Lansare de carte - Pretul frumusetii. Tulburarile alimentare si implicatiile psihosociale ale acestora - Alina Chiracu - Coordonator
Joi, 5 august 2021, de la ora 18, la Hoptimist Taproom and Espresso Bar, pe bd. Dacia 23, va avea loc prima lansare de carte dintr-o serie de cel putin 20 de volume pe teme din psihologie
Ne gasiti la garden party cu limonada fresh, prosecco rece si cafea de specialitate de la 20 Grams Coffee Roasters, cu tinuta casual, discutii usoare de vacanta sau discutii intense de profunzime.
Aparitia volumului nu ar fi fost posibila fara sustinerea financiara a Asociatiei Focus Educational, drept pentru care, se va organiza o strangere de fonduri pentru asociatie, astfel incat sa fie posibila pe viitor si aparitia celorlalte volume ale colectiei.
Cine doreste sa intre in posesia unui volum, poate dona in contul asociatiei o suma incepand de la 40 de lei. Fondurile adunate vor fi utilizate pentru publicarea urmatoarelor volume, dar mai ales pentru activitati de cercetare in domeniul educatiei si in special al psihologiei aplicate.
Intrare libera.
Titlul acestui prim volum este „Pretul frumusetii. Tulburarile alimentare si implicatiile psihosociale ale acestora”. Volumul este coordonat de Alina Chiracu, doctor in psihologie, psiholog clinician si psihoterapeut, profesor asociat la Universitatea din Bucuresti. Cartea deschide colectia Psihologie Aplicata in Viata de Zi cu Zi si este publicata la Editura Universitara.
Volumul reprezinta o compilatie de texte literare, opinii personale, aspecte teoretice si studii stiintifice care se adreseaza atat specialistilor si studentilor, cat si publicului larg. Au contribuit cu capitole valoroase profesori si studenti, fiecare aducand in carte nu numai informatii de interes in domeniu, ci si o mare cantitate de efort, entuziasm si bucurie de a transmite mai departe, catre cititori, ideea de frumusete si pretul cu care poate fi obtinuta uneori.
Cele 20 de volume ale colectiei vor aparea pe parcursul a patru ani. Cei care doresc sa obtina intreaga colectie sau anumite volume din colectie, vor primi un voucher ce va contine lista titlurilor tuturor volumelor. Prin completarea voucherului se asigura rezervarea volumelor respective si mentinerea unui pret de 45 de lei pentru fiecare, indiferent de evolutia pietei.
Coperta volumului este realizata de Andrei Bobariu, student-artist sau artist-student, iar fiecare mic detaliu al imaginii are o simbolistica aparte, pe care va invitam sa o descifrati inainte sau dupa ce parcurgeti randurile cartii.
Va asteptam cu mare mare drag sa petrecem impreuna o seara psiho-literara, prima dintr-o serie foarte lunga.