Propuneri manuscrise: [email protected]: 0745 204 115
Urmărire comenzi Persoane fizice / Vânzări: 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
6359.png "Editura Universitară")
Comunicarea instituţiilor europene prin social media
![Comunicarea instituţiilor europene prin social media [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/comunicarea-institutiilor-europene-prin-social-media-895854.jpg "Comunicarea instituţiilor europene prin social media [1]")
![Comunicarea instituţiilor europene prin social media [2]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/comunicarea-institutiilor-europene-prin-social-media-706743.jpg "Comunicarea instituţiilor europene prin social media [2]")
![Comunicarea instituţiilor europene prin social media [0]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/medium/comunicarea-institutiilor-europene-prin-social-media-895854.jpg "Comunicarea instituţiilor europene prin social media [0]")
![Comunicarea instituţiilor europene prin social media [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/medium/comunicarea-institutiilor-europene-prin-social-media-706743.jpg "Comunicarea instituţiilor europene prin social media [1]")
Editura: Editura Universitară
Autor: Tănase Tasențe
Ediția: I
Anul publicării: 2025
ISBN: 978-606-28-1946-0
DOI: 10.5682/9786062819460
Pagini: 228
Cod Produs:
9786062819460
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 357
- Download (1)
- Autori
- Cuprins
- Cuvânt înainte
- Review-uri (0)
-
Comunicarea instituţiilor europene prin social media
Descarcă
Tănase Tasențe este lector universitar la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Ovidius” din Constanța, unde predă cursuri de Relații publice, Comunicare în Administrația publică, Tehnici moderne de comunicare, Strategii și politici publice și Sociologie. Deține o licență, un master și un doctorat în Științele Comunicării, precum și un master în Administrație Europeană, Instituții și Politici Publice. A publicat peste 150 de articole științifice și este autor a șase cărți despre comunicarea instituțională prin social media și strategiile de politică publică. În paralel cu activitatea didactică și de cercetare, conduce două companii internaționale de relații publice, Plus Communication și International Communication & PR, coordonând campanii de marketing, publicitate și relații publice pentru companii naționale și multinaționale.
PREFAȚĂ/7
INTRODUCERE/12
CAPITOLUL I. CONTEXTUL ISTORIC ȘI TEHNOLOGIC AL COMUNICĂRII INSTITUȚIILOR EUROPENE PE SOCIAL MEDIA/17
I.1. Originea și rolul comunicării instituționale în Uniunea Europeană/17
I.2. Revoluția rețelelor sociale și crearea unei sfere publice digitale/21
I.3. Crizele europene și impactul lor asupra strategiei de comunicare online/24
I.4. Etape de consolidare a comunicării online și primele încercări de coordonare/27
CAPITOLUL II. STRATEGIILE DE COMUNICARE ALE INSTITUȚIILOR EUROPENE PRIN SOCIAL MEDIA /30
II.1. Comisia Europeană: abordări și priorități în era digital/30
II.2. Parlamentul European: implicare democratică și transparență/33
II.3. Consiliul Uniunii Europene: discurs instituțional și limitări în interacțiune/35
II.4./ Inițiative transversale și efectul asupra spațiului public European/38
CAPITOLUL III. PROVOCĂRI ȘI PERSPECTIVE: IMPACTUL FENOMENULUI FILTER BUBBLE ASUPRA STRATEGIILOR DE COMUNICARE ALE INSTITUȚIILOR EUROPENE/41
III.1. Definirea și înțelegerea fenomenului filter bubble/41
III.2. Intersecția dintre filter bubble și comunicarea instituțională: potențiale obstacole/44
III.3. Efectele pe termen lung asupra legitimității și participării democratice/47
III.4. Posibile strategii de contracarare și viitorul comunicării instituționale europene/49
