Studiul reprezinta primul demers de cercetare, analiza si interpretare juridica redactat pana acum in Romania, prin care mecanismele de acces in forul legislativ pentru organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale sunt analizate in mod sistematic si comparativ, la nivel constitutional, legislativ si jurisprudential.
In noua paradigma legislativa pe care o propun autorii, protejarea si dezvoltarea valorilor democratice in randul minoritatilor nationale se realizeaza prin intermediul unei competitii libere intre organizatiile apartinand respectivelor minoritati.
Pe de o parte, este absolut necesar ca legea electorala sa prevada conditii de reprezentativitate pentru orice organizatie a cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, respectiv conditii de sustinere electorala pentru a garanta caracterul serios si relevant atat al organizatiei reprezentative, cat si al candidaturii pe care doreste sa o inregistreze la alegerile parlamentare.
Pe de alta parte, conditiile de reprezentativitate si de sustinere electorala trebuie sa reflecte ceea ce este necesar intr-o societate democratica, fara sa creeze impedimente insurmontabile, de natura sa afecteze chiar dreptul de a candida, garantat prin Constitutie si fara sa afecteze principiul securitatii raporturilor juridice.
Din cuprins
Reglementari internationale si regionale
Cadrul constitutional autohton
Cadrul legal si evolutiile legislative
Proiectul de lege pentru modificarea O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii
Jurisprudenta relevanta in materie
Dinamica electorala privind organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale
Puncte forte
analiza riguroasa a conceptelor
aprofundare jurisprudentiala
caracter interdisciplinar
analiza a datelor statistice
propuneri de lege ferenda
contine ample referinte bibliografice
Informatii conformitate produs
Bogdan Dima este conferentiar universitar doctor la Facultatea de drept a Universitatii din Bucuresti.
Luca Ciubotaru este doctorand si cadru didactic colaborator al Facultatii de Drept – Universitatea din Bucuresti.
Tudor Bonifate este doctorand, cadru didactic colaborator al Facultatii de Drept – Universitatea din Bucuresti si avocat.