Informatie etnofolclorica si interpretare poetica

George Calinescu observa ca in literatura romana pot fi cu usurinta determinate doua directii de valorificare a limbii romanesti, una pe care se asaza cei care s-au preocupat in mod manifest de forjarea unei limbi literare scrise, o limba precisa, aleasa, si uneori tehnica – si in aceasta categorie s-ar inscrie oameni de cultura ca: Miron Costin, Titu Maiorescu, Tudor Vianu, am adauga acum Stefan Augustin Doinas – si o directie a valorificatorilor de limba vorbita in care s-ar inscrie: Ion Neculce, Anton Pann, Ion Creanga, Ion Luca Caragiale, Tudor Arghezi, am mai adauga noi George Calinescu, pentru inegalabila sa capacitate de a folosi intreaga limba romana si, pentru subiectul de fata, Marin Sorescu.
Distinctia pe care o opera George Calinescu depaseste insa planul limbii, antrenand numeroase alte niveluri, cum sunt cele ale genului si speciei literare, a mijloacelor stilistice si chiar a subiectelor. Optiunea pentru una sau cealalta directie se face spontan, nedeliberat, pe baza structurii intime a creatorului si orice incercare de a determina eventuale ierarhii valorice este sortita esecului.
Pusi fata in fata reprezentantii celor doua directii dovedesc in mod indiscutabil ca nu sunt unii mai profunzi, mai elevati, intr-un cuvant, mai valorosi decat ceilalti, chiar daca judecatori orbiti de prejudecati au gresit uneori apreciind astfel.
Ratiunea pentru care am asociat in cadrul acestei lucrari doi poeti de facturi atat de diferite a fost intuitia – confirmata prin analize – ca, raportati la folclor, ei se apropiau printr-o dimensiune comuna. Aceasta dimensiune este disimularea, camuflarea in planul major al adancimilor, a unor idei sensibil diferite de planul aparentelor. La Marin Sorescu intrebarile generale ale umanitatii se ascund in spatele unui particular obiectivat in cultura populara a unui popor, in timp ce la Stefan Augustin Doinas – sofisticatul esafod al culturii universale serveste ca suport pentru vlastarele pururi tinere ale gandirii populare romanesti.
In primul rand, ceea ce ii distinge pe cei doi autori este mecanismul de asimilare al folclorului. In termenii lui St. A. Doinas poezia lui corespunde, raportata la folclor, fenomenului de personanta, de rasunet, in timp ce poezia lui Sorescu se inscrie intr-un alt proces, cel de relevanta. Apoi, ceea ce-i distinge in planul formei este expresia poetica,respectiv formula poetica adoptata si limba poetica utilizata.
Varfuri ale poeziei moderne romanesti, plasati la altitudini greu de atins, considerati din perspectiva afinitatii lor pentru folclor, M. Sorescu si St. A. Doinas sunt complementari, sunt doi luptatori dispusi spate in spate, care lupta pentru o cauza comuna, unul in armura medievala si altul in camasa de canepa, unul cu arcul de otel si altul cu parul rupt din gard pentru a intretine focul sacru al poeziei romanesti.
Creatorii ambelor grupari, ca si operele lor, impreuna, sintetizeaza marea varietate de manifestari pe care o cunoaste spiritul. Cei doi poeti despre care vorbim in paginile urmatoare reprezinta fete diferite ale aceleasi monede, valoarea unei monede neputand sa favorizeze in nici un fel o fata sau alta. 

Autoarea