CAPITOLUL IV. ANALIZA STRATEGIILOR DE COMUNICARE SOCIAL MEDIA ALE INSTITUȚIILOR EUROPENE/53
IV.1. Metodologia cercetării/53
IV.2. Strategia de comunicare social media a Comisiei Europene/56
IV.3. Strategia de comunicare social media a Parlamentului European/114
IV.4. Strategia de comunicare social media a Consiliului Uniunii Europene/166
CAPITOLUL V. PERSPECTIVE ȘI DIRECȚII DE EVOLUȚIE ÎN COMUNICAREA SOCIAL MEDIA A INSTITUȚIILOR EUROPENE/201
V.1. Noi tendințe și evoluții tehnologice în sfera digital/201
V.2. Provocări emergente și bariere în comunicarea digital/205
V.3. Strategii și competențe viitoare pentru specialiștii în comunicarea instituțională/209
V.4. Perspective asupra legitimității, participării democratice și coeziunii europene/212
CONCLUZII/217
BIBLIOGRAFIE/222
INTRODUCERE/12
CAPITOLUL I. CONTEXTUL ISTORIC ȘI TEHNOLOGIC AL COMUNICĂRII INSTITUȚIILOR EUROPENE PE SOCIAL MEDIA/17
I.1. Originea și rolul comunicării instituționale în Uniunea Europeană/17
I.2. Revoluția rețelelor sociale și crearea unei sfere publice digitale/21
I.3. Crizele europene și impactul lor asupra strategiei de comunicare online/24
I.4. Etape de consolidare a comunicării online și primele încercări de coordonare/27
CAPITOLUL II. STRATEGIILE DE COMUNICARE ALE INSTITUȚIILOR EUROPENE PRIN SOCIAL MEDIA /30
II.1. Comisia Europeană: abordări și priorități în era digital/30
II.2. Parlamentul European: implicare democratică și transparență/33
II.3. Consiliul Uniunii Europene: discurs instituțional și limitări în interacțiune/35
II.4./ Inițiative transversale și efectul asupra spațiului public European/38
CAPITOLUL III. PROVOCĂRI ȘI PERSPECTIVE: IMPACTUL FENOMENULUI FILTER BUBBLE ASUPRA STRATEGIILOR DE COMUNICARE ALE INSTITUȚIILOR EUROPENE/41
III.1. Definirea și înțelegerea fenomenului filter bubble/41
III.2. Intersecția dintre filter bubble și comunicarea instituțională: potențiale obstacole/44
III.3. Efectele pe termen lung asupra legitimității și participării democratice/47
III.4. Posibile strategii de contracarare și viitorul comunicării instituționale europene/49
CAPITOLUL IV. ANALIZA STRATEGIILOR DE COMUNICARE SOCIAL MEDIA ALE INSTITUȚIILOR EUROPENE/53
IV.1. Metodologia cercetării/53
IV.2. Strategia de comunicare social media a Comisiei Europene/56
IV.3. Strategia de comunicare social media a Parlamentului European/114
IV.4. Strategia de comunicare social media a Consiliului Uniunii Europene/166
CAPITOLUL V. PERSPECTIVE ȘI DIRECȚII DE EVOLUȚIE ÎN COMUNICAREA SOCIAL MEDIA A INSTITUȚIILOR EUROPENE/201
V.1. Noi tendințe și evoluții tehnologice în sfera digital/201
V.2. Provocări emergente și bariere în comunicarea digital/205
V.3. Strategii și competențe viitoare pentru specialiștii în comunicarea instituțională/209
V.4. Perspective asupra legitimității, participării democratice și coeziunii europene/212
CONCLUZII/217
BIBLIOGRAFIE/222
Proiectul Uniunii Europene a evoluat prin numeroase etape de extindere și transformare, având mereu nevoie de o relație solidă cu cetățenii statelor membre. Dinamica istorică a integrării europene, marcată de crize politice, economice și sociale, a impus o permanentă necesitate de legitimare a instituțiilor comune. În acest context, comunicarea publică s‑a dovedit un instrument fundamental, întrucât a reprezentat interfața dintre decidenții politici de la nivel comunitar și opinia publică din întreaga Uniune. Pe fundalul dezvoltărilor tehnologice recente, relația dintre instituții și public a cunoscut o schimbare radicală, rețelele de social media deschizând canale directe de dialog, dar creând, în același timp, o serie de dificultăți legate de coerența discursului și fragmentarea audienței.
