Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115
Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
Aveam doar 19 ani... - Ovidiu Barsan
![Aveam doar 19 ani... - Ovidiu Barsan [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/avem-doar-19-ani-603918.jpg "Aveam doar 19 ani... - Ovidiu Barsan [1]")
Editura: Cismigiu Books
Autor: Ovidiu Barsan
Editia: I
Pagini: 140
Anul publicării: 2023
ISBN: 978-606-28-1663-6
DOI: 10.5682/9786062816636
Cod Produs:
9786062816636
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 718
/
0745 200 357
- Descriere
- Download (1)
- Autori
- Cuvant inainte
- Review-uri (0)
Decembrie ’89... Un decembrie asteptat dar nesperat, un decembrie marcant, venit de nicaieri si care ne-a dus catre ceea ce suntem azi. Un decembrie de unii hulit si, din pacate, de mult prea multi uitat.
Pentru pustanul de 19 ani, soldat intr-o armata care ajunsese sa manuiasca mai mult lopata decat arma, Decembrie ’89 trebuia sa insemne sfarsitul unei perioade negre din viata sa, dar a ajuns sa reprezinte cea mai importanta lectie de viata.
Aceste randuri nu vor sa dezlege puzzle-ul acelui decembrie, vor doar sa nu lase neuitarii acel timp in care am visat la lucruri frumoase si am crezut.
Pentru pustanul de 19 ani, soldat intr-o armata care ajunsese sa manuiasca mai mult lopata decat arma, Decembrie ’89 trebuia sa insemne sfarsitul unei perioade negre din viata sa, dar a ajuns sa reprezinte cea mai importanta lectie de viata.
Aceste randuri nu vor sa dezlege puzzle-ul acelui decembrie, vor doar sa nu lase neuitarii acel timp in care am visat la lucruri frumoase si am crezut.
-
Aveam doar 19 ani...
Descarca
OVIDIU BARSAN
UITAREA CORUPE ISTORIA
sau adevarul existential este ceea ce nu se vede
Petre ISACHI
Mi se pare firesc ca un autor de romane istorice – Kara Golge, 2021; Jurnalul Renegatilor, 2022 – sa vada in fenomenul uitarii, un „urias monstru de ingratitudine” (W. Shakespeare), ce conduce inevitabil la coruperea Istoriei (= memoria generatiilor), incat sa‑si propuna, ca o datorie morala, de suflet, (re)configurarea din memorie (= talentul eruditilor), a unui fragment, aparent aleatoriu si insignifiant, de revolutie anticomunista, traita „in direct”, cu mirare, prudenta si entuziasm, ca militar detasat la Academia Militara, Bucuresti, in perioada: 17 decembrie 1989 – 1 ianuarie 1990. Autentica si implicita in scriitura romanului memorialistic, Aveam doar 19 ani..., este mai ales indignarea, revolta interioara a scriitorului care constata, din nefericire, doar dupa cateva decenii, ca actele de sacrificiu ale participantilor la evenimente – studenti, soldati, ofiteri, civili, muncitori, intelectuali etc. – sunt neinvalidate, atenuate prin banalizare si condamnate la uitare, desi ceea ce este condamnat la uitare e sigur ca va supravietui...
