Mihai Eminescu - Acrostihuri si intamplari - Ilie Torsan

Investigaţiile statistico-matematice ale versului eminescian m-au condus şi la evidenţierea unor „întâmplări” interesante, legate inclusiv de disimularea numelui poetului în unele dintre poeziile sale. Pentru evidenţierea unora dintre ele, am apelat şi la câteva noţiuni elementare de criptologie. O parte dintre aceste „întâmplări” sunt adevarate acrostihuri, rezultatele fiind în concordanţă cu afirmaţia lui Sanda Gheorghe, din cartea sa „Ghidul enigmistului”, Ed. Albatros, 1971, conform căreia „Eminescu a scris acrostihuri dar mai estompate”, dând ca exemplu poezia „Cu penetul ca sideful”, fără a prezenta soluţia. Dacă, însă, din analiza eşantionului de 65 de poezii vom admite că toate rezultatele obţinute sunt simple coincidenţe, adevărul ne obligă, în egală măsură, să facem următoarele precizării: Coincidenţele numerice sunt fapte obişnuite. Dacă se studiază suficient de multe fenomene independente şi se caută corelaţii între ele, cu siguranţă că se vor găsi câteva asemenea legături. Dacă evidenţiem numai coincidenţele şi ignorăm efortul şi încercările fără succes care le-au precedat, putem crede că s-a făcut o descoperire importantă. Dar, de fapt, este vorba de ceea ce statisticienii denumesc „falsitatea enumerării circumstanţelor favorabile”. Dar, pentru a găsi cât mai multe astfel de coincidenţe, este nevoie de multă îndemânare, răbdare, perseverenţă şi intuiţie. Prin urmare, evidenţierea lor înseamnă antrenarea acestor calităţi iar desfăşurarea unor asemenea investigaţii înseamnă un câştig. Câştigul este şi mai mare atunci când obiectul de cercetare este poezia eminesciană. Totodată, vom recurge şi la operaţia criptologică de „descifrare” a unui cuvânt sau expresii cu o „cheie de descifrare”, aceasta fiind o secvenţă numerică, ale cărei numere acţionează asupra rangurilor din alfabet ale literelor cuvântului respectiv, numerele rezultate fiind apoi înlocuite cu literele, care, în alfabet, au aceste numere drept ranguri. Dacă numeroasele coincidenţe descoperite în textele eminesciene nu sunt decât „simple coincidenţe”, este bine să le privim ca atare, înţelegându-le şi interpretându-le ca pe adevărate jocuri rebusiste. În consecinţă, fiecare coincidenţă găsită îşi are farmecul şi frumuseţea ei, mai ales graţie efortului intelectual depus pentru a o afla. După cum am precizat, investigaţia a cuprins 65 de poezii, dar în final ne-am referit şi la „celebra” epigramă a lui Macedonski, precum şi la volumul de poezii editat de Maiorescu în 1883. Încercările de a găsi alte interpretări acestor coincidenţe ne îndepărtează de realitate.