Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115
Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
Interviu cu regizorul Nicolae Margineanu
Destine marcate de istorie. Din biografia unui reputat cineast roman
Interviu cu regizorul Nicolae Margineanu
Nicolae Margineanu: operator scenarist, producator, regizor. S-a nascut la Cluj, in data 25 septembrie 1938 si este fiul psihologului Nicolae Margineanu, profesor la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj. Tatal sau, pentru ca si-a folosit talentul persuasiv pe langa Americani pentru ca Transilvania sa revina Romaniei, a fost acuzat de inalta tradare si a petrecut 16 ani in inchisorile comuniste, intre 1948 – 1964
Cineastul Nicolae Margineanu a filmat Alerta (1967), BD in actiune (1970), BD in alerta (1970), BD la munte si la mare (1971), Explozia (1972), Fratii Jderi (1974), Muntele ascuns (1974), Tanase Scatiu (1976), Profetul, aurul si ardelenii (1978), la care a fost si regizor secund. A debutat ca regizor in 1978 cu filmul Mai presus de orice, urmat de Un om in loden (1979), Ștefan Luchian(1981), Intoarcerea din iad (1983), Padureanca (1986), Flacari pe comori (1987). In anul Revolutiei filma la Un bulgare de huma(1989), a continuat cu Undeva in Est (1991), Priveste inainte cu manie (1992), Arhitectura si puterea (1993) - film documentar, Capul de zimbru (1996) - film TV, Faimosul Paparazzo (1999), Binecuvantata fii, inchisoare (2002), Logodnicii din America (2007), Schimb valutar (2008). Demascarea (2011). Poarta Alba (2014). Castigator a numeroase premii si mentiuni la diverse festivaluri de film nationale si internationale.
Filmul documentar poate contribui la educatia oamenilor
- Stimate domnule Margineanu, dupa absolvirea liceului, v-ati inscris la Facultatea de Chimie din Cluj. Ulterior insa v-ati orientat inspre cinematografie. Arta filmului a fost visul dumneavoastra din adolescenta? Vocatie, pasiune?
- In anul 1956, cand am dat examenul de admitere la Chimie, visele mele se reduceau la un scop mult mai pragmatic: sa nu fiu dat afara din facultate datorita "originii mele nesanatoase", cum se spunea atunci. De-abia in anul trei, dupa ce am fost "deconspirat", ca fiu al unui "dusman al poporului”, si dat afara din facultate, am inceput sa ma gandesc la un alt rost. Am reinceput ca muncitor necalificat, apoi sofer profesionist si in timpul liber imi placea sa fac fotografii. Aceasta pasiune pentru fotografie m-a indreptat, dupa sase ani de zile, spre aceasta meserie. In anul 1964, cand au fost eliberati detinutii politici si tatal meu s-a intors acasa, a urmat o perioada de destindere a ”luptei de clasa” si am reusit sa intru la Facultatea de Operatorie Film.
- „Dusman al poporului „ ...!? Cati ani aveati cand a fost arestat tatal dumneavoastra? Care au fost capetele de acuzare?
- Aveam zece ani si jumate, cand tata a fost arestat si aproape 27 de ani cand s-a intors.
In anul 1948, arestarile erau frecvente. Tatal meu a fost implicat intr-un proces de inalta tradare, spionaj, sabotaj, procesul ”Marii Finante”, cum a fost denumit mai tarziu, probabil, datorita faptului ca Max Auschnit, care era deja la adapost in Occident cu sprijinul Anei Pauker, era capul de lista. A fost o inscenare: Statele Unite acuzasera URSS ca se amesteca in treburile interne ale Romaniei, iar Andrei Visinski, secretarul Ministrul de Externe al URSS, ceruse Guvernului roman sa insceneze urgent un proces in care sa se dovdeasca ca SUA se amesteca in treburile noastre interne.