Ovidiu Barsan convins – la varsta/ data cand a trait evenimentele – asemenea Sfantului Augustin ca „Adevarul este ceea ce se vede”, rememoreaza inceputul optimist, aproape sacru al Revolutiei din perspectiva tanarului soldat traitor intr‑un „paradis al somnambulilor”, insa aproape total ignorant (ce stia el, la 19 ani, din culisele Revolutiei franceze, Revolutiei ruse etc. ?) in ceea ce priveste doctrina si filosofia politica a unui asemenea fenomen social‑istoric, in care conteaza, cu prioritate, doar tehnicile si arta manipularilor insurectionale, in „razboiul” invizibil, national si international, pentru putere. In aceasta inocenta scuzabila isi afla, probabil, radacinile, viziunea idilica, entuziasmul ludic, increderea si speranta utopica intr‑o rapida schimbare la fata a Romaniei postdecembriste. Zilele revolutiei sunt pentru Moldovean – personaj actant/ martor/ reflector, narator si alter‑ego al autorului ‑ o adevarata scoala/ universitate de politologie, in care i se „predau” prin fapte, dar si prin demersuri spontane, limbaj, comportament, semne etc. de catre Colonel, Civilul Misterios, Micul colonel, Capitan, Artilerist, Granicer, Infanterist, Telefonist, Sofer, Femeia‑Maior, Profesoara de pian si fratele ei, Tatal si Mama etc. , personaje actante‑simbol, personaje‑idee, tot atatea stari de spirit, de morala, camaraderie, prietenie, dar si ceea ce inseamna in esenta, starea de alarma nationala, dedublarea, frica, lasitatea, curajul, moartea imprevizibila, asasinatul politic, sacrificiul neconditionat, pericolul iminent nu doar pentru fiecare individ in parte, ci si pentru intreaga Romanie amenintata din umbra cu dezintegrarea teritoriala.
Cartea este o admirabila oda inchinata Armatei romane/ soldatului roman si implicit, tineretului, poporului trezit brusc din somnambulismul existential, dar mai ales patruns de ideea hegeliena ca in asemenea momente limita, nu‑ti poti pastra libertatea decat cu riscul vietii. Sunt clipe in care descoperi, paradoxal, cum spunea undeva Petre Tutea ca „revolutia e o inaintare pe loc” – personajul principal inainteaza „pe loc”, chiar in spatiul aparent securizat al Academiei Militare, pe care o apara de contra‑revolutionarii iviti parca din senin ‑, revolutie care, cum sugera acelasi Socrate al romanilor, nu mai adauga nimic nou ideilor lui Platon, iar o posibila resetare/ restructurare a omului contemporan, dupa noi canoane morale, existentiale, nu s‑a intamplat decat o singura data in istoria recenta, la aparitia divino‑misterioasa a lui Cristos. Vidul de putere, firesc in asemenea stari radical conflictuale, potenteaza in progresie geometrica, haosul, starea de asteptare, de neliniste, de imprevizibil, de iluzie si angoasa existentiala.
Autorul nu implica Biserica/ providenta in desfasurarea Revolutiei incepute, cum se stie, aproape simultan si la Timisoara, Iasi, Sibiu etc. Scapat ca prin urechile acului, de un cartus ratacit – bine inclus in text, motivul Calcaiului lui Achile – personajul principal, dar si intreaga Lume vazuta si nevazuta, a personajelor acestui roman infrarealist, autoreferential, docufictiune pentru viitorime, constata, aparent paradoxal, ca nu oamenii (institutii, universitati, scoli, politie, armata, aviatie, partide politice, primarii etc.) conduc revolutia, ci revolutia se foloseste de oamenii deveniti actori intr‑o tragi‑comedie, intr‑un „spectacol” eroico‑comic, vazut in direct de intreaga populatie a globului, la Televiziunea Romana si coordonat din umbra, de un Regizor, aparent providential, omniscient, ubicuu si omnipotent, ce stabileste cu acribie politica, rolurile, costumele si mastile necesare desfasurarii actiunii. Vointa/ dorinta aproape unanima a poporului roman de a se elibera de dictatura bolsevismului/ comunismului, admite, ba chiar admira arta ireprosabila a manipularii.