Lucrarea de față investighează modul în care instituțiile europene ‑ Comisia, Parlamentul și Consiliul ‑ au răspuns provocărilor erei digitale, concentrându‑se asupra modului în care acestea utilizează rețelele sociale online pentru a disemina informații, a legitima decizii și a întreține raportul cu cetățenii. Printr‑o abordare metodică și o serie de studii de caz, sunt evidențiate atât evoluțiile strategice din ultimele decenii, cât și tensiunile inerente care apar într‑un peisaj digital tot mai polarizat și concurențial. Demersul se bazează pe analiză cantitativă (frecvența postărilor, tipul de conținut, rata de interacțiune) și pe analiză calitativă (ton, tematică, strategii narative), punând în lumină elementele definitorii ale comunicării instituționale europene.
Într‑o primă etapă, este explorat fundalul istoric și tehnologic al acestui tip de comunicare. De la perioada în care instituțiile UE se bazau preponderent pe comunicate de presă și evenimente formale, s‑a ajuns la o nouă realitate, în care platformele precum Facebook, X (fosta rețea Twitter) și Instagram au devenit canale prioritare pentru transmiterea de mesaje și dialogul cu publicul. Această tranziție nu se reduce la utilizarea unor instrumente tehnice, ci implică transformări de mentalitate și reorganizarea internă a departamentelor de comunicare. Ritmul accelerat impus de crizele succesive (financiare, migraționale, Brexit, pandemia de COVID‑19) a demonstrat că viteza de reacție și adaptarea la formate noi (infografice, transmisii live, story‑uri) au devenit vitale pentru menținerea relevanței și pentru câștigarea încrederii publice.
Un alt aspect important apare în contextul crizelor europene, care s‑au dovedit catalizatori majori pentru schimbările de paradigmă în domeniul comunicării online. Se analizează, de pildă, modul în care Comisia a încercat să explice măsurile anticriză, Parlamentul a urmărit să se apropie de alegători în perioade electorale, iar Consiliul, reticent prin natura sa interguvernamentală, a căutat modalități de a armoniza pozițiile statelor membre cu nevoia de transparență. În același timp, peisajul digital a permis răspândirea rapidă a mesajelor eurosceptice și populiste, adesea construite pe emoție și simplitate retorică. Astfel, rețelele sociale s‑au dovedit un teren al competiției narative, ridicând întrebări despre cum poate UE să își mențină echilibrul și credibilitatea într‑un mediu propice polarizării.
Mai mult, în acest flux uriaș de informații, dimensiunea “filter bubble” capătă o importanță semnificativă. Dacă în comunicarea tradițională instituțiile difuzau mesajele prin canale centralizate (televiziune, presă scrisă, radio), în prezent, algoritmii platformelor ar putea bloca accesul la conținut pentru anumite grupuri de utilizatori, care primesc doar informații care le confirmă convingerile preexistente. Fenomenul subminează eforturile de a crea un discurs comun la nivel european, permițând proliferarea retoricilor ostile la adresa UE. Lucrarea explică felul în care strategiile de comunicare ale Comisiei, Parlamentului și Consiliului încearcă să atenueze efectul bulelor algoritmice și să ajungă la categorii reticente, fie prin campanii transversale, fie prin parteneriate cu influenceri sau actori ai societății civile.
O atenție deosebită se acordă și diferențelor de ton și de obiective comunicative între instituții. Comisia Europeană, cu rolul de inițiator de legislație și “gardian” al Tratatelor, adoptă un discurs tehnic, echilibrat, dar testează formate vizuale și interacțiuni live pentru a‑și extinde vizibilitatea. Parlamentul, fiind instituția cu o componentă direct reprezentativă, pune accent pe apropiere și implicare, organizând dezbateri online, sondaje și campanii de mobilizare la vot, mai ales în context electoral. Consiliul, care negociază compromisuri interguvernamentale, este mai prudent și mai formal, publicând mesaje legate de reuniuni și concluzii, însă relativ puțin dispus să inițieze discuții ample cu publicul. Toate aceste diferențe reflectă structura complexă a Uniunii și misiunile variate ale fiecărei instituții.
Pe fundalul acestor variații de stil și conținut, apar concluzii semnificative despre necesitatea unei cooperări interinstituționale mai eficiente în comunicarea online. Dacă, în situații de criză sau sub presiunea unor evenimente majore (precum Brexit), instituțiile au colaborat și au încercat să transmită mesaje coerente, în alte momente lipsa de coordonare a dus la confuzie sau la impresia de dezacord public între structurile UE. Din analiza datelor cantitative și calitative reiese că implicarea a crescut atunci când mesajele au fost unificate și adaptate din punct de vedere lingvistic și cultural, iar când fiecare instituție și‑a urmărit propriul calendar, publicul a rămas cu percepția unui puzzle necorelat.
