Pastila cu sentimente - Cristina Daniela Popovici

“Sunt doar o sentimentală”

Așa se mărturisește cu fermitate şi candoare o tânără poetă de 21 de ani, în prezent studentă la A.S.E., autocaracterizare socotită primejdioasă de unii, încurajatoare de alții.

Într-o epocă de decadenţă morală, de violenţă, de egocentrism, de înfundare tot mai adâncă în "underground-ul" unei societăţi tot mai obsedată de bani şi dăruită prodigalităţii şi dezmăţului, a te declara pe faţă "sentimental" rişti să fi socotit anacronic, un "outsider" eliminat din bisericuţele elitiştilor cosmopoliţi. Cei încrezători primesc o gură de oxigen, gândind că sentimentul nu a dispărut încă împreună cu atributele sale specifice: omenie, sinceritate, delicateţe, puritate, ca versul metric elegant şi emoţional - comunicativ se mai poartă, ca limba literară epurată de vulgaritate, pornografie, implanturi lexicale comerciale, se mai impune după două decenii de experimente estetice sterile.

Personal, făcând parte din aceia care au datoria să judece fără mânie şi patimă tabloul literar ca mentor de peste 60 de ani, mă alătur acelora care cred în efectul încurajator al acestui tip de poezie ce aduce liniştea, armonia şi echilibrul.

  Pe Cristina Popovici am cunoscut-o de la 13 ani ca poetă şcolară de excepţie, acceptată ca membră a cenaclului naţional "Săgetătorul", pe care l-am creat şi îl conduc de peste 45 de ani cu rezultate prestigioase. Era un copil-minune, unanim acceptat, care versifica fără greş, într-o limbă uşor cultistă, dar muzicală, limpede şi cuceritoare, teme care ţineau de universul tematic al marilor clasici: pasteluri bine desenate, portrete umane, meditaţii, evocări istorice, lirică ocazională, curăţată însă de lozincile obişnuite versificatorilor şi răsplătită cu numeroase premii.

Cu acest prim volum studențesc "Pastila cu sentimente", apărut după alte trei volume liceale, departe de a căuta să epateze ideatic şi stilistic şi ca un semn al maturității, Cristina abandonează atitudinea "clasică", lirismul "obiectiv", pentru o poezie mai liberă, mai intimă şi mai confesivă, de definire, de căutare a formulelor estetice care să răspundă lumii ei interioare, necăutata şi nefabricată, pentru a descoperi acel timbru autentic, fără grija de a-l aservi "mofturilor" la modă, ironizate de Caragiale. Unei "sentimentale" autodeclarate îi stau bine pastelurile umanizate – stabilind subtile legături afective cu natura şi elementele celeste – stări neliniștite de așteptare, dor, nostalgie, tristeți, bucurii, exaltare, în cea mai bună tradiție româneasca a romanțelor.

În versurile Cristinei încep să se facă simțite cerințele sufletești ale tineretului necontaminat de doctrine literare de import, dornic să-şi purifice conștiința, de a se întoarce la o sinceritate transparentă străina de cinism, la o originalitate organică şi nu exhibiționistă, pentru a elimina artificialul poeziei actuale, stilul pervers, abscons, abordarea modernă a instinctualității primitive, izolarea în universuri lirice virtuale, intoxicate de droguri şi depresii maladive, în goană după publicitate șocantă şi celebritate rapidă.

Cristina e un fel de preoteasă a purităţii morale, care nu se refuză heraclitismului şi adierilor suave sau nobil-nostalgice ale iubirii şi vrea să redea poeziei firescul, simplitatea, ingenuitatea, adresa caldă şi directă, propunându-ne redescoperirea "sentimentului", singura cale de acces către o comunicare mai intimă şi o solidaritate mai adânca şi mai trainică între oameni.

Prof. dr. Tudor Opriș

Membru al Uniunii Scriitorilor şi al

Academiei Internaționale  M. Eminescu