Fara a renunta la unele institutii traditionale pentru dreptul nostru, noul Cod penal aduce cu sine numeroase elemente de inedit, in incercarea de a racorda legislatia interna la tendintele actuale din sistemele penale europene.
Lucrarea Drept penal. Partea generala. Vol. I isi propune ca, intr-un stil clar si concis, dar si cu numeroase incursiuni in dreptul comparat, element definitoriu pentru scoala de la Cluj, sa serveasca la o cat mai buna intelegere a principalelor institutii de drept penal, partea generala, in acord cu noua legislatie.
Volumul I al lucrarii – respectand programa universitara a disciplinei Drept penal, partea generala de la Facultatea de Drept a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca – este rezervat analizei principiilor fundamentale ale dreptului penal, legii penale si limitelor aplicarii sale, teoriei generale a infractiunii si fazelor infractiunii intentionate.
Adresata in primul rand studentilor din anul II, lucrarea – prin nivelul analizei la care autorii recurg – se va dovedi, in egala masura, de un real folos si celor aflati in pregatirea examenelor de acces in principalele profesii juridice, dar si teoreticienilor si practicienilor ale caror preocupari profesional-stiintifice intersecteaza sfera dreptului penal.
Informatii conformitate produs
Florin Streteanu
S-a nascut la 5 octombrie 1972 in Brad, jud. Hunedoara; casatorit.
Studii: Facultatea de Drept, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca (1995), doctor in drept penal, cu teza Concursul de infractiuni, sustinuta in 1998.
Specializari si stagii de documentare: Academia de Drept European (Florenta, 1996); Institutul International al Drepturilor Omului (Strasbourg, 1997); Facultatea Internationala de Drept Comparat Strasbourg, ciclurile I-III, (1995-1999); Universitatea Paris II Panthéon-Assas (1999, 2001); Universitatea Libera din Bruxelles (2000); Universitatea din Zaragoza (2002).
Activitate profesionala: preparator universitar (1995-1997); asistent universitar (1997-1999); lector universitar (1999-2003); conferentiar universitar (2003-2013); profesor universitar abilitat (din 2013); decan al Facultatii de Drept, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca (din 2012);
Profesor asociat la Facultatea Internationala de Drept Comparat din Strasbourg, titular al cursului „Raspunderea penala a persoanelor juridice in dreptul comparat”, ciclul II (din 2002); profesor invitat la: Universitatea din Limoges (2003-2012); Universitatea din Reims (2001); Universitatea Strasbourg III (2003), Universitatea din Zaragoza (2005);
Director al revistei „Caiete de Drept Penal”;
Membru al Comisiei pentru elaborarea proiectului noului Cod penal al Romaniei (2006-2009) si al Comisiilor de elaborare a proiectelor Legii de punere in aplicare a noului Cod penal (2010) si a Legii privind executarea sanctiunilor si masurilor neprivative de libertate (2011);
Formator in cadrul INM, titularul cursului de Drept penal, anul I (2007-2012);
Judecator ad-hoc la Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauzele Asociatia 21 Decembrie 1989 s.a. c. Romaniei (2011), respectiv Anca Mocanu s.a. c. Romaniei (2012-2014);
Membru al: Asociatiei Internationale de Drept Penal; Societatii de Legislatie Comparata (Paris); Centrului de cercetare asupra intreprinderilor si patrimoniului (Limoges);
Participant in calitate de raportor sau invitat la numeroase colocvii si conferinte internationale (Siracusa-Noto 2002, Beijing 2004, Zaragoza 2005, Utrecht 2006, La Coruña 2007, Guadalajara 2007, Istanbul 2009, Milano 2014).
Publicatii: autor sau coautor al mai multor carti si manuale: Concursul de infractiuni (1999); Raspunderea penala a persoanei juridice (ed. I – 2002, ed. a II-a – 2007) (in colaborare cu R. Chirita); Drept penal. Partea generala 1 (2003); Drept penal. Partea generala. Culegere de teste grila (2005) (in colaborare cu D. Nitu); Tratat de drept penal. Partea generala (2008); autor a peste 40 de studii si articole publicate in tara si strainatate.
Premii: Premiul Andrei Radulescu al Academiei Romane pe anul 2008;
Premiul Vintila Dongoroz al Uniunii Juristilor din Romania pe anul 2008.
Daniel Nitu
Educatie si formare: stagii de specializare, Institutul Max Planck din Freiburg, Germania (2015, 2011); doctorat, Facultatea de Drept, UBB Cluj-Napoca (2005-2012); absolvent, Colegiul Noua Europa, Bucuresti (2010); stagii de specializare, Institutul International de Studii Superioare in Stiinte Penale, Siracusa, Italia (2005, 2006, 2007); masterat, „Stiinte penale si criminalistica”, Facultatea de Drept, UBB Cluj-Napoca (2004-2005); licenta, Facultatea de Drept, UBB Cluj-Napoca (2000-2004); absolvent al Facultatii Internationale de Drept Comparat din Strasbourg, primul ciclu (2003).
Experienta profesionala: cadru didactic (preparator, asistent, lector dr.) Facultatea de Drept, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca (2005 – prezent); avocat, Baroul Cluj (2013 – prezent); formator, formare continua Institutul National al Magistraturii (2016 – prezent); formator, Institutul National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor – Centrul Teritorial Cluj-Napoca (2020 – prezent); membru al comisiei pentru admiterea la Institutul National al Magistraturii (2019-2020); membru al comisiei pentru admiterea in magistratura (2019); membru al comisiei numite de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea la Inalta Curte de Casatie si Justitie (2013, 2014, 2015, 2017, 2018); membru al comisiei speciale pentru redactarea legii pentru punerea in aplicare a Codului penal, Ministerul Justitiei, Bucuresti (2010).
Activitate de cercetare stiintifica:
Carti: Drept penal. Partea generala, vol. 2, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2018 (in colaborare cu Florin Streteanu); Aspecte actuale de drept si procedura penala, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2015 (in colaborare cu Gheorghita Mateut si Lucian Criste); Drept penal. Partea generala, vol. 1, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2014 (in colaborare cu Florin Streteanu); Imunitatea sefului de stat in dreptul penal, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2012; Drept penal. Partea generala. Culegere de teste grila, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2005 (in colaborare cu Florin Streteanu); Articole: peste 50 de articole, studii si note indexate BDI.
Premii: locul I la concursul de drept international penal, Institutul International de Studii Superioare in Stiinte Penale, Siracusa, Italia (2006); premiul „Excelenta in activitatea didactica”, UBB (2015); premiul „Excellentia”, Consiliul Studentilor din cadrul UBB (2017); premiul „Excelenta didactica”, UBB (2018).