Desi Mircea Eliade considera ca putine neamuri se pot mandri ca au avut atata „nenoroc in istorie”, ca neamul romanesc, personal cred ca in ceea ce privesc Evenimentele din decembrie, 1989, atat personajul principal, Moldoveanul, cat si Romania postcomunista, integrata Uniunii Europene si blocului militar defensiv N. A. T. O. au avut un „noroc” divin. Ca orice rasa multimilenara – conservativa, regresiva si defensiva – prejudecatile autohtone si balcanice, nu pot fi usor sfaramate si inlocuite prin alte prejudecati, decat in timp; e vorba, desigur, de substratul metafizic al acestora. Ovidiu Barsan ne sugereaza in scriitura firesc optimista a romanului autoreferential Aveam doar 19 ani... o realitate ontologica de care trebuie tinut cont: un popor nu poate fi cucerit cu adevarat decat prin distrugerea sistematica a elitelor, universitatilor, scolilor, institutiilor, doctrinelor, filosofiilor nationale etc. Promovarea meritocratiei este una din lectiile sugerate de grupul de soldati ce au aparat Academia Militara si Ministerul Apararii Nationale. Foarte important a fost, este si va fi: liderul, seful grupului, comunitatii, statului.
Iata care ar fi principalele atributii/ legi nescrise ale unui astfel de lider, in viziunea filosofului Confucius (551 – 479 a. Chr. ), asta si pentru a vedea cat de importanta este ideea de continuitate si de ierarhie valorica in istoria umanitatii, nu doar a Romaniei contemporane:
„1. Sa se autoperfectioneze; 2. Sa venereze pe cei intelepti; 3. Sa‑si iubeasca parintii; 4. Sa cinsteasca pe inaltii functionari de stat; 5. Sa se poarte bine cu poporul; 6. Sa‑si atraga de partea lui savantii si artistii; 7. Sa se comporte prieteneste cu toti marii vasali. ”
Confucianismul propune, prin urmare cultivarea unei ordini morale, naturale, in care fiecare individ este dator sa‑si asume obligatiile morale inerente functiei, pozitiei sale, de fiu, tata, supus, conducator. Implicit si neostentativ didactic, grupul de militari ce a actionat la Academia Militara, propune cititorului, calitatile morale ale adevaratului „revolutionar”/ omului necesar prezentului/ viitorului: simtul datoriei fata de neam, loialitate, reciprocitate, amabilitate, buna credinta, prietenie, afectiune filiala si fraterna, spirit de familie specific romanilor, sincronizare cu binele si frumosul etc. Meritul scriitorului este incontestabil in conditiile in care aceste atribute se estompeaza pana la disparitie.
Goetheian este transfigurata in aceasta „opera imperfecta”(in sensul atribuit de Nichita Stanescu) dedicata Revolutiei romane, conceptul de libertate: Numai acela isi merita libertatea si viata care trebuie sa le cucereasca in fiecare zi. Aceasta axioma o uitam cei mai multi dintre noi: ideea ca identitatea nationala, cultura, religia si libertatea trebuiesc recucerite in fiecare zi. Mai ales in conditiile cand libertatea nu implica drepturi – pentru ca drepturile iti sunt date de altii si ele nu te angajeaza – ci mai curand responsabilitati: cu prioritate, libertatea, vointa de a te invinge pe tine insuti in fiecare secunda. Vedem in aceasta viziune din romanul Aveam doar 19 ani... , opinia hegeliana, pe care o transfigureaza Ovidiu Barsan, si in celelalte romane ale sale: Istoria este realizarea ideii de libertate vazuta ca un proces absolut necesar supravietuirii.
Concluzionez, veti citi o „opera imperfecta”, o „carte romaneasca de invatatura” traita in conditii exceptionale, o scriitura fermecatoare prin sinceritate, altruism, empatie, intelepciune, intelegere pentru situatia istorica, filosofic elegiaca – sic transit gloria mundi –, concesiva, melancolica, interogativa, entuziasta, poetic‑reflexiva, profunda in nedesavarsire, convergenta substantial, etica neostentativ, partial misterioasa, cu efecte inimaginabile pentru viitorime etc.
