Pachetul contine:
Prelegeri de istorie a filozofiei Vol. I - Georg Wilhelm Friedrich Hegel, trad. de D.D. Rosca
Prelegeri de istorie a filozofiei Vol. II - Georg Wilhelm Friedrich Hegel, trad. de D.D. Rosca
Despre interesul pe care il prezinta aceasta istorie se poate vorbi din multiple puncte de vedere. Cine vrea sa-i prinda punctul central va trebui sa-l caute in legatura esentiala ce exista intre acest aparent trecut si treapta prezenta atinsa de filozofie. Ceea ce va trebui sa aratam aici mai de aproape este faptul ca aceasta legatura nu este un punct de vedere exterior oarecare, ce ar putea fi luat in considerare la istoria stiintei filozofice, ci aceasta legatura exprima mai curind natura interioara a determinatiei ei; va trebui sa aratam apoi ca evenimentele acestei istorii se prelungesc, fara indoiala, in efecte, ca orice evenimente, dar ca ele produc aceste efecte intr-un mod care le este propriu.
Ceea ce ne infatiseaza istoria filozofiei este sirul spiritelor nobile, galeria eroilor ratiunii ce gindeste, care, datorita fortei acestei ratiuni, au patruns in esenta lucrurilor, a naturii si a spiritului, in esenta lui Dumnezeu, cistigind pentru noi prin munca lor tezaurul cel mai de pret, comoara cunoasterii rationale. In acelasi timp, evenimentele si actiunile acestei istorii sint din aceasta cauza de asa natura, incit in continutul lor nu intra personalitatea si caracterul individual in gradul in care intra, in schimb, in istoria politica individul cu particularitatea naturalului sau, a geniului, a pasiunilor sale, a energiei sau a slabiciunii caracterului sau, si, in general, cu ceea ce face ca el sa fie acest individ, subiect al faptelor si al evenimentelor. Dimpotriva, in istoria filozofiei, produsele sint cu atit mai excelente, cu cit ele pot fi socotite mai putin ca merit al individului particular si cu cit apartin mai mult gindirii libere, caracterului general al omului ca om, cu cit insasi aceasta gindire lipsita de trasaturi particulare este mai mult subiect producator.
Informatii conformitate produs
Georg Wilhelm Friedrich Hegel s-a nascut in 1770, la Stuttgart. Intre 1788 si 1793 a studiat teologia la Tubingen (din cei cinci ani, in primii doi se facea filozofie). A fost profesor particular la Berna (1793–1796) si la Frankfurt am Main (1797–1800), docent la Universitatea din Jena (1805–1806) unde se mutase in 1801 la indemnul lui Schelling, cu care fusese coleg la Tubingen si a intretinut o interesanta corespondenta; a fost director al gimnaziului din Nurnberg (1808–1816) si profesor la universitatile din Heidelberg (1816–1818) si Berlin (1818–1821, 1823–1831). A murit de holera la Berlin in 1831.
Hegel se daruieste teologiei si intra, la varsta de 18 ani, la seminarul din Tübingen pentru a-si realiza studiile universitare. Aici studiaza filosofia, istoria, teologia si limbile clasice, latina si greaca, matematica si fizica. In 1788 redacteaza un articol Despre avantajele pe care ni le procura lectura scriitorilor antici clasici greci si romani. Aici ii cunoaste pe Friedrich Hölderlin si pe Friedrich Wilhelm Schelling, cu care leaga o stransa prietenie plantand impreuna Copacul Libertatii. Este fascinat de lucrarile lui Spinoza, Kant, Rousseau si urmareste cu entuziasm evenimentele Revolutiei franceze. In 1790 obtine titlul de „Magister der Philosophie” cu o lucrare asupra problemei morale a obligatiilor, unde opune dualismului kantian ideea unitatii ratiunii cu sensibilitatea. Apoi se inscrie la Facultatea de Teologie unde urmeaza cursuri despre istoria Apostolilor, a psalmilor si a Epistolelor, despre filosofia stoicului Cicero, despre istoria filozofiei, despre metafizica si teologie naturala si decide, intre altele, sa se inscrie la cursuri de anatomie.
Timp de opt ani lucreaza ca profesor particular pentru diverse familii din Berna si Frankfurt am Main, pana in 1801, cand devine docent la Universitatea din Jena si scrie lucrarea „Diferenta intre sistemele lui Fichte si Schelling”. Impreuna cu Schelling fondeaza revista „Kritische Zeitschrift der Philosophie”. In 1807 publica lucrarea sa fundamentala „Fenomenologia spiritului” (Phänomenologie des Geistes). Intre 1808 si 1816 este rectorul gimnaziului din Nürnberg si publica lucrarea „Stiinta logicii” (Wissenschaft de Logik, 1812-1816). In 1818, dupa o scurta activitate la Universitatea din Heidelberg, ocupa catedra de filosofie la Universitatea din Berlin, care apartinuse lui Fichte, si incepe, in prelegerile tinute, sa propage propria sa filosofie, ce va fi succesiv publicata in „Enciclopedia stiintelor filozofice” (Enzyklopädie der philosophischen Wissenschaften, 1817-1830), cuprinzand filosofia dreptului, a istoriei, religiei, istoria filosofiei etc.
Opere:
Phänomenologie des Geistes (Fenomenologia spiritului, 1807)
Wissenschaft der Logik (Stiinta logicei, 1812/1816)
Enzyklopädie de philosiphischen Wissenschaften (Enciclopedia stiintelor filosofice, 1817-1830
Grundlinien der Philosophie des Rechts (Bazele filosofiei dreptului, 1819)
Vorlesungen über die Ästhetik (Prelegeri despre estetica, 1817-1829)
Vorlesungen über die Philosophie der Geschichte (Prelegeri de filosofie a istoriei, 1822-1831)