In ultimii ani, demersul de a-mi convinge studentii de importanta studierii istoriei dreptului romanesc a devenit o provocare intelectuala tot mai intensa si mai dificil de sustinut prin argumente. Aceasta situatie pare simplu de explicat in contextul evolutiei studiului si cercetarii istoriei dreptului romanesc dupa revolutia anticomunista. Interesul tot mai mare manifestat, dupa 1989, pentru practica juridica, pentru reformarea si exegeza dreptului pozitiv romanesc postrevolutionar au determinat, din nefericire, un dezinteres pentru cercetarea si studierea istoriei dreptului romanesc.
In general, interesul imediat pentru cotidian si provocarile profane ale acestuia au redus si ele apetitul pentru descoperirea si intelegerea trecutului. Astfel, studierea benevola a acestei discipline s-a restrans la grupul tot mai mic al celor care sunt dispusi sa realizeze acte de cunoastere gratuite sau al celor cativa care reusesc sa gaseasca un sambure de pragmatism in a dedica o frantura din timpul lor istoriei. In aceste conditii, este o platitudine a spune ca istoria dreptului romanesc este nedreptatita atat ca disciplina, cat si ca obiect al cercetarii stiintifice. In acelasi timp, pare inutil a mai vorbi despre rolul educativ al istoriei dreptului in formarea constiintei nationale sau in asumarea unui patriotism cernut, mai mult sau mai putin, prin prisma orgoliului juridic national. Cu toate acestea, trebuie remarcate finalitati ale studiului si cercetarii istoriei dreptului romanesc care, dincolo de componenta pur informationala, au o relevanta reala, pragmatica, asupra procesului de interpretare si aplicare a dreptului contemporan. Asumarea critica a unei identitati juridice nationale reprezinta, mai ales in contextul integrarii juridice europene, una din cele mai mari provocari contemporane la adresa actorilor scenei juridice romanesti. Or, acest demers este imposibil fara cunoasterea si intelegerea culturii juridice romanesti care, la randul ei, este imposibil de descifrat in afara istoriei dreptului romanesc.
Prin urmare, manualul de fata constituie atat o invitatie, cat si un suport pentru orice demers didactic si stiintific de recuperare identitara a trecutului si prezentului dreptului romanesc.
Studii: a absolvit Facultatea de Drept a Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu in anul 1995. Doctor in drept al Universitatii din Cluj-Napoca din anul 2003, cu teza Istoria administratiei publice romanesti in statul roman modern, sub coordonarea stiintifica a prof. univ. dr. Dumitru V. Firoiu.
Activitate profesionala: cadru didactic la Facultatea de drept a Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu din 1995 (profesor universitar din 2014); Bursier van Calker al Federatiei Elvetiene (2001); Redactor-sef al Romanian Journal of Comparative Law (din 2010); Researh Fellow al Universitatii din Trento, Italia (din 2013).
Publicatii: autor al peste 40 de studii si articole publicate in reviste si volume de specialitate din tara si strainatate. Autor al lucrarilor: Istoria dreptului romanesc (Hamangiu, 2008, 2017); Sisteme de drept comparate. Introducere in teoria generala a dreptului comparat (Hamangiu, 2014); Transplant constitutional si constitutionalism in Romania moderna 1802-1866 (Hamangiu, 2013); Istoria administratiei publice romanesti (Hamangiu, 2006); Istoria administratiei publice locale in statul roman modern (C.H. Beck, 2005).
actualizat decembrie 2017
www.editurauniversitara.ro