Desigur, daca vreti sa cititi o carte „perfecta” intru revolutie, nu aveti decat o singura solutie: s‑o scrieti Dumneavoastra insiva. Criticul ar fi incantat sa o citeasca. Cat despre critica – era si opinia lui Cioran –, ea ramane o frumoasa si necesara absurditate... Marturisesc: l‑am citit pe romancierul Ovidiu Barsan, nu pentru a‑l intelege pe el, ci ca sa ma inteleg pe mine insumi. Nu va spun daca m‑am inteles! Va spun insa ca un critic n‑ar trebui sa vorbeasca/ sa scrie niciodata despre un scriitor ale carui merite sunt evidente. Oricum romanul autoreferntial, Aveam doar 19 ani... se prezinta singur, oricand si oriunde, daca are cui!..
6 august 2023, Bacau
Petre ISACHI
sau adevarul existential este ceea ce nu se vede
Petre ISACHI
Mi se pare firesc ca un autor de romane istorice – Kara Golge, 2021; Jurnalul Renegatilor, 2022 – sa vada in fenomenul uitarii, un „urias monstru de ingratitudine” (W. Shakespeare), ce conduce inevitabil la coruperea Istoriei (= memoria generatiilor), incat sa‑si propuna, ca o datorie morala, de suflet, (re)configurarea din memorie (= talentul eruditilor), a unui fragment, aparent aleatoriu si insignifiant, de revolutie anticomunista, traita „in direct”, cu mirare, prudenta si entuziasm, ca militar detasat la Academia Militara, Bucuresti, in perioada: 17 decembrie 1989 – 1 ianuarie 1990. Autentica si implicita in scriitura romanului memorialistic, Aveam doar 19 ani..., este mai ales indignarea, revolta interioara a scriitorului care constata, din nefericire, doar dupa cateva decenii, ca actele de sacrificiu ale participantilor la evenimente – studenti, soldati, ofiteri, civili, muncitori, intelectuali etc. – sunt neinvalidate, atenuate prin banalizare si condamnate la uitare, desi ceea ce este condamnat la uitare e sigur ca va supravietui...
Ovidiu Barsan convins – la varsta/ data cand a trait evenimentele – asemenea Sfantului Augustin ca „Adevarul este ceea ce se vede”, rememoreaza inceputul optimist, aproape sacru al Revolutiei din perspectiva tanarului soldat traitor intr‑un „paradis al somnambulilor”, insa aproape total ignorant (ce stia el, la 19 ani, din culisele Revolutiei franceze, Revolutiei ruse etc. ?) in ceea ce priveste doctrina si filosofia politica a unui asemenea fenomen social‑istoric, in care conteaza, cu prioritate, doar tehnicile si arta manipularilor insurectionale, in „razboiul” invizibil, national si international, pentru putere. In aceasta inocenta scuzabila isi afla, probabil, radacinile, viziunea idilica, entuziasmul ludic, increderea si speranta utopica intr‑o rapida schimbare la fata a Romaniei postdecembriste. Zilele revolutiei sunt pentru Moldovean – personaj actant/ martor/ reflector, narator si alter‑ego al autorului ‑ o adevarata scoala/ universitate de politologie, in care i se „predau” prin fapte, dar si prin demersuri spontane, limbaj, comportament, semne etc. de catre Colonel, Civilul Misterios, Micul colonel, Capitan, Artilerist, Granicer, Infanterist, Telefonist, Sofer, Femeia‑Maior, Profesoara de pian si fratele ei, Tatal si Mama etc. , personaje actante‑simbol, personaje‑idee, tot atatea stari de spirit, de morala, camaraderie, prietenie, dar si ceea ce inseamna in esenta, starea de alarma nationala, dedublarea, frica, lasitatea, curajul, moartea imprevizibila, asasinatul politic, sacrificiul neconditionat, pericolul iminent nu doar pentru fiecare individ in parte, ci si pentru intreaga Romanie amenintata din umbra cu dezintegrarea teritoriala.