Tata fusese bursier Rockefeler, timp de doi ani in SUA. Dupa ce a luat fiinta ARLUS - Asociatia de prietenie cu Uniunea Sovietica, Nicolae Margineanu, fascinat de modelul democratiei americane, a contribuit la reinfiintarea, Societatii „Amicii Americii” - alaturi de profesorii Dimitrie Gusti, I.C. Parhon, Emil Petrovici, si altii. Iar faptul ca prim- ministrul Petre Groza l-a rugat cu cateva luni inainte sa insoteasca membrii Comisiei Aliate de control din partea americana, pentru a pleda in favoarea retrocedarii Ardealului, s-a intors acum impotriva lui, fiind acuzat de spionaj. Aceasta carte de vizita l-a recomandat pentru proces. Din cei 12 inculpati, tata ii cunostea doar pe trei dintre ei.
La 26 martie 1997, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare si a dispus achitarea celor condamnati, insa, din pacate, niciunul dintre ei nu mai era in viata.
- Dupa 1989, v-ati concentrat tot mai mult pe productia de filme documentare. Ce v-a motivat in aceasta alegere?
- Dupa Revolutie evenimentele se desfasurau intr-un ritm pe care noi nu l-am cunoscut inainte. Un evenimnent care azi ti se parea fierbinte, peste cateva saptamani era aproape uitat. Foarte greu te puteai hotara asupra unui subiect de film. Foarte greu te apucai de scris. Documentarul a fost mai la indemana, coborai in strada si erai in mijlocul evenimentelor. In plus era mult mai ieftin si nu necesita neaparat asteptarea unei finantari.
- Credeti ca filmul documentar poate contribui la educatia oamenilor, la acoperirea golului moral generat de lipsa de cultura, de lipsa de cunoastere a istoriei: boli de care sufera omenirea din zilele noastre?
- Cred cu toata convingerea. Mai ales azi cand putina lume mai are acel bun obicei de a citi carti. Documentarul se asimileaza cu mai mare usurinta. Imaginile asociate cu banda sonora, mai ales cele care te-au impresionat, se uita mai greu, raman in memorie. Apoi, filmele documentare sunt mult mai usor de accesat pe internet. Fara indoiala ca cel care vrea sa cunoasca un anumit domeniu recurge apoi la lectura, la studiu, dar filmul poate starni aceasta curiozitate de a afla, de a cerceta.
- Ati facut film in Romania comunista, dar si in Romania capitalista de dupa ‘89. Cum va raportati la cele doua perioade?
- Castigul cel mai mare pe care l-a adus anul 1989 a fost abolirea cenzurii! Este adevarat ca socialismul iti oferea conditii de productie mai bune, ca statul se preocupa de filmele pe care le facea si din fericire a admis ecranizari si filme istorice sau biografice de certa valoare care in conditiile de azi nu s-ar mai putea realiza. Totusi, daca ar fi sa aleg, as alege fara sa clipesc aceasta libertate de exprimare pe care o avem acum.
- Ca regizor, in mod sigur v-ati confruntat cu mecanismele cenzurii comuniste. Va mai amintiti vreun episod din aceasta lupta, o intamplare care v-a marcat intr-un mod deosebit?
- Am evitat conflictul cu cenzura. Nu am regizat niciun film de actualitate, iar in filmele de epoca pe care le-am realizat problemele puteau fi evitate.
- V-ati gandit vreodata sa emigrati?
- Da, cred de altfel ca acest gand a trecut prin mintea multor romani. De fiecare data insa, cand mergeam in occident, simteam nevoia sa ma intorc acasa. Simteam ca menirea mea este aici. Iar prin anii optzeci, cand au inceput miscarile din Europa de Est, eram convins ca evenimentele vor ajunge si la noi si eram curios sa vad cum se va intampla. Doream cu ardoare sa fiu martorul acestui evenimnent istoric. Nu voiam sa lipsesc de la acest spectacol. Prea mult l-am asteptat. Imi cumparasem prin ‘87 o camera video si speram sa o pot utiliza daca va fi cazul. Am filmat pe 22 decembrie ’89 strazi inundate de romani fericiti, in acele clipe am fost foarte mandru ca sunt roman. Filmam si nu mi-e rusine sa spun ca imi curgeau lacrimile pe obraz. A fost o mare sarbatoare si am fost bucuros sa predau televiziunii caseta. Atat Televiziunea Romana cat si Studioul de Film Documentar Alexandru Sahia nu au permis operatorilor sa iasa in strada si sa filmneze! Printre ultimele restrictii aberante ale socialismului care se ducea de rapa!