Ultimele secțiuni ale volumului evidențiază perspectivele de evoluție ale comunicării instituționale europene în noul peisaj digital. Este de așteptat ca dezvoltarea inteligenței artificiale, realității virtuale și a platformelor de tip metavers să deschidă canale inedite de interacțiune, cu grad sporit de imersiune și personalizare. E nevoie, în egală măsură, de formarea unor competențe avansate la nivelul echipelor de comunicare: cunoștințe de analiză a datelor, abilități de storytelling care să facă politicile europene inteligibile și interesante, reactivitate la crize și la retorici ostile. Rămâne de văzut cum se va configura acest scenariu, dat fiind că reticența față de social media, presiunile de reglementare și preocupările legate de protecția datelor pot frâna implementarea masivă a unor instrumente noi. În plus, apar discuții privind etica microtargeting‑ului și riscul manipulării online.
Observațiile de început subliniază, așadar, caracterul esențial al rețelelor sociale în menținerea conectivității între instituțiile europene și public. Într‑o epocă în care proiectul integrării europene este contestat din multiple direcții, modul de comunicare poate fi decisiv pentru recâștigarea încrederii și pentru consolidarea legitimității democratice. Această lucrare nu doar prezintă metodele și rezultatele analizate, ci și oferă o invitație la reflecție asupra modului în care Uniunea Europeană își poate adapta discursul și instrumentele pentru a deveni un reper autentic în comunicarea publică digitală.
Lucrarea de față investighează modul în care instituțiile europene ‑ Comisia, Parlamentul și Consiliul ‑ au răspuns provocărilor erei digitale, concentrându‑se asupra modului în care acestea utilizează rețelele sociale online pentru a disemina informații, a legitima decizii și a întreține raportul cu cetățenii. Printr‑o abordare metodică și o serie de studii de caz, sunt evidențiate atât evoluțiile strategice din ultimele decenii, cât și tensiunile inerente care apar într‑un peisaj digital tot mai polarizat și concurențial. Demersul se bazează pe analiză cantitativă (frecvența postărilor, tipul de conținut, rata de interacțiune) și pe analiză calitativă (ton, tematică, strategii narative), punând în lumină elementele definitorii ale comunicării instituționale europene.
Într‑o primă etapă, este explorat fundalul istoric și tehnologic al acestui tip de comunicare. De la perioada în care instituțiile UE se bazau preponderent pe comunicate de presă și evenimente formale, s‑a ajuns la o nouă realitate, în care platformele precum Facebook, X (fosta rețea Twitter) și Instagram au devenit canale prioritare pentru transmiterea de mesaje și dialogul cu publicul. Această tranziție nu se reduce la utilizarea unor instrumente tehnice, ci implică transformări de mentalitate și reorganizarea internă a departamentelor de comunicare. Ritmul accelerat impus de crizele succesive (financiare, migraționale, Brexit, pandemia de COVID‑19) a demonstrat că viteza de reacție și adaptarea la formate noi (infografice, transmisii live, story‑uri) au devenit vitale pentru menținerea relevanței și pentru câștigarea încrederii publice.
Un alt aspect important apare în contextul crizelor europene, care s‑au dovedit catalizatori majori pentru schimbările de paradigmă în domeniul comunicării online. Se analizează, de pildă, modul în care Comisia a încercat să explice măsurile anticriză, Parlamentul a urmărit să se apropie de alegători în perioade electorale, iar Consiliul, reticent prin natura sa interguvernamentală, a căutat modalități de a armoniza pozițiile statelor membre cu nevoia de transparență. În același timp, peisajul digital a permis răspândirea rapidă a mesajelor eurosceptice și populiste, adesea construite pe emoție și simplitate retorică. Astfel, rețelele sociale s‑au dovedit un teren al competiției narative, ridicând întrebări despre cum poate UE să își mențină echilibrul și credibilitatea într‑un mediu propice polarizării.