Cartea este o admirabila oda inchinata Armatei romane/ soldatului roman si implicit, tineretului, poporului trezit brusc din somnambulismul existential, dar mai ales patruns de ideea hegeliena ca in asemenea momente limita, nu‑ti poti pastra libertatea decat cu riscul vietii. Sunt clipe in care descoperi, paradoxal, cum spunea undeva Petre Tutea ca „revolutia e o inaintare pe loc” – personajul principal inainteaza „pe loc”, chiar in spatiul aparent securizat al Academiei Militare, pe care o apara de contra‑revolutionarii iviti parca din senin ‑, revolutie care, cum sugera acelasi Socrate al romanilor, nu mai adauga nimic nou ideilor lui Platon, iar o posibila resetare/ restructurare a omului contemporan, dupa noi canoane morale, existentiale, nu s‑a intamplat decat o singura data in istoria recenta, la aparitia divino‑misterioasa a lui Cristos. Vidul de putere, firesc in asemenea stari radical conflictuale, potenteaza in progresie geometrica, haosul, starea de asteptare, de neliniste, de imprevizibil, de iluzie si angoasa existentiala.
Autorul nu implica Biserica/ providenta in desfasurarea Revolutiei incepute, cum se stie, aproape simultan si la Timisoara, Iasi, Sibiu etc. Scapat ca prin urechile acului, de un cartus ratacit – bine inclus in text, motivul Calcaiului lui Achile – personajul principal, dar si intreaga Lume vazuta si nevazuta, a personajelor acestui roman infrarealist, autoreferential, docufictiune pentru viitorime, constata, aparent paradoxal, ca nu oamenii (institutii, universitati, scoli, politie, armata, aviatie, partide politice, primarii etc.) conduc revolutia, ci revolutia se foloseste de oamenii deveniti actori intr‑o tragi‑comedie, intr‑un „spectacol” eroico‑comic, vazut in direct de intreaga populatie a globului, la Televiziunea Romana si coordonat din umbra, de un Regizor, aparent providential, omniscient, ubicuu si omnipotent, ce stabileste cu acribie politica, rolurile, costumele si mastile necesare desfasurarii actiunii. Vointa/ dorinta aproape unanima a poporului roman de a se elibera de dictatura bolsevismului/ comunismului, admite, ba chiar admira arta ireprosabila a manipularii.
Desi Mircea Eliade considera ca putine neamuri se pot mandri ca au avut atata „nenoroc in istorie”, ca neamul romanesc, personal cred ca in ceea ce privesc Evenimentele din decembrie, 1989, atat personajul principal, Moldoveanul, cat si Romania postcomunista, integrata Uniunii Europene si blocului militar defensiv N. A. T. O. au avut un „noroc” divin. Ca orice rasa multimilenara – conservativa, regresiva si defensiva – prejudecatile autohtone si balcanice, nu pot fi usor sfaramate si inlocuite prin alte prejudecati, decat in timp; e vorba, desigur, de substratul metafizic al acestora. Ovidiu Barsan ne sugereaza in scriitura firesc optimista a romanului autoreferential Aveam doar 19 ani... o realitate ontologica de care trebuie tinut cont: un popor nu poate fi cucerit cu adevarat decat prin distrugerea sistematica a elitelor, universitatilor, scolilor, institutiilor, doctrinelor, filosofiilor nationale etc. Promovarea meritocratiei este una din lectiile sugerate de grupul de soldati ce au aparat Academia Militara si Ministerul Apararii Nationale. Foarte important a fost, este si va fi: liderul, seful grupului, comunitatii, statului.
Iata care ar fi principalele atributii/ legi nescrise ale unui astfel de lider, in viziunea filosofului Confucius (551 – 479 a. Chr. ), asta si pentru a vedea cat de importanta este ideea de continuitate si de ierarhie valorica in istoria umanitatii, nu doar a Romaniei contemporane:
„1. Sa se autoperfectioneze; 2. Sa venereze pe cei intelepti; 3. Sa‑si iubeasca parintii; 4. Sa cinsteasca pe inaltii functionari de stat; 5. Sa se poarte bine cu poporul; 6. Sa‑si atraga de partea lui savantii si artistii; 7. Sa se comporte prieteneste cu toti marii vasali. ”
Confucianismul propune, prin urmare cultivarea unei ordini morale, naturale, in care fiecare individ este dator sa‑si asume obligatiile morale inerente functiei, pozitiei sale, de fiu, tata, supus, conducator. Implicit si neostentativ didactic, grupul de militari ce a actionat la Academia Militara, propune cititorului, calitatile morale ale adevaratului „revolutionar”/ omului necesar prezentului/ viitorului: simtul datoriei fata de neam, loialitate, reciprocitate, amabilitate, buna credinta, prietenie, afectiune filiala si fraterna, spirit de familie specific romanilor, sincronizare cu binele si frumosul etc. Meritul scriitorului este incontestabil in conditiile in care aceste atribute se estompeaza pana la disparitie.