Primul film post-comunism, povestea unei familii de tarani, distruse de colectivizare
- Amintiti de ziua de 22 decembrie 1989. Ca fiu de detinut politic, ce sperante ati avut? Vi s-au indeplinit asteptarile?
- Da, fara indoiala. Ce pacat insa ca tata nu mai traia! S-ar fi bucurat foarte mult. Cu experienta lui, ca psiholog trecut prin inchisoare, ar fi fost un bun sfetnic pentru acele vremuri. E adevarat ca am fost extrem de naiv in primele luni dupa Revolutie, dar treptat m-am trezit la realitate. Cei trei copii erau mici, eu nu eram salariat, regizorii lucrau pe contract, asa ca o perioada doar salariul sotiei era stabil. A durat vreo patru ani de incercari pana am reusit sa pun pe picioare o afacere care sa ne asigure un venit stabil.
In privinta filmului insa am avut noroc pentru ca aveam de cativa ani un scenariu scris impreuna cu Augustin Buzura, dupa romanul ”Fetele tacerii”, care astepta zadarnic pe la Casele de Filme si de aceasta data, cu sprijinul bunului meu coleg, regizorul Dan Pita care devenise directorul Casei de Creatie SOLARIS, am inceput filmarile chiar in vara anului 1990. Filmul era povestea unei familii de tarani, distrusa de colectivizarea fortata a anilor ‘50. Nu ne venea sa credem ca nu mai trebuie sa ne autocenzuram, ca putem spune lucrurilor pe nume, ca nu mai suntem nevoiti sa ne ascundem dupa false cuvinte care doar sugerau adevarul! Parca ne trezeam dintr-un somn greu. Filmarea a fost o sarbatoare pentru intreaga echipa!
- V-as propune sa faceti un arc peste timp, pentru a compara interesul publicului roman pentru film, teatru si televiziune, in perioada comunismului si in perioada postcomunism. Cum evaluati aceasta relatie?
- In socialism difuzarea filmelor avea o amploare uriasa. Erau filme care, dupa cateva luni in cinematografe, numarau un milion de intrari, Azi, un film cu mare succes la public daca atinge o suta de mii de spectatori pe toata perioada de difuzare, iar majoritatea filmelor aduc doar pana in zece mii de spectatori. Sa nu uitam insa ca in socialism filmul era concurat doar de cele doua ore ale Televiziunii Nationale in care apareau de obicei seful statului cu sotia. Teatrele erau arhipline si nu faceau fata. Alte distractii nu prea erau. Internetul, cablul inca nu aparusera la noi. Cei privilegiati mai vizionau filme copiate ilegal pe casete video...
- In conditiile in care viitorul cinematografiei va fi pe internet, ce sanse mai acordati filmului de lung metraj?
- Lumea va avea intodeauna nevoie de povesti noi, proaspete, iar filmul de fictiune poate oferi in modul cel mai emotionant si mai convingator astfel de povesti in imagini.
- Care ar fi atuurile cinematografiei romanesti pentru care case de productie din strainatate ar trebui sa fie interesate de cooperarea cu Romania?
- Casele de Filme straine doresc in primul rand un succes comercial. Desigur, in calculele lor intra si filmele care au luat premii la marile festivaluri de film. Un astfel de film este cerut de distribuitori si cumparat de numeroase canale de televiziune. Poate ca aici va fi interesul lor.
Mesaj pentru tineri: Sa nu uite de Dumnezeu, sa nu uite de tara!
- Care dintre filmele care il au ca scenarist, regizor pe Nicolae Margineanu v-au adus cea mai mare satisfactie profesionala si multumire sufleteasca?
- Filmul ”Binecuvantata fii, inchisoare”.
- Ati ales un film in care este prezentata Romania stalinista, perioada in care regimul la putere incepea prigoana impotriva propriului neam si a propriei credinte. Un film care cred ca ar trebui vizionat de oameni de pe toate meridianele lumii. Faceti parte dintr-o generatie care a avut de suferit, pentru ca parintii erau patrioti, pentru ca voiau binele natiunii, pentru ca s-au opus instaurarii unui regim ateu si totalitar. In perioada comunismului, multi absolventi de liceu nu se puteau inscrie la facultate sau cei care terminau o facultate nu puteau ocupa functii de conducere nici in ministere, nici in fabrici si uzine, pentru ca aveau “origini nesanatoase”. Ce mesaj ati dori sa transmiteti tinerilor din zilele noastre care nu se mai confrunta cu barierele care au schimbat destinele multor oameni, in timpul regimului comunist?
- Faptul ca unii copii sufereau din cauza originii sociale a parintilor a fost o nedreptate, o dureroasa nedreptate care as dori din toata inima sa nu se mai intample niciodata. Multi tineri in perioada stalinista nu au putut urma facultatea pentru ca erau fii de preot, de taran mai gospodar care era catalogat ”chiabur” sau de mic burghez etc. Unii dintre ei nu au mai resit sa-si continue studiile, altii au incercat sa plece din tara si cei care si-au cautat dreptatea au ajuns adesea in inchisori. Cred ca in acele vremuri a inceput sa se deterioreze notinea de ”patriot”; daca spuneai ca esti patriot erai suspectat ca uneltesti ceva impotriva oranduirii socialiste sau a Uniunii Sovietice. Trebuia sa fii mai intai comunist, sa tii pasul cu vremurile noi!
Ce sfat as da tinerilor? Pot sa va spun doar ce sfat as incerca sa dau copiilor mei, acum ajunsi la maturitate. Orice generatie are incercarile ei pe care va trebui sa le treaca. Sa nu se lase amagiti de o perioada de stabilitate, de bunastare. Din pacate oricand poate aparea un eveniment neprevazut care sa-i puna la incercare. E important ca atunci, in acel moment, sa nu se piarda cu firea, sa nu se intrebe ”de ce eu?”, ci sa se gandeasca, cu raspundere, ce este de facut intr-o asemenea situatie, sa-si aduca aminte ca si alte generatii dinaintea lor au trecut prin furtuni, sa fie pregatiti sa rabde si sa lupte. Sa nu uite de Dumnezeu, sa nu uite de tara!
Elena Chirita - UZPR
Interviu cu regizorul Nicolae Margineanu
Nicolae Margineanu: operator scenarist, producator, regizor. S-a nascut la Cluj, in data 25 septembrie 1938 si este fiul psihologului Nicolae Margineanu, profesor la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj. Tatal sau, pentru ca si-a folosit talentul persuasiv pe langa Americani pentru ca Transilvania sa revina Romaniei, a fost acuzat de inalta tradare si a petrecut 16 ani in inchisorile comuniste, intre 1948 – 1964
Cineastul Nicolae Margineanu a filmat Alerta (1967), BD in actiune (1970), BD in alerta (1970), BD la munte si la mare (1971), Explozia (1972), Fratii Jderi (1974), Muntele ascuns (1974), Tanase Scatiu (1976), Profetul, aurul si ardelenii (1978), la care a fost si regizor secund. A debutat ca regizor in 1978 cu filmul Mai presus de orice, urmat de Un om in loden (1979), Ștefan Luchian(1981), Intoarcerea din iad (1983), Padureanca (1986), Flacari pe comori (1987). In anul Revolutiei filma la Un bulgare de huma(1989), a continuat cu Undeva in Est (1991), Priveste inainte cu manie (1992), Arhitectura si puterea (1993) - film documentar, Capul de zimbru (1996) - film TV, Faimosul Paparazzo (1999), Binecuvantata fii, inchisoare (2002), Logodnicii din America (2007), Schimb valutar (2008). Demascarea (2011). Poarta Alba (2014). Castigator a numeroase premii si mentiuni la diverse festivaluri de film nationale si internationale.
Filmul documentar poate contribui la educatia oamenilor
- Stimate domnule Margineanu, dupa absolvirea liceului, v-ati inscris la Facultatea de Chimie din Cluj. Ulterior insa v-ati orientat inspre cinematografie. Arta filmului a fost visul dumneavoastra din adolescenta? Vocatie, pasiune?
- In anul 1956, cand am dat examenul de admitere la Chimie, visele mele se reduceau la un scop mult mai pragmatic: sa nu fiu dat afara din facultate datorita "originii mele nesanatoase", cum se spunea atunci. De-abia in anul trei, dupa ce am fost "deconspirat", ca fiu al unui "dusman al poporului”, si dat afara din facultate, am inceput sa ma gandesc la un alt rost. Am reinceput ca muncitor necalificat, apoi sofer profesionist si in timpul liber imi placea sa fac fotografii. Aceasta pasiune pentru fotografie m-a indreptat, dupa sase ani de zile, spre aceasta meserie. In anul 1964, cand au fost eliberati detinutii politici si tatal meu s-a intors acasa, a urmat o perioada de destindere a ”luptei de clasa” si am reusit sa intru la Facultatea de Operatorie Film.
- „Dusman al poporului „ ...!? Cati ani aveati cand a fost arestat tatal dumneavoastra? Care au fost capetele de acuzare?
- Aveam zece ani si jumate, cand tata a fost arestat si aproape 27 de ani cand s-a intors.
In anul 1948, arestarile erau frecvente. Tatal meu a fost implicat intr-un proces de inalta tradare, spionaj, sabotaj, procesul ”Marii Finante”, cum a fost denumit mai tarziu, probabil, datorita faptului ca Max Auschnit, care era deja la adapost in Occident cu sprijinul Anei Pauker, era capul de lista. A fost o inscenare: Statele Unite acuzasera URSS ca se amesteca in treburile interne ale Romaniei, iar Andrei Visinski, secretarul Ministrul de Externe al URSS, ceruse Guvernului roman sa insceneze urgent un proces in care sa se dovdeasca ca SUA se amesteca in treburile noastre interne.
Tata fusese bursier Rockefeler, timp de doi ani in SUA. Dupa ce a luat fiinta ARLUS - Asociatia de prietenie cu Uniunea Sovietica, Nicolae Margineanu, fascinat de modelul democratiei americane, a contribuit la reinfiintarea, Societatii „Amicii Americii” - alaturi de profesorii Dimitrie Gusti, I.C. Parhon, Emil Petrovici, si altii. Iar faptul ca prim- ministrul Petre Groza l-a rugat cu cateva luni inainte sa insoteasca membrii Comisiei Aliate de control din partea americana, pentru a pleda in favoarea retrocedarii Ardealului, s-a intors acum impotriva lui, fiind acuzat de spionaj. Aceasta carte de vizita l-a recomandat pentru proces. Din cei 12 inculpati, tata ii cunostea doar pe trei dintre ei.
La 26 martie 1997, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare si a dispus achitarea celor condamnati, insa, din pacate, niciunul dintre ei nu mai era in viata.
- Dupa 1989, v-ati concentrat tot mai mult pe productia de filme documentare. Ce v-a motivat in aceasta alegere?
- Dupa Revolutie evenimentele se desfasurau intr-un ritm pe care noi nu l-am cunoscut inainte. Un evenimnent care azi ti se parea fierbinte, peste cateva saptamani era aproape uitat. Foarte greu te puteai hotara asupra unui subiect de film. Foarte greu te apucai de scris. Documentarul a fost mai la indemana, coborai in strada si erai in mijlocul evenimentelor. In plus era mult mai ieftin si nu necesita neaparat asteptarea unei finantari.
- Credeti ca filmul documentar poate contribui la educatia oamenilor, la acoperirea golului moral generat de lipsa de cultura, de lipsa de cunoastere a istoriei: boli de care sufera omenirea din zilele noastre?
- Cred cu toata convingerea. Mai ales azi cand putina lume mai are acel bun obicei de a citi carti. Documentarul se asimileaza cu mai mare usurinta. Imaginile asociate cu banda sonora, mai ales cele care te-au impresionat, se uita mai greu, raman in memorie. Apoi, filmele documentare sunt mult mai usor de accesat pe internet. Fara indoiala ca cel care vrea sa cunoasca un anumit domeniu recurge apoi la lectura, la studiu, dar filmul poate starni aceasta curiozitate de a afla, de a cerceta.
- Ati facut film in Romania comunista, dar si in Romania capitalista de dupa ‘89. Cum va raportati la cele doua perioade?
- Castigul cel mai mare pe care l-a adus anul 1989 a fost abolirea cenzurii! Este adevarat ca socialismul iti oferea conditii de productie mai bune, ca statul se preocupa de filmele pe care le facea si din fericire a admis ecranizari si filme istorice sau biografice de certa valoare care in conditiile de azi nu s-ar mai putea realiza. Totusi, daca ar fi sa aleg, as alege fara sa clipesc aceasta libertate de exprimare pe care o avem acum.
- Ca regizor, in mod sigur v-ati confruntat cu mecanismele cenzurii comuniste. Va mai amintiti vreun episod din aceasta lupta, o intamplare care v-a marcat intr-un mod deosebit?
- Am evitat conflictul cu cenzura. Nu am regizat niciun film de actualitate, iar in filmele de epoca pe care le-am realizat problemele puteau fi evitate.
- V-ati gandit vreodata sa emigrati?
- Da, cred de altfel ca acest gand a trecut prin mintea multor romani. De fiecare data insa, cand mergeam in occident, simteam nevoia sa ma intorc acasa. Simteam ca menirea mea este aici. Iar prin anii optzeci, cand au inceput miscarile din Europa de Est, eram convins ca evenimentele vor ajunge si la noi si eram curios sa vad cum se va intampla. Doream cu ardoare sa fiu martorul acestui evenimnent istoric. Nu voiam sa lipsesc de la acest spectacol. Prea mult l-am asteptat. Imi cumparasem prin ‘87 o camera video si speram sa o pot utiliza daca va fi cazul. Am filmat pe 22 decembrie ’89 strazi inundate de romani fericiti, in acele clipe am fost foarte mandru ca sunt roman. Filmam si nu mi-e rusine sa spun ca imi curgeau lacrimile pe obraz. A fost o mare sarbatoare si am fost bucuros sa predau televiziunii caseta. Atat Televiziunea Romana cat si Studioul de Film Documentar Alexandru Sahia nu au permis operatorilor sa iasa in strada si sa filmneze! Printre ultimele restrictii aberante ale socialismului care se ducea de rapa!
Primul film post-comunism, povestea unei familii de tarani, distruse de colectivizare
- Amintiti de ziua de 22 decembrie 1989. Ca fiu de detinut politic, ce sperante ati avut? Vi s-au indeplinit asteptarile?
- Da, fara indoiala. Ce pacat insa ca tata nu mai traia! S-ar fi bucurat foarte mult. Cu experienta lui, ca psiholog trecut prin inchisoare, ar fi fost un bun sfetnic pentru acele vremuri. E adevarat ca am fost extrem de naiv in primele luni dupa Revolutie, dar treptat m-am trezit la realitate. Cei trei copii erau mici, eu nu eram salariat, regizorii lucrau pe contract, asa ca o perioada doar salariul sotiei era stabil. A durat vreo patru ani de incercari pana am reusit sa pun pe picioare o afacere care sa ne asigure un venit stabil.
In privinta filmului insa am avut noroc pentru ca aveam de cativa ani un scenariu scris impreuna cu Augustin Buzura, dupa romanul ”Fetele tacerii”, care astepta zadarnic pe la Casele de Filme si de aceasta data, cu sprijinul bunului meu coleg, regizorul Dan Pita care devenise directorul Casei de Creatie SOLARIS, am inceput filmarile chiar in vara anului 1990. Filmul era povestea unei familii de tarani, distrusa de colectivizarea fortata a anilor ‘50. Nu ne venea sa credem ca nu mai trebuie sa ne autocenzuram, ca putem spune lucrurilor pe nume, ca nu mai suntem nevoiti sa ne ascundem dupa false cuvinte care doar sugerau adevarul! Parca ne trezeam dintr-un somn greu. Filmarea a fost o sarbatoare pentru intreaga echipa!
- V-as propune sa faceti un arc peste timp, pentru a compara interesul publicului roman pentru film, teatru si televiziune, in perioada comunismului si in perioada postcomunism. Cum evaluati aceasta relatie?
- In socialism difuzarea filmelor avea o amploare uriasa. Erau filme care, dupa cateva luni in cinematografe, numarau un milion de intrari, Azi, un film cu mare succes la public daca atinge o suta de mii de spectatori pe toata perioada de difuzare, iar majoritatea filmelor aduc doar pana in zece mii de spectatori. Sa nu uitam insa ca in socialism filmul era concurat doar de cele doua ore ale Televiziunii Nationale in care apareau de obicei seful statului cu sotia. Teatrele erau arhipline si nu faceau fata. Alte distractii nu prea erau. Internetul, cablul inca nu aparusera la noi. Cei privilegiati mai vizionau filme copiate ilegal pe casete video...
- In conditiile in care viitorul cinematografiei va fi pe internet, ce sanse mai acordati filmului de lung metraj?
- Lumea va avea intodeauna nevoie de povesti noi, proaspete, iar filmul de fictiune poate oferi in modul cel mai emotionant si mai convingator astfel de povesti in imagini.
- Care ar fi atuurile cinematografiei romanesti pentru care case de productie din strainatate ar trebui sa fie interesate de cooperarea cu Romania?
- Casele de Filme straine doresc in primul rand un succes comercial. Desigur, in calculele lor intra si filmele care au luat premii la marile festivaluri de film. Un astfel de film este cerut de distribuitori si cumparat de numeroase canale de televiziune. Poate ca aici va fi interesul lor.
Mesaj pentru tineri: Sa nu uite de Dumnezeu, sa nu uite de tara!
- Care dintre filmele care il au ca scenarist, regizor pe Nicolae Margineanu v-au adus cea mai mare satisfactie profesionala si multumire sufleteasca?
- Filmul ”Binecuvantata fii, inchisoare”.
- Ati ales un film in care este prezentata Romania stalinista, perioada in care regimul la putere incepea prigoana impotriva propriului neam si a propriei credinte. Un film care cred ca ar trebui vizionat de oameni de pe toate meridianele lumii. Faceti parte dintr-o generatie care a avut de suferit, pentru ca parintii erau patrioti, pentru ca voiau binele natiunii, pentru ca s-au opus instaurarii unui regim ateu si totalitar. In perioada comunismului, multi absolventi de liceu nu se puteau inscrie la facultate sau cei care terminau o facultate nu puteau ocupa functii de conducere nici in ministere, nici in fabrici si uzine, pentru ca aveau “origini nesanatoase”. Ce mesaj ati dori sa transmiteti tinerilor din zilele noastre care nu se mai confrunta cu barierele care au schimbat destinele multor oameni, in timpul regimului comunist?
- Faptul ca unii copii sufereau din cauza originii sociale a parintilor a fost o nedreptate, o dureroasa nedreptate care as dori din toata inima sa nu se mai intample niciodata. Multi tineri in perioada stalinista nu au putut urma facultatea pentru ca erau fii de preot, de taran mai gospodar care era catalogat ”chiabur” sau de mic burghez etc. Unii dintre ei nu au mai resit sa-si continue studiile, altii au incercat sa plece din tara si cei care si-au cautat dreptatea au ajuns adesea in inchisori. Cred ca in acele vremuri a inceput sa se deterioreze notinea de ”patriot”; daca spuneai ca esti patriot erai suspectat ca uneltesti ceva impotriva oranduirii socialiste sau a Uniunii Sovietice. Trebuia sa fii mai intai comunist, sa tii pasul cu vremurile noi!
Ce sfat as da tinerilor? Pot sa va spun doar ce sfat as incerca sa dau copiilor mei, acum ajunsi la maturitate. Orice generatie are incercarile ei pe care va trebui sa le treaca. Sa nu se lase amagiti de o perioada de stabilitate, de bunastare. Din pacate oricand poate aparea un eveniment neprevazut care sa-i puna la incercare. E important ca atunci, in acel moment, sa nu se piarda cu firea, sa nu se intrebe ”de ce eu?”, ci sa se gandeasca, cu raspundere, ce este de facut intr-o asemenea situatie, sa-si aduca aminte ca si alte generatii dinaintea lor au trecut prin furtuni, sa fie pregatiti sa rabde si sa lupte. Sa nu uite de Dumnezeu, sa nu uite de tara!
Elena Chirita - UZPR
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 vanzari@editurauniversitara.ro