Mai mult, în acest flux uriaș de informații, dimensiunea “filter bubble” capătă o importanță semnificativă. Dacă în comunicarea tradițională instituțiile difuzau mesajele prin canale centralizate (televiziune, presă scrisă, radio), în prezent, algoritmii platformelor ar putea bloca accesul la conținut pentru anumite grupuri de utilizatori, care primesc doar informații care le confirmă convingerile preexistente. Fenomenul subminează eforturile de a crea un discurs comun la nivel european, permițând proliferarea retoricilor ostile la adresa UE. Lucrarea explică felul în care strategiile de comunicare ale Comisiei, Parlamentului și Consiliului încearcă să atenueze efectul bulelor algoritmice și să ajungă la categorii reticente, fie prin campanii transversale, fie prin parteneriate cu influenceri sau actori ai societății civile.
O atenție deosebită se acordă și diferențelor de ton și de obiective comunicative între instituții. Comisia Europeană, cu rolul de inițiator de legislație și “gardian” al Tratatelor, adoptă un discurs tehnic, echilibrat, dar testează formate vizuale și interacțiuni live pentru a‑și extinde vizibilitatea. Parlamentul, fiind instituția cu o componentă direct reprezentativă, pune accent pe apropiere și implicare, organizând dezbateri online, sondaje și campanii de mobilizare la vot, mai ales în context electoral. Consiliul, care negociază compromisuri interguvernamentale, este mai prudent și mai formal, publicând mesaje legate de reuniuni și concluzii, însă relativ puțin dispus să inițieze discuții ample cu publicul. Toate aceste diferențe reflectă structura complexă a Uniunii și misiunile variate ale fiecărei instituții.
Pe fundalul acestor variații de stil și conținut, apar concluzii semnificative despre necesitatea unei cooperări interinstituționale mai eficiente în comunicarea online. Dacă, în situații de criză sau sub presiunea unor evenimente majore (precum Brexit), instituțiile au colaborat și au încercat să transmită mesaje coerente, în alte momente lipsa de coordonare a dus la confuzie sau la impresia de dezacord public între structurile UE. Din analiza datelor cantitative și calitative reiese că implicarea a crescut atunci când mesajele au fost unificate și adaptate din punct de vedere lingvistic și cultural, iar când fiecare instituție și‑a urmărit propriul calendar, publicul a rămas cu percepția unui puzzle necorelat.
Ultimele secțiuni ale volumului evidențiază perspectivele de evoluție ale comunicării instituționale europene în noul peisaj digital. Este de așteptat ca dezvoltarea inteligenței artificiale, realității virtuale și a platformelor de tip metavers să deschidă canale inedite de interacțiune, cu grad sporit de imersiune și personalizare. E nevoie, în egală măsură, de formarea unor competențe avansate la nivelul echipelor de comunicare: cunoștințe de analiză a datelor, abilități de storytelling care să facă politicile europene inteligibile și interesante, reactivitate la crize și la retorici ostile. Rămâne de văzut cum se va configura acest scenariu, dat fiind că reticența față de social media, presiunile de reglementare și preocupările legate de protecția datelor pot frâna implementarea masivă a unor instrumente noi. În plus, apar discuții privind etica microtargeting‑ului și riscul manipulării online.
Observațiile de început subliniază, așadar, caracterul esențial al rețelelor sociale în menținerea conectivității între instituțiile europene și public. Într‑o epocă în care proiectul integrării europene este contestat din multiple direcții, modul de comunicare poate fi decisiv pentru recâștigarea încrederii și pentru consolidarea legitimității democratice. Această lucrare nu doar prezintă metodele și rezultatele analizate, ci și oferă o invitație la reflecție asupra modului în care Uniunea Europeană își poate adapta discursul și instrumentele pentru a deveni un reper autentic în comunicarea publică digitală.
Prof. univ. dr. habil. Mihaela Rus
Universitatea Ovidius din Constanța,
Facultatea de Drept și Științe Administrative
Institutul de Filosofie și Psihologie
„Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române
Universitatea Ovidius din Constanța,
Facultatea de Drept și Științe Administrative
Institutul de Filosofie și Psihologie
„Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române
Dacă dorești să iți exprimi părerea despre acest produs poți adăuga un review.
Scrie un review
Produse similare
Cum vorbim in public. Exercitii de oratorie
Sfarsitul istoriei si ultimul Om - Francis Fukuyama
Psychosocial Characteristics of Images of Power in Mass Communication