Goetheian este transfigurata in aceasta „opera imperfecta”(in sensul atribuit de Nichita Stanescu) dedicata Revolutiei romane, conceptul de libertate: Numai acela isi merita libertatea si viata care trebuie sa le cucereasca in fiecare zi. Aceasta axioma o uitam cei mai multi dintre noi: ideea ca identitatea nationala, cultura, religia si libertatea trebuiesc recucerite in fiecare zi. Mai ales in conditiile cand libertatea nu implica drepturi – pentru ca drepturile iti sunt date de altii si ele nu te angajeaza – ci mai curand responsabilitati: cu prioritate, libertatea, vointa de a te invinge pe tine insuti in fiecare secunda. Vedem in aceasta viziune din romanul Aveam doar 19 ani... , opinia hegeliana, pe care o transfigureaza Ovidiu Barsan, si in celelalte romane ale sale: Istoria este realizarea ideii de libertate vazuta ca un proces absolut necesar supravietuirii.
Concluzionez, veti citi o „opera imperfecta”, o „carte romaneasca de invatatura” traita in conditii exceptionale, o scriitura fermecatoare prin sinceritate, altruism, empatie, intelepciune, intelegere pentru situatia istorica, filosofic elegiaca – sic transit gloria mundi –, concesiva, melancolica, interogativa, entuziasta, poetic‑reflexiva, profunda in nedesavarsire, convergenta substantial, etica neostentativ, partial misterioasa, cu efecte inimaginabile pentru viitorime etc.
Desigur, daca vreti sa cititi o carte „perfecta” intru revolutie, nu aveti decat o singura solutie: s‑o scrieti Dumneavoastra insiva. Criticul ar fi incantat sa o citeasca. Cat despre critica – era si opinia lui Cioran –, ea ramane o frumoasa si necesara absurditate... Marturisesc: l‑am citit pe romancierul Ovidiu Barsan, nu pentru a‑l intelege pe el, ci ca sa ma inteleg pe mine insumi. Nu va spun daca m‑am inteles! Va spun insa ca un critic n‑ar trebui sa vorbeasca/ sa scrie niciodata despre un scriitor ale carui merite sunt evidente. Oricum romanul autoreferntial, Aveam doar 19 ani... se prezinta singur, oricand si oriunde, daca are cui!..
6 august 2023, Bacau
Petre ISACHI
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.
Scrie un review
Produse similare
Juramantul tainic
Regatul celor Blestemati (hardcover) - Kerri Maniscalco
Cavalerii Crucii - Volumul 5. Poarta razboiului sfant - Andrei Breaban
Cavalerii Crucii - Volumul 4. Castelul de pe Nistru - Andrei Breaban
Cavalerii Crucii - Volumul 3. Visul Mariei Sale - Andrei Breaban
Moartea lui Pongo - Cornel George Popa
Cavalerii Crucii - Volumul 6. Razbunarea lui Huniade - Andrei Breaban
Cavalerii Crucii - Volumul 9. Ultimii cruciati - Andrei Beaban
Cavalerii Crucii - Volumul 7. Vitejii Mariei Sale - Andrei Breaban
Stramutarea. Volumul 1 + 2 - Cezar-Octavian Andrei
Jocul de-a V-ati ascunselea - Em Madara
Brandusa numarul sase
Condamnarea la viata
Portrete interioare
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro