Anul de gratie. Teatru panoptic

ISBN: 978-606-28-0893-8

DOI: 10.5682/9786062808938

Anul publicării: 2019

Editia: I

Pagini: 164

Editura: Editura Universitară

Autor: Cristian Tiberiu Popescu

Cod Produs: 9786062808938 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
  • Descriere
  • Download
  • Autori
  • Cuvant inainte
  • Unde se gaseste
  • Review-uri (0)

Anul de gratie este o creatie dramatica cu evidente calitati literare si artistice, destinata publicului larg. Ea satisface insa si exigentele cunoscatorilor istoriei, respectand adevarul istoric intr-o masura mult mai mare decat i s-ar impune unei astfel de lucrari. 
 

Andrei Popescu, 
Doctor in istorie

CRISTIAN TIBERIU POPESCU este poet, istoric, critic literar si dramaturg. Dintre volumele publicate mentionam: „Ioana III” (scenariu radiofonic) – premiera 1991; „Golgota de toamna” (scenariu radiofonic) – premiera 1992; „Fetele” (roman), 1997; „Caruta cu copii” (povestiri), 1999; „Eminescu. Antiteza”, 2000; „Micul arbore Sephiroth” (proza), 2000; „Imnurile catre Dulcinea sau Cele 12 zodii ale lui Don Quijote” (versuri), 2000; „Istoria mentalitatii romanesti”, vol. I , Editura Universal Dalsi, 2000; „Si mai potoliti-l pe Eminescu!” (teatru) – premiera la T.N.B., 2000; „Iubirea” (teatru) 2000; „Agdistis” (scenariu radiofonic) – premiera 2001; „Judecatile” (scenariu radiofonic) – premiera 2002; „Closca cu puii de aur” (roman), 2000; „Pictorul si fratele lui” (scenariu radiofonic) – premiera 2004; coautor la „Filosofia greaca pana la Platon”, 1985.

„Anul de gratie” este o piesa de teatru. In general, unei astfel de opere literare nu i se impune sa respecte adevarul istoric, chiar daca ea se inspira din evenimente reale. Autorului unei piese de teatru, asemenea scenaristului unui film artistic, nu i se cere sa urmeze intocmai intamplarile asa cum s-au petrecut ele.
Dramaturgul are libertatea de a adapta actiunea, de a interpreta sursele istorice astfel incat rezultatul sa corespunda cu propria sa viziune asupra subiectului si chiar de a completa cu anumite detalii care sa intregeasca scenariul, pentru ca acesta sa fie mai usor de urmarit si sa captiveze atentia spectatorilor. Pentru ca astfel de opere sunt destinate publicului larg, care nu este neaparat interesat de veridicitatea faptelor sau dialogurilor prezentate in piesa.
Si totusi, in cazul de fata, autorul reuseste foarte bine sa pastreze un echilibru intre arta si stiinta. El nu altereaza adevarul istoric, pastrand totodata elementele artistice caracteristice genului dramatic. Se poate vedea lesne ca autorul este un bun cunoscator al istoriei, piesa de teatru fiind bine documentata. In crearea ei au fost consultate studii in domeniu, articole de specialitate si mai ales volume de memorii.
Piesa are un caracter patriotic, chiar nationalist pe alocuri, ceea ce este de inteles tinand cont ca ea a fost scrisa pentru a marca centenarul Marii Uniri. Totusi, autorul nu a ocolit subiectele mai delicate, care in mod normal nu s-ar fi potrivit unei asemenea abordari.
De exemplu, este evidentiat faptul ca armata romana  a intrat in razboi foarte slab pregatita, neinzestrata cu armele si echipamentele necesare, desi tara noastra a beneficiat de doi ani de neutralitate, care puteau fi folositi pentru a ameliora cat de cat situatia. Este subliniata si coruptia din randul ofiterimii, dandu-se ca exemplu generalul Dumitru Iliescu, promovat de primul-ministru Ion I. C. Bratianu, prieten al sau, in functia de sef al Marelui Stat Major.
Bratianu nu este prezentat in maniera clasica, exclusiv pozitiva, fiind considerat responsabil pentru intrarea Romaniei in razboi nepregatita. El si generalul Iliescu au lansat ideea ca tara noastra ar fi urmat sa cucereasca Transilvania in doua saptamani. In realitate, Romania a pierdut razboiul la putin timp de la mobilizarea armatei. Dupa o scurta ofensiva in Transilvania, trupele noastre au fost nevoite sa se retraga, iar in trei luni Puterile Centrale au ocupat o mare parte din Romania, inclusiv capitala Bucuresti. Tinand cont ca guvernul sub care s-a produs acest dezastru era condus de Bratianu, prezentarea acestuia intr-un mod mai putin pozitiv pare a fi justificabila.
In antiteza cu Bratianu apare figura Reginei Maria. Ea este zugravita in cele mai frumoase culori: o femeie luptatoare, curajoasa, hotarata, generoasa, mareata. Nu a conceput ca tara sa adoptiva, pe care fara indoiala o iubea, sa se predea, sa renunte la lupta, pentru a se salva. Ar fi preferat sa luptam pana in ultima clipa, pentru a ne pastra onoarea. „Pentru ca in vinele mele nu curge sange de sclav!”, i-a argumentat ea generalului Averescu pozitia de neclintit pe care o luase. Sigur ca daca dorinta ei ar fi fost ascultata, cel mai probabil tara noastra ar fi ajuns intr-un dezastru si mai mare, fiind ocupata cu totul de inamici. Dar Reginei Maria ar trebui sa ii multumim pentru alte doua lucruri pe care le-a facut pentru noi in acei ani. Este vorba despre ingrijirea soldatilor raniti si despre rolul important jucat in determinarea recunoasterii unirii Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu Romania de catre marile puteri, aspecte evidentiate in textul piesei.
Si pentru ca a venit vorba despre soldati, trebuie subliniat faptul ca aceasta creatie dramatica acorda o atentie deosebita si celor care au dus greul razboiului. Avem mai multe personaje din randul ostasilor, prin ochii carora putem vedea care era atmosfera pe campul de lupta si cum interpretau ei evenimentele. Personajele noastre leaga prietenii pe front, trec prin momente dramatice, se formeaza ca oameni. Majoritatea soldatilor erau tineri tarani, multi dintre ei cunoscand doar lumea satului lor natal.
Experienta razboiului i-a marcat din toate punctele de vedere. Ei au cunoscut oameni diferiti, veniti din alte zone, cu alte obiceiuri, cu alt mod de a privi lucrurile. Ei au invatat unii de la altii si si-au largit astfel orizonturile. Regatenii au aflat de la ardeleni cum se traia dincolo de munti si de la basarabeni cum decurgea viata peste Prut. Acest contact, prin schimbul de experiente si de povestiri, le-a modificat mentalitatea, facandu-i sa fie mai deschisi. Este graitoare in acest sens scena in care, dupa ce unul dintre soldati povesteste experienta sa din timpul rascoalei taranesti din 1907, cand armata a tras in populatie, un altul ajunge la o concluzie revelatoare: „Stiti cum aratau ostasii aia care au tras in noi? Ca voi! Ca mine! Si stiti cum au tras in noi? Cum tragem noi in nemti! Asa au tras!...”.
O personalitate prezentata diferit fata de cum apare de obicei in istoriografie este Alexandru Marghiloman. Numit in general germanofil si chiar tradator, pentru ca a semnat pacea cu Puterile Centrale, Marghiloman este prezentat de autor ca fiind unul care si-a sacrificat atat cariera politica, cat si imaginea, in fata istoriei. Cineva trebuia sa semneze pacea, iar el a avut curajul sa isi asume aceasta responsabilitate.
De asemenea, autorul contrazice (pe drept cuvant) ideea ca aproape toti romanii doreau ca tara noastra sa intre in razboi alaturi de Antanta, aratand ca opiniile erau impartite. Foarte multe personalitati doreau ca Romania sa participe la conflict alaturi de Puterile Centrale, dar si mai multe voiau sa ramanem in neutralitate. Marghiloman era unul dintre acestia din urma. In piesa apare foarte bine sintetizata aceasta disputa. Dupa razboi, optiunea luata de Romania s-a dovedit a fi cea corecta, dar asta doar datorita unei serii intregi de conjuncturi care nu puteau fi anticipate la 1914 sau 1916.
Alegerea Antantei avea toate sansele sa fie fatala tarii noastre, autorul subliniind, prin vocile oamenilor politici de atunci, riscurile unei astfel de aliante. O colaborare cu  Rusia insemna aducerea de trupe ale Imperiului Tarist pe teritoriul Romaniei, ceea ce reprezenta un mare pericol. Unii traisera experienta precedentei aliante cu Rusia, care dupa ce se ajutase de trupele romane pentru a invinge Imperiul Otoman, anexase trei judete din Sudul Basarabiei care se aflau la acea data in componenta Romaniei.
Autorul ii cunoaste destul de bine pe principalii protagonisti, lucru care se vede din dialogurile acestora. Modul de adresare, reactiile, tonul pe care vorbesc, temele pe care le abordeaza, expresiile folosite de personaje sunt caracteristice personalitatilor reale pe care le ilustreaza. Sunt usor de recunoscut, doar citind replicile, Regina  Maria, Alexandru Marghiloman, Petre P. Carp, Constantin Stere, Nicolae Iorga, dar si reprezentantii basarabenilor (Ion Pelivan, Ion Buzdugan, Ion Inculet).
Sunt anumite aspecte prezentate in aceasta piesa de teatru care ar putea fi puse la indoiala de unii cititori sau spectatori. Toate evenimentele importante au fost preluate din diverse studii, articole, dar mai ales lucrari memorialistice. Sigur ca in special acestea din urma nu prezinta adevaruri incontestabile, insa este important de subliniat ca pentru inexactitatea unor anumite informatii nu este responsabil autorul prezentei piese de teatru, ci cei ai surselor respective.
De exemplu, informatia conform careia rusii si austro-ungarii discutasera despre eventualitatea unei impartiri a Romaniei este mentionata atat in memoriile lui Nicolae Iorga, cat si in jurnalul lui Alexandru Marghiloman. Despre coruptia din armata romana si  despre nepregatirea acesteia se vorbeste intr-un studiu recent publicat intr-o revista de specialitate.
Informatii referitoare la bolsevizarea unei parti a armatei ruse si problemele pe care romanii le-au avut cu aceasta pot fi gasite atat in studii stiintifice, cat si in lucrari memorialistice. Detaliile legate de situatia romanilor din Basarabia sub regimul tarist au fost preluate in special dintr-o lucrare a lui Vasile Moisiu, scrisa dupa o vizita a acestuia in provincia dintre Prut si Nistru.
Chiar si unele elemente de detaliu pot fi gasite in diverse lucrari. Scena in care generalul Mackensen povesteste ca a vazut-o pe regina Maria pe front, alaturi de ostasii romani, a fost relatata de Constantin Bacalbasa, iar scena in care suverana Romaniei declara ca prin venele ei nu curge sange de sclav apare in jurnalul generalului Averescu. Informatia conform careia, la intrarea armatei romane pe teritoriul Ungariei comuniste, populatia acestei tari se hranea, din cauza saraciei, doar cu dovleci, a fost lansata de Constantin Kiritescu, iar scena intalnirii dintre regele Ferdinand si contele Czernin a fost reprodusa dupa insemnarile lui Averescu si ale lui Marghiloman.
In concluzie, „Anul de gratie” este o creatie dramatica cu evidente calitati literare si artistice, destinata publicului larg. Ea satisface insa si exigentele cunoscatorilor istoriei, respectand adevarul istoric intr-o masura mult mai mare decat i s-ar impune unei astfel de lucrari.

 

Andrei Popescu
doctor in istorie

www.editurauniversitara.ro

Scrie un review


Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat in wishlist!

A fost sters din wishlist!