea industriei cinema­to­grafice şi reglementarea comerţului cu produse cinematografice”. Se înregistrează, totuşi, un consistent câştig. În 1949, din iniţiativă guvernamentală, se hotărăşte construirea unui centru cinematografic la Buftea, a cărui piatră de temelie este pusă de primul ministru în funcţiune, doctor Petru Groza, în 1950. Până la finalizarea lucrărilor proiectatului studio cinematografic, se construieşte Complexul Floreasca, preluat în 1956 de către TVR, şi se amenajează complexul Tomis (320 mp). În plus, apare IS Tehnocin, din 1959 comasată cu IOR, unde se produc aparate de proiecţie şi o gamă întreagă de produse destinate cinematografiei.
Acestea ar fi câteva date succinte cu privire la cinematografia română dinainte şi din perioada când, personajul ce constituie subiectul acestei dizertaţii, intră în contact cu instituţia, loc în care va deveni o figură singulară.
Se poate spune, deci, că, aşa cum scrisul este instrumentul prin care istoria se păstrează pe suportul oferit de hârtie, la fel şi despre film, se poate spune că este acel instrument prin care memoria colectivă se păstrează cu ajutorul peliculei (în România, iniţiativa nu i‑a aparţinut în exclusivitate, dar trebuie recunoscut faptul că, datorită lui Sergiu Nicolaescu, aproape toate momentele importante ale istoriei naţionale se regăsesc în filmele româneşti).

  • Până la capăt! - Contribuţii ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia naţională

    Descarca

Prefaţă / 5

INTRODUCERE / 7

Capitolul I
METODE DE LUCRU ŞI ANALIZĂ / 15

Capitolul II
REPERE BIOGRAFICE / 25

Capitolul III
TEMATICA FILMELOR SALE. GENURI / 41

Capitolul IV
COLABORAREA CU CINEMATOGRAFIILE OCCIDENTALE / 217

Capitolul V
CONCLUZII / 223

Capitolul VI
Bibliografie / 229

ANEXE / 237

  • www.editurauniversitara.ro
  • Anticariat online
  • SC Atlas Group Distribution SRL– Bucuresti
  • SC Astro Impex SRL- Bucuresti
  • SC Nicol Cart SRL – Bucuresti
  • SC Larry Cart SRL – Bucuresti
  • SC Rolcris Impex SRL – Bucuresti
  • SC Stand Agentie Difuzare Carte – Bucuresti
  • SC Vox 2000 Com SRL – Bucuresti
  • SC Maricom 94 SRL – Bucuresti
  • SC Mario Fair Play Impex SRL – Bucuresti

Cristian Luis Vasilescu

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!