Atunci cand filmele interioare ale celor implicati in procesul de creatie se intalnesc, cand fiecare departament este co-autor, co-creator, percepem poezia de care vorbeste Orson Welles, tocmai pentru ca metaforele si metonimiile din imaginea fizica ce a stat in fata camerei dialogheaza pe diversele paliere ale simbolicului si „totul” care se vede spune mult mai mult decat este – ca fotografie a realului filmat. Culorile din decor au sens, luminile si umbrele punctuale au sens, vesmintele personajelor au sens, muzica de cadru sau fosnetele naturii au sens si toate dau alt sens – poetic – „totului” filmat. Arta de a sincroniza aceste filme interioare ale co-creatorilor este, am putea afirma cu un cuvant – „leadership”, lider de strategii, mentor al echipei de filmare. De regula, multi creatori de film sunt personalitati accentuate, in acceptia pe care o da popularei sintagme cunoscutul neuropsihiatru Karl Leonhard. Exista, din pacate, si o cultura – profund discutabila – care incurajeaza aceste excese egocentrice (narcisismul – Egoul pe steroizi). Cultura lucrului in echipa o gasim doar in tarile in care activitatile umane colective sunt rodate si autentic respectate, acolo a aparut si conceptul de mentor, care nu poate fi tradus prin „conducator”, care prin partile noastre, in timpurile noastre are un sens mult mai voluntar si directiv. Armonizarea acestor filme interioare presupune un travaliu de impartasire, de dialog colegial, dar presupune mai intai respectul reciproc profund intre membrii unei echipe, dincolo de disciplina si ierarhiile firesti.
Iulia Maria Muresan s-a nascut in Bucuresi, in 26 aprilie 1980. Este monteur si coordonator al clasei Multimedia (montaj), in colaborare cu Dan-Stefan Rucareanu (sunet), actualmente ciclul licenta, anul II, din cadrul departamentului Multimedia: Sunet-Montaj, facultatea de Film, UNATC , „I. L. Caragiale”, Bucuresti. A absolvit in promotia 2002 UNATC, „I. L Caragiale”, Facultatea de Film, Departamentul Multimedia: Sunet-Montaj, clasa profesor Adina Petrescu (montaj)/ Horea Murgu (sunet). Din 2003 lucreaza la UNATC, ca preparator, asistent, lector universitar. Coordoneaza ca profesor titular serii de licenta si masterat incepand cu 2012, colaborand cu diferiti profesori din departamentele: Regie, Imagine, CAV. In septembrie 2009 intra la Scoala Doctorala. Publica in cadrul Scolii Doctorale cu sustinerea si sub indrumarea profesorilor: Alexa Visarion si Titus Vijeu, doua articole din lucrarea de doctorat: Filmul interior - sursa a universului cinematografic 2011: [Universul cinematografic si Sursele filmului interior, Timp si spatiu in filmul interior, (,,Caietele Bibliotecii UNATC” vol. 7/ nr. 4/ 2011)], Fiinta si film, 2012 (revista ,,Concept”). Incepand cu 2004 parcurge Masteratul de Antropologie Sociala si Dezvoltare Comunitara - SNSPA, condus de profesorul Vintila Mihailescu, promotia 2006. Colaboreaza cu diferiti regizori si case de productie sau televiziuni, in disciplinele studiate si in cele conexe, realizand astfel proiecte de scurt-metraj si lung-metraj: documentar, fictiune, experimental, apreciate international. In iunie 2012 sustine examenul de doctorat, cu lucrarea Filmul interior – sursa a universului cinematografic, condusa de profesorul Alexa Visarion, obtinand titlul de Doctor in Cinematografie si Media. Coordoneaza Ateliere de film, sustine workshop-uri si masterclass-uri si la alte institutii de profil din tara, organizeaza Retrospective si Integrale pentru Alexandru Tatos, cu sustinerea UCIN, realizeaza expozitii de fotografie personale si de grup, proiecte de Antropologie sociala si dezvoltare comunitara. In acelasi sens ar fi de amintit si activitatile extra-curriculare din zona pedagogiei artistice desfasurate atat in contextul sus amintit, cat si in cadrul unor programe de studii, cum ar fi Scoala de Duminica din cadrul UNATC sau infiintarea din initiativa proprie a Atelierului - Ecran Experimental desfasurat prin intalniri interdisciplinare care au avut ca rezultat lucrari si proiecte prezente in festivaluri internationale de film. In UNATC a fost si colaborator al Facultatii de Teatru, Departamentul Teatrologie (Jurnalism teatral) – Management cultural, pentru un curs interdisciplinar numit Mijloace de comunicare audio-vizuala. In departamentul din care face parte a infiintat de-a lungul carierei cursuri care fac parte din